Loss of legal interest in administrative challenge to refusal to organize judicial council elections after mandate expiration

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1.Cadrul procesual

Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului CSM (fără număr) din data de 11.02.2022, contestată, şi, pe cale de consecinţă, dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; constatarea încetării calităţii de membru interimar în cadrul CSM a domnului judecător H., cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârea Plenului CSM, organ colegial, nu poate fi contestată chiar de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea acestei hotărâri.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 66 din 9 septembrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţia inadmisibilităţii acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

(ii) a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(iii) a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituţii, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii

(iv) a respins cererea de constatare a încetării calităţii de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs principal, iar reclamanții A., B., C., D., E., F. şi G. au declarat recurs incident.

3.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

1. Sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate şi, respectiv, a interesului intimaţilor-reclamanţi în promovarea cererii, recurentul a arătat următoarele:

A apreciat că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a apreciat că aceasta este admisibilă, iar intimaţii-reclamanţi justifică un interes legitim, personal şi direct în exercitarea prezentei acţiuni, în calea de atac fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material privind posibilitatea contestării în instanţă a hotărârilor CSM, chiar de către unii dintre membri acestui organ colegial, dar şi a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. şi a prevederilor din Legea nr. 554/2004, referitoare la interesul în declanşarea controlului jurisdicţional în materia contenciosului administrativ.

1.1. Contrar celor reţinute de prima instanţă, cererea formulată de intimaţii-reclamanţi este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârile Plenului CSM, organ colegial, nu pot fi contestate chiar de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea hotărârilor.

Potrivit art. 27 alin. (3) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, manifestările de voinţă ale membrilor CSM exprimate prin votul dat în cadrul şedinţelor Secţiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, converg spre acelaşi efect juridic, în final realizându-se o singură voinţă juridică a autorităţii publice.

În acest context normativ, solicitarea de anulare a hotărârii organului colegial formulată chiar de unii dintre membri care alcătuiesc organul colegial este inadmisibilă, neputând fi acceptată teza recunoaşterii unui drept la acţiune în justiţie al membrului organului colegial împotriva hotărârii la a cărei adoptare a participat prin exercitarea dreptului de vot în mod direct şi secret. Recunoaşterea unui asemenea drept echivalează cu lipsirea de efecte juridice chiar a dispoziţiilor legale care reglementează imperativ mecanismul de luare a deciziilor în cadrul organului colectiv, şi anume cu votul secret exprimat de majoritatea membrilor prezenţi.

Manifestarea de voinţă a fiecărui membru în parte are relevanţă doar în cadrul mecanismului decizional al organului administrativ şi nu poate constitui o manifestare de voinţă individuală care să producă efecte juridice proprii, diferite şi contrare voinţei organului colegial. Or demersul judiciar al intimaţilor-reclamanţi urmăreşte chiar invalidarea voinţei organului colegial exprimate în conformitate cu mecanismul de luare a deciziilor prevăzut de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, legiuitorul nu a recunoscut un asemenea drept la acţiune al unui membru al Consiliului împotriva hotărârii organului colegial din care face parte, în condiţiile în care, reglementând modul de funcţionare al altor organe colegiale, atunci când a dorit să recunoască un astfel de drept, a introdus prevederi exprese în acest sens, stabilind şi condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie. Cu titlu de exemplu, indică dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte hotărârile adoptate de CSM, în Plen sau Secţii, este firească soluţia legiuitorului de a nu deschide calea unei asemenea acţiuni în justiţie, în condiţiile în care votul exprimat de membrii Consiliului este secret, aceasta constituind o garanţie a manifestărilor de voinţe ale membrilor pentru realizarea voinţei unice a Secţiei sau Plenului Consiliului.

Având în vedere situaţia premisă a imposibilităţii cunoaşterii votului exprimat, faţă de caracterul său secret, contestarea hotărârii adoptate de organul colegial de către un membru al acestuia constituie un demers inadmisibil, întrucât s-ar permite membrului fie să invalideze voinţa majorităţii, fie să revină asupra propriei manifestări de voinţă.

Ca atare, cererea formulată de unii membri ai CSM, care au exercitat deja un drept de vot cu ocazia adoptării actului, reprezintă o încercare de revocare mascată a actului administrativ în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi permis, fiind contrar principiilor de funcţionare a Consiliului.

