Unconstitutional withdrawal of doctorate title that entered civil circuit and produced legal effects

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, să dispună (i) anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. X/01.08.2016, privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 (urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor în domeniul drept, conferit reclamantului prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. X din 15.12.2003); pe cale de consecinţă, (ii) prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalității operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul Ministrului nr. X/01.08.2016 (constând în operaţiunile şi actele succesive nelegale efectuate de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi de către pârât pentru sancţionarea reclamantului prin emiterea ordinului a cărui anulare se solicită).

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 363 din data de 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii, respectiv s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată, ca nelegală, în raport de motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire

2.1 Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a promovat calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, în raport de decizia nr. 364/2022, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în sensul admiterii recursului declarat împotriva sentinței nr. 363 din 7 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2/2016, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. X/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 şi, prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalității operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul ministrului nr. X/01.08.2016.

În susținerea căii extraordinare de atac promovate, revizuentul a arătat, în esenţă, că, în speță, sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii, întrucât decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a rămas definitivă anterior pronunțării deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022, referitoare la excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 24 august 2022, prin care Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituționalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

A mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Ordinului nr. X/2016, emis în temeiul dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, față de care a formulat excepția de neconstituționalitate în dosarul nr. x/2/2016.

Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției menționate în dosarul nr. xD/2021, pronunțându-se asupra neconstituționalității textului de lege menționat ulterior rămânerii definitive a deciziei nr. 3466 din 13 iulie 2020.

Mai arată revizuentul că titlul științific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului nr. X/2003, act administrativ individual, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, sub aspectul emiterii Deciziei Baroului București din 7 ianuarie 2005 de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995; de asemenea, în temeiul titlului de doctor a dobândit gradul didactic de conferențiar universitar, desfășurând activitate didactică.

În consecință, este îndeplinită condiția de admisibilitate, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., a cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri definitive, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate în cauză, declarând neconstituționale prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, care au făcut obiectul sesizării instanței de control constituțional.

A mai susținut revizuentul că prin Ordinul nr. X/2016 intimatul a realizat o revocare administrativă a propriului act administrativ.

În raport de considerentele deciziei nr. 364/2022 a Curții Constituționale, nelegalitatea Ordinului nr. X/2016 este determinată de faptul că Ordinul nr. X/2003 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, conform celor enunțate anterior, aspect de natură să atragă, pe cale de consecință, nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 3662/2020, pronunțate de Înalta Curte, motiv pentru care se impune schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii de recurs și casării sentinței civile nr. 363/2016.

2.2. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Educației a solicitat prin întâmpinare să fie respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât excepția de neconstituționalitate admisă prin decizia nr. 364/2022 a Curții Constituționale nu a fost invocată în dosarul care face obiectul cererii de revizuire. Totodată, susține că atât Ordinul nr. X/2016, cât și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii acestuia, au respectat prevederile legale în vigoare la momentul adoptării acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. [forma în vigoare la data începerii procesului, în acord cu art. 25 alin. (1) C. proc. civ.]: „Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii”, cu menţiunea că prin decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) nr. 866 din 10 decembrie 2015 s-a decis că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. este neconstituţională, cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora”.

Fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, revizuirea se poate exercita numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Raportat la art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., va fi incident un astfel de motiv de revizuire atunci când, după ce hotărârea instanței judecătoreşti a rămas definitivă, a intervenit prin decizie a Curţii Constituţionale declararea ca neconstituţională a prevederii legale care a făcut obiectul excepţiei de neconstituționalitate, invocată în acea cauză.

Verificând incidenţa acestor prevederi în prezenta cauză, Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2/2016, finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost reprezentat de contestarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (Ordinul M.E.N.C.S.) nr. X din 1 august 2016, precum şi a legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii ordinului litigios, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin art. 1 al actului administrativ contestat, intitulat „Ordin privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului în cadrul unei teze de doctorat”, s-a dispus: „Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept, acordat domnului A. de către Universitatea X., conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. X din 15.12.2003”.

Aşadar, temeiul de drept primordial al emiterii ordinului a fost reprezentat de dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, fiind indicată şi „[decizia] finală a Consiliului General al C.N.A.T.D.C.U. din data de 27.06.2016, înregistrată la M.E.N.C.S. cu nr. 39743 din 01.08.2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de domnul A. nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice, propunându-se, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011”.

