Judicial review of presidential decree withdrawing revolution combatant status: admissibility and separation of administrative duties

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială pentru Preşedintele României - B., şi Prim-ministrul României C. a solicitat revocarea parţială a decretului nr. x/28.02.2022 prin care i-a fost retras titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu rol determinat”, obţinut în baza certificatului seria (...) nr. x/07.12.2020, preschimbat conform disp. Legii nr. 341/2004, la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, precum şi a soluţiei pronunţate în procedura prealabilă de Administraţia Prezidenţială, înregistrat sub nr. x/18.04.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 15/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului, Primul-ministru al României şi s-a respins acţiunea introdusă în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesual pasive.

S-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Administraţia Prezidenţială - Preşedintele României şi s-a anulat parţial decretul nr. x/28.02.2022 cu privire la poziţia x referitoare la reclamantul A.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Preşedintele României, B., prin Administraţia Prezidenţială, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a prezentat următoarele critici:

Ca o chestiune prealabilă, recurentul a solicitat introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, solicitare formulată și în faţa instanței de fond, prin întâmpinare, având în vedere că această instituție a emis toate actele administrative premergătoare emiterii decretului nr. x/2022 de retragere a titlului de revoluționar al intimatului-reclamant.

În susţinerea motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat următoarele:

Într-un prim aspect, instanța de fond, în mod eronat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de prim-ministrul României, contrasemnatar al decretului contestat, faţă de dispozițiile art. 100 alin. (2) din Constituţie.

Din categoria decretelor ce sunt supuse regulii contrasemnării de către prim-ministru fac parte și decretele emise pentru conferirea de decorații și titluri de onoare. Decretul a fost contrasemnat de către prim-ministru, în temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României.

Contrasemnarea decretului dă actului respectiv o motivație mai solidă și antrenează răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul, aceasta fiind o condiție de validitate a actului.

Actul supus contrasemnării - decretul Președintelui - este semnat în prealabil de acesta, în calitate de titular al atribuției constituționale, contrasemnarea, în cazurile expres prevăzute de Legea fundamentală, fiind un act subsecvent, de a cărei existență depinde valabilitatea decretului. Prin reglementarea obligației constituționale a prim-ministrului de a contrasemna decretele Președintelui, acestuia i se atribuie responsabilitatea juridică și politică asupra conținutului actului pe care, semnându-l, îl validează.

Existând o competență partajată, recurentul afirmă că, în mod legal, actul administrativ nu poate fi pus în executare în lipsa voinței prim-ministrului contrasemnatar. În lipsa contrasemnării prim-ministrului, actul administrativ, respectiv decretul nr. x/28.02.2022 nu ar fi putut intra în vigoare și nu ar fi produs efecte juridice, astfel că s-ar fi impus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de prim-ministrul României.

Într-un al doilea aspect, instanța de fond, în mod eronat, nu s-a mai pronunțat asupra solicitării formulate de Administrația Prezidențială prin întâmpinare, de a se extinde cadrul procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză a Secretariatului de Stat, fiind încălcate dispozițiile art. 13 și art. 14 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (I) și alin. (2) C. proc. civ.

Din conținutul hotărârii recurate, dar și a încheierii premergătoare a rezultat că instanța nu s-a mai pronunțat pe această cerere, motiv pentru care recurentul apreciază sentința ca fiind pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), precum și a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

În susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilității anulării decretului nr. x/2022, act emis în virtutea prevederilor constituționale ale art. 94 lit. a), coroborate cu dispozițiile art. 100 din Constituția României, conform cărora unele decrete ale Președintelui României, inclusiv cele prevăzute la art. 94 lit. a) din Constituție, sunt contrasemnate de către prim-ministru, acesta din urmă exercitând controlul de legalitate asupra acestor categorii de acte, și nu instanțele de judecată.

Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, în sensul în care pot fi contestate în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, acele decrete ale Președintelui care, prin obiectul de reglementare, nu se circumscriu sferei actelor exceptate.

Decretele Președintelui emise în exercitarea atribuției constituționale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituțională între președintele României, pe de o parte, și parlament, pe de altă parte, și, în consecință, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ.