Faptul că membrii nu dispun de o cale de atac directă împotriva hotărârilor Consiliului adoptate în Plen sau în Secţii, pe care le consideră ilegale, nu echivalează însă cu excluderea posibilităţii ca aceste acte să fie deduse controlului instanţelor de judecată. Controlul judecătoresc poate fi declanşat la iniţiativa altor persoane care justifică un interes legitim, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Arată, de asemenea, că, în mod greşit, a apreciat instanţa de fond şi cu privire la justificarea interesului intimaţilor-reclamanţi în demersul judiciar promovat, procedând la o aplicare greşită a art. 33 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor relevante din Legea nr. 554/2004, din perspectiva interesului de a exercita acţiunea în contencios administrativ.

În prezenta cauză, contrar celor apreciate de instanţa de fond, intimaţii-reclamanţi nu dovedesc un interes, nefiind persoane vătămate direct şi personal prin efectele hotărârii atacate, această hotărâre neavând vreo consecinţă juridică în sensul încălcării unui drept sau interes legitim prevăzut de lege în favoarea lor,

Prin urmare, întrucât intimaţii-reclamanţi nu au invocat, şi nici nu au justificat o vătămare într-un drept sau interes legitim propriu, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., în mod eronat şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate a apreciat prima instanţă că intimaţii-reclamanţi justifică atât un interes procesual în promovarea prezentei cereri, cât şi o vătămare, din perspectiva art. 33 C. proc. civ. şi din aceea a art. 1 alin. (1) şi 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Referitor la aspectele ce ţin de fondul cauzei, apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 57 din Legea nr. 317/2004, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciază, contrar celor reţinute de prima instanţă, că aceasta nu a fost învestită cu analiza unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privind un drept sau un interes legitim, manifestarea de voinţă a CSM contestată de intimaţii-reclamanţi în prezentul dosar având natura juridică a unei operaţiuni administrative. De altfel, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de intimaţii-reclamanţi, avea ca obiect anularea hotărârii Plenului CSM din data de 11.02.2022, însă, aşa cum a precizat, în cauză nu se pune problema existenţei vreunui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege”, procedură ce este reglementată în cuprinsul art. 6 - 21 din lege, precum şi în Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.

Apreciază că decizia (hotărârea) pe care Plenul CSM o adoptă prin prisma prevederilor art. 57 din Legea nr. 317/2004, are natura juridică a unei operaţiuni administrative, nu a unui act administrativ asimilat, precum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Totodată, prin soluţia aleasă de Plen în şedinţa din data de 11.02.2022 nu a fost deturnată raţiunea legii, ci interpretarea prevederilor art. 57 din Legea nr. 317/2004, a fost făcută astfel încât să poată fi asigurată în mod real finalitatea normei, sens în care textul legal cuprins în art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu trebuie privit izolat, ci în contextul întregii reglementări a procedurii privind alegerea membrilor CSM, la care acesta face trimitere.

Pornind de la interpretarea teleologică a normei a cărei nesocotire se invocă, dar şi din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale ce reglementează procedura de alegere a membrilor CSM, apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că soluţia Plenului CSM din şedinţa din data de 11.02.2022, luată cu votul majorităţii membrilor prezenţi, este legală în condiţiile în care derularea unei proceduri de alegere a unui membru în situaţia prevăzută de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 implică scurgerea unei perioade considerabile de timp, iar restul de mandat rămas până la expirarea duratei mandatului de membru al CSM de 6 ani este unul relativ redus, ceea ce ar fi condus, în concret, la o durată efectivă de exercitare a mandatului şi mai redusă sau chiar inexistentă.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, procedura de alegere a membrilor CSM este reglementată în cuprinsul art. 6 - 21 din Legea nr, 317/2004, precum şi în Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 327/2005. Or aceste acte normative prevăd etape de desfăşurare, termene, impun verificarea unor condiţii etc., ceea ce implică, ab initio, o perioadă apreciabilă de timp pentru derularea şi finalizarea sa.

În contextul menţionat, nu apare ca fiind justificată organizarea alegerilor pentru locul rămas vacant ca urmare a pensionării doamnei judecător I. la data de 03.01.2022, fiind vorba de o perioadă scurtă de timp, în care persoana aleasă ar fi urmat să-şi exercite calitatea de membru al CSM pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

Cu atât mai puţin, nu mai apare ca fiind justificată organizarea alegerilor, având în vedere că în prezent a fost finalizată procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru mandatul cuprins între 2023-2028, intervalul de timp rămas până la învestirea noului Consiliu fiind extrem de scurt, nemaiputând fi astfel asigurată finalitatea unui asemenea demers.

