Suspension of enforcement of tax assessment decisions pending insolvency proceedings and company inactivity declaration

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Galaţi şi A.J.F.P. Galaţi, suspendarea următoarelor acte administrativ fiscale: - Raportul de inspecţie fiscală nr. x/7.06.2021; - Decizia de impunere nr. x/7.06.2021 privind obligaţiile fiscale principale în sumă de 2724888 RON; - Decizia nr. 366678/15.06.2021 referitoare la accesorii, dosar fiscal nr. x, în cuantum de 93037 RON, precum şi Anexa la această decizie; respectiv Decizia nr. 366678 din 15.06.2021 referitoare la obligaţiile fiscale, dosar fiscal nr. x, în cuantum de 372115 RON, precum şi Anexa la această decizie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 91 din 24 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia privind autoritatea provizorie de lucru judecat, invocată de pârâtă; a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale specificate în petitul cererii, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva acestora (dosar nr. x/2021).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 91 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi a exercitat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, apreciind că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat şi că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu interpretarea eronată a probelor administrate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltare a susţinut că sentinţa este motivată sumar, fiind citate condiţiile legale pentru admiterea cererii de suspendare, iar motivele care au dus la această dispoziţie au constat în preluarea afirmaţiilor reclamantei, fără a se verifica veridicitatea acestora.

De asemenea, a susţinut că instanţa de fond nu a confruntat cererea de suspendare executare acte administrativ fiscale din prezenta cauză cu cererea de suspendare a aceloraşi acte administrativ fiscale din dosarul nr. x/2022, astfel că nu a observat că acestea sunt identice, iar cererea de suspendare din dosarul menţionat a fost preluată ca atare şi în speţă.

Totodată, a ignorat sentinţa nr. 179/20.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale la persoane juridice nr. x/07.06.2021, ale deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. x/15.06.2021 reprezentând dobânzi şi penalităţi de nedeclarare emise de A.J.F.P. Galaţi.

Concluzionând, a susţinut că instanţa de fond a ignorat criticile formulate pe aspectul pretenţiilor deduse judecăţii ce au vizat aceleaşi acte administrativ fiscale emise de aceeaşi pârâtă, respingând astfel în mod nelegal excepţia autorităţii provizorii de lucru judecat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., citate în cuprinsul cererii de recurs, deşi ambele dosare privesc aceleaşi părţi, obiect şi cauză.

Cât priveşte fondul cauzei, a solicitat se se constate că solicitarea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu întruneşte condiţiile prevăzute de textele legale indicate, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.

Astfel, a considerat că susţinerile reclamantei din cuprinsul acţiunii şi completate la termenul de judecată din data de 22.05.2023 cu două motive suplimentare faţă de cele avute în vedere în dosarul nr. x/2022, nu constituie argumente suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt şi de drept aplicabile în cauză. De altfel, a opinat că reclamanta nu a făcut altceva decât să reitereze motivele invocate în acţiunea în anulare a actelor contestate din dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, fără a face dovada existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind iminenţa producerii unei pagube a apreciat că executarea unei obligaţii fiscale stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă. Totodată, deşi din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Concluzionând, a arătat că executarea obligaţiilor fiscale aferente diferenţelor bazelor de impozitare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal ce se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită, în cauză nefiind identificate indicii de vădită nelegalitate a actelor contestate, de natură a conduce la necesitatea suspendării executării acestora, iar argumentele reclamantei din cererea de suspendare nu pot fi analizate în procedura specifică acestei cereri, fără a se prejudeca fondul litigiului.

4. Apărările formulate în cauză

În faza procesuală a recursului intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare. În schimb, a solicitat proba cu înscrisurile indicate în practicaua acestei decizii, probă încuviinţată de Înalta Curte conform celor reţinute în încheierea de dezbateri din data de 11.01.2024.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în recurs şi a probelor administrate în apărare de intimata-reclamantă, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru motivele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar al intimatei-reclamante A. S.R.L. vizează suspendarea executării actelor administrativ-fiscale consemnate la pct. I.1. din prezenta decizie, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare formulate împotriva acestora, înregistrată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Galaţi.

În susţinerea cererii de suspendare a executării, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiţii impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, circumstanţiind acestora critici referitoare la neluarea în considerare, de către echipa de inspecţie fiscală, a tuturor documentelor justificative prezentate; interpretarea greşită a legii aplicabile în materie; neluarea în considerare a fondului documentelor, ci numai a formei acestora; neanalizarea în profunzime a apărărilor reclamantei din timpul controlului (cazul bine justificat), precum şi în ceea ce priveşte iminenţa deschiderii procedurii insolvenţei în dosarul nr. x/2023; încetarea activităţii societăţii şi declararea inactivităţii acesteia prin decizia ANAF nr. 100513/13.02.2023; curgerea continuă de penalităţi (paguba iminentă).

