Conflict of interest for local council member: applicability of Article 228 Administrative Code to anticipatory patrimonial benefit for relative via general administrative acts

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iunie 2022 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2022, emis de pârâtă şi acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. . 91 din data de 11 noiembrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare şi anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2022, cu acordarea cheltuielilor de judecată în ambele etape procesuale.

Recurentul critică, în esenţă, următoarele chestiuni de aplicare greşită a normelor de drept material:

1. Aplicarea eronată a prevederilor art. 12 din Legea nr. 171/2010 cu privire la modalitatea de sesizare a ANI de către B., în contextul în care B. nu a participat la licitaţie pentru Lot II, ci pentru Lot I.

În opinia sa, din perspectiva art. 12 din Legea nr. 176/2010 şi cu trimitere la decizia RIL a ICCJ nr. 8/2020, petiţionarul trebuie să invoce un interes privat, invocarea interesului public fiind subsidiară invocării unui interes legitim privat. Apreciază că acest interes privat trebuie să subziste chiar şi în situaţia unei petiţii administrative, nu doar în cazul promovării directe a unei acţiuni în faţa instanţei de judecată.

Consideră, aşadar, contrar poziţiei reţinute de prima instanţă, că o sesizare golită de efect nu poate să conducă mai departe la demararea legală a investigaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat prin cererea introductivă de instanţă.

2. În continuare, invocă aplicarea neconformă şi greşită a art. 70 din Legea nr. 161/2003 prin raportare la definiţia conflictului de interese şi, respectiv, critică modalitatea în care s-au aplicat aceste dispoziţii în cauză.

Consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese pentru că:

a. Adoptarea HCL nr. 16/2020, nr. 25/2020 a fost realizată cu obiectivitate;

b. Adoptarea HCL nu a influenţat în vreun fel îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu ale recurentului;

c. Nu a existat niciun interes de natură patrimonială urmărit de recurent; nici pentru sine, nici pentru altul (fiul recurentului, C.).

d. Nu există nici legătura de cauzalitate între veniturile obţinute de numitul C. şi adoptarea hotărârilor de C.L. nr. 16/2020, respectiv nr. 25/2020 şi

e. Nici nu există elementul intelectiv al intenţiei, respectiv prin care recurentul să fi urmărit obţinerea unui folos de natură patrimonială pentru altul în momentul adoptării Hotărârilor de Consiliu Local.

3. Modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 228 alin. (1) lit. a) şi al) 2-5 din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ este greşită în perspectiva aleasă de judecătorul fondului, acesta realizând o aplicare complet arbitrară a prevederilor de drept substanţial care contravine cu norma efectivă, cu scopul şi spiritul reglementării instituţiei conflictului de interese.

Citând norma invocată şi făcând referire la starea de fapt, recurentul concluzionează că participarea sa în fazele premergătoare procedurii de atribuire, nu poate echivala cu faptul că adoptarea acestor hotărâri ar fi fost realizată cu lipsa îndeplinirii cu obiectivitate a atribuţiilor sale de serviciu.

Consideră că numai în situaţia în care ar fi participat efectiv în procedura de atribuire, la verificarea dosarelor candidaţilor, la soluţionarea contestaţiilor, ar fi putut fi analizată în continuare premisa existenţei vreunui interes de natură patrimonială. Or, cât timp adoptarea actelor cu caracter general, normativ a vizat strict o procedură administrativă care nu are o influenţă în etapa de analiză şi selecţie a candidaţilor, reţinerea situaţiei conflictului de interese de către prima instanţă echivalează cu o aplicare fundamental eronată a prevederilor art. 70-71 din Legea nr. 161/2010, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2020.

În concret, susţine că H.C.L. nr. 16/16.03.2020 şi H.C.L. nr. 25/15.04.2020 sunt, pe de o parte, acte cu caracter general, normativ iar, pe de altă parte, adoptate în şedinţă publică, cu respectarea tuturor procedurilor şi regulamentelor, cu votul "pentru" dat de consilierii locali, fără ca votul său să fi fost decisiv în niciun moment, astfel încât, participarea sa nu a fost decisivă.

Consideră că analiza existenţei sau nu a conflictului de interese nu poate fi efectuată decât printr-o analiză în concret şi că, adoptarea unor elemente formale, publice, accesibile oricărei persoane interesate, cu caracter general, fără ca prin acestea să se procedeze mai departe la continuarea procedurii efective de atribuire prin depunerea ofertelor, analizarea dosarelor ori atribuirea contractului, nu poate avea ca rezultat materializarea laturii obiective din componenta conflictului de interese.