Din analiza înscrisurilor ataşate în dosar a rezultat că la baza deciziei menţionate anterior a stat şi «raportul cu privire la suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat întocmită de dl A., cu titlul „Curtea penală Internaţională”», din ale cărei menţiuni pot fi reţinute următoarele: «în cazul lucrării prezentate de domnul A., ca teză de doctorat, explicaţia caracterului sumar ori inexact al indicaţiilor bibliografice este încălcarea normelor de etică academică, fapt susţinut şi de raportul întocmit de cei trei experţi desemnaţi de Universitatea X., care consideră că teza realizată de domnul A. este un „plagiat vădit”. În condiţiile în care acest raport a stat la baza sesizării adresate C.N.A.T.D.C.U., verificarea întreprinsă de noi s-a concentrat pe examinarea acestuia, a tezei şi a lucrărilor din care s-au preluat cele mai multe pasaje. (...) Elementele de plagiat identificate în raportul Comisiei Universităţii X. şi confirmate de noi sunt suficiente pentru a proba că lucrarea de faţă încalcă flagrant etica academică.»

Prin sentinţa civilă nr. 363 din 7 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte reţine că pe parcursul soluţionării căii extraordinare de atac a recursului, la data de 24 octombrie 2019, recurentul-reclamant a ridicat excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, solicitând, în acest sens, sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Prin încheierea din 13 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

Revizuentul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 13 iulie 2020, înregistrat în dosarul nr. x/2/2016/a1, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1324 din 3 martie 2021, în sensul admiterii căii de atac respective, casării încheierii din 13 iulie 2020 şi, în rejudecare, admiterea cererii formulate de recurentul-reclamant A. şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

În considerentele deciziei nr. 1324 din 3 martie 2021 s-a constatat ca fiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituționalitate, arătându-se că «este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă temeiul de drept în raport de care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor aplicat de către Ministerul Educaţiei pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, respectiv la momentul emiterii actului administrativ constând în ordin de ministru».

Cererea recurentului-reclamant A., de sesizare cu acea excepţie de neconstituționalitate, s-a înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale a României, sub dosar nr. xD/2021.

Prin decizia nr. 121 din 7 martie 2024, Curtea Constituţională a României a dispus în sensul: „Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de A., în dosarul nr. x/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal.”.

În considerentele acestei decizii s-au arătat expres şi următoarele:

„42. Prin Decizia nr. 585 din 24 noiembrie 2022, (...), Curtea a reţinut, referitor la exercitarea căii de atac a revizuirii în situaţia soluţiei de respingere, ca devenită inadmisibilă a excepţiei, următoarele: deşi în cauză se va pronunţa o soluţie procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, se impune precizarea că, potrivit jurisprudenţei constituţionale în materie, decizia de admitere constituie, şi în prezenta cauză, motiv de revizuire a hotărârii instanţei judecătoreşti dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituționalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală pronunţată în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate (...)

43. În aceste condiţii, potrivit celor reţinute prin Decizia nr. 585 din 24 noiembrie 2022, antereferită, precum şi jurisprudenţei Curţii reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, (...), Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022 va putea constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.”. [s.n.]

Faptul că excepţia de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant a fost respinsă, ca inadmisibilă, nu împiedică admisibilitatea cererii de revizuire formulate în cauza de faţă, deoarece textul de lege vizat de această excepţie fusese declarat neconstituţional prin decizia nr. 364/2022, aspect învederat, în mod explicit, şi în decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2024.

În continuare, instanţa de revizuire subliniază că un temei esenţial pentru emiterea Ordinului litigios nr. X din 1 august 2016 l-a reprezentat art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, text potrivit căruia: „În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de C.N.A.T.D.C.U., de C.N.C.S., de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: (...) b) retragerea titlului de doctor; (...)” (forma în vigoare la data ordinului litigios).

Totodată, printre criticile dezvoltate de recurentul-reclamant în conţinutul cererii de recurs îndreptate împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017, referitoare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat, în esenţă, o pretinsă încălcare şi aplicare greşită a legii, deoarece prima instanţă ar fi reţinut dreptul intimatului-pârât Minister de a revoca, pe cale administrativă, un act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Critica respectivă a fost respinsă de instanţa de recurs prin decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020, care, în raţionamentul său juridic, a indicat ca temei al actului administrativ litigios şi dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, realizând concomitent o analiză asupra considerentelor deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 624/2014.

În contextul evocat anterior, Înalta Curte reţine că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă esenţa capătului de cerere privind anularea ordinului litigios, precum şi a recursului formulat de reclamantul A. sub acest aspect, dar şi fundamentul competenţei ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice de a emite actul administrativ contestat.