Soluţionând cererea prin sentinţa nr. 91 din 24.05.2023, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată excepţia privind autoritatea provizorie de lucru judecat, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale precizate, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva acestora (dosar nr. x/2021).

Pentru a pronunţa aceste soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în prezenta cauză reclamanta se prevalează şi de împrejurări noi, astfel că nu se poate aprecia că există autoritate de lucru judecat, iar în ceea ce priveşte cererea de suspendare că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, apreciind în acest sens că reclamanta a avansat suficiente argumente apte să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond este corect, acesta relevând o justă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aşa încât nu pot fi primite criticile formulate prin cererea de recurs dedusă judecăţii.

Ca o primă observaţie, constată că în pagina 1 a cererii de recurs recurenta a susţinut faptul că sentinţa este motivată sumar, fiind doar citate condiţiile legale pentru admiterea cererii de suspendare, iar motivele ce au condus la această dispoziţie constau în preluarea afirmaţiilor reclamantei, fără a se verifica veridicitatea acestora.

Deşi nu a indicat în mod expres cazul de casare căruia a înţeles să circumscrie această critică, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri ale părţii pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care reglementează motivul de casare ce sancţionează nemotivarea hotărârii judecătoreşti.

Astfel, este de observat că din modul în care a expus această critică, recurenta-reclamantă a înţeles să invoce una dintre cele trei ipoteze conţinute de motivul de casare precizat anterior, anume necuprinderea motivelor pe care s-a fundamentat soluţia, în forma motivării insuficiente, aşa încât, procedând la verificarea soluţiei contestate din perspectiva motivului de casare de ordine publică menţionat, astfel cum a fost reglementat de legiuitor, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi reţinută incidenţa acestuia în speţă.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Faţă de cele precizate, instanţa de control judiciar constată că, în prezenta cauză, judecătorul fondului a analizat argumentele părţilor, în limita permisă de specificul procedurii sumare a suspendării, şi a motivat hotărârea sub toate aspectele deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, expunând în mod logic, clar şi concis considerentele ce au fundamentat ambele soluţii pronunţate, asupra excepţiei şi a cererii de suspendare.

Aşadar, argumentele reţinute de prima instanţă validează raţionamentul logico-juridic expus în sprijinul soluţiilor pronunţate, neputând fi reţinută ipoteza unei insuficiente motivări, ţinând cont de faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, motivele de fapt şi de drept la care se referă art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 6 § 1 din CEDO reprezentând elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

În acelaşi sens, împrejurarea că în motivarea sentinţei s-a făcut referire la argumente invocate de partea reclamantă în susţinerea cererii formulate, nu este de natură a demonstra nelegalitatea sentinţei pronunţate pe argumentul unei insuficiente motivări, câtă vreme raţionamentul expus demonstrează în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente ce denotă faptul că judecătorul fondului a analizat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

În aceste condiţii, observând că motivarea instanţei de fond respectă rigorile legii, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, sentinţa atacată fiind legală din perspectiva analizată.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., indicat de recurentă în susţinerea căii de atac promovate în cauză, instanţa de control judiciar reţine că acest motiv vizează respectarea principalului efect al hotărârilor judecătoreşti, şi anume autoritatea de lucru judecat, motiv de recurs de ordine publică ce poate fi invocat în orice stadiu al procesului.

Potrivit art. 430 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată;" iar "(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

De asemenea, art. 431 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Aşadar, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreste repetarea judecăţii şi reprezintă principalul mijloc de valorificare a efectului negativ al puterii de lucru judecat.

În speţă, autoritatea pârâtă a invocat în faţa primei instanţe excepţia autorităţii provizorii de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 179/20.12.2022 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare a efectelor deciziei nr. G-GL nr. 163/07.06.2021 şi ale deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. x/15.06.2021.

Analizând critica formulată de recurentă din perspectiva admisibilităţii unei a doua cereri de suspendare fundamentate pe aceleaşi motive, instanţa de control judiciar constată că aceasta nu este fondată raportat la probatoriul administrat în cauză şi la considerentele reţinute de judecătorul fondului în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Astfel, nu se confirmă ipoteza avansată de parte în sensul că instanţa de fond i-a ignorat susţinerile privitoare la identitatea pretenţiilor deduse judecăţii în cele două dosare în care a formulat cereri de suspendate a efectelor aceloraşi acte administrativ fiscale, întrucât din sentinţa atacată reiese că a fost analizată excepţia autorităţii provizorii de lucru judecat prin prisma motivelor invocate şi a cerinţelor de admisibilitate prevăzute de lege.

În acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută tripla identitate prevăzută de lege, pe care o presupune autoritatea de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Galaţi (definitivă prin decizia ÎCCJ nr. 4121/27.09.2023 urmarea respingerii recursului), întrucât cererea de suspendare ce face obiectul prezentei cauzei, deşi vizează aceleaşi pretenţii şi aceleaşi acte administrativ fiscale, este întemeiată pe împrejurări noi, neavute în vedere de instanţa care a soluţionat prima solicitare de suspendare, întrucât au intervenit ulterior acelui moment. În acest sens au fost invocate suplimentar aspecte referitoare la formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei de către AJFP Galaţi împotriva societăţii reclamante, înregistrată în dosarul nr. x/2023; şi în ceea ce priveşte declararea inactivităţii societăţii prin decizia ANAF nr. 100513/13.02.2023.

În concluzie, nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat în ipoteza în care între cele două litigii nu există identitate de cauză, impunându-se cu necesitate a se face o distincţie între cauza unei acţiuni civile, prin care se poate înţelege scopul urmărit de partea care iese din pasivitate şi acţionează declanşând o procedură judiciară sau administrativă şi cauza unei cereri de chemare în judecată, ce semnifică fundamentul pe care îşi întemeiază partea obiectul cu care a învestit instanţa.

Întrucât soluţia pronunţată de prima instanţă este în acord cu prevederile legale aplicabile, reflectând o corectă interpretare şi aplicare a acestora, instanţa de control judiciar urmează s-o menţină ca legală, respingând criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Dintr-o altă perspectivă de nelegalitate a sentinţei atacate, recurenta-pârâtă a invocat interpretarea greşită a art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, formulând critici atât din perspectiva nelegalei soluţii pronunţate în ceea ce priveşte constatarea îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat, cât şi a condiţiei pagubei iminente, conform celor consemnate la pct. I.3 din decizie.

Instanţa de control judiciar reţine că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, verificarea limitându-se numai la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cu alte cuvinte, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, deoarece în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Sub acest aspect legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Criticile recurentei-pârâte circumscrise primei condiţii reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt nefondate şi vor fi respinse.

În acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte constată că în cauză a fost demonstrată condiţia existenţei cazului bine justificat, în accepţiunea legii, aspect ce rezultă neîndoielnic din contestarea serioasă a legalităţii şi a temeiniciei actelor a căror suspendare a executării se solicită, probatoriul administrat în cauză evidenţiind, într-adevăr, că aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în referire la modalitatea de efectuare a inspecţiei fiscale ce a stat la baza emiterii actelor contestate ridică o îndoială serioasă, la nivel de aparenţă, în privinţa legalităţii măsurilor dispuse prin aceste acte.

Ca atare, în mod corect a constatat prima instanţă că prin argumentele evidenţiate în susţinerea cererii de suspendare intimata-reclamantă a dovedit împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă, la nivel de aparenţă, în privinţa legalităţii actelor contestate din perspectiva îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, fiind o critică ce vizează atât aspecte intrinseci, cât şi extrinseci actelor în discuţie, care pot fi examinate în cadrul procedurii sumare instituite prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără a antama fondul litigiului.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a constatat în mod corect şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cea a pagubei iminente, criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la raţionamentul judecătorului fondului sub acest aspect fiind, de asemenea, nefondate.

A susţinut recurenta-pârâtă că executarea unei obligaţii fiscale stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă şi că din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Întrucât în cauză executarea obligaţiilor fiscale aferente diferenţelor bazelor de impozitare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, a considerat că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.

Conform normelor legale incidente, paguba iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, iar din această pespectivă Înalta Curte reţine că prejudiciul nu trebuie să fie unul concret, dovedit cu certitudine absolută, fiind suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare.

În speţă este de necontestat faptul că, raportat la măsurile privind plata obligaţiilor fiscale stabilite prin actele contestate, la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de societatea intimată-reclamantă şi la emiterea deciziei ANAF nr. 100513/13.02.2023 prin care a fost declarată inactivitatea societăţii, este pe deplin îndeplinită condiţia unei pagube iminente în ambele forme prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, respectiv de prejudiciu material viitor şi previzibil la care este expusă reclamanta prin executarea silită a sumelor imputate şi de perturbare previzibilă şi gravă a funcţionării activităţii acesteia.

Prin urmare, faţă de aspectele reţinute, care demonstrează iminenţa prejudiciului greu sau imposibil de reparat, Înalta Curte constată, în acord cu opinia primei instanţe, că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube în accepţiunea legii aplicabile, dificil de reparat în cazul particular supus evaluării, aspecte ce infirmă ipotezele avansate de recurentă în ceea ce priveşte întrunirea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., sentinţa primei instanţe fiind motivată cu respectarea rigorilor legii, dată cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în materie.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, reţinând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă şi va menţine sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, împotriva sentinţei nr. 91 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.