Limits of the annulment appeal in disciplinary judicial proceedings: material error vs. substantive legal interpretation and the obligation to examine grounds of appeal

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea contestată

Prin decizia civilă nr. 255 din 23 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu unanimitate, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător B., doamna judecător C. şi doamna judecător D. împotriva încheierilor premergătoare, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturi, în dosarul nr. x/2021.

S-au admis recursurile declarate de doamna judecător A., domnul judecător B., doamna judecător C., doamna judecător D. şi domnul judecător E. împotriva hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

A fost casată hotărârea atacată.

A fost respinsă acţiunea disciplinară faţă de domnul judecător B., doamna judecător C. şi domnul judecător E. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

A fost respinsă acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător A. şi doamna judecător D. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Cu majoritate, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat doamnei D. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

A fost exprimată şi o opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare faţă de doamna judecător A. şi doamna judecător D. şi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

II. Calea de atac formulată

Împotriva deciziei anterior menţionate, doamna judecător A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Contestatoarea îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, contestatoarea invocă următoarele argumente:

A. Motive care se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

1. Prin hotărâre atacată s-a reţinut, la pct. 237, că argumentele din încheierile prin care cauzele au fost retrimise completului iniţial învestit sunt similare celor invocate într-o acţiune precedentă în contencios administrativ. Arată că acesta este un considerent decisiv pentru reţinerea ulterioară a vinovăţiei.

Aceasta constituie, în opinia contestatoarei, o veritabilă eroare materială întrucât, comparând textul încheierilor cu cel al acţiunii în contencios administrativ rezultă că nu sunt similare.

A arătat, în motivarea recursului, că măsurile procesuale adoptate nu au avut legătură cu motivele acţiunii în contencios. Solicită compararea înscrisurilor relevante pentru a constata că nu este vorba de motive nici măcar similare, situaţia reţinută de instanţa de recurs fiind consecinţa unei erori materiale.

Consideră că este o eroare materială evidentă deoarece în încheierile prin care a dispus trimiterea cauzelor la completul iniţial învestit nu a reţinut nelegalitatea HCC nr. 12/29.05.2019, nu a lipsit de efecte această hotărâre, ci a invocat o hotărâre a colegiului de conducere ulterioară, respectiv nr. 17/06.09.2019.

2. S-a reţinut că procedura de comunicare în timpul cercetării disciplinare a fost corectă, fără a se observa că adresa la care s-au comunicat actele este greşită.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă cu evidenţă eroarea materială în ceea ce priveşte adresa de corespondenţă a actelor de procedură, respectiv, la: Bl. M 121 A str. x care nu există, adresa domiciliului său fiind Bl. M 120 A.

Consideră că dintr-o eroare materială, instanţa de recurs nu a observat această diferenţă, explicată pe larg în cererea de recurs.

B. Motive care se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Fără a relua expunerea motivele de recurs a căror analiză a fost omisă de instanţa de recurs, dezvoltate pe larg în cele două cereri de recurs depuse succesiv, indică doar care sunt aceste motive, respectiv:

1. modalitatea de repartizare aleatorie a cauzei către cel de al doilea inspector judiciar, respectiv doamna F..

La pct. 156-157 din decizia contestată sunt expuse etapele prealabile repartizării celui de al doilea inspector, concluzionând că procedura a fost respectată, însă, instanţa nu a analizat susţinerile din recurs în sensul că nu a existat niciun document din care să rezulte în mod concret desemnarea inspectorului judiciar F..

Or, arată că nu a contestat existenţa etapelor premergătoare repartizării aleatorii, ci, în mod expres, lipsa unui înscris care să consemneze repartizarea cauzei la cel de al doilea inspector judiciar.

2. Cu privire la modificarea datei de primire a sesizării din oficiu

Arată că s-a reţinut la pct. 159 din hotărâre că data întocmirii 29.10.2020 şi data înregistrării la 30.10.2020 fără a analiza în nici un mod susţinerile recurenţilor contestatori privitoare la modificarea grosolană a datelor respective prin suprascriere, ceea ce a determinat posibilitatea repartizării după mai multe zile, ceea ce este un motiv suficient de constatare a vicierii repartizării lucrării, motiv de nulitate absolută pentru care nu trebuie probată o vătămare.