În acest sens, se impune a fi subliniat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede că: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”, iar art. 2 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ defineşte actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează, în esenţă, obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Observând definiţia legală menţionată, se deduce că actul administrativ trebuie să fie emis:

(1) în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui,

(2) de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale,

(3) în forma şi cu procedura prevăzută de lege;

(4) fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, o condiţie esenţială de validitate a actului administrativ este aceea a respectării de către autoritatea publică a competenţei şi limitelor acesteia la emiterea/adoptarea unui act administrativ.

Or, prin decizia nr. 121 din 7 martie 2024, Curtea Constituţională a României a indicat, ca temei al exercitării căii de atac a revizuirii, decizia nr. 364 din 8 iunie 2022, prin care a constatat că: „dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.”. Per a contrario, nu poate interveni retragerea de către autoritatea publică, respectiv Minister, a unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, o invalidare a unui astfel de act administrativ putând fi realizată doar prin intermediul acţiunii în anulare exercitată în faţa instanţei judecătoreşti.

În Decizia nr. 121/2024, Curtea Constituţională a mai arătat:

25. În motivarea Deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022, precitată, Curtea a făcut referire la cele reținute prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016 (paragrafele 48 și 49), în care s-a reținut că titlul de doctor este un act cu caracter administrativ și că diploma de doctor, ca înscris certificator al titlului, nu poate fi altceva decât tot un act cu caracter administrativ.

26. De asemenea, Curtea a observat că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, constituie consacrarea legislativă a principiului revocabilității actelor administrative, conținând norme de procedură ce instituie calea prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorității emitente, actele administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Potrivit acestui text legal, actele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autoritățile emitente, constatarea nulității sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanța judecătorească competentă, prin introducerea unei acțiuni în termen de un an de la data emiterii actului. Principiul revocabilității actelor administrative este, alături de principiul legalității, un principiu de bază al regimului juridic al actelor administrative, având consacrare implicită în art. 21 și 52 din Constituție și suport legal în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Jurisprudența a statuat că, în principiu, toate actele administrative pot fi revocate, cele normative oricând, iar cele individuale cu unele excepții; printre actele administrative individuale exceptate se regăsesc și actele administrative care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege. Or, titlul științific de doctor este un act administrativ individual care, odată intrat în circuitul civil, produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale și nepatrimoniale.

27. În acest context constituțional și legal s-a statuat, tot prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 50, că o reglementare care stabilește că actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii actului de revocare și produce efecte doar pentru viitor constituie o încălcare a irevocabilității actelor administrative individuale, cu consecințe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act. Posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, induce insecuritate în circuitul civil și lasă la dispoziția subiectivă a autorității emitente existența unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul științific.

28. Curtea a subliniat că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci doar dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. În acest sens, la paragraful 55 din această decizie, Curtea a reținut că deținerea titlului de doctor poate constitui o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicații inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înțeles să gratifice persoana care deține titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri științifice.

29. Prin Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022, Curtea a reținut că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic și a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desființează pentru motive anterioare emiterii sale (nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională), această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilității actelor administrative nu este unul absolut, ci cunoaște și excepții, printre acestea numărându-se și actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă.

30. În consecință, Curtea a reținut că titlul de doctor și diploma de doctor, care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege, se încadrează în această categorie, acestea neputând fi revocate.

31. Totodată, Curtea a reținut că retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil și a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituția emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

32. Dacă principiul revocabilității actelor administrative are o consacrare implicită în art. 21 și 52 din Constituție, excepțiile de la acestea sunt cuprinse, de asemenea, în aceleași prevederi coroborate cu alte valori, exigențe și principii constituționale.

33. În acest sens, Curtea a reținut că art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta de securitate juridică, conturează conținutul și limitele revocabilității actelor administrative. Astfel, odată ce un act administrativ a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, principiul securității juridice interzice revocarea lui chiar de către emitent.

34. Curtea a reținut că trebuie realizată o diferențiere între anularea titlului de doctor de către instanța judecătorească, pe de o parte, și controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent, pe de altă parte. Cele două situații evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil și al producerii de efecte juridice.