O interpretare contrară ar însemna că instanțele judecătorești învestite cu exercitarea controlului de legalitate s-ar substitui prerogativelor constituționale ale Președintelui României, ceea ce este în evidentă contradicție cu prevederile legale și ar echivala cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu instanțele judecătorești. Din această perspectivă, recurentul apreciază că, pentru acest tip de decret, instanțele judecătorești nu au vreo competență de control și cenzură.

În ceea ce privește decizia instanței de fond prin care decretul nr. x/2002 a fost anulat parțial, recurentul apreciază că nu reprezintă un motiv de nelegalitate a decretului, ci o constatare a activității defectuoase a Secretariatului de Stat.

Potrivit actelor normative aplicabile, Secretariatul de Stat procedează la analizarea condiţiilor legale intervenite, în sensul modificării situației juridice, apărute după data emiterii decretului de acordare a titlului, mai exact verifică dacă au intervenit sau nu fapte care să schimbe situația inițială. În situația în care persoanele cărora le-a fost acordat titlul nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, Secretariatul de Stat anulează titlul acordat.

În cazul retragerii unui titlu, Secretariatul de Stat înaintează Președintelui României propunerea de retragere motivată a titlului atribuit, iar Președintele României, urmare primirii acesteia, ia act și emite decretul de retragere a titlului.

În baza încrederii cu care instituția abilitată de lege a fost învestită să facă propuneri în vederea emiterii decretului de către Președintele României (de acordare sau de retragere a titlului), a dispozițiilor legale care îi reglementează obiectul de activitate, precum și a propriilor verificări cu privire la fapte intervenite, respectiv a hotărârilor judecătorești definitive de respingere privind acordarea calității de Luptător cu Rol Determinant și care au schimbat situația juridică, Secretariatul de Stat a decis că reclamantul nu mai îndeplinește cerințele legale și, în consecință, a înaintat propunerea de retragere a titlului către Președintele României, fără a anula certificatul.

În ceea ce privește înaintarea propunerii de retragere a titlului de către Secretariatul de Stat, recurentul menționează obligația legală a Secretariatului de Stat de verificare a hotărârilor judecătorești definitive de respingere privind acordarea calității de Luptător cu Rol Determinant, operațiune ce presupune o analiză din următoarea perspectivă: dacă hotărârea judecătorească în discuție vizează persoana asupra căreia s-a modificat situația juridică, intervenită ulterior momentului emiterii decretului de acordare a titlului; dacă obiectul hotărârii judecătorești are legătură cu aspecte legate de acordarea calității de Luptător cu Rol Determinant a persoanei în cauză; dacă hotărârea judecătorească este definitivă sau a rămas definitivă prin nerecurare.

În prezenta cauză, prin propunerea înaintată, Secretariatul de Stat a motivat că „pentru cele 47 de persoane pentru care există hotărâri definitive de respingere a calității privind acordarea calităţii de Luptător cu Rol Determinant”, așa cum reiese din conținutul procesului-verbal al ședinței din data de 26.01.2022, reclamantul A. fiind la poziția x din anexă.

Secretariatul este ținut să realizeze verificarea cerințelor legale, ia decizia de a formula și înainta propunere de retragere, în prealabil de a anula certificatul, această activitate nefiind atributul Preşedintelui României.

Aceste atribuții legale aparțin în exclusivitate titularului prevăzut de lege - emitentul propunerii, întrucât exclusiv această instituție își asumă răspunderea cu privire la conținutul propunerii transmise către Președintele României. În procedura de anulare a certificatului, nu sunt reglementate atribuții constituționale și legale ale Președintelui României.

Având în vedere norma constituțională prin care legiuitorul constituant a atribuit prerogative constituționale Președintelui României, pe de o parte, și atribuțiile legale reglementate de legiuitor în sarcina Secretariatului de Stat, pe de o parte, recurentul afirmă că instanța de fond nu a făcut o delimitare între atribuțiile celor două instituții, ci a stabilit, în sarcina Președintelui României, obligații pe care nu le-a îndeplinit la momentul emiterii decretului contestat, respectiv analiza impactului hotărârilor judecătorești pe care Secretariatul de Stat și-a întemeiat propunerea ce în prezent nu a fost anulată/retrasă, așadar continuă să-și producă efectele.