Reiterează faptul că soluţia aleasă de Plen, în şedinţa din data de 11.02.2022, a fost îmbrățișată şi în alte situaţii identice, pentru aceleaşi raţiuni.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările ulterioare, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 453 C. proc. civ., precum si celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.

3.2. Prin recursul incident formulat în cauză, recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. şi G. au invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere având ca obiect constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

În esenţă, s-a susţinut că, din interpretarea art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 59 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 269 din 21.03.2022 rezultă trei concluzii cu relevanţă asupra recursului de faţă:

- în cazul încetării calităţii de membru al CSM înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, norma având caracter imperativ;

- calitatea de membru interimar este strâns legată de declanşarea procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM;

- interimatul se asigură de domnul judecător H. până la organizarea alegerilor, ceea ce evocă în mod explicit atât condiţiile pentru existenţa interimatului, cât şi limita temporală a acestuia.

Aşadar, după momentul refuzului explicit al CSM de a declanşa alegeri pentru un nou membru pe locul vacantat nu se mai justifică calitatea de membru interimar a domnului judecător H.

Nemaiexistând condiţia declanşării alegerilor pentru locul vacant şi nici termenul limită al mandatului interimar, care este cel al alegerii unui nou membru pentru restul de mandat, nu mai există, practic, interimat.

Solicită instanţei de recurs să constate că, şi în situaţia de faţă, calitatea de membru interimar este condiţionată de formalitatea efectivă de declanşare a alegerilor, iar nu doar de principiul înscris în norma legală a cărei nerespectare a fost sancţionată de prima instanţă, căci, prin sancţionarea pârâtului, în sarcina acestuia subzistă în continuare obligaţia de declanşare a formalităţilor de alegeri, instanţa lăsând la latitudinea CSM îndeplinirea în concret a acestei obligaţii.

Norma înscrisă în art. 57 din Legea nr. 317/2004 cuprinde atât aspectul de ordin principial, cât şi cel practic, concret, calitatea de membru interimar fiind strâns legată de aspectul concret al normei, respectiv declanşarea efectivă a procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM, iar nu doar de obligarea pârâtului CSM de a proceda ia demararea procedurii de alegere.

Soluţia primei instanţe, de menţinere a calităţii de membru interimar a domnului judecător H., s-ar fi justificat numai în ipoteza în care instanţa însăși ar fi dispus declanşarea alegerilor, nu însă şi în situaţia de faţă, în care între obligaţia dispusă de instanţă în sarcina pârâtului şi formalitatea efectivă de declanşare a alegerilor se interpune voinţa pârâtului.

Ca atare, împrejurarea admiterii de către prima instanţă a primului capăt de cerere şi obligării pârâtului CSM să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituţii, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004 nu face să subziste calitatea de membru interimar a domnului judecător H., cele două capete de cerere neexcluzându-se reciproc.

Practic, soluţia primei instanţe constă în restabilirea legalităţii în organizarea activităţii CSM, prin obligarea pârâtului la conformarea prescripţiilor legale, fără ca formalitatea efectivă de declanşare a alegerilor să fie demarată. Deşi, prima instanţă a recunoscut la nivel principial obligativitatea declanşării procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM, prin reiterarea şi recunoaşterea incidenţei normei înscrise în art. 57 din Legea nr. 317/2004, în plan concret, practic, intimatul nu a dat efect normei legale, continuând să se poziţioneze în ipostaza refuzului organizării alegerilor.

Acţiunea reclamanților cuprinde două capete de cerere principale, cu temeiuri diferite, astfel că admiterea primului şi obligarea CSM de a organiza alegeri pentru locul vacant, prin sancţionarea refuzului nejustificat de a acţiona în sensul prescris de lege nu lipseşte de fundament cel de-al doilea capăt de cerere, care are ca temei nedeclanșarea în concret a alegerilor, cu consecinţa neîndeplinirii uneia dintre condiţiile de exercitare a calităţii de membru interimar.

În plus, de vreme ce Plenul CSM a apreciat că îşi poate desfăşura activitatea până la finalul mandatului de 6 ani fără ca un loc aferent Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie ocupat definitiv, înseamnă că nici membrul interimar nu mai poate funcţiona în cadrul Consiliului, neputându-se accepta justificarea că activitatea CSM se poate desfăşura fără un membru definitiv, dar că nu se poate desfăşura fără membrul interimar care suplinea lipsa respectivului membru definitiv.

În consecinţă, apreciază că domnului judecător H. i-a încetat calitatea de membru interimar CSM din momentul refuzului explicit al Plenului CSM de a organiza alegeri pentru locul vacant de membru al CSM, reprezentant al ÎCCJ, condiţia organizării efective a alegerilor fiind singura care îi acorda legitimitate calităţii sale temporare de membru CSM.