3. Cu privire la nemotivarea avizului negativ

Arată că s-a reţinut la pct. 161 din hotărâre că avizul a fost motivat sub aspectul necesităţii luării în considerare a considerentelor relevante din Raportul nr. x-1475.

Învederează că nu s-au analizat motivele din recurs în sensul că acel raport al Inspecţiei Judiciare nu avea nici o legătură cu recurenţii, aşa cum a şi stabilit Consiliul Superior al Magistraturii în răspunsul la plângerea prealabilă a contestatoarei, că nu există nimic relevant în acel raport pentru situaţia recurenţilor şi că motivarea rezoluţiei de infirmare este pur formală, lipsind în realitate cu desăvârşire şi că în acest mod au fost împiedicaţi să formuleze apărări.

Arată că nu cunoaşte ce era relevant din raportul Inspecţiei Judiciare şi ce s-a reţinut pentru a justifica infirmarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefăcând nici o precizare în acest sens.

4. Cu privire la comunicarea înscrisurilor în etapa cercetării disciplinare

Prin hotărârea contestată s-a reţinut la pct. 166-170 că a fost efectuată o comunicare corectă a actelor procedurale în cursul cercetării disciplinare, însă, nu s-a făcut nicio referire la motivele de recurs privind:

- indicarea greşită a adresei şi pretinsa comunicare a actelor la o adresă care nu există,

- lipsa accesului la adresa de poştă electronică de serviciu la care s-au efectuat comunicări, contestatoarea fiind în concediu de risc maternal şi de maternitate,

- folosirea ilicită a adresei personale de email pe care nu o folosea pentru comunicări oficiale şi nu o urmărea în acest scop, ceea ce este în contradicţie cu decizia nr. 34/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

- inexistenţa unui refuz de primire a corespondenţei care era pretins comunicată la o adresă inexistentă,

- obligaţia de a asigura comunicarea actelor de procedură la locuinţa reală cunoscută de Curtea de Apel Constanţa, în localitatea unde activa.

5. Cu privire la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

Arată că în hotărârea contestată s-a reţinut, la pct. 171, că motivul privind încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu poate fi primit ca urmare a considerentelor referitoare la comunicarea actelor de procedură precedente.

Învederează că nu se face nici o referire la motivele de recurs care vizau cu totul alte aspecte decât citarea, respectiv faptul că procedura disciplinară se poate derula fără audierea magistralului numai în cazul unui refuz al acestuia, nu şi în cazul imposibilităţii de prezentare şi nici că un astfel de refuz nu a existat, era în concediu de maternitate, deci într-o imposibilitate obiectivă de a participa la procedura disciplinară.

Aşadar, în cauză, este analizată problema aplicabilităţii dreptului comun, Codul muncii, fără a avea în vedere această situaţie.

Astfel, de vreme ce art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede continuarea procedurii disciplinare doar în cazul refuzului de a participa la audiere şi nu este prevăzută nicio soluţie legislativă pentru situaţia imposibilităţii de participare, în concedii medicale sau acordate în considerarea maternităţii, devin aplicabile normele dreptului comun.

6. Referitor la supunerea la un tratament discriminatoriu şi incidenţa dreptului Uniunii Europene privind discriminarea lucrătoarelor însărcinate sau care au născut recent

Prin încheierea din 24.10.2022, instanţa de recurs a respins cererea contestatoarei de sesizare a CJUE cu privire la aceste aspecte, reţinând că nu este nevoie de o lămurire din partea acesteia, urmând să aplice ea însăşi dreptul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa de recurs a omis cu desăvârşire analiza argumentelor privind supunerea la un tratament discriminatoriu pe criteriu de gen şi criteriu socio-profesional, atât din perspectiva dreptului naţional cât şi a dreptului Uniunii Europene.

Precizează că a invocat aceste motive de recurs în mod distinct si independent de problema vicierii citării sale în procedura disciplinară şi de problema efectuării acesteia fără audierea sa, deşi se afla în imposibilitate de prezentare.

Mai precizează ca CNCD, pe care l-a sesizat cu această problemă, a respins sesizarea sa ca nefiind de competenţa acestuia, reţinând că urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să analizeze problema în procedura disciplinară.

