Annulment of appeal due to lack of procedural capacity and dismissal of claims to annul non-administrative security archives documents as inadmissible

Şedinţa publică din data de 09 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 12 mai 2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Guvernul României, Preşedintele României C., Serviciul Român de Informaţii, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat, prin hotărârea ce se va pronunţa, obligarea pârâţilor:

A. Să iniţieze şi să publice în Monitorul Oficial Lege de Desfiinţare a C.N.S.A.S. ca instituţie care încă de la apariţia sa a practicat şantajul şi poliţia politică împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor României, apărând lucrătorii de securitate de răspundere în faţa legii prin ascunderea, sustragerea şi distrugerea înscrisurilor compromiţătoare care-i vizau, aflate în arhiva C.N.S.A.S. fiind preluate de la S.R I.;

B. Legea de desfiinţare să prevadă ca după desfiinţarea C.N.S.A.S., să se publice pe site toate dosarele aflate în gestiunea C.N.S.A.S., iar instituţia abilitată în administrarea portalului să aparţină revoluţionarilor prin S.S.R.ML. aflat în subordinea Guvernului ori o nouă instituţie înfiinţată condusă de revoluţionari;

C. Să se dispună anularea înscrisurilor:

- C.N.S.A.S. acţiune în constatare RCG 1473/16 din 21.07.2016, Anexa 1;

- C.N.S.A.S. Proces-Verbal nr. 41 al Şedinţei din 14.06.2016, Anexa 2;

- C.N.S.A.S. Notă de constatare nr. x/23.05.2016, Anexa 3;

- A., angajament, Anexa 4;

- A., angajament, Anexa 5;

- A., informare, Anexa 6;

- A., informare, Anexa 7;

şi a altor înscrisuri subsecvente ce urmează a fi identificate având legătură cu cauza.

D. Obligarea pârâţilor în solidar la plata daunelor morale de 1.000.000 USD pentru compensarea terorii psihologice instituţionalizate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale sale şi ale familiei cu consecinţa lezării grave a fiinţei sale morale prin acţiuni delictuale de natura poliţiei politice comise cu perseverenţă încă din perioada Revoluţiei Române până astăzi.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 02 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia inadmisibilităţii anulării înscrisurilor de la punctul C., astfel cum au fost enumerate - Anexele 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 şi a rămas în pronunţare pe excepţiile invocate prin întâmpinare şi pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 16 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea înscrisurilor, invocată de instanţă din oficiu, şi a respins capătul de cerere privind anularea înscrisurilor formulat de reclamanţii A. şi B. - D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Guvernul României, Preşedintele României C., Serviciul Român de Informaţii şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe Publice, ca inadmisibil.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea la daune morale, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, şi a respins capătul de cerere privind obligarea la daune morale formulat de reclamanţii A. şi B. - D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Guvernul României, Preşedintele României C., Serviciul Român de Informaţii şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe Publice, ca inadmisibil.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 02 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 122 din 16 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., în nume personal, şi în numele Asociaţiei de revoluţionari - B., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererile de recurs formulate, recurenţii-reclamanţi au considerat că recursul ar trebui să fie admis, iar decizia schimbată în tot sau ar trebui trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a fi asigurat accesul părţilor la justiţie.

În esenţă, au invocat excepţia de ordine publică a nelegalităţii judecării la primul termen, cu înfrângerea agresivă a dreptului la apărare prin probe, întrucât fondul s-a judecat prin îndepărtarea apărării, respingerea tuturor probelor şi admiterea tuturor cererilor adversarului, cu consecinţa unei motivări doar după spusele acestuia, ceea ce dovedeşte, dincolo de orice dubiu, nelegalitatea judecării pricinii raportat la obiectul procesului.

Au afirmat că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea de Apel Ploieşti manifestând o modalitate de a se pronunţa ce contravine art. 3, art. 4 noul C. proc. civ., art. 20, art. 21, art. 24 din Constituţia României, cât şi normelor europene, cu afectarea deosebit de gravă a art. 6 din Convenţia EDO.

Totodată, au susţinut că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 22 noul C. proc. civ. care obligă judecătorii să afle adevărul şi să aplice corect legea la speţă pentru a face justiţie conform art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 304/2004. Motivarea hotărârii este eliptică de adevăr judiciar, confuză şi contradictorie, fiind practic nemotivată prin îndepărtarea probatoriului şi refuzul încuviinţării, administrării şi punerii în dezbatere a probelor în şedinţă publică.