35. Curtea a reținut că, în cazul în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât și înscrisul constatator pot fi desființate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă desființarea titlului se lasă la îndemâna instituției emitente a actului, se imprimă și se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

36. Pentru toate cele anterior expuse, Curtea a reținut că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 încalcă art. 21 și 52, coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la exigențele constituționale privind limitele principiului revocabilității actului administrativ individual, fiind constituțional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

37. Prin urmare, Curtea a reținut că este exclusă competența autorității publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, această competență revenind instanței judecătorești sesizate în condițiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanța va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor și de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competența de a evalua ea însăși calitatea lucrării, nivelul științific al acesteia sau caracterul științific al activității deținătorului titlului de doctor.

38. Referitor la critica formulată și în prezenta cauză privind lipsa de rigoare a sintagmei „în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională“, motivată prin faptul că prin generalitatea sa nu identifică aceste cazuri, în mod concret, în sine și temporal, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii și ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, Curtea a constatat că sintagma este variabilă în timp pentru că standardele de calitate sau de etică profesională sunt, la rândul lor, variabile, potrivit reglementării normative în vigoare la data conferirii/atribuirii titlului de doctor. Însă, odată ce comisia de doctorat s-a pronunțat, nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel încât să infirme constatările acesteia și să dea un verdict propriu. Cele stabilite de comisia de doctorat și validate de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare sunt aspecte necenzurabile ale actului administrativ emis, întrucât vizează aprecierea valorică a conținutului tezei de doctorat, și angajează răspunderea autorității emitente a actului. O reapreciere axiologică a tezei de doctorat și infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalității creează un veritabil risc la adresa securității juridice.

39. Curtea a mai reținut că, după cum nici instanța judecătorească nu are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competența de a reaprecia fondul științific al acesteia. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum și a condițiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. Altfel s-ar ajunge la arbitrar și la o insecuritate juridică permanentă în privința deținerii titlului de doctor.”.

În cauza de faţă, revizuentul A. a fost beneficiarul titlului ştiinţific de doctor în domeniul drept, acordat de către Universitatea X., conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. X din 15 decembrie 2003.

Din probele administrate a rezultat că revizuentul A. a dobândit calitatea de avocat al Baroului Bucureşti prin decizia nr. 644 din 7 ianuarie 2005.

Temeiul juridic al acordării acestui statut a fost reprezentat de art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 50/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, text potrivit căruia: „La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept (...)” (forma în vigoare la data de 7 ianuarie 2005).

Acest fapt este confirmat, implicit, şi prin decizia nr. 1818 din 13 septembrie 2016 emisă de Baroul Bucureşti, prin care s-a suspendat solicitarea unei terţe persoane de excludere din profesia de avocat a revizuentului A., până la soluţionarea reclamaţiei administrative prealabile împotriva Ordinului M.E.N.C.S. nr. X din 1 august 2016, de retragere a titlului de doctor în drept.

De asemenea, în cursul anului 2006, revizuentul A. a dobândit calitatea de conferenţiar universitar în cadrul Universităţii Y. din Bucureşti.

Dobândirea unei astfel de calităţi era condiţionată de faptul deţinerii titlului de doctor, astfel cum prevedea art. 55 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - „Pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor universitar şi de conferenţiar universitar, candidaţii trebuie să deţină titlul ştiinţific de doctor în ramura de ştiinţa corespunzătoare postului sau într-o ramura înrudită.”.

Potrivit analizei efectuate de Curtea Constituţională în decizia nr. 121/2024 (paragraful 28), cu trimitere la decizia nr. 364/2022, în legătură cu intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice, va fi incidentă o astfel de situaţie atunci când titlul de doctor a generat la rândul său raporturi juridice distincte, exemplificându-se cu situaţiile în care deținerea titlului de doctor constituie o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional.

Aşa cum s-a arătat deja, revizuentul a devenit, ca urmare a obţinerii titlului de doctor în drept în anul 2003, mai întâi avocat, apoi conferenţiar universitar. Astfel de calităţi profesionale implică în mod necesar o repercutare a activităţii revizuentului asupra unor terţe persoane, fie prin serviciile de asistenţă şi reprezentare juridică acordate, fie prin activitatea educativă a studenţilor. Altfel spus, calitatea de avocat presupune în mod necesar acordarea de servicii juridice în beneficiul clienţilor, iar activitatea de conferenţiar universitar are efect asupra diplomelor de absolvire ale studenţilor prin participarea acestora din urmă la cursuri şi obţinerea notelor în cadrul examenelor organizate de facultatea de profil cu concursul acelui cadru didactic.

În aceste condiţii, respectând linia de argumentare a deciziei Curţii Constituţionale, Înalta Curte nu poate decât să constate că titlul de doctor acordat revizuentului A., prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului (ordinul M.E.C.T.) nr. X din 15 decembrie 2003, intrase în circuitul civil şi produsese efecte juridice.

