Judges' salary appeal annulled; dismissal for mootness and lack of standing upheld.

Şedinţa publică din data de 11 ianurie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 21.03.2017, astfel cum a fost modificată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare pentru o valoare sectorială de referinţă de 405 RON pentru perioada 01.07.2015 (data numirii reclamanţilor în funcţia de judecător) - 30.11.2015, respectiv pentru o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10%, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale, sume actualizate cu rata inflaţiei, la care să se adauge dobânda legală aferentă debitelor, până la data plăţii efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcţie a fost îndeplinită ulterior.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3747 din data de 17 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta D. pentru autoritate de lucru judecat şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta D., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., precum şi ceilalţi reclamanţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi cod.

4. Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 663 din 4 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 3747 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

5. Soluţia instanţei de fond pronunţată în rejudecare după casare

Prin sentinţa nr. 20 din 3 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, formulat în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei, ca fiind îndreptat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată; a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, ca rămasă fără obiect.

6. Recursul exercitat împotriva soluţiei pronunţate în rejudecare după casare

Împotriva sentinţei de fond pronunţate în rejudecare după casare au formulat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltare au arătat, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a curţilor de apel şi Ministerului Justiţiei pentru perioada menţionată în acţiune, că aceste instituţii sunt ordonatori de credite, asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, repartizează creditele bugetare către instanţele din subordine şi urmăresc modul de utilizare a acestora, astfel că, faţă de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, există identitate între persoana pârâţilor şi cel ce urmează a fi obligat. Ca atare, au apreciat că excepţia este neîntemeiată şi trebuie respinsă.

Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare, au susţinut că în mod nelegal a respins instanţa de fond, în contradictoriu cu toţi pârâţii, ca rămas fără obiect capătul de cerere privind emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 01.07.2015, a unor noi ordine de salarizare, impunându-se, în opinia recurenţilor, respingerea acestui petit ca rămas fără obiect doar în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, întrucât doar acesta are obligaţia emiterii ordinelor.

În referire la excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, au arătat că niciunul dintre pârâţi nu a făcut dovada achitării efective a diferenţelor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, nici instanţa de fond nereţinând că s-ar fi făcut o astfel de dovadă. În opinia recurenţilor, adoptarea O.U.G. nr. 3/2019 nu dovedeşte o plată efectivă a unei sume de bani, reprezentând doar reglementarea unei obligaţii de a le fi plătite eşalonat sume de bani, simpla reglementare nefiind echivalentă cu executarea obligaţiei.

Aşadar, având în vedere neachitarea integrală de către pârâţi a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi refuzul instanţei de fond de a emite un titlu executoriu în beneficiul reclamanţilor, au considerat că drepturile solicitate sunt iluzorii, fiind lipsiţi de posibilitatea executării silite pentru a-şi apăra interesele, fiind evidentă încălcarea dreptului lor la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel Bucureşti a admis o altă acţiune similară a unor colegi din cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, astfel cum au concluzionat în finalul acesteia, au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse de către intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Plieşti, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Prahova, precum şi prin precizările formulate de Tribunalul Argeş şi notele scrise depuse de Ministerul Justiţiei, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de fond atacate. În plus, Ministerul Justiţiei a mai solicitat să se constate că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile sale ce decurs din prezenta cauză.

Citată în cauză, în calitate de intimată-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus o precizare prin care a arătat că se subrogă Ministerului Justiţiei în toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Pe acest aspect a mai formulat precizări recurentul-reclamant G., arătând, în esenţă, că lasă la aprecierea instanţei de recurs eventuala subrogare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei.

Tribunalul Bucureşti a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de cererea de recurs, solicitând, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, pentru motivele arătate.

II. Soluţia instanţei de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte o apreciază întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul reclamanţilor este nul, pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege, motivele de recurs fiind instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. Astfel, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au clamat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., însă nu au formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de instanţa de fond în rejudecare, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textele de lege precizate, care, prin urmare, au fost invocate exclusiv în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurenţilor, reţine caracterul nemotivat al căii de atac, aceştia limitându-se să reitereze apărările în combaterea excepţiilor invocate în cauză, care au fost deduse analizei primei instanţe, şi să susţină că în mod eronat a admis instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale şi excepţia rămânerii fără obiect în ceea ce priveşte celelalte petite ale acţiunii, exprimându-şi astfel nemulţumirile cu privire la soluţiile pronunţate şi apreciind că sunt lipsiţi de drepturile solicitate, care devin iluzorii în condiţiile în care sunt lipsiţi de posibilitatea executării silite pentru a-şi apăra interesele.

Se constată, aşadar, că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate în susţinerea căii de atac exercitate, recurenţii-reclamanţii neformulând critici veritabile de nelegalitate la adresa sentinţei atacate din perspectiva regulilor şi a dispoziţiilor legale pe care instanţa le-ar fi încălcat în pronunţarea hotărârii şi sub aspectul nemotivării hotărârii, ci au reluat apărările formulate în faţa instanţei de fond şi şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată.

Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenţii nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a apărărilor invocate în faţa primei instanţe, respectiv simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia atacată, nu se constituie în critici de nelegalitate a sentinţei de fond, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză de către recurenţii-reclamanţi.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1 din decizie, întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei nr. 20 din 3 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.