Cum nici Înalta Curte nu a analizat această problemă în procedura disciplinară, consideră că i-a fost negat accesul la justiţie în substanţa sa pentru că nicio instanţă şi nicio instituţie nu acceptă să analizeze o problemă esenţială: supunerea la un tratament discriminatoriu pe criteriu de gen şi socio-profesional prin cercetarea sa disciplinară în timpul concediilor aferente maternităţii, unele cu caracter de concediu medical.

7. Referitor la încălcarea art. 45 din Legea nr. 317/2004

Arată că s-a reţinut la pct. 175 din hotărâre că prelungirea termenul de efectuare a verificărilor prealabile a fost solicitat de inspectorul judiciar la 10.12.2020 şi a fost aprobată fără a indica vreo dală a rezoluţiei de aprobare, conchizând că nu se poate reţine că nu se cunoaşte această dată.

Învederează că nu se face nicio referire la motivul de recurs potrivit cu care rezoluţia de aprobare nu are dată, putând fi aplicată oricând, inclusiv după expirarea termenului iniţial.

8. Cu privire la nelegalitatea actelor de cercetare disciplinară rezultată din aplicarea Regulamentului Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul nr. 136/2018

În paragrafele 152-153 instanţa de recurs a analizat, din multele motive invocate de contestatoare cu privire la această cauză de nelegalitate, doar aspectul privind nepublicarea în Monitorul Oficial, iar celelalte critici subsumate acestui motiv de recurs nu au fost analizate.

9. Cu privire la existenţa elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare

Arată că la pct. 230 -254 din hotărâre s-a reţinut că elementele constitutive ale abaterilor disciplinare sunt întrunite, dar apreciază că s-a omis să se analizeze anumite motive de recurs şi considerente subsumate acestora, respectiv:

i) Nu se face nicio referire la relevanţa reînfiinţării completurilor iniţial desfiinţate şi la situaţia creată, o situaţie nereglementată de ROIIJ, ceea ce s-a recunoscut de conducerea instanţei (prin decizia vicepreşedintelui instanţei invocată de noi);

ii) Nu se face nicio referire la prevederile art. 52 din C. proc. pen., care permite instanţei penale să analizeze orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei fără a fi legată de o decizie a instanţei civile şi nici de competenţa acesteia, cu atât mai mult cu privire la legalitatea compunerii completului, iii) Nu se face nicio referire la buna credinţă a recurenţilor în analiza compunerii completului, în contextul descris în recurs al soluţiilor CCR şi al dezbaterilor publice referitoare la efectele nelegalei compuneri a completurilor în materie penală şi responsabilitatea noastră în acest sens.

iv) Nu se face nici o referire la lipsa de vinovăţie şi buna noastră credinţă vădită de respectarea imediată a hotărârii prin care conflictul de competenţă a fost rezolvat de vicepreşedintele instanţei

v) Nu se face nici o referire la motivele de recurs privind inexistenţa laturii obiective.

vi) Nu se analizează caracterul justificat la măsurilor din perspectiva argumentelor expuse în încheierile de şedinţă pronunţate, prin care contestatoarea a trimis dosarele la completul reînfiinţat.

Pentru toate motivele arătate anterior, solicită anularea, în parte, a deciziei pronunţate în recurs şi admiterea acestuia cu consecinţa înlăturării răspunderii sale disciplinare.

III. Apărările formulate de părţi

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Referitor la criticile potrivit cărora instanţa nu a analizat mai multe motive de recurs, consideră că în realitate contestatoarea tinde să supună dezbaterii instanţei motivele invocate de aceasta iniţial, în scopul de a li se conferi o nouă interpretare care să corespundă punctului său de vedere.

Prin urmare, susţinerile referitoare la lipsa analizării tuturor motivelor invocate nu pot fi reţinute, întrucât aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia instanţei de a motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, ci este necesar ca aceasta să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost deduse spre soluţionare.

Dispoziţiile legale nu permit instanţei reformarea unei hotărâri pe baza unor argumente de fapt sau de drept indicate de parte care oricât de larg ar fi dezvoltate se subsumează unui motiv de casare pe care îl sprijină întrucât instanţa este în drept să grupeze argumentele folosite de parte în dezvoltarea unui motiv de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun.