Au mai precizat că pentru capătul de cerere privind daunele morale, legiuitorul impune interogatoriul părţii şi nu solicită teză probatorie, având în vedere elementul surpriză al probei, circumstanţe care fac dovada dincolo de orice dubiu, a relei-credinţe şi gravei-neglijenţe, cu consecinţa nelegalităţii judecării pricinii. În opinia recurenţilor-reclamanţi, sub aspectul moral, instanţa are un comportament arbitrar, cu influenţe politice, fiind afectat raţionamentul judicios profesional, necesar independenţei şi obiectivităţii magistratului.

Pe de altă parte, au arătat că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Atât timp cât în considerente instanţa nu poate analiza probele solicitate întrucât au fost toate respinse, aflându-se în imposibilitatea stabilirii împrejurărilor de fapt esenţiale în cauză, nu poate evoca nici normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, astfel că soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere.

Rămânând în pronunţare fără a obliga CNSAS să depună dosarele personale ale recurentului-reclamant, care au strânsă legătură cu pricina, aflate în Arhiva CNSAS şi în care se găsesc atât înscrisurile cerute spre anulare, cât şi întreg probatoriul care să susţină anularea înscrisurilor, a considerat că este o înfrângere a dreptului de acces la justiţie, la apărare şi la egalitate în faţa instanţei. În aceste circumstanţe au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că s-a solicitat anularea înscrisurilor şi nicidecum anularea acţiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S., înscris faţă de care într-adevăr acţiunea este inadmisibilă, însă este admisibilă acţiunea în anulare a înscrisurilor de la Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6 şi Anexa 7 ale punctului C al acţiunii. Judecătorul pricinii nu separă juridic cele două solicitări de anulare şi se pronunţă en-gros, în loc de inadmisibilitate în contencios pe capătul 3 - Anexa 1, Anexa 2 şi Anexa 3.

Acest mod deficitar, de natura ordinii publice, de a judeca pricina, excede legalităţii prin respingerea tuturor probelor în apărare, cu consecinţa afectării dreptului de a fi judecat şi a capătului de cerere privind daunele morale.

Cu adevărat, înscrisurile Anexa 1, Anexa 2, Anexa 3 reprezintă mijloace de probă în dosarul nr. x/2016, însă celelalte Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6, Anexa 7 nu au fost solicitate a fi anulate în respectivul dosar, motiv pentru care au izvorât calitatea, interesul şi dreptul de a fi contestate pe această cale.

Cu puterea evidenţei, există probe întemeiate care dovedesc poliţia politică, acte şi fapte ale pârâţilor generatoare de suferinţe şi umilinţe psihofizice asupra persoanei sale.

În finalul celei de-a doua cererii de recurs, aflată la dosar, recurenţii-reclamanţi au solicitat şi strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

1.4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă, motivat de faptul că este o încheiere preparatorie, fără cale de atac, precum şi excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei pentru nemotivare. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant.

Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, motivat de faptul că nu este emitentul actelor a căror anulare se solicită, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 octombrie 2023, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată la cerere, pentru lipsă de apărare, la data de 09 februarie 2024.

II. Soluţia instanţei de recurs

Argumente de fapt şi de drept relevante

2.1. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 205 din C. civ., persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii (capacitate de folosinţă) de la data înregistrării lor, iar conform art. 251 din acelaşi act normativ, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură. Aceste dispoziţii sunt aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac, atât la momentul formulării, cât şi al soluţionării cererii/căii de atac.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, aflate la filele x, recurenta-reclamantă B. a fost radiată din registrul comerţului la data de 31.05.2012, fiind inactivă fiscal din 01.07.2011.

Prin urmare, având în vedere că la data formulării acţiunii introductive, respectiv 12.05.2021, personalitatea juridică a recurentei-reclamante B. încetase, aceasta nu mai deţinea capacitate procesuală de folosinţă, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, inclusiv dreptul de a formula acţiuni în justiţie. În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 40 C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea actul procesual făcut de o persoană fără capacitate procesuală.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind una corectă, în acord cu dispoziţiile legale incidente.

Preliminar, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluţia instanţei de fond pronunţată asupra capetelor de cerere C. şi D. prin care s-a solicitat: anularea înscrisurilor C.N.S.A.S. (acţiunea în constatare RCG 1473/16 din 21.07.2016 - Anexa 1; Procesul-Verbal nr. 41 al Şedinţei din 14.06.2016 - Anexa 2; Nota de constatare nr. x/23.05.2016 - Anexa 3) şi ale lui A. (angajament - Anexa 4; angajament - Anexa 5; informare - Anexa 6; informare - Anexa 7), precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale de 1.000.000 USD.

Prima instanţă a respins ambele capete de cerere ca inadmisibile, reţinând în esenţă, că înscrisurile a căror anulare se solicită nu reprezintă acte administrative în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar acţiunea în acordarea de despăgubiri are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actelor pretins nelegale.