Recurentul apreciază că instanța de fond, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a „adăugat la lege” și „a creat” o normă nouă, prin care a stabilit obligații noi pentru Președintele României, referitoare la cazurile în care titlul poate fi retras, obligații prevăzute în sarcina unui alt subiect de drept - Secretariatul de Stat.

Aceste atribuții au fost greșit înțelese de către instanță de fond, care nu are competența să transfere în sarcina emitentului decretului alte obligații, în afara celor expres reglementate prin Constituție și prin legi speciale aplicabile, prin urmare, alte aprecieri ale instanței de fond, nu pot fi reținute, întrucât orice acțiune/inacțiune, în afara cadrului constituțional și legal indicat, ar echivala cu o ingerință în ceea ce privește emitentul actului administrativ în activitatea altor instituții.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul afirmă că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele Legii nr. 341/2004, mai precis a omis faptul că decretul Președintelui României nr. x/2022 nu este un act emis de sine stătător, ci este emis în urma îndeplinirii unor proceduri administrative prevăzute în mod expres de lege și numai după ce acestea sunt îndeplinite de către Secretariatul de Stat.

Președintele României nu are atribuția legală de a întreprinde verificări cu privire la situația de fapt/de drept a persoanelor propuse pentru acordare/retragere titlu, de a anula certificatul de revoluționar sau de a refuza să acorde titlu. Așadar, în etapa emiterii decretului, Președintele României trebuie să respecte dispozițiile legale exprese referitoare la emiterea decretelor, conform art. 94 din Constituţie.

Recurentul a mai afirmat reținerea greșită a culpei Președintelui României față de îndeplinirea defectuoasă, de către Secretariatul de Stat, a întregii proceduri administrative din cazul intimatului-reclamant. Președintele României a emis decretul contestat pornind de la premisa că propunerea Secretariatului de Stat este legală și corect întocmită, apreciind astfel în baza principiului legalității actelor emise de alte instituții publice, precum și în baza încrederii interinstituționale.

Aceste argumente sunt valabile şi cu privire la aprecierea „culpei pârâților” în stabilirea cheltuielilor de judecată solicitate.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum și a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin Codul civil, iar în cazul litigiilor, pârâții răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în opinia recurentului nu există o culpă a acestuia, în condiţiile în care împrejurările în care intimatul a suferit un prejudiciu (prin retragerea titlului de revoluționar) sunt străine de Preşedintele României având în vedere întreaga procedură administrativă îndeplinită de către Secretariatul de Stat.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Ca o chestiune prealabilă, recurentul preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a solicitat introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, apreciind că această instituţie a emis toate actele premergătoare emiterii decretului nr. x/28.02.2022, contestat în prezenta cauză.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine prevederile art. 478 alin.(1) C. proc. civ., aplicabile pe deplin şi în faza procesuală a recursului prin raportare la art. 494, în sensul că „prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe”.

În condiţiile în care obiect al recursului îl reprezintă analiza legalităţii hotărârii recurate, prin verificarea modului de aplicare a prevederilor legale, controlul judiciar nu poate avea în vedere decât elementele ce au format obiectul primei judecăţi, fiind circumscris cadrului procesual stabilit în faţa instanţei de fond. În atare situaţie, solicitarea formulată de către recurentul preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, de modificare a cadrului procesual, direct în faza procesuală a recursului este inadmisibilă.

De altfel, Înalta Curte reţine, ca o critică principală, omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra solicitării recurentului de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, aspect ce urmează a fi analizat în considerentele ce urmează.

Subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pârât a invocat modalitatea greşită de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a prim-ministrului României, faţă de prevederile art. 100 alin. (2) din Constituţie, care conferă calitatea de contrasemnatar al actului contestat, aspect esenţial de legalitate faţă de care se impunea menţinerea în cadrul procesual al cauzei.

Înalta Curte constată că nu se justifică o asemenea poziţie procesuală, determinat de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. În înţelesul legii, prin persoană vătămată se înţelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ”.

Aşadar, contenciosul subiectiv presupune vătămarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, astfel că instanţa de contencios administrativ trebuie să verifice dacă prin actul administrativ, care face obiectul acţiunii s-a adus atingere unei situaţii juridice subiective, având posibilitatea de a anula în tot sau în parte, actul administrativ nelegal şi de a obliga autoritatea publică să emită un nou act administrativ.