În drept, a invocat prevederile art. 483 alin. (1) pct. 8, art. 491, raportat la art. 472 şi art. 474 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursul principal declarat de pârâtul CSM, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la recursul incident și răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți.

La data de 05.05.2023, recurenta-reclamantă E. a formulat cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., solicitând să se ia act de renunțare.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat să se ia act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecată și să se anuleze sentinţa nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată de această reclamantă.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1.Motivele de fapt şi de drept relevante

A. Examinând, cu prioritate, cererea recurentei-reclamante E. de renunțare la judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Legea recunoaște reclamantului, ca expresie a principiului disponibilității, dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată apare, așadar, ca un act de procedură de dispoziție, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă, în mod vădit, intenția de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecății și în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluționarea, printre altele, a recursului formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. şi G., Înalta Curte constată că la data de 5 mai 2023, recurenta-reclamantă E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de renunțarea sa la judecată, potrivit art. 406 C. proc. civ.

Cererea ante-referită a fost comunicată restului recurenților-reclamanți la data de 11 mai 2023 şi recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11 mai 2023.

Având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, respectiv un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform art. 9 C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) și (3) al sus indicatului text normativ, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecarea cererii sale sau la însuși dreptul pretins, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Totodată, Înalta Curte, faţă de formularea cererii de renunțare la judecată în faza de judecată a recursului, respectiv ulterior primului termen la care părțile au fost legal citate în litigiul pendinte, în raport de prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., va lua act de punctul de vedere al recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii exprimat prin notele scrise depuse la dosar, în sensul aplicării prevederilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecata cererii în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze şi, pe cale de consecință, în temeiul art. 407 C. proc. civ. va dispune anularea sentinței civile nr. 187 din data de 28 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E.

B. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Din perspectiva situației de fapt, se reține că reclamanţii sunt membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, care şi-a început activitatea la data de 06.01.2017, pentru un mandat de 6 ani, ce a expirat la data de 06.01.2023.

La data de 22 decembrie 2021, Secţia pentru judecători a CSM a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a I., membru ales al CSM, judecător la ÎCCJ, iar la data de 3 ianuarie 2022, Î., Președintele României, a semnat Decretul nr. 1/03.01.2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 3/3.01.2022, privind eliberarea acesteia din funcție.

La data de 11 ianuarie 2022, Plenul Consiliului a constatat vacanţa unui loc de membru ales al CSM, reprezentant al judecătorilor de la ÎCCJ şi a refuzat cererea reclamanţilor, care au solicitat declanşarea alegerilor pentru alegerea unui nou membru, reprezentant al judecătorilor de la ÎCCJ.

Prin Hotărârea Plenului Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al CSM, publicată în Monitorul Oficial nr. X/17.01.2022, domnul judecător H., care obţinuse la alegerile anterioare numărul următor de voturi, a fost validat membru interimar în CSM.

Reclamanţii au solicitat Consiliului organizarea de alegeri pentru locul rămas vacant, în temeiul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2017 şi, în acest sens, la data de 07.02.2022, au formulat cererea nr. 3918, prin care au solicitat convocarea de îndată a Plenului CSM în vederea declanşării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru ocuparea locului de judecător devenit vacant aferent Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin pct. 13 de pe ordinea de zi soluţionată din data de 11.02.2022, s-a decis să nu se organizeze alegerile pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără ca această soluţie să fie motivată.

Ulterior la data de 25.02.2022, reclamanţii au reiterat această solicitare, formulând cererea nr. 5584, dar cererea nu a fost inclusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Plen, din data de 28.02.2022, iar cu ocazia acelei şedinţe s-a respins suplimentarea ordinii de zi cu acest punct.

Prin răspunsul emis cu nr. 6094/19.05.2022, Consiliul a respins, ca inadmisibilă, plângerea prealabilă formulată de reclamanţi şi a constatat că aceştia nu au calitatea de a contesta hotărârile organului colegial din care fac parte.

Instanţa de control judiciar reţine că, prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea Hotărârii Plenului CSM (fără număr) din data de 11.02.2022, şi, pe cale de consecinţă, dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi constatarea încetării calităţii de membru interimar în cadrul CSM a domnului judecător H.

