Nepalese Worker Wins Work Endorsement Refusal Annulled and Endorsement Ordered

Şedinţa publică din data de 11 ianurie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, a formulat contestaţie împotriva refuzului pârâtului I.G.I. Caraş-Severin nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 (comunicat la 15.02.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru B., cetăţean al statului Nepal, al permisului unic de şedere valabil până la 03.08.2023, solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de pârât şi obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin indicat, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 341 din 08.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţiune-Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor; a dispus anularea actului nr. x/BICS/BED din 10.02.2023 emis de Biroul de Imigrări Caraş-Severin; a obligat pârâtul la eliberarea avizului pentru cetăţeanul străin B., cetăţean al statului Nepal, al permisului unic de şedere valabil până la data de 03.08.2023; şi a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 341 din 08.06.2023 a Curţii de Apel Timişoara a exercitat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susţinut că motivul pentru care apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material îl reprezintă interpretarea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea de către intimată a condiţiilor generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Astfel, în contextul factual evidenţiat, a arătat că, în vederea obţinerii avizelor de angajare solicitate, societatea comercială trebuia să îndeplinească toate condiţiile generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare prevăzute de O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România, iar instanţa de fond a interpretat greşit ca fiind îndeplinită această condiţie prevăzută de art. 17 alin. (5) şi (6) din ordonanţă.

Aceasta întrucât din documentele înaintate se poate observa că, în ceea ce priveşte acordul depus, eliberat de societatea C. S.R.L., cetăţeanul străin nu figurează în evidenţele Revisal ca fiind angajat la societatea menţionată.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora: "Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detaşare", în mod temeinic şi legal a refuzat Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin emiterea avizelor de angajare solicitate de reclamantă, comunicându-i refuzul eliberării şi motivele ce au stat la baza deciziei.

A mai susţinut recurentul că eliberează avize de angajare numai atunci când constată îndeplinirea tuturor condiţiilor generale şi speciale prevăzute de O.G. nr. 25/2014, asigurându-se că unicul scop pentru care un angajator intenţionează să aducă un străin în România este acela de a-l încadra legal în muncă, exclusiv în beneficiul angajatorului.

În continuare, a contestat cele reţinute în sentinţa de fond atacată, în care instanţa a dat valoare juridică procedurii de încărcare pe portalul instituţiei a documentelor necesare obţinerii avizului de angajare în muncă, data la care această cerere se consideră depusă fiind cea la care are loc depunerea fizică a documentelor. În realitate, a opinat recurentul, la data de 18.11.2022 a fost efectuată o operaţiune de încărcare a documentelor pe platforma online în vederea obţinerii unei programări pentru depunerea fizică a cererii de obţinere a avizului de angajare la ghişeul formaţiunii teritoriale Inspectoratul General pentru Imigrări.

Sub acelaşi aspect a susţinut că încărcarea documentelor în aplicaţia portaligi.gov.ro nu constituie înregistrarea cererii respective în sens administrativ, această operaţiune tehnico-materială cu caracter administrativ fiind îndeplinită doar cu ocazia prezentării documentelor la ghişeul de lucru cu publicul.

De asemenea, referitor la depunerea online a documentaţiei prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţia angajatorilor, a susţinut că scopul este de a verifica dacă documentaţia încărcată pe platformă este completă, pentru a putea fi planificate cererile pe portal în vederea depunerii efective la ghişeul cu publicul, odată cu prezentarea documentelor originale, pentru a evita crearea de aglomerări şi cu timpi mari de aşteptare, şi nu verificarea înscrisurilor în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată, astfel că, prin programarea cererilor, structura de imigrări nu se antepronunţă cu privire la soluţionarea acestora.

În final a menţionat faptul că, prin cererea nr. x/24.02.2023, societatea D. S.R.L. a solicitat emiterea avizului de angajare în muncă pentru cetăţeanul străin B., iar la data de 29.03.2023 Direcţia pentru Imigrări Bucureşti a emis avizul de angajare în muncă nr. x, fiind înmânat societăţii la data de 05.04.2023, astfel că, începând cu 19.04.2023, cetăţeanul străin B. este angajatul S.C. D. S.R.L., conform contractului individual de muncă nr. x.