Din perspectiva cadrului procesual pasiv nu prezintă relevanţă persoanele nominalizate pentru contrasemnarea actului în cadrul unei proceduri constituţionale formale, atâta timp cât raporturile juridice se nasc între emitentul actul administrativ contestat în prezenta cauză şi persoana vătămată de emiterea acestuia, astfel că modalitatea de verificare a legalităţii îl vizează şi se răsfrânge în mod direct asupra acestuia.

În atare situaţie, criticile privind modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.

Raportat la omisiunea instanţei de fond a se pronunţa asupra solicitării de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, apreciind că această instituţie a emis toate actele premergătoare emiterii decretului nr. x/28.02.2022, contestat în prezenta cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul termen de judecată în prezentul dosar a fost acordat la data de 06 decembrie 2022 [fila (...) dosar fond], când instanţa de fond a dispus o serie de măsuri procedurale, printre care a fost respinsă solicitarea de introducere în cauză a acestei instituţii, apreciind că nu are calitatea de emitent al actului contestat. Împrejurarea că recurentul pârât nu a avut cunoştinţă de o asemenea măsură nu poate să îi fie imputată instanţei de judecată, în condiţiile în care partea este obligată să urmărească desfăşurarea şi finalizarea litigiului, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar obligaţia comunicării acestor încheieri pe parcursul soluţionării litigiului nu există, decât în condiţiile art. 234 alin. (1) coroborat cu art. 427 C. proc. civ.

Critica privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra aspectelor invocate în cuprinsul întâmpinării nu se confirmă, astfel că recurentul era obligat să formuleze recurs împotriva acestei încheieri de şedinţă prin care să critice modul de soluţionare a cererii formulate. În absenţa declarării căii de atac, Înalta Curte nu poate proceda la analiza legalităţii soluţiei pronunţate, aceasta a dobândit caracter definitiv prin poziţia procesuală a părţii, care a formulat recurs doar împotriva sentinţei civile.

Subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care vizează o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti, recurentul pârât a criticat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că în speţă se contestă un act ce intră sub incidenţa art. 94 alin. (1) lit. a) coroborate cu art. 100 din Constituţie, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Deşi recurentul a încercat o motivare amplă a criticilor formulate, invocând practica judiciară, omite a avea în vedere că în cauză nu se contestă un decret prezidenţial ce priveşte raporturile cu Parlamentul, după cum nu este un act de comandament cu caracter militar, pentru a se putea reţine un fine de neprimire al demersului judiciar.

Prezenta acţiune are ca obiect revocarea parţială a decretului prezidenţial nr. x/28.02.2022 prin care a fost retras titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant” obţinut în baza certificatului seria (...) nr. x/07.12.2020, în temeiul Legii nr. 341/2004 de către intimatul reclamant A.

Fiind în discuţie modalitatea de exercitare a recunoştinţei faţă de eroii-martiri, persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, sub forma acordării unor indemnizaţii lunare, dar şi a altor drepturi enumerate de art. 5 din actul normativ, legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării modului în care autorităţile publice înţeleg să soluţioneze solicitările formulate de către persoanele ce se consideră îndreptăţite la aplicarea actului normativ.

În această situaţie nu se pune problema depăşirii atribuţiilor judecătoreşti şi constatarea inadmisibilităţii acţiunii, actul administrativ contestat fiind generator de raporturi juridice de drept comun (Legea nr. 341/2004) pentru care urmează a fi efectuat controlul judiciar, aşa cum a procedat şi instanţa de fond.

Tot circumstanţiat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susţinut o anulare a decretului prezidenţial, în condiţiile în care în discuţie s-a constatat o activitate defectuoasă a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Recurentul a afirmat că instanţa de fond nu a făcut o distincţie între atribuţiile celor două instituţii, stabilind, în mod eronat, obligaţia în sarcina Preşedintelui României de a emite un nou decret.

Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, intrinsecă acestui motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe.

Or, argumentele în respingerea acestei teze se raportează la faptul că nu i se poate reproșa instanței de fond interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de recurent, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional, căci în absența realizării acestor operațiuni, putându-se invoca dispozițiile art. 5 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Argumentaţia recurentului cu privire la delimitarea strictă a atribuţiilor în materie de Legea nr. 341/2004, finalizate prin emiterea decretului prezidenţial, urmare a propunerii Secretariatului de Stat, fără ca actele normative să stabilească obligaţii procedurale de reanalizare a dosarului în sarcina Preşedintelui României, astfel că nu se putea stabili obligaţia în sarcina acestuia sunt eronate.