Prin sentinţa recurată a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea; a fost obligat pârâtul să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituţii, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii; a fost respinsă cererea de constatare a încetării calităţii de membru interimar în cadrul CSM, a domnului judecător H.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată atât de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi de reclamanţii A., B., C., D., F. şi G.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. („hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”), se reține că acesta a fost invocat de ambii recurenţi.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile Codului de procedură civilă.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

B.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii se impune a fi admis, astfel cum se va arăta în continuare:

Prima critică adusă de pârâtul CSM, ce vizează soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acțiunii, este nefondată şi va fi respinsă de Înalta Curte ca atare.

CSM a susţinut că cererea formulată de reclamanţi este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârile Plenului CSM, organ colegial, nu pot fi contestate de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea hotărârilor.

În prealabil, Înalta Curte constată că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fără ca prin cererea de recurs să se fi adus vreo critică în acest sens, obiectul prezentului litigiu îl constituie manifestarea de voinţă a Consiliului de a respinge solicitarea reclamanţilor şi de a nu organiza alegeri pentru un nou membru al Consiliului, voinţă exprimată în data de 11.02.2022, care nu a îmbrăcat forma unui act administrativ propriu-zis, astfel cum e definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. În aceste condiţii, deşi nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, manifestarea explicită de voinţă a Consiliului, cuprinsă în şedinţa plenului din data de 11.02.2022, de a nu organiza alegeri, este un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În cauză, manifestarea de voinţă a Consiliului nu a mai fost urmată de un alt act sau fapt juridic, ci, prin ea însăși, a determinat prelungirea interimatului până la expirarea mandatului actualului Consiliu, aspect care conferă manifestării de voinţă arătate mai sus caracterul de act administrativ asimilat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat judicios că nu a fost identificată şi, de altfel, nici nu a fost indicată de CSM vreo prevedere expresă şi generală instituită la nivel legislativ, care să împiedice membrii unui organ administrativ colegial să conteste pe calea contenciosului administrativ şi pentru motive exclusiv de nelegalitate, deciziile luate de respectivul organ, în situaţia în care acestea sunt considerate neconforme cu legea.

Prin urmare, argumentele instanței de fond privind admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ sunt conforme cu art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”

Împrejurarea că reclamanții, din perspectiva vătămării invocate şi a interesului în formularea acțiunii în contencios administrativ, se raportează la calitatea lor de membri ai organului colegial care a adoptat hotărârea, nu reprezintă o chestiune de admisibilitate a acțiunii.

Cât priveşte dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs, aşa cum întemeiat a reţinut curtea de apel, nu pot fi luate în considerare pentru justificarea inadmisibilităţii acţiunii, nici măcar prin interpretarea prin analogie. Astfel, analogia prezentată nu oferă în mod expres calitate procesuală pasivă acţionarilor, ci, dimpotrivă, restrânge această calitate doar la cei care au votat contra sau nu au fost la adunarea generală.

În condiţiile lipsei unei interdicţii exprese şi evidente care să înlăture reclamanţilor dreptul de a contesta la instanţă deciziile organului din care fac parte şi ţinând cont că restrângerea unor drepturi trebuie să fie urmare a voinţei legislative exprese ca aceste drepturi să fie înlăturate, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că cererea, astfel cum a fost formulată, este admisibilă, fiind nefondate criticile recurentului-pârât în acest sens.

Printr-o altă critică, recurentul-pârât a susţinut că, în mod eronat, a apreciat instanţa de fond cu privire la justificarea interesului reclamanţilor în demersul judiciar promovat, procedând la o aplicare greşită a art. 33 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor relevante din Legea nr. 554/2004, din perspectiva interesului de a exercita acţiunea în contencios administrativ.

În ceea ce priveşte interesul reclamanţilor în formularea acţiunii ce constituie obiectul prezentei cauze, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din aceeaşi lege defineşte interesul legitim privat ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, iar interesul legitim public ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.”

Conform art. 8 alin. (1) ind. 1: „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

Astfel, din definiţia interesului legitim privat, astfel cum a fost redată mai sus, transpusă la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reiese că legitimarea procesuală activă a unei persoane în contencios administrativ are ca situaţie premisă existenţa unui drept al reclamantului de a pretinde o anumită conduită a autorităţii publice, conduită care în final să aibă ca rezultat realizarea (concretizarea) respectivului drept.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanţii au justificat un interes legitim privat, respectiv atât un interes procesual în promovarea prezentei cereri, cât şi o vătămare, din perspectiva art. 33 C. proc. civ. şi a textelor pre-citate din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamanţii, în dubla lor calitate, atât cea de membri ai CSM, dar şi cea de judecători şi procurori, justifică un interes şi o vătămare personală în promovarea prezentei cereri, deoarece sunt direct interesaţi ca CSM, ca instituţie responsabilă de protejarea drepturilor acestora, să îndeplinească condiţiile legale de reprezentativitate prescrise de lege, condiţii care să asigure protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale magistraţilor.