Având în vedere cele arătate anterior, învederează că instanţa de recurs a grupat mai multe critici cărora le-a răspuns printr-un considerent comun. Aşadar, arată că a fost analizat motivul de recurs constând în încălcarea repartizării aleatorii, reţinând în esenţă că au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează repartizarea aleatorie a cauzelor (pct. 156-158 din decizie).

Nici susţinerile potrivit cărora instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în modificarea datei de primire a sesizării din oficiu şi cel referitor la nemotivarea avizului negativ nu vor fi reţinute, instanţa de recurs confirmând că termenul în care se realizează repartizarea lucrărilor are caracter de recomandare, iar din cuprinsul avizului negativ reies motivele pentru care s-a dispus completarea rezoluţiei de clasare (paragrafele 159-161).

Intimata consideră că argumentele contestatoarei au fost analizate de instanţă (de ex. comunicarea actelor procedurale la adresa greşită, încălcarea dreptului la apărare prin lipsa audierii contestatoarei), reţinându-se în esenţă, că magistratul a fost informat şi invitat să participe la cercetarea disciplinară prin mai multe modalităţi - comunicare la adresa de domiciliu, comunicare la adresa de mail, iar magistratul a refuzat să se prezinte la cercetarea disciplinară, solicitându-le inspectorilor judiciari să nu mai insiste în convocarea sa la cercetarea disciplinară. (paragrafele 166,167 şi 171 din decizie).

Referitor la susţinerea potrivit căreia magistratul a fost supus unui tratament discriminatoriu, din analiza hotărârii, învederează că argumentele privind discriminarea au făcut obiectul unei analize detaliate a instanţei în care au fost menţionate motivele ce au justificat soluţia pronunţată în cauză, (paragraful 165).

Nici argumentele potrivit cărora instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra încălcării prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004 şi a nelegalităţii actelor de cercetare disciplinară efectuate în baza Ordinului nr. 136/2018 prin care au fost aprobate Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie nu pot fi reţinute având în vedere că acestea au fost analizate în cuprinsul paragrafelor 152,153 şi 175 din cuprinsul deciziei.

În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în inexistenţa laturii obiective, precum şi a celorlalte elemente constitutive ale abaterii disciplinare, apreciază că instanţa a analizat fiecare abatere disciplinară detaliind în mod amplu şi lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunţarea soluţiei în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancţiuni sau pentru care nu au fost reţinute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei. (paragrafele 230-254 din decizie)

De altfel, argumentele invocate nu reprezintă veritabile critici ale hotărârii, ci contestatoarea expune o situaţie de fapt ce a fost examinată de instanţă la analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi căreia contestatoarea îi conferă o interpretare personală, însă raportat la stadiul procesual al cauzei, contestaţie în anulare, acesteia nu i se poate acorda o altă relevanţă juridică, fără a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat a hotărârii.

Împrejurarea că modalitatea de interpretare de către instanţa de recurs a probelor şi dispoziţiilor legale nu este conformă punctului de vedere al contestatoarei nu poate determina admiterea cererii formulate, contestaţia în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestatoarea urmărind în realitate schimbarea hotărârii pronunţate prin intermediul exercitării acestei căi de atac.

Pentru aceste motive, apreciază că nu este incident vreunul dintre motivele de contestaţie în anulare invocate şi pe cale de consecinţă, se impune respingerea cererii ca neîntemeiată.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestatoarea a invocat ca temei de drept al demersului judiciar dispoziţiile ale art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză (cum se pretinde în prezenta contestaţie) sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural. Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită şi în raport de situaţia existentă la dosar la data pronunţării acesteia. Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile referitoare la procedura de comunicare în timpul cercetării disciplinare.

Se constată că instanţa de recurs a analizat argumentele din încheierile prin care cauzele au fost retrimise completului iniţial învestit, pe care le-a apreciat ca fiind similare celor invocate într-o acţiune precedentă în contencios administrativ. Acesta este un considerent decisiv pentru reţinerea ulterioară a vinovăţiei, iar soluţia pronunţată nu este rezultatul unei erori materiale, astfel că, sub acest aspect, contestaţia nu poate fi admisă.