Este adevărat că în procedura de acordare a titlurilor reglementate de art. 3 din actul normativ au fost stabilite norme administrative, premergătoare, instituţia responsabilă cu analiza documentaţiei şi formularea propunerii aparţinând Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, conform H.G. nr. 1412/2004.

Însă, beneficiile reglementate de Legea nr. 341/2004 se acordă „doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I”. Aşadar, actul generator de drepturi şi obligaţii nu este propunerea formulată în cadrul procedurii administrative de către Secretariatul de Stat, ci decretul prezidenţial, prin care i se conferă/retrage titlul, persoanei îndreptăţite.

În atare situaţie nu prezintă relevanţă argumentaţia recurentului cu privire la lipsa resurselor legale pentru a proceda la verificarea documentaţiei şi valabilitatea propunerii Secretariatului de Stat, fiind aspecte care vizează, exclusiv, relaţia dintre cele două instituţii şi nu din perspectiva persoanei vătămate prin emiterea actului contestat.

Cât priveşte argumentele privând absenţa culpei recurentului în procedura prezentă, Înalta Curte constată că nu reprezintă un element care să influenţeze modul de soluţionare a cauzei. Nelegalitatea decretului prezidenţial nr. x/28.02.2022 prin care a fost retras titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant” obţinut în baza certificatului seria (...) nr. x/07.12.2020, în temeiul Legii nr. 341/2004 de către intimatul reclamant A. a fost analizată din perspectiva argumentaţiei reţinute în emiterea actului, dar şi a materialului probator administrat, inclusiv actele jurisdicţionale obţinute de intimatul reclamant prin care i s-a confirmat calitatea de beneficiar al legii speciale.

Astfel că admiterea acţiunii şi anularea parţială a actului nu a avut ca fundament o răspundere civilă subiectivă, ci modul de aplicare a prevederilor legale la o situaţie de fapt stabilită eronat.

Din această perspectivă, nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu se confirmă, nefiind regăsite aspecte de nelegalitate a hotărârii la o situaţie de fapt pe deplin stabilită şi necontestată.

Cât priveşte culpa în stabilirea şi acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., prin care partea căzută în pretenţii este obligată la plata cheltuielilor suportate de partea câştigătoare. Neexistând un motiv care să conducă la înlăturarea acestei obligaţii stabilită în sarcina recurentului (ex. 454 din acelaşi cod) Înalta Curte nu poate primi susţinerile acestuia privând exonerarea de la plata acestor sume. Analiza răspunderii civile delictuale sub aspectul cheltuielilor de judecată este una specială, circumscrisă prevederilor art. 451 şi urm. C. proc. civ., cazurile de înlăturare de la plata acestei obligaţii fiind expres şi limitativ prevăzute.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant a sumei de 6300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare transport şi onorariu avocat, conform chitanţelor depuse la filele (...) recurs.

În ce priveşte reducerea acestor cheltuieli, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în analizarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prin care a reținut că posibilitatea instanței de a interveni în sensul modificării acestei părți a cheltuielilor de judecată este justificată de necesitatea certificării că acestea reprezintă sume de bani reale, necesare și având caracter rezonabil, în raport cu natura activității efectiv prestate de către avocat, cu atât mai mult cu cât există pericolul exercitării abuzive a dreptului subiectiv civil de a pretinde despăgubiri pentru fapta ilicită constând în promovarea unei acțiuni judiciare neîntemeiate. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 26 mai 2005 sau 21 iulie 2005, pronunțate în cauzele Costin împotriva României, paragraful 43, și, respectiv, Străin și alții împotriva României, paragraful 87, potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. (a se vedea în acest sens (decizia nr. 760 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 27 februarie 2019)

Ţinând cont de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că suma de 6300 lei, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli transport ca fiind suficientă pentru această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Preşedintele României, B., prin Administraţia Prezidenţială, în nume propriu şi în calitate de reprezentantă, împotriva sentinţei nr. 15/2023 din 25 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant la plata sumei de 6300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 mai 2024.