Reclamantul A. a criticat sentinţa de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate referitoare la nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 22 şi 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi a art. 6 din CEDO, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În accepţiunea art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a art. 6§1 CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

În speţă, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Considerentele sunt redactate într-o manieră adecvată chestiunii de drept dezlegate, referitoare la inadmisibilitatea promovării acţiunii în anulare cu privire la anumite înscrisuri, care nu au caracter de acte administrative şi nu pot forma obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătoreşti nu determină cu necesitate nelegalitatea sentinţei atacate, prezentarea considerentelor care susţin soluţia nefiind o chestiune de volum, iar în speţă, motivarea sentinţei recurate cuprinde suficiente argumente care confirmă o analiză efectivă a cauzei şi a susţinerilor părţilor.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a constatat că litigiul, deşi este în contradictoriu cu autorităţi publice, nu este născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, nici din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim şi a analizat pe rând natura fiecărui înscris a cărui anulare s-a solicitat, arătând expres de ce acestea nu reprezintă acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

În continuare, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a invocat încălcarea dreptului la apărare (excepţia nelegalităţii judecării la primul termen şi nelegalităţii fondului), fiind nemulţumit de faptul că prima instanţă nu a încuviinţat probele pe care le-a solicitat, respectiv interogatoriul pârâţilor şi obligarea C.N.S.A.S. de a depune dosarul de urmărire informativă care, în opinia sa, erau de natură să dovedească faptele personale ale pârâţilor, inclusiv daunele morale.

În speţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare deoarece probatoriul solicitat nu avea aptitudinea de a influenţa soluţia pronunţată în cauză, câtă vreme prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamant, motivat de faptul că înscrisurile a căror anulare se solicită nu reprezintă acte administrative în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, susţinerile recurentului-reclamant cu privire la imparţialitatea instanţei nu au niciun suport probator, reflectând atitudinea subiectivă şi părtinitoare a acestuia, nemulţumit de soluţia primită.

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acest motiv este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanţa de control judiciar observă că, prin cea de-a doua cerere de recurs aflată la dosarul cauzei, recurentul-reclamant admite că acţiunea în anularea înscrisurilor reprezentate de Anexa 1, Anexa 2 şi Anexa 3 este inadmisibilă întrucât acestea reprezintă mijloace de probă în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (soluţionat definitiv prin Decizia nr. 3984/12.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) care a avut drept obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe A., în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008.

În consecinţă, Înalta Curte se va rezuma la analiza criticilor prin care recurentul-reclamant afirmă că acţiunea în anularea celorlalte înscrisuri reprezentate de Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6 şi Anexa 7 este admisibilă. În esenţă, este nemulţumit de împrejurarea că judecătorul pricinii nu a separat juridic cele două solicitări de anulare, ceea ce, în opinia sa, reprezintă un mod deficitar de a judeca pricina şi excede legalităţii prin respingerea tuturor probelor în apărare, cu consecinţa afectării dreptului de a fi judecat şi capătul de cerere privind daunele morale.

În dezacord cu susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat pe rând natura fiecărui înscris a cărui anulare s-a solicitat, reţinând în mod just că aceste înscrisuri (angajament - Anexa 4; angajament - Anexa 5; informare - Anexa 6; informare - Anexa 7) din dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu pot fi subscrise noţiunii de act administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", întrucât niciunul dintre aceste înscrisuri nu este emis de o autoritate publică, ci emană de la persoane fizice, nefiind apte să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Aşadar, în mod corect s-a respins capătul de cerere privind anularea înscrisurilor ca inadmisibil.

Totodată, în mod corect s-a respins, ca inadmisibil, şi capătul de cerere privind obligarea la daune morale câtă vreme potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa hotărăşte asupra despăgubirilor solicitate de reclamant, în cazul în care soluţionează cererea la care se referă art. 8 alin. (1) din lege, rezultând că cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor, adresată instanţei de contencios administrativ, are un caracter accesoriu faţă de cererea prin care se contestă actul administrativ al autorităţii publice.

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâţilor la despăgubiri, fără însă a contesta acte administrative tipice sau asimilate emise de pârâţi, astfel că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele prezentate la pct. 2.1. din decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 40 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de aceasta, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate la pct. 2.2. din decizie, faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva încheierii din 2 iunie 2022 şi a sentinţei nr. 122 din 16 iunie 2022, pronunţate de Curtea de apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 iunie 2022 şi a sentinţei nr. 122 din 16 iunie 2022, pronunţate de Curtea de apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.