Annulment appeal limited to material errors; micro-enterprise status and subsidy revocation not subject to reexamination

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/11.08.2015, emis de pârâtă cu privire la proiectul "Achiziţionare de utilaje pentru lucrări de pregătire a terenului", finanţat prin contractul nr. x/03.04.2009 şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâtă şi înregistrată sub nr. x din data de 16.09.2015.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 28/CA/2017-PI din 06 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu este realmente motivată şi, totodată, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material).

Prin decizia nr. 4703 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 28/CA/2017-PI din 06 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin modul în care au fost formulate întrebările preliminare, recurenta-reclamantă vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea unor prevederi ale legislaţiei naţionale şi încadrarea juridică a unor elemente de fapt rezultate din probatoriul administrat, aspecte ce intră în competenţa instanţei naţionale, astfel că pentru soluţionarea recursului de faţă nu este necesară pronunţarea unei decizii preliminare a CJUE, cererea de sesizare a CJUE urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, instanţa a argumentat în sensul că, în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale", Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Sofia-grad (Bulgaria), în procedura Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat următoarea interpretare prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, a statuat că prin element obiectiv se înţeleg împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Ca atare, în cauză a rezultat că societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al Măsurii 312, ci o societate care are scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, statutul de microîntreprindere fiind afectat de participaţiile deţinute de cei 5 asociaţi persoane juridice.

Nu in ultimul rând, a concluzionat instanţa că, potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Înalta Curte, a conchis, în senul că elementele reţinute de autoritatea pârâtă sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia acesteia, în sensul că reclamanta a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul reclamantei a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat, la data de 11 iunie 2021, contestaţie în anulare.

Prin prisma motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ., anume că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi instanţa de recurs a omis sa cerceteze toate motivele de nelegalitate pe care le-a invocat în cererea sa, contestaţia în anulare este fondată.

În motivarea acestei căi de atac, contestatoarea-reclamantă a susţinut, pe de o parte că ambele instanţe au omis faptul ca societatea comerciala A. S.R.L. a fost înfiinţata în anul 2007 (29.01.2007), astfel ca la data depunerii cererii de finanţare (30.10.2008), nu putea fi vorba despre, doua, exerciţii financiare consecutive încheiate, care să atragă după sine eventuala pierdere a statutului de microintreprindere, prin depăşirea plafonului legal, condiţie la care fac referire dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea 346/2004, aşadar era legal imposibil să se piardă calitatea de microintreprindere. Pe de altă parte, în considerentele sentinţei recurate s-a reţinut, contrar realităţii, ca reclamanta A. S.R.L. ar fi beneficiat, în procesul de selecţie, în mod necuvenit, de punctajul de 25 puncte acordat la criteriul de selecţie S5 microîntreprinderi nou înfiinţate, în realitate, societatea nefiind nouă la data de depunerii cererii de finanţare.

Ambele erori materiale rezultă fără echivoc din simpla parcurgere a probelor de la dosar, reţinute în mod total greşit de către instanţa de fond, dar si de recurs (prima eroare în mod explicit, iar cea de-a doua implicit, prin menţinerea soluţiei iniţiale).

Suplimentar susţine contestatoarea, deşi în practicaua hotărârii face referite la raportul de expertiză financiar-contabila extrajudiciar depus în faza de recurs, odată cu notele de şedinţa înregistrate la dosarul cauzei la data de 09.10.2019, instanta.de recurs nu supune analizei acest inscris, nefăcând absolut nicio menţiune cu privire la proba, respectiv dacă o apreciază ca fiind elocventa sau dimpotrivă, din ce cauza a interpretat-o într-un anume fel sau din ce motiv a desconsiderat-o.

Faţă de acestea a apreciat contestatoarea că in speţa, instanţa de recurs nu si-a îndeplinit rolul de instanţa de control judiciar şi a îngrădit accesul efectiv al contestoarei la justiţie, sens in acre a solicitat admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a susţinut că soluţia pronunţată a fost legală, nefiind omisă cercetarea vreunui motiv de casare, Înalta Curte reţinând în mod temeinic şi legal că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar nemulţumirea recurentei nu constituie motiv de casare.

Analiza Înaltei Curţi privind contestaţia în anulare

Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Aceasta deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

Ca atare, ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Spunem că verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatoarea nu au indicat care sunt greşelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-au referit la faptul că, în mod greşit, s-a statuat că societatea reclamantă nu reprezintă o microîntreprindere individuală de sine stătătoare şi că, contrar realităţii, reclamanta A. S.R.L. ar fi beneficiat, în procesul de selecţie, în mod necuvenit, de punctajul de 25 puncte acordat la criteriul de selecţie S5 microîntreprinderi nou înfiinţate, în realitate, societatea nefiind nouă la data de depunerii cererii de finanaţare.

Contestatoarea a mai susţinut că motivarea deciziei atacate ar fi una superficială.

Înalta Curte reţine că aceste susţineri ale contestatoarei nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greşeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile materiale ce ţin de judecata formală a recursului, iar unele dintre ele pun în discuţie aspecte extrinseci judecării recursului şi care s-ar fi putut produce numai după judecarea acestuia.

Prin urmare, motivele invocate de contestatoare, în susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu reprezintă erori materiale pentru a deschide calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin, iar împrejurarea că instanţa de recurs a menţinut soluţia, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanţa nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susţin contestatorii.

Contestatoarea a reluat în cadrul contestaţiei în anulare criticile formulate în recurs, arătând că, în opinia sa, în mod eronat, instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la raportul de expertiză financiar-contabila extrajudiciar depus în faza de recurs, odată cu notele de şedinţa înregistrate la dosarul cauzei la data de 09.10.2019 iar instanta de recurs nu supune analizei acest înscris, nefăcând absolut nicio menţiune cu privire la această probă.

Prin urmare, pentru a se putea invoca art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. ca motiv de retractare, trebuie avut în vedere faptul că omisiunea se raportează la motivul de recurs şi nu la argumentele dezvoltate de recurent, ce se subsumează acestui motiv de recurs.

Or, în raport de această împrejurare, rezultă cu evidenţă faptul că instanţa de recurs, în raport de situaţia de fapt stabilită în fond ce nu mai putea constitui obiect al cenzurii în recurs a reţinut că S.C. A. S.R.L. nu este o întreprindere autonomă atât timp cât administratorul B. deţine participaţii în cuantum de 75% la S.C. C. S.R.L. şi administratorul D. deţine participaţii în cuantum de 50% la S.C. Gauss Topo S.R.L.; cei doi indicatori stabiliţi prin Legea nr. 346/2004, respectiv numărul de 9 salariaţi şi cifra de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în RON, au fost depăşiţi.

Instanţa de recurs a reţinut ca fiind corecte considerentele instanţei de fond, faţă de situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate şi de împrejurarea că scopul Măsurii 312 a fost eludat, în speţă nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, în condiţiile în care angajaţii reclamantei erau şi angajaţii altei societăţi din grupul de societăţi deţinute de cei doi administratori.

Aşadar, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu).

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4703 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.