Claimant’s administrative challenge to judicial inspection findings rejected on appeal for lack of reviewable grounds.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară plângere împotriva Rezoluţiei nr. 1672/A/25.05.2020 din lucrarea nr. x şi împotriva Rezoluţiei din 18.09.2020 din lucrarea nr. C20-1163.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 635 din 24 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 635 din 24 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că nu au fost judecate abaterile disciplinare din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgăşani şi din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea şi nu au fost cercetate infracţiunile de lovire a recurentului, violarea proprietăţii private a acestuia şi lipsirea sa de libertate.

A mai arătat că după un număr mare de plângeri adresate Inspecţiei Judiciare şi Administraţiei Prezidenţiale în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Drăgăşani s-a pronunţat o hotărâre legală, care i-a fost comunicată. Or, ceea ce s-a stabilit prin această hotărâre trebuia să se judece urgent în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgăşani şi în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea, în acesta din urmă, însă, procurorul s-a limitat să spună că dosarul nr. x/2018 este pe rol.

Din aceste considerente, în opinia sa, rezultă că grava neglijenţă a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, deoarece nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat.

Pe fond, a apreciat să susţinerile recurentului pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu reprezintă critici de nelegalitate veritabile, ci doar exprimarea unui punct de vedere subiectiv asupra unor situaţii litigioase, astfel că, în opinia sa, sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de recurent.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatând că la dosar se află dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Sesizarea petiţionarului A. prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activităţile desfăşurate de judecătorii B. şi C. de la Judecătoria Drăgăşani în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2019, a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători la data de 26 februarie 2020 sub numărul x.

Verificările prealabile determinate de sesizarea formulată de petiţionar au fost efectuate de inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018.

Prin rezoluţia nr. 1672/A/25.05.2020 din data de 25.05.2020 inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x a dispus clasarea sesizării în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind evidenţiate indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), l), r) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, de către magistraţii B. şi C..

Împotriva acestei măsuri, reclamantul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând infirmarea rezoluţiei de clasare.

Plângerea astfel formulată a fost respinsă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin rezoluţia nr. C20-1163 din data de 18 septembrie 2020, constatându-se că rezoluţia criticată este motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionar, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.

În acest context factual, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a contestat cele două rezoluţii, apreciind că cei doi magistraţi nu au analizat corespunzător probele administrate, au încălcat normele de procedură în sensul că nu au aflat adevărul în baza probelor de la dosar şi a faptelor şi împrejurărilor cauzei şi nici până la data prezentei acţiuni nu a fost redactată hotărârea în dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, recurentul formulând recurs prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici care să se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ., astfel că nu se poate efectua controlul de legalitate a sentinţei recurate din perspectiv acestor dispoziţii legale.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că nu au fost judecate abaterile disciplinare din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgăşani şi din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea şi nu au fost cercetate infracţiunile de lovire a recurentului, violarea proprietăţii private a acestuia şi lipsirea sa de libertate. în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Drăgăşani s-a pronunţat o hotărâre legală, care i-a fost comunicată, iar, în opinia sa, ceea ce s-a stabilit prin această hotărâre trebuia să se judece urgent în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgăşani şi în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea, în acesta din urmă, însă, procurorul s-a limitat să spună că dosarul nr. x/2018 este pe rol; în opinia sa, rezultă că grava neglijenţă a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, deoarece nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul, aspecte care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Prin urmare, astfel cum s-a reţinut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Astfel, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se constată că în mod corect judecătorul fondului a constatat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către magistraţii nominalizaţi în sesizare a normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea şi preluate în contestaţia de faţă vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac legale.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Odată stabilite aceste limite, prima instanţă a concluzionat în mod judicios că reaua-credinţă sau grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi inspectorul judiciar în considerentele prezentate în rezoluţia contestată.

În plus, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi.

Or, aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate de către reclamant constituindu-se în nemulţumiri subiective faţă de soluţia pronunţată în dosarele indicate în cuprinsul sesizării, prin memoriul de recurs recurentul susţinând că grava neglijenţă a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, rezultă din faptul că aceştia nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia netimbrării invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 635/2022 din 24 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.