Hunting management allocation claim fails; appeal annulled, inadmissibility upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) annulled the appellant's appeal as void and upheld the lower court's judgment, which had dismissed the claimant's action as inadmissible and for lack of passive standing against one respondent. The underlying dispute concerned an association's request for the direct allocation of the management right over a hunting fund, based on claims that its members owned over 50% of the fund's area under Law No. 407/2006 and Regulation approved by Order No. 1221/2010. The court held that the appeal failed to comply with procedural requirements, as the appellant merely reiterated factual circumstances and formally invoked cassation grounds under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code without developing genuine legal criticisms of the challenged judgment; therefore, under Article 489(2), the appeal was null and the first-instance decision remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Hunting management allocation claim fails; appeal annulled, inadmissibility upheld: The underlying dispute concerned an association's request for the direct allocation of the management right over a hunting fund, based on claims that its members owned over 50% of the fund's area under Law No. 407/2006 and Regulation approved by Order No. 1221/2010. The court held that the appeal failed to comply with procedural requirements, as the appellant merely reiterated factual circumstances and formally invoked cassation grounds under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code without developing genuine legal criticisms of the challenged judgment; therefore, under Article 489(2), the appeal was null and the first-instance decision remains in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the obligation to state and develop cassation grounds in the appeal.
Used to sanction the appeal with nullity for lack of valid cassation grounds.
Basis for the court's decision to maintain the contested judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 ianurie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea de declinare
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., Păşuni şi Terenuri Agricole Botoşani a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva S.A. prin Direcţia Silvică Botoşani, obligarea instituţiilor pârâte la atribuirea directă a dreptului de gestionare a Fondului de Vânătoare nr. 24 "Româneşti" din judeţul Botoşani.
Prin sentinţa nr. 236 din 14.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de competenţă materială a instanţei, invocată de instituţiile pârâte prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "obligare emitere act administrativ" formulată de reclamanta A., Păşuni şi Terenuri Agricole Botoşani în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva S.A. prin Direcţia Silvică Botoşani, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal,dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe, la data de 06.10.2022, sub nr. x/2022.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 128 din 8 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Silvică Botoşani şi a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei A., Păşuni şi Terenuri Agricole Botoşani, prin preşedinte B., îndreptată împotriva acestei pârâte, în raport de excepţia reţinută. Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 128 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta A., Păşuni şi Terenuri Agricole Botoşani, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea cererii formulate a susţinut, după reiterarea situaţiei de fapt deduse judecăţii, citarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 şi a celor cuprinse la art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, că Asociaţia, prin membrii săi, a cumulat o suprafaţă de teren de peste 50% din suprafaţa Fondului de Vânătoare Româneşti, dovadă fiind tabelele cu proprietari şi suprafeţele de teren. Totodată, având în vedere că îndeplineşte condiţiile stabilite de lege, a solicitat admiterea acţiunii şi atribuirea directă a dreptului de gestionare a Fondului de Vânătoare nr. 24 "Româneşti" din judeţul Botoşani.
În final a expus soluţiile pronunţate de instanţa de fond asupra celor două excepţii invocate şi a considerat că hotărârea atacată nu este motivată, adică nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva S.A. prin Direcţia Silvică Botoşani a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.
Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, apreciindu-se că motivele de recurs indicate nu sunt incidente în cauză, întrucât prima instanţă a motivat soluţia pronunţată, atât în fapt, cât şi în drept, respingând acţiunea.
S-a mai depus răspuns la întâmpinare de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care acesta a susţinut că achiesează la apărările formulate de cealaltă autoritate publică pârâtă chemată în judecată, conform argumentelor arătate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva S.A. prin Direcţia Silvică Botoşani, Înalta Curte o apreciază întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul reclamantei este nul, pentru motivele ce succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de articolul 488 din C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.
În speţă, recurenta-reclamantă a clamat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia din perspectiva motivelor invocate, raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textele de lege precizate, care, prin urmare, au fost invocate exclusiv în mod formal.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei, reţine caracterul nemotivat al căii de atac, aceasta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situaţia de fapt dedusă judecăţii, să citeze dispoziţiile legale considerate relevante şi să invoce cazurile de casare după expunerea soluţiilor pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Silvice Botoşani şi inadmisibilităţii acţiunii.
Se constată, aşadar, că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., invocate în susţinerea căii de atac exercitate, reclamanta neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinţei atacate din perspectivele evidenţiate.
Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenta-reclamantă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii sentinţei atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de recurenta-reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta A., Păşuni şi Terenuri Agricole Botoşani împotriva sentinţei nr. 128 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.