Appeal annulled as unstamped for failure to pay 20 RON duty despite notice.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of non-payment of the judicial stamp duty and annulled the claimant's appeal (recurs) as unstamped, thereby upholding the lower court's order; the appeal was directed against the Cluj Court of Appeal's decision that had struck out the claimant's request for re-examination of the annulment of his initial claim, and which had also imposed a judicial fine; the claimant failed to pay the 20 RON stamp duty despite being notified and did not request legal aid. Decisively, the Court applied Article 25(1)(c) of Government Emergency Ordinance no. 80/2013, which requires a 20 RON stamp for an appeal against a decision annulling a claim as unstamped, and Articles 486(2)-(3) of the Civil Procedure Code, which mandate attaching the stamp duty receipt to the appeal and provide that failure to do so results in nullity, an extrinsic procedural requirement where no prejudice needs to be shown.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 148 alin. (6) C. proc. civ, Art. 174 alin. (1) C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Appeal annulled as unstamped for failure to pay 20 RON duty despite notice: Decisively, the Court applied Article 25(1)(c) of Government Emergency Ordinance no. 80/2013, which requires a 20 RON stamp for an appeal against a decision annulling a claim as unstamped, and Articles 486(2)-(3) of the Civil Procedure Code, which mandate attaching the stamp duty receipt to the appeal and provide that failure to do so results in nullity, an extrinsic procedural requirement where no prejudice needs to be shown.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for annulment of the appeal for failure to pay the stamp duty.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Aspecte procesuale relevante
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii civile din 2 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.
2. Hotărârea atacată
Prin încheierea civilă nr. 208 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu, a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. şi a obligat petentul la plata unei amenzi judiciare în cuantum de 500 de RON.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii indicate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat anularea încheierii civile atacate şi rejudecarea cererii de reexaminare.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurentul-reclamant A. a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii căii de atac pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 de RON apelul şi recursul declarat împotriva hotărârilor prin care instanţa a anulat cererea ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant, iar, conform art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, cerinţă ce este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Prin adresa comunicată recurentului A. la data de 10 octombrie 2022 s-a adus acestuia la cunoştinţă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferentă căii de atac declarate.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, ce a fost respinsă prin încheierea din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.3
Înalta Curte constată că reclamantul A. nu a formulat cerere de ajutor public judiciar în privinţa taxei judiciare de timbru stabilite de instanţă în sarcina sa şi nu a achitat taxa în discuţie de la momentul primirii adresei prin care a fost încunoştinţat asupra acesteia şi până la termenul de judecată fixat pentru soluţionarea căii de atac, deşi existenţa obligaţiei îi era cunoscută (aşa cum rezultă din dovada de comunicare a adresei existente la dosarului).
Potrivit art. 148 alin. (6) C. proc. civ. "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel".
Art. 174 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.", iar potrivit art. 176 din acelaşi act normative "Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: … 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.".
În cazul cererii de chemare în judecată, art. 197 C. proc. civ. prevede că "Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".
În mod similar, consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă unui recurs formulat de partea interesată este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei de timbrare a recursului fiind nulitatea acestuia.
În acest context, instanţa mai învederează că art. 5 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.".
Aşadar, obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru constituie în cazurile prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 o condiţie aferentă cererilor adresate instanţei judecătoreşti. O astfel de condiţie prezintă caracter extrinsec, cauza de nulitate incidentă nefiind condiţionată de existenţa unei vătămări.
În raport de considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia netimbrării căii de atac invocată din oficiu şi va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 208 din data de 5 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia netimbrării recursului.
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 208 din data de 5 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.