Mai mult, afirmă că nu există nicio legătură între adoptarea H.C.L . nr. 16/2020, nr. 25/2020 şi atribuirea contractului către numitul C., respectiv că nu există legătură de cauzalitate între acestea ori între adoptarea H.C.L. şi veniturile realizate din activitate agricolă - subvenţii A.P.I.A.

Prin adoptarea H.C.L. menţionate nu s-a urmărit niciun interes de natură patrimonială, nici pentru sine, nici pentru fiul său.

Cu privire la elementul intelectiv, apreciază că analiza instanţei este în dezacord cu normele care reglementează conflictul de interese (art. 70-71, art. 79 din Legea nr. 161/2003, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019), dispoziţii care trebuie privite, interpretate şi aplicate ca un tot unitar.

Astfel, consideră că, pentru a fi în prezenţa conflictului de interese, funcţionarul trebuie să urmărească un folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, respectiv trebuie să acţioneze cu intenţie în această direcţie, ceea ce evident că nu se confirmă în speţa de faţă.

Nu se poate reţine conflictul de interese pe considerentul că funcţionarul ar fi putut să anticipeze vreun avantaj/dezavantaj, întrucât, din perspectivă legală, conflictul de interese cere ca funcţionarul să acţioneze cu intenţie, anume cu exercitarea atribuţiilor în interes personal, lipsit de obiectivitate şi mai mult, cu intenţia fermă şi clară de a obţine un avantaj de natură patrimonială pentru sine ori pentru altul. Prin urmare, textul legal nu se referă la situaţii ipotetice, de anticipare, art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 venind în completarea art. 70-71 din Legea nr. 161/2003.

Totodată, aduce în analiză şi Ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2022, din data de 25.10.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care s-a avut în vedere şi a fost analizat chiar raportul A.N.I. nr. 22901/G/1I/2022 ce a stat la baza sesizării organului de urmărire penală. În acest sens, s-a reţinut faptul că:

"În conformitate cu dispoziţiile legale, A. a participat, în calitate de membru al comisiei de specialitate juridică, la analizarea proiectului de hotărâre depus de către primarul D., urmare analizei efectuate precedându-se la avizarea proiectului, procesul-verbal având şi semnătura lui A..

Se constată că proiectul de hotărâre sus-menţionat viza aprobarea documentaţiei în vederea închirierii păşunilor proprietate privată a UAT comuna Hodac, în concret având loc o avizare a acestui proiect, proiect de hotărâre cu caracter general şi normativ care viza exclusiv documentaţia necesară în vederea închirierilor mai sus-menţionate. De altfel ulterior, a fost adoptată Hotărârea nr. 25/15.04.2020, hotărâre prin care s-a aprobat documentaţia şi anexele - caiet de sarcini, instrucţiuni pentru ofertanţi, formular, contract cadru. Participarea şi avizarea, prin semnare a proiectului de hotărâre mai sus-menţionat nu reprezintă îndeplinirea unui act prin care să se fi obţinut un folos material. În sensul legii penale, acest proiect de hotărâre privind exclusive documentaţia de atribuire directă."

Apreciază că în acelaşi raţionament juridic, adoptarea hotărârilor de consiliu local cu caracter general, normativ, nu sunt apte sa creeze vreun beneficiu patrimonial nici pentru funcţionar, nici pentru o altă persoană, fiind grăitoare, în acest sens, concluzia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş; " (...)- fiind acte normative cu caracter general, prin conţinutul acestora nefiind create, modificate sau stinse drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina vreunei persoane determinate".

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, drept temeinică şi legală.

În susţinerea poziţiei procesuale exprimate, intimatul a reluat apărările din faţa instanţei de fond.

În esenţă, a susţinut că legiuitorul nu condiţionează modalitatea de sesizare a Agenţiei de urmărirea de către autorul sesizării a vreunui interes personal, privat sau public, fiind necesar doar ca sesizarea să respecte prevederile Ordonanţei Guvernului nr. . 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (condiţie îndeplinită) iar Decizia nr. 8/2002 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are nici o legătură cu speţa de faţă, întrucât se referă la posibilitatea de a promova o acţiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, în considerarea unui interes legitim public, de către un organism social interesat.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept material incidente reprezentate de dispoziţiile art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 228 alin. (1) lit. a), alin. (2) - (5) din Codul administrativ a considerat că sunt întrunite cumulativ elementele care generează un conflict de interese - în cazul consilierilor locali - astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor legale enunţate mai sus, respectiv: persoana în cauză deţine o funcţie/demnitate publică, hotărârile respective privesc probleme, în legătură cu care consilierul local are un interes personal patrimonial reprezentat de un folos material pentru sine său pentru o rudă până la gradul al II-lea inclusiv.

