Scope of material error in special cancellation appeal: procedural defects versus errors of judgment and legal interpretation

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 199 din 9 octombrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 434 din 7 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

În motivare, s-a reţinut că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere a cererii de revizuire, dispusă prin decizia recurată, sau la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii. De asemenea, instanţa a constatat că susţinerile exprimate de recurent au vizat fondul cererii de revizuire, acesta susţinând contrarietatea deciziilor invocate în revizuire.

2. Contestaţia în anulare declarată în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, domnul A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin cererea formulată, contestatorul a arătat că soluţia pronunţată de Completul de 5 judecători prin decizia nr. 199 din 9 octombrie 2023 este nelegală, fiind rezultatul unei erori materiale, având în vedere că cererea de revizuire este întemeiată, în raport cu situaţia de fapt, care evidenţiază soluţiile pronunţate în mod diferit în cauză. Mai arată contestatorul că, din probele administrate în speţă rezultă că există două hotărâri potrivnice pronunţate de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate,

Contestatorul a mai arătat că o altă eroare materială o reprezintă faptul că instanţa de recurs şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.. Or, aceste dispoziţii, arată contestatorul, au fost invalidate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 839/2015, publicată în M. Of. nr. 69 din 01 februarie 2016.

În drept, a invocat prevederile art. 1349 alin. (1) şi (2) art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 şi art. 504 alin. (2) din acelaşi cod.

3. Apărările părţilor

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii contestaţiei pentru neîncadrarea acesteia în motivele edictate în mod restrictiv de legiuitor prin dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.. Totodată, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în raport cu solicitările contestatorului, respectiv acelea ca instanţa să procedeze la o nouă cercetare judecătorească, ceea ce, în opinia intimatei, este inadmisibil.

Prin urmare, solicită respingerea contestaţiei, în principal, ca urmare a admiterii excepţiilor invocate, iar, în subsidiar, ca nefondată.

La termenul de judecată din 15 ianuarie 2024, contestatorul a depus concluzii scrise prin care a reiterat susţinerile din contestaţia formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestatorul a invocat ca temei de drept al prezentului demers judiciar dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 şi ale art. 504 alin. (2) din C. proc. civ. cu toate acestea, instanţa constată faptul că susţinerile autorului căii de atac se circumscriu prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Ipoteza prevăzută de textul legal citat vizează doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză (aşa cum se pretinde în prezenta contestaţie), sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural.

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv; pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, aşa cum solicită contestatorul.

Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.

Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă însă existenţa unor greşeli materiale, în sensul textului de lege mai sus citat, care să ducă la anularea acesteia. Atunci când instanţa de judecată, cunoscând actele şi lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speţă, nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greşeală de judecată.

Or, în speţă, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, argumentele acestuia reflectând nemulţumirea sa faţă de modul în care instanţa de recurs s-a pronunţat şi a motivat hotărârea.

Eroarea materială pretins reţinută în raţionamentul judiciar al instanţei de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înţeles să interpreteze un text de lege sau situaţia de fapt; aşadar, analizarea elementelor evocate de contestator în cuprinsul deciziei de recurs nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, care nu deschide calea recursului la recurs, ci urmăreşte retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite cu ocazia judecăţii, iar nu pentru faptul că judecata nu a fost bine făcută. Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situaţie de fapt sau la incidenţa altor prevederi legale în cauză.

O a doua eroare materială invocată de contestator este aceea că instanţa de recurs şi-a întemeiat decizia pe dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este adevărată susţinerea potrivit căreia în cuprinsul hotărârii contestate s-a menţionat faptul că soluţia instanţei de recurs a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., însă aceasta este o eroare materială care nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, eroarea materială la care se referă textul legal citat vizează săvârşirea de către instanţă a unei greşeli de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului, sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată.

Mai mult, se reţine că, instanţa de recurs şi-a întemeiat, în realitate, soluţia pronunţată pe dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., constatând că aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs nu se grefează pe conţinutul deciziei recurate şi că, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., trimiterea la prevederile art. 493 din acelaşi cod reprezentând numai un considerent supraabundent.

Aşadar, aspectele evocate de către contestator nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., raţionamentul instanţei de recurs neavând ca situaţie premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a datelor speţei, concluzia instanţei de recurs cu privire la anularea recursului motivat de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. neputând fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare.

În cadrul jurisprudenţei CEDO, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea rapturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune împrejurarea ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe cu privire la orice controversă, să nu mai fie repusă în discuţie (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa.

Astfel, controlul judiciar exercitat de instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu trebuie să îmbrace valenţele unui un apel mascat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi probleme de drept, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanţa de contencios european (Cauza C. şi D., E., F., S.C. Sefer S.A., G., H., S.C. I. S.R.L., J., K., L., M.).

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 199 din 9 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.