Pentru motivele expuse a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate de reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală, pentru motivele arătate, şi a anexat hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară relevantă în materie.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar din prezenta cauză este reprezentat de contestaţia formulată de societatea reclamantă S.C. A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului comunicat la 15.02.2023 de către pârâtul Inspectoratul General de Imigrări Caraş-Severin cu adresa din 10.02.2023, privind emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul statului Nepal, B., solicitând anularea actului contestat şi obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin indicat.

Actul contestat a fost emis ca urmare a cererii formulate de societatea reclamantă, depusă online la data de 18.11.2022 şi înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x, prin care a solicitat emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B., reţinând autoritatea pârâtă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014, adică nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior sau decizia de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul respectiv.

În susţinerea contestaţiei formulate reclamanta a arătat că B., cetăţean al statului Nepal, şi-a încetat raporturile de muncă cu fostul angajator şi nu a primit din partea acestuia decizia de încetare a raporturilor de muncă sau un acord scris, întrucât a fost recuperat de voluntarii unei asociaţii umanitare, care l-au găsit în Gara de Nord din Timişoara şi i-au acordat sprijin material, moral şi juridic până la găsirea unui nou angajator. Totodată, a arătat că a depus atât la autoritatea pârâtă, cât şi la dosarul de fond, acordul din partea societăţii unde cetăţeanul străin a fost angajat cu timp parţial.

Prima instanţă a apreciat întemeiată contestaţia formulată de reclamantă şi a admis-o, dispunând anularea actului contestat şi obligarea autorităţii pârâte la eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B..

Soluţia pronunţată a fost criticată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, care a reproşat primei instanţe încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează condiţiile generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, mai exact a prevederilor art. 17 alin. (5) şi alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, având în vedere că a considerat a fi îndeplinite condiţiile de admitere a cererii formulate de reclamantă.

Contrar alegaţiilor recurentului şi în acord cu opinia instanţei de fond, al cărei raţionament logico-juridic îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine caracterul nejustificat al refuzului emis de autoritatea pârâtă, sentinţa atacată fiind pronunţată cu interpetarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie raportat la probatoriul administrat.

Dispoziţiile legale relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 17 din O.G. nr. 25/2014, forma în vigoare în perioada de referinţă, potrivit cărora: "(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepţia celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la acelaşi angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărţii albastre a UE"; (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obţinut de angajator în condiţiile prezentei ordonanţe; (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 şi, după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."

În continuare, la alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede că, "În situaţiile prevăzute la alin. (1), cu condiţia să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări", iar la alin. (6) se stipulează că "Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din iniţiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părţilor ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Din interpretarea textului de lege anterior citat reiese că, în lipsa acordului scris din partea angajatorului anterior, este necesară depunerea deciziei de încetare a contractului de muncă, pentru a se verifica motivele încetării, deoarece, în anumite cazuri de încetare a raportului de muncă, acordul menţionat nu mai este necesar, potrivit art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 (iniţiativa angajatorului anterior, acordul părţilor ori demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă).

În speţă, cu privire la condiţia prezentării acordului scris din partea angajatorului anterior sau a deciziei de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării, se impune a se reţine că reclamanta a susţinut că acest acord a existat, străinul fiind încadrat cu timp parţial la S.C. C. S.R.L..

În schimb, autoritatea pârâtă a opinat că acordul provenit de la societatea menţionată anterior nu ar fi valabil, întrucât, pe de o parte, încalcă art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014, conform căruia nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator cu contract individual de muncă cu timp parţial; iar, pe de altă parte, deoarece art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014 face referire la angajatorul anterior care a obţinut un aviz în muncă, în speţă E. S.R.L., condiţia prevăzută de textul citat nefiind îndeplinită în contextul în care angajatorul C. S.R.L. nu este considerat angajatorul anterior care să fi obţinut un aviz de muncă pentru străinul în discuţie sau să fi încheiat un contract individual de muncă cu normă întreagă, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014.

Cu alte cuvinte, pârâtul nu a dat relevanţă acordului depus, în considerarea faptului că străinul a fost încadrat la această din urmă societate cu timp parţial şi fără obţinerea unui aviz de muncă.