Sunt irelevante, fiind respinse în mod corect de Curtea de apel, apărările recurentului referitoare la faptul că nu ar fi făcut parte din comisia de atribuire directă şi nici din comisia de soluţionare a contestaţiilor (fapt consemnat de altfel şi în Raportul de evaluare contestat) întrucât conflictul de interese nu a fost reţinut în sarcina sa raportat la aceste aspecte.

Nu înlătură conflictul de interese de natură administrativă reţinut în sarcina recurentului faptul că, prin Ordonanţa din data de 25.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a clasat sesizarea A.N.I. referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., întrucât în cuprinsul respectivei Ordonanţe se precizează: "participarea şi avizarea prin semnare a proiectului de hotărâre (...) nu reprezintă îndeplinirea unui act prin care să se fi obţinut un folos material, în sensul legii penale (...)."

A., în calitate de consilier local, era obligat să manifeste o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis sa abuzeze în orice fel de poziţia pe care o deţine şi să obţină anumite beneficii pentru sine sau familia sa.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 17 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 14 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţiile instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare nr. x/07.05.2022, prin care intimata Agenţia Naţională de Integritate a reţinut în sarcina sa, ca şi consilier local al comunei Hodac, jud. Mureş, faptul că, în cursul exercitării mandatului - perioada 2016-2020, s-a aflat în situaţia de conflict de interese descrisă de art. 70 şi 71 Legea nr. 161/2003, art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

S-a reţinut că acesta a participat la emiterea Raportului din 15.04.2020 al Comisiei de specialitate juridice, prin care a avizat proiectul H.C.L. Hodac nr. 25/15.04.2020 şi la adoptarea H.C.L. Hodac nr. 16/16.03.2020 pentru aprobarea regulamentului pentru atribuirea directă a contractelor de închiriere a păşunilor proprietate privată ale comunei Hodac şi Hotărârea nr. 25/15.04.2020 pentru aprobarea documentaţiei de atribuire directă a păşunilor proprietate privată a U.A.T. Hodac - acte materiale care puteau produce folos material pentru fiul său, respectiv, care au produs folos patrimonial pentru fiul său (dovadă fiind încasarea de către acesta a subvenţiilor A.P.I.A. dar şi obţinerea de venituri din agricultură).

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului.

Criticile de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la modul greşit de aplicare în cauză a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte modul de aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, recurentul susţine că, din perspectiva acestei dispoziţii şi cu trimitere la Decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nr. 8/2020, sesizarea A.N.I. nu este valabilă întrucât petiţionarul în cauză nu dovedeşte un interes privat.

Art. 12 alin. (1) Legea nr. 176/2010 prevede că "Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002." Aliniatul 3 prevede că: " Sesizarea făcută cu rea-credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea."

Înalta Curte constată că, în speţă, sesizarea A.N.I. aparţine B., cu sediul în Comuna Hodac, aceasta a vizat Hotărârile Consiliului Local Comuna Hodac cu nr. 16/16.03.2020, nr. 25/15.04.2020 şi nr. 36/26.05.2020 în baza cărora s-au desfăşurat achiziţiile directe de păşuni din proprietatea privată a comunei şi că, la pct. III al sesizării, petenta îşi justifică interesul privat prin aceea că a participat, fără succes, la o astfel de procedură de achiziţie directă.

În sesizare s-a susţinut nerespectarea legii pajiştilor şi legii zootehniei prin atribuirea directă a păşunilor, în considerarea faptului că fiecare fermier are dreptul de a primi suprafeţe din păşunile comunei.

Înalta Curte constată că petenta a susţinut şi dovedit concret şi efectiv legătura interesului său privat cu hotărârile Consiliului Local Hodac, fiind lipsită de relevanţă achiziţia directă la care aceasta a participat efectiv. În aceste împrejurări critica recurentului, cum că sesizarea A.N.I. este afectată de viciul lipsei de interes, nu este fondată.