Prin urmare, Înalta Curte, reţinând că reclamanţii, judecători şi procurori, membri ai CSM, au avut, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, interes direct ca instituţia din care fac parte să funcţioneze în condiţii de legalitate, va respinge şi această critică ca nefondată.

În continuare, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a sentinţei, iar, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes a acţiunii, precum şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Astfel cum s-a arătat în alineatele precedente, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanţii au justificat un interes legitim privat, care nu ar fi putut fi realizat decât în situaţia în care CSM ar fi dispus organizarea alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani, data de 06.01.2023, pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Însă, pe cale de excepţie, s-a susţinut de către pârât pe parcursul cercetării judecătoreşti faptul că acţiunea a rămas lipsită de interes., întrucât mandatul reclamanţilor-recurenţi de membri aleşi ai CSM a încetat la data de 06.01.2023, ca urmare a finalizării procedurii de alegere a noilor membri ai CSM pentru mandatul cuprins între anii 2023-2028, care în prezent îşi desfăşoară activitatea în noua componenţă.

În continuarea celor învederate cu privire la interesul legitim privat al reclamanţilor-recurenţi în prezenta cauză şi la modalitatea în care acesta s-ar fi putut materializa, Înalta Curte arată că reclamanţii nu mai pot obţine niciun folos practic din admiterea capătului de cerere având ca obiect dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani, respectiv data de 06.01.2023. O astfel de dispoziţie nu ar mai putea fi pusă în executare, în prezent exercitându-şi mandatul membrii aleşi ai CSM, ca urmare a procedurii de alegere derulate în cursul anului 2022.

Ca urmare, la momentul pronunţării prezentei decizii, ca rezultat al încetării mandatului membrilor CSM la data de 06.01.2023, a încetat a subzista şi interesul privat care ar legitima în continuare demersul judiciar al reclamanţilor-recurenţi.

Astfel, Înalta Curte amintește că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existența dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării cauzei în prima instanţă, dar şi în căile de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportate la cele art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia lipsei de interes a acţiunii, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

B.2. Prin recursul incident formulat în cauză, recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. şi G., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere având ca obiect constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident, întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, conform art. 57 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, mandatul membrului interimar durează până la alegerea unui nou membru, soluţia fiind justificată de necesitatea funcţionării Consiliului cu numărul de membri prevăzut de lege. Încetarea mandatului nu poate interveni înaintea alegerii unui nou membru, deoarece, pe de o parte, domnul judecător H. a ocupat locul vacant de membru al Consiliului ca reprezentant al judecătorilor de la Înalta Curte în mod legal, cu titlu temporar, iar, pe de altă parte, mandatul acestuia urma să dureze până la alegerea unui nou membru, ceea ce într-adevăr nu s-a întâmplat în cauză.

Dincolo de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse la punctul anterior, prin care a fost admisă excepţia lipsei de interes a acţiunii, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

Astfel, mandatul domnului judecător H. de membru al Consiliului Superior al Magistraturii ca reprezentant al judecătorilor de la Înalta Curte a încetat, odată cu al tuturor celorlalţi membri ai vechiului CSM, la data de 06.01.2023.

În consecinţă, la momentul pronunţării prezentei decizii, ca rezultat al încetării mandatului membrilor CSM la data de 06.01.2023, inclusiv al domnului judecător H., a încetat a subzista şi interesul privat care ar legitima în continuare demersul judiciar al recurenţilor-reclamanţi, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul incident.

2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de renunţarea recurentei-reclamante E. la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., şi va anula sentinţa recurată, în ceea ce o priveşte pe reclamantă; va respinge recursul incident, ca nefondat; va admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei de interes a acţiunii şi va respinge ca rămasă fără interes acţiunea. Va menţine în rest dispoziţiile sentinţei, respectiv în ce priveşte soluţiile de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a cererii de constatare a încetării calităţii de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a domnului judecător H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de renunţarea recurentei-reclamante E. la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Anulează sentinţa nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Respinge recursul incident formulat de recurenţii-reclamanţi: A., B., C., D., F., G. împotriva sentinţei nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei de interes a acţiunii şi respinge ca rămasă fără interes acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., F., G., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2024.