Faţă de cele anterior reţinute, instanţa supremă subliniază că eroarea materială pretins reţinută în raţionamentul judiciar al instanţei de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înţeles să interpreteze un text de lege sau situaţia de fapt, eroarea materială impunându-se a fi deosebită de eroarea de judecată, analizarea elementelor evocate de contestatoare în cuprinsul deciziei de recurs nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, care nu deschide calea de recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, adică pentru că dezlegarea dată procesului este rezultatul unei erori materiale de ordin procedural. În egală măsură, contestaţia în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situaţie de fapt sau la incidenţa altor prevederi legale.

Aşadar, din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale, în sensul textului de lege mai sus citat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanţa de judecată, cunoscând actele şi lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speţă, nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greşeală de judecată.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin şi care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Cu referire la motivele de contestaţie în anulare, întemeiate pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea a relevat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta anumite motive pe care le-a invocat în memoriul de recurs cu privire la i) modalitatea de repartizare aleatorie a cauzei către cel de al doilea inspector - F.., ii) la modificarea datei de primire a sesizării din oficiu, iii) la nemotivarea avizului negativ, iv) la comunicarea înscrisurilor în etapa cercetării disciplinare, v) la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, vi) la supunerea la un tratament discriminatoriu şi incidenţa dreptului Uniunii Europene privind discriminarea lucrătoarelor însărcinate sau care au născut recent, vii) la încălcarea art. 45 din Legea nr. 317/2004, viii) la nelegalitatea actelor de cercetare disciplinară rezultată din aplicarea Regulamentului Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, ix) la existenţa elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare.

Sub pretextul neanalizării apărărilor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanţei că nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de aceasta, urmărind, în realitate, a supune judecăţii în contestaţia în anulare elemente factuale ce ţin de fondul cauzei, şi nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, şi care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat. Or, atare analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanţa nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că decizia contestată nu poate fi anulată nici din perspectiva criticii privind omisiunea de a cerceta unele dintre motivele de recurs invocate. Verificând hotărârea contestată, se confirmă că motivele de recurs arătate prin contestaţia în anulare, au fost avute în vedere de instanţa de recurs şi analizate, astfel cum se arată prin întâmpinarea formulată de intimată.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile potrivit cărora instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în modificarea datei de primire a sesizării din oficiu şi cel referitor la nemotivarea avizului negativ nu vor fi reţinute, deoarece instanţa de recurs a verificat aceste aspecte, confirmând că termenul în care se realizează repartizarea lucrărilor are caracter de recomandare, iar din cuprinsul avizului negativ reies motivele pentru care s-a dispus completarea rezoluţiei de clasare (paragrafele 159-161).

În ceea ce priveşte repartizarea aleatorie, se constată că prin hotărârea contestată, a fost analizată procedura de repartizare a lucrării, concluzionându-se că aceasta nu a fost viciată.

Se observă că în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia magistratul cercetat a fost supus unui tratament discriminatoriu, argumentele privind discriminarea au făcut obiectul unei analize detaliate a instanţei în care au fost menţionate motivele ce au justificat soluţia pronunţată în cauză (paragraful 165).

Nici argumentele potrivit cărora instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra încălcării prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004 şi a nelegalităţii actelor de cercetare disciplinară efectuate în baza Ordinului nr. 136/2018 prin care au fost aprobate Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie nu pot fi reţinute având în vedere că acestea au fost analizate în cuprinsul paragrafelor 152,153 şi 175 din cuprinsul deciziei.

În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în inexistenţa laturii obiective, precum şi a celorlalte elemente constitutive ale abaterii disciplinare, din analiza hotărârii judecătoreşti se constată că instanţa a analizat fiecare abatere disciplinară, detaliind în mod amplu şi lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunţarea soluţiei în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancţiuni sau pentru care nu au fost reţinute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei. (paragrafele 230-254 din decizie).

În concluzie, din analiza cererii de recurs şi a deciziei atacate cu contestaţie în anulare, se observă că hotărârea respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

După cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivele de casare, a înţeles să răspundă acestora, întrucât ţine de esenţa judecăţii. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Faţă de cele ce preced, reţinând că niciuna din criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 255 din 23 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2024.