În plus, corect a sesizat prima instanţă că Decizia Î.C.C.J. nr. 8/2020, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nu este incidentă în cauză, întrucât se referă la "interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate", stabilind că: "invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului".

Hotărârea Înaltei Curţi tratează exclusiv o condiţie de exercitare a dreptului la acţiunea în contencios administrativ, prevăzută de Legea nr. 554/2004 or, în cauză este pus în discuţie dreptul de petiţionare, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, un drept distinct de dreptul de exercitare a acţiunii în contencios administrativ.

Art. 12 alin. (1) şi (3) Legea nr. 176/2010 este norma specială ce stabileşte coordonatele dreptului de a sesiza A.N.I., în sensul că acesta este un drept de petiţionare circumscris O.G. nr. 27/2002 care poate atrage răspunderea juridică a petentului numai în cazul exercitării abuzive a acestuia, cu rea-credinţă.

Arătând pe scurt diferenţa dintre cele două drepturi, care au determinat concluzia că decizia Î.C.C.J nu este aplicabilă în speţă, dreptul de petiţionare este un drept garantat constituţional în art. 51, ce permite cetăţenilor să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii, fiind un mijloc democratic de implicare civică sau de apărare a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, care nu presupune neapărat iniţierea unui proces în contencios administrativ, pe când, contenciosul administrativ se referă la soluţionarea litigiilor dintre persoane şi autorităţile publice prin intermediul instanţelor judecătoreşti, fiind un mijloc juridic de contestare a actelor sau omisiunilor autorităţilor publice care afectează drepturile sau interesele legitime ale persoanelor fizice sau juridice.

În continuare, Înalta Curte va trata în comun criticile de la pct. 2 şi 3 ale cererii de recurs, întrucât pun în discuţie aspecte comune de aplicare a normelor de drept în materia conflictului de interese.

Referitor la aplicarea art. 70 din Legea nr. 161/2003 prin raportare la definiţia conflictului de interese, recurentul consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese.

Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 definesc conflictul de interese, prin prisma existenţei posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de către un demnitar ori funcţionar public.

"Interesul personal" se referă la acele împrejurări care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu pentru sine sau altul.

Având în vedere că un consilier local este un ales local, legalitatea raportului de evaluare se impune a fi verificată prin prisma interpretării coroborate a tuturor prevederilor legale incidente.

Înalta Curte subliniază că potrivit art. 71 din Legea nr. 161/2003 "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Conform art. 228 Codul administrativ: "(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; ..."

Totodată, art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, prevede astfel:

"Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare că influenţează îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus".

Interpretând teologic textul normei legale supusă analizei, este evident că, încă din titlul Legii nr. 161/2003, scopul legiuitorului a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, raţiunea fiind aceea de a garanta principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei decizionale şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin sancţionarea situaţiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora.

Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a participat la emiterea hotărârilor de Consiliul Local privind atribuirea directă a contractelor de închiriere a păşunilor din domeniul privat al comunei, în condiţiile în care avea obligaţia legală, prevăzută de art. 228 Codul administrativ de a anunţa la începutul şedinţei consiliului local, interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, interes în sensul aliniatului 1.

Înalta Curte constată că este evident interesul şi folosul patrimonial al fiului recurentului-reclamant, agricultor şi crescător de animale la data şedinţelor, persoană care a participat ulterior la achiziţia directă şi care a obţinut subvenţii din partea A.P.I.A. precum şi venituri din exploatarea suprafeţelor de teren aparţinând domeniului privat al comunei.

Întrucât perfectarea contractului de închiriere pentru o suprafaţă de 118,31 ha din păşunile comunale s-a realizat şi în vederea întocmirii documentaţiei de obţinere a sprijinului financiar pe unitate de suprafaţă este evident că recurentul - reclamant avea posibilitatea anticipării unui potenţial beneficiu patrimonial ce ar fi putut fi acordat fiului său urmare închirierii directe a păşunii Piciorul Buzii, în baza regulilor stabilite prin hotărâri ale consiliului local, la care reclamantul şi-a acordat votul.

Concluzionând, resursele obţinute de la bugetul de stat (precum subvenţiile financiare achitate de A.P.I.A.) reprezintă o sursă de finanţare a activităţii fiului recurentului-reclamant şi, în temeiul art. 228 alin. (1) lit. a), reclamantul trebuia să anticipeze acest folos material şi să evite starea de conflict de interese.