Este adevărat că acordul angajatorului iniţial - E. S.R.L. nu a fost depus, ci doar cel exprimat de următorul angajator. Însă, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă avea posibilitatea cunoaşterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu angajatorul iniţial, existând obligaţia acestuia de a comunica încetarea contractului în termen de 10 de zile, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014,conform cărora:

"Angajatorul/Beneficiarul prestării de servicii prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în termen de 10 zile, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu străinul ori, după caz, încetarea detaşării acestuia".

O atare condiţie este prevăzută doar în scopul prezervării drepturilor primului angajator, potrivit art. 17 din O.G. nr. 25/2014, modificat prin O.U.G. nr. 143/2022, care suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare încadrării străinului pe piaţa muncii din România, dar cu privire la acest angajator iniţial s-a susţinut că din vina sa au încetat raporturile de muncă cu cetăţeanul străin, conform probelor administrate sub acest aspect.

Or, în conformitate cu art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol (ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din iniţiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părţilor ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cât priveşte dreptul cetăţeanului străin de şedere temporară pe teritoriul României, este de observat că acesta a deţinut un permis unic valabil până la data de 03.08.2023, aşa încât, la momentul soluţionării cererii de către autoritatea pârâtă, permisul se afla în perioada de valabilitate, neputându-se vorbi despre pierderea valabilităţii permisului în discuţie raportat la dispoziţiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 şi la condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

De altfel, prin intermediul art. II din Legea nr. 382/2022, legiuitorul a prevăzut posibilitatea solicitării unui nou permis inclusiv cetăţenilor străini care au permisul unic expirat, dar în acest sens este necesar ca aceştia să aplice pentru prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, în speţă existând premisele prelungirii valabilităţii documentului solicitat după încheierea contractului de muncă pentru care s-a solicitat de către societatea reclamantă emiterea avizului, potrivit art. 56 alin. (91) din O.U.G. nr. 194/2002. Or, în lipsa avizului de angajare al cărui refuz de eliberare îl constituie obiectul cauzei de faţă, cetăţeanul străin B. nu poate încheia un contract individual de muncă valabil cu o societate comercială din România şi nici să depună documentele la sediul autorităţii pârâte, întrucât nu are posibilitatea să demonstreze că deţine mijloacele materiale corespunzătoare pentru a se întreţine pe perioada şederii în România şi pentru întoarcerea în ţara sa de origine.

Cum, în prezenta cauză, probatoriul administrat confirmă faptul că cetăţeanul străin a intenţionat să desfăşoare activitate pe teritoriul României, aşa cum reiese din noul contract de muncă încheiat, se constată că în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că refuzul emiterii avizului de muncă solicitat are drept consecinţă ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul statului român de a se asigura că cetăţenii străini care obţin dreptul de şedere respectă scopul declarat şi interesul privat al cetăţeanului străin de a accede la un loc de muncă pe teritoriul României.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine şi faptul că, deşi autoritatea pârâtă a susţinut că angajatorul nu a depus decizia de încetare a contractului de muncă cu angajatorul iniţial E. S.R.L., în întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond a precizat denumirea şi datele de identificare ale angajatorului iniţial, precum şi data încetării contractului de muncă cu acesta, 12.10.2022, confirmând că este în posesia informaţiilor referitoare la încetarea contractului de muncă cu acest angajator.

Prin urmare, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată îndeplinită condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014, soluţia instanţei de fond fiind legală.

Subsumat motivului de casare invocat, recurentul a contestat şi aspecte pretins a fi reţinute de prima instanţă în ceea ce priveşte procedura de încărcare pe portalul instituţiei a documentelor necesare obţinerii avizului de angajare în muncă, mai exact cu privire la data la care această cerere se consideră depusă, apreciind că data respectivă este cea la care are loc depunerea fizică a documentelor şi nu cea la care s-a realizat înregistrarea online a cererii respective. În plus, a arătat că scopul depunerii online a documentaţiei prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţia angajatorilor este de a verifica dacă documentaţia încărcată pe platformă este completă şi nu de a verifica înscrisurile în sine.

Verificând sentinţa atacată prin prisma celor susţinute şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că aceste motive ale recurentului-pârât nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de fond, iar judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale sentinţei recurate, astfel că invocarea omisso medio a unor motive nepropuse spre analiză primei instanţe nu este permisă direct în calea de atac.

În concluzie, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei recurate şi că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia contestată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului şi va menţine sentinţa de fond atacată sub toate aspectele criticate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin împotriva sentinţei nr. 341 din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.