Inclusiv intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a susţinut, în prezenta cale extraordinară de atac, concluzii în sensul admisibilităţii cererii de revizuire şi anulării ordinului litigios al ministrului nr. X/2016.

Înalta Curte mai subliniază că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii. În consecinţă, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să respecte atât soluţia dispusă de Curtea Constituţională a României cu privire la cadrul normativ incident procesului, cât şi considerentele care o fundamentează.

De altfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţia României: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, iar potrivit textului constituţional al art. 124 alin. (2): „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.”.

Altfel spus, nu pot exista nici discriminări, şi nici inegalităţi induse prin activitatea unei instanţe judecătoreşti în considerarea identităţii persoanei implicate într-un anumit proces. Din moment ce Curtea Constituţională a României a constatat că este neconstituţională norma legislativă de la art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, prin care se conferă ministrului posibilitatea retragerii unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, orice persoană fizică, indiferent de identitatea acesteia, poate invoca beneficiul respectivei soluţii dacă poate recurge la un instrument procesual admisibil şi exercitat în condiţiile legii.

Spre a consolida concluzia menţionată anterior, Înalta Curte arată că, prin alte decizii pronunţate anterior, instanţa supremă a invalidat ca nelegale ordine ministeriale de retragere a acelor titluri de doctor care intraseră în circuitul civil şi au produs efecte juridice, existând o jurisprudenţă constantă în acest sens.

Spre exemplificare, prin decizia nr. 3549 din 28 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanţă dobândirii de către o persoană a calităţii de asistent universitar, condiţionată de obţinerea titlului de doctor în domeniul respectiv.

Prin decizia nr. 4605 din 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanţă dobândirii de către o persoană a calităţii de profesor universitar, deţinerea titlului de doctor în domeniul respectiv fiind o cerinţă cuantificată în fişa de verificare a standardelor pentru ocuparea acelui post.

De asemenea, prin decizia nr. 1879 din 3 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanţă calităţilor de consilier de stat şi director deţinute de o persoană care obţinuse titlul de doctor în domeniul în care funcţiona, reţinând conferirea unui impact reputaţional, consolidarea experienţei şi anvergurii sale profesionale.

În concluzie, prin constatarea admisibilităţii cererii de revizuire, cu efectele schimbării deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că admite recursul, casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. X/01.08.2016, Înalta Curte respectă jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale şi urmează jurisprudenţa existentă la nivelul instanţei supreme.

Cauza determinării soluţiei de anulare a Ordinului M.E.N.C.S. nr. X/2016 constă în lipsa competenţei ministrului de a fi dispus retragerea (mai exact revocarea) titlului de doctor deţinut de revizuentul-recurent-reclamant, urmare a situaţiei în care s-a confirmat de către Curtea Constituţională a României constituţionalitatea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, doar pentru ipoteza în care titlul de doctor nu intrase în circuitul civil şi nu produsese efecte juridice, situaţie care nu se confirmă în acest proces.

Înalta Curte subliniază că motivul admiterii cererii de revizuire intervine în condiţiile de strictă interpretare şi aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., respectiv soluţia de admitere a unei excepţii de neconstituționalitate de către Curtea Constituţională a României, excepţie invocată în cursul procesului de către partea interesată, prin care a fost invalidat temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat. Or, incidenţa unui motiv de revizuire este de natură a permite retractarea unei decizii definitive.

Înalta Curte mai subliniază că instanţa judecătorească nu este învestită în procesul de faţă cu vreo acţiune exercitată de autoritatea publică în vederea anulării Ordinului M.E.C.T. nr. X din 15 decembrie 2003, prin care a fost conferit revizuentului A. titlul de doctor în drept. În mod corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ar putea dispune o anulare a Ordinului M.E.C.T. nr. X/2003, deoarece se opune principiul disponibilităţii, esenţial în procesul civil, şi potrivit căruia instanţa poate judeca doar în limita învestirii sale. În acest sens, singura acţiune dedusă analizei în procesul de faţă este acţiunea prin care partea revizuentă-recurentă-reclamantă solicită anularea Ordinului M.E.N.C.S. nr. X/2016, prin care i-a fost retras titlul de doctor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că la momentul soluţionării cererii de revizuire este publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453 din 16 mai 2024 decizia Curţii Constituţionale a României nr. 121/2024, în al cărei conţinut este indicată decizia Curţii Constituţionale a României nr. 364/2022 ca motiv de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., urmare a excepţiei de neconstituționalitate ridicate de revizuentul A. în dosarul de faţă.

Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire invocat nu permite o retractare în tot a deciziei nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece efectul admiterii căii extraordinare de atac priveşte doar ordinul litigios, nu şi capătul de cerere privind legalitatea operaţiunilor administrative care l-au fundamentat.

Spre acest rezultat, Înalta Curte subliniază că analiza efectuată în precedent de Curtea de Apel Bucureşti în primă instanţă, iar apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs a epuizat toate capetele de cerere şi toate motivele de nulitate invocate de partea reclamantă cu privire la ordin şi operaţiunile sale administrative premisă.

În aceste condiţii, decizia Curţii Constituţionale nu poate reprezenta un temei pentru revizuire decât în limita normei legale cu privire la care au fost constatate vicii de constituţionalitate, anume art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

După cum a arătat Curtea Constituţională în decizia nr. 121/2024, cu referire şi la decizia nr. 364/2022, o reapreciere axiologică a tezei de doctorat și infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalității creează un veritabil risc la adresa securității juridice; astfel, după cum nici instanța judecătorească nu are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competența de a reaprecia fondul științific al acesteia, ci anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/atribuire.

În situaţia în care premisa esenţială a activităţii entităţilor care au sesizat ministrul a constituit-o identificarea plagiatului, Înalta Curte reţine că înţelesul acestei din urmă noţiuni în limba română presupune, în cazul unei opere ştiinţifice, însuşirea (integrală sau parțială) a acesteia de la altcineva și prezentarea sa drept creație personală.

În epocă, era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 37/1999, care la art. 22 prevedea că: „Teza de doctorat trebuie să conţină elemente de originalitate specifice domeniului abordat, precum şi modalităţi de validare ştiinţifică a acestora (...)”.

Din punct de vedere semantic, originalitatea desemnează însuşirea de a fi original, respectiv, în domeniul ideilor, teoriilor, operelor, însuşirea de a fi propriu unei persoane sau unui autor, de a fi prezentat în formă primară, necopiat.

Un aspect de legalitate al procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor este acela referitor la obligaţia instituită de norma juridică din art. 22 al H.G. nr. 37/1999 ca teza de doctorat să conţină elemente de originalitate.

O evaluare sub aspectul măsurii în care o teză de doctorat conţine elemente de originalitate nu presupune o reapreciere axiologică a acesteia ori o apreciere a fondului său ştiinţific, ci o verificare a îndeplinirii unei condiţii de legalitate pentru acordarea/conferirea titlului de doctor, respectiv inexistenţa unei însuşiri integrale sau parţiale a operei ştiinţifice a unei terţe persoane şi prezentarea sa drept o creaţie personală a doctorandului respectiv.

În discuţie fiind aşadar analiza unei condiţii de legalitate pentru acordarea/conferirea titlului de doctor, aceasta nu se subsumează considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 121/2024 şi nr. 364/2022 şi, în consecinţă, deciziile respective nu pot constitui premisa incidenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia dată, prin decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în calea de atac, sub aspectul respingerii prin sentinţa civilă nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, capătului de cerere privind constatarea nelegalității operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, anume că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice.

Astfel, sub aspectul capătului de cerere, formulat potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în constatarea nelegalității operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, soluţia din decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal se bucură în continuare de autoritate de lucru judecat, cererea de revizuire nefiind admisibilă în acest sens.

Totodată, decizia nr. 3466/2020 supusă revizuiri, care confirmă prin respingerea recursului sentinţa primei instanţe în sensul respingerii capătului de cerere în constatarea nelegalității operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, păstrează, în această limită, efectele specifice unei hotărâri judecătoreşti, anume autoritate de lucru judecat, forţă probantă, obligativitate şi opozabilitate.

Faţă de cele arătate în precedent, reţinând că Ordinul nr. X/2003 de conferire a titlului de doctor în beneficiul revizuentului-recurent-reclamant intrase în circuitul civil şi produsese efecte juridice; că este aplicabilă decizia nr. 121/2024, în referire şi la decizie nr. 364/2022, ambele pronunţate de Curtea Constituţională a României, în sensul că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 nu putea constitui temeiul legal pentru competenţa ministrului de retragere a titlului respectiv de doctor; fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A., va schimba decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că va admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în parte, şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. X/01.08.2016, cu menţinerea în rest a sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2/2016.

Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. X/01.08.2016.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.