Scope of security measures for damage reparation: validity of seizure over credit-purchased property regardless of funding source

Contestație. Măsuri asiguratorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- măsuri asiguratorii

- contestație

C. proc. pen., art. 249

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1), (2) şi (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune pot viza orice bun aflat în proprietatea inculpatului, indiferent de sursa de provenienţă a sumelor de bani cu care a fost achiziționat.

I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 237 din 21 martie 2023

Prin încheierea din 07 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/114/2021/a1, în baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Buzău, în dosarul nr. x/D/P/2015 prin ordonanța din 21.03.2017 și a procesului verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator, ordonanța din 14.06.2017 și ordonanțele din 12.07.2017 și 13.07.2017 asupra bunurilor aparținând inculpatului A. și menținute prin sentinţa penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/114/2021.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, cu privire la inculpatul A., s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 360 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în perioada ianuarie 2013-martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 325 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în perioada ianuarie 2013-martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în perioada ianuarie 2013-martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în ianuarie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Printre altele, a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 21 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra următoarelor bunuri, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei 512197,81 USD, și asupra:

- imobil casa de locuit situat în municipiul București, str. (…), evaluat la 47.000 euro;

S-a menţionat că dosarul se află în faza procesuală a apelurilor declarate, printre alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT și inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/114/2021, la termenul din 20 februarie 2023 fiind pusă, din oficiu, în discuţie verificarea măsurilor asiguratorii luate asupra unor bunuri ale inculpatului A.

Procedând la verificarea legalităţii și temeiniciei măsurilor asiguratorii luate, Curtea a subliniat că, în materia măsurilor asigurătorii, dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale legilor speciale trebuie să fie interpretate în lumina prevederilor art. 53 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că luarea şi/sau menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporţională cu situaţia care a generat-o.

Totodată, a avut în vedere că măsura asiguratorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Astfel, Curtea a reținut că prin ordonanța din 21 martie 2017, pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator (filele (…), vol. (…) dup), s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 579.962,67 USD, printre altele, și asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului A.: imobilul - casa de locuit situat în municipiul București, str. (…);

S-a observat, de asemenea, că măsurile asiguratorii au fost instituite în vederea reparării pagubelor produse părților civile și, respectiv, a confiscării speciale, susținerea organelor de urmărire penală privind necesitatea existenței unui activ patrimonial în vederea satisfacerii eventualelor pretenții civile sau a recuperării cheltuielilor judiciare legitimând instituirea măsurii asiguratorii.

Raportându-se la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil (hotărârile Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, Seria A nr. 52, pag. 26, paragraful 69, Iatridis împotriva Greciei [MC], Cererea nr. 31.107/96, paragraful 58, CEDO 1999-II, şi Beyeler împotriva Italiei [MC], Cererea nr. 33.202/96, paragraful 107, CEDO 2000-I, cauza Buzescu împotriva României), Curtea de Apel Ploiești a arătat că analiza subzistenţei temeiurilor iniţiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor aparţinând inculpatului trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudenţa amintită: durata procedurii; evaluarea complexităţii cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea şi valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, criterii ce trebuie avute în vedere şi în situaţiile în care legea stipulează instituirea obligatorie a unor asemenea măsuri în cazul unor infracţiunii determinate, cum este situaţia infracţiunii de spălarea banilor.

Având în vedere aceste criterii, Curtea a apreciat că, în cauză, se menține în continuare caracterul rezonabil al măsurilor asiguratorii.

Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, solicitarea secundară a inculpatului de ridicare a măsurii asiguratorii instituite asupra apartamentului din str. (…), motivat de faptul că a fost obținut prin credit bancar, iar tatăl inculpatului a fost cel care a achitat ratele, reţinând, contrar susţinerilor apărării, că inculpatul este proprietar asupra imobilului. Prin urmare, a apreciat că faptul că tatăl inculpatul achită ratele creditului bancare cu care imobilul a fost achiziționat nu are nici o importanță în cauza de față. De asemenea, Curtea a reținut că scopul măsurilor asiguratorii instituite în cauză vizează în principal garantarea reparării presupuselor pagube produse prin faptele inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestaţie inculpatul A., solicitând, printre altele, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit, prin ordonanţa nr. x/D/P/2015 din 21 martie 2017 a D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Buzău, asupra apartamentului din str. (…), Bucureşti, pus în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurător din 22 martie 2017, întrucât imobilul în discuţie a fost achiziţionat prin programul Prima Casă, aşa încât banca are asupra lui ipotecă de rangul I, iar ratele sunt achitate de tatăl său.

Examinând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, la dispoziţiile legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, precum şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, apreciază contestaţia formulată de inculpatul A. ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte apreciază neîntemeiată critica formulată de către contestatorul inculpat, constatând că, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a respins solicitarea acestuia privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită asupra apartamentului aparținând contestatorului A. din str. (…), Bucureşti.

În acest sens, se reţine că atâta timp cât titularul dreptului de proprietate asupra imobilului este inculpatul A., căruia i se impută săvârşirea mai multor infracţiuni care au avut ca efect producerea de prejudicii părţilor civile, pe lângă cea de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pentru care legiuitorul (în art. 50) a stabilit că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar scopul instituirii acestora a fost, în principal, garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reţinute în sarcina inculpatului şi, în subsidiar, asigurarea unei eventuale confiscări speciale, pentru instituirea/menţinerea măsurii asigurătorii nu prezintă relevanţă împrejurarea că respectivul imobil a fost achiziţionat prin credit imobiliar prin programul Prima casă şi nici faptul că plata ratelor se realizează, în concret, de către o altă persoană.

În plus, se constată că O.U.G. nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă” nu are în conţinutul său norme care să interzică sechestrarea, din dispoziţia organelor judiciare, a imobilului achiziţionat printr-un credit obţinut prin program, singura interdicţie menţionată referindu-se la grevarea voluntară a acestuia.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază, contrar susţinerilor apărării din concluziile scrise depuse la dosar, că, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 249 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., în cazul măsurilor asigurătorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, acestea pot viza orice bun aflat în proprietatea inculpatului, indiferent de sursa de provenienţă a sumelor de bani cu care a fost achiziţionat. Dispoziţiile art. 112 C. pen., ce impun confiscarea doar a bunurilor dobândite/folosite în anumite condiţii, sunt avute în vedere doar în ceea ce priveşte acele bunuri sechestrate ce pot face obiectul confiscării speciale/extinse. Or, aşa cum s-a arătat anterior, în speţă măsurile asigurătorii au fost instituite, în principal, pentru garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reţinute în sarcina inculpatului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte arată că, la analizarea solicitării contestatorului inculpat A., se are în vedere şi valoarea estimată a tuturor bunurilor sechestrate aparținându-i acestuia, care este inferioară atât sumei până la concurenţa căreia au fost instituite măsurile asigurătorii, cât şi cuantumului daunelor materiale solicitate de părţile civile, context în care apreciază că se impune în continuare menţinerea respectivelor măsuri inclusiv asupra imobilului în discuţie, proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea lor şi restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate păstrându-se şi la acest moment.

Faţă de cele ce preced, s-a constatat că încheierea atacată este legală şi temeinică, astfel încât nu se impune reformarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 07 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/114/2021/a1.