Securitate collaborator status: coercion defense inapplicable to non-political cases and reporting of foreign contacts or religious practice as hostility to communist regime

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii ca nefondată şi a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţă avea obligaţia să ia act de motivele invocate de către acesta prin întâmpinare şi să îi solicite probe, putând ordona probe în apărarea sa, întrucât nu are o calificare în materie juridică, clamând în acest sesns lipsa de apărare calificată şi dispoziţiile art. 6 CEDO.

Acesta arată că a fost ameninţat cu închisoarea şi, în urma unor bătăi crunte, a clacat în faţa celor doi şefi de Post, mai întâi plutonierul major B. şi apoi plutonierul major C.. Astfel, notele informative scrise de acesta olograf i-au fost dictate de şeful de post al miliţiei B., iar celelalte nu sunt scrise de acesta, fiind opera plutonierului major C., succesorul lui B., neîntâlnindu-se niciodată cu ofiţerul operativ ce răspundea de comuna Crevedia.

Totodată, recurentul-pârât a mai susţinut şi că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare la data de 27 octombrie 2023, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, astfel cum s-a reţinut şi la soluţionarea excepţiei de nemotivare invocată în cauză, din cuprinsul cererii de recurs se decelează critici care corespund motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (8) C. proc. civ., urmând a analiza cererea de recurs exclusiv din această perspectivă.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de fond a ţinut cont şi a răspuns apărărilor formulate de acesta prin întâmpinare, inclusiv excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, procedând totodată la verificarea condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii exclusiv prin raportare la înscrisurile administrate în cauză recunoscute de pârât prin întâmpinare.

Nici dreptul la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil, nu a fost încălcat, întrucât pârâtul şi-a exercitat dreptul la apărare prin formularea de apărări prin intermediul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, precum şi prin susţinerea de concluzii orale în cadrul dezbaterilor pe fond, acesta exprimându-şi acordul cu administrarea probei cu înscrisurile depuse de partea adversă şi neavând alte solicitări cu privire la administrarea altor probe decât cea privind înscrisurile anexate întâmpinării.

Totodată, se reţine că, dacă aprecia că nu îşi poate face singur apărările şi nu deţinea veniturile necesare angajării unui apărător, pârâtul avea posibilitatea de a formula cerere pentru a beneficia de ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, or, acesta, nu a înţeles să o facă, astfel că nu îi poate fi imputată instanţei de fond o eventuală pasivitate din acest punct de vedere, prima instanţă procedând la soluţionarea cauzei cu respectarea regulilor de procedură aplicabile cauzei, fiind ţinută în acest sens şi de imperativul respectării principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, furnizând informaţii cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate recunoscute de pârât prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "ca în mod secret să colaboreze cu organele de Securitate şi miliţie şi să demaşte toate persoanele care încalcă legile statului roman", precum şi o serie de note informative, printre care unele având ca subiect comportamente apreciate ca fiind necorespunzătoare ca urmare a întreţinerii de relaţii suspecte cu cetăţeni străini, respectiv notele informative din data de 25 mai 1985 şi din data de 16 iunie 1985, precum şi una având ca subiect apartenenţa şi activităţile desfăşurate în cadrul unor culte religioase, respectiv nota informativă din 25 mai 1985, existenţa şi veridicitatea acestora fiind recunoscută chiar de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de acesta prin notele informative mai sus menţionate priveau viaţa privată a altor persoane, inclusiv din perspectiva întreţinerii unor legături cu cetăţeni străini ori referitoare la orientarea lor religioasă şi modul în care înţelegeau să o practice, acestea făcând parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, erau considerate potrivnice sau ostile regimului totalitar comunist orice legături cu persoane străine, aceste legături constituind un risc pentru regimul comunist, întrucât cetăţenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă şi care nu erau foarte bine cunoscute în ţară, iar cetăţenii străini puteau cunoaşte adevărata situaţie cu privire la condiţiile de viaţă din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în ţară, aspecte de natură a fragiliza discursul propagandei oficiale a regimului.

Totodată, regimul comunist totalitar se opunea libertăţii religioase, în condiţiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie", iar scoaterea cetăţenilor de sub influenţa religiei era urmărită tocmai pentru controlarea mai facilă a populaţiei, faţă de toate aceste categorii de persoane existând un risc real de opresiune din partea regimului totalitar de la acea vreme.

Nu în ultimul rând, se are reţine şi că, în dovedirea eficienţei activităţii de colaborator al Securităţii desfăşurată de acesta, trebuie avut în vedere şi faptul că organul de securitate a considerat informaţiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât toate aceste informari au fost prelucrate de structura Securitatii care îl recrutase, iar pe baza lor s-au determinat măsuri de adoptat şi organe de sesizat.

Recurentul-pârât a mai susţinut în calea de atac că a semnat angajamentul şi notele informative la presiunea directă a lucrătorilor miliţiei.

Însă, constată Înalta Curte, situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi la alte situaţii de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informaţiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reţinere sau de arestare. Or, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a fost judecat şi condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, conduita pârâtului, pe care acesta încearcă să o justifice prin încercarea sa de a se proteja împotriva unor eventuale consecinţe ale săvârşirii unei infracţiuni de drept comun, nu este de natură să atragă incidenţa situaţiei de excepţie expres prevăzută de lege şi demonstrează că acesta a acceptat practic potenţialul nociv al delaţiunilor sale doar pentru a se proteja împotriva rigorilor legii.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanelor denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât starea de pericol faţă de persoanele nominalizate de pârât a fost creată prin însuşi faptul nominalizării în ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, conform instructajului acordat acestuia, indiferent de consecinţele concrete atrase şi de prevederile legale concrete de la acel moment.

Într-adevăr, informaţiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informaţiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea şi intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activităţii, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităţilor constituie, în orice societate civilizată, o depăşire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

În acest sens se reţine şi că, urmare a notelor informative date de pârât, persoanele care au făcut obiectul acestora au fost aduse pentru prima dată în atenţia organelor Securităţii, fiind dispuse măsuri în concret cu privire la identificarea, verificarea şi supravegherea ulterioară a acestora.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei, este relevant faptul că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerinţă îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 22 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.