În privinţa naturii juridice a hotărârilor adoptate de Consiliul Local, trebuie amintită diferenţa între un act normativ administrativ şi unul individual prin prisma modului de emitere, aplicare şi afectare a drepturilor şi obligaţiilor persoanelor.

Dacă un act normativ administrativ este un act cu caracter general, aplicabil tuturor persoanelor care se află în categoria a cărei reglementare o vizează, având putere de lege, un act individual este un act emis în scopul reglementării unei situaţii specifice şi concrete a unei persoane sau a unui grup restrâns de persoane. Actul individual se referă la drepturi şi obligaţii individuale afectând numai persoanele pentru care a fost emis.

Raportând în speţă aceste consideraţii teoretice, având în vedere că hotărârile Consiliului Local Hodac, la care recurentul face referire, vizează stabilirea cadrului necesar pentru o anumită procedură de achiziţie directă (inclusiv stabilirea preţului închirierii) şi nu vizează orice procedură de achiziţie, referindu-se la situaţii specifice ce afectează doar anumite persoane, acestea au caracter de act administrativ individual, lipsindu-le caracterul de generalitate a reglementării şi a efectelor produse.

Ordonanţa procurorului care a clasat sesizarea penală formulată de A.N.I. în dosarul penal x/2022 nu poate prezenta relevanţă în cauză sub aspectul caracterului normativ sau individual al actelor administrative, aceasta producând efecte în limita procedurii penale desfăşurate şi a dispoziţiilor penale incidente. Stabilirea caracterului normativ sau individual al unui act administrativ rămâne atributul instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte nu poate valida aspectele evocate de recurent, privind neparticiparea sa la procedura de atribuire efectivă, faptul că actele ar fi fost adoptate şi fără votul său, inexistenţa legăturii de cauzalitate între veniturile obţinute de numitul C. şi adoptarea hotărârilor de CL nr. 16/2020, respectiv nr. 25/2020 şi inexistenţa intenţiei de a obţinere un folos de natură patrimonială pentru altul în momentul adoptării Hotărârilor de Consiliu Local, întrucât, aşa cum corect a sesizat prima instanţă, art. 228 Cod administrativ nu prevede alte condiţionări suplimentare faţă de cele deja constatate a fi îndeplinite în cauză.

Analiza recurentului se circumscrie, mai degrabă, unei analize a condiţiilor atragerii răspunderii delictuale însă, starea de conflict de interese nu este asimilată unei răspunderi delictuale în sens strict. De principiu, conflictul de interese se situează pe tărâmul eticii funcţiei publice cu posibile consecinţe negative asupra integrităţii, imparţialităţii şi transparenţei în funcţia publică însă, în general, nu este considerat un delict în sine şi nu este asimilat unei răspunderi delictuale.

De aceea, aspectele învederate de recurent nu sunt elemente definitorii ale conflictului de interese şi, indiferent de circumstanţele invocate, conflictul de interese există în forma reglementată de art. 228 Cod administrativ.

Pe de altă parte, interpretarea dată în jurisprudenţa instanţei supreme sintagmei "interes personal" este în sensul că determinant pentru conflictul de interese este simplul fapt al posibilităţii anticipării unui potenţial beneficiu, al prefigurării acestuia, nepunându-se în discuţie existenţa propriu-zisă, materializată, a beneficiului ori a unui folos, raţiunea instituirii conflictului de interese care intră sub incidenţa Legii nr. 161/2003 fiind aceea de a asigura eliminarea subiectivismului şi interesului particular ori de grup în cadrul forurilor decizionale ale autorităţilor publice. Astfel de aspecte rezultă în mod neechivoc din forma redacţională a art. 228 alin. (1) Cod administrativ, în care legiuitorul utilizează sintagma "ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:...".

Faptul că, în anumite situaţii, există şi beneficii evaluabile în bani nu înseamnă că aspectul pecuniar concret este determinant pentru atragerea conflictului de interese de natură administrativă.

Prin urmare, Înalta Curte constată îndeplinită condiţia interesului personal de natură patrimonială a recurentului-reclamant, la momentul încheierii actelor juridice arătate, acesta putând prefigura obţinerea unui beneficiu/folos pentru fiul său, caracterul patrimonial fiind dovedit de încheierea contractului de închiriere păşune şi obţinerea de subvenţii şi venituri din exploatare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondat recursul reclamantului, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 91 din data de 11 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.