Broadcaster's appeal rejected; fine upheld for failing to distinguish facts from opinions in reports on prime minister.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal anularea Deciziei nr. 449/2021, iar în subsidiar modificarea sancţiunii dispuse în sensul înlocuirii amenzii de 10.000 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1145 din 06.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1145 din 06.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltare a susţinut, după o expunere a situaţiei de fapt, a soluţiei pronunţate de instanţa de fond şi a motivelor reţinute de aceasta în fundamentarea soluţiei adoptate, că în urma unei analize sumare a faptelor sancţionate de către C.N.A rezultă că instanţa a reţinut în mod greşit culpa reclamantei cu privire la încălcarea principiilor Codului audiovizualului, fără să analizeze caracterul notoriu al afirmaţiilor din cuprinsul emisiunilor pentru care a fost aplicată sancţiunea, în condiţiile în care ştirea privind consumul de droguri al fostului prim-ministru a făcut subiectul emisiunilor tuturor televiziunilor în perioada respectivă, iar toate publicaţiile au scris despre acest subiect.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că au fost vizate persoane publice şi nu persoane particulare, iar invitaţii emisiunilor au exprimat critici cu privire la conduita anterioară a prim-ministrului şi la modalitatea în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile. Or, criticile formulate s-au încadrat într-un plan general, nefiind formulate acuzaţii concrete, chiar dacă discuţiile au vizat fapte determinate, cum ar fi consumul de droguri, pentru care să se pună problema solicitării unor probe sau efectuării unei distincţii clare între fapte şi judecăţi de valoare. În plus, opiniile exprimate în cadrul celor două emisiuni aveau o bază factuală concretă, în sensul că toată presa dezbătea acest subiect, pentru a putea atrage concluzia existenţei unei bune-credinţe din partea jurnaliştilor.

Pentru aceste motive, a considerat că nu se poate vorbi despre o depăşire a limitelor libertăţii de expresie şi nici despre o încălcare a dreptului la informare, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (din cadrul căreia a invocat hotărârile pronunţate în Cauzele Dâlban c. României, Lingens c. Austriei, Thoma c. Luxemburg, Mazăre c. României) infirmând soluţia instanţei de fond.

Deşi în cadrul emisiunilor ce au făcut obiectul analizei C.N.A s-au formulat critici generale cu privire la activitatea anterioară a fostului prim-ministru şi s-a enunţat faptul că acesta ar fi fost consumator de canabis pe vremea când se afla în Statele Unite, din raportul de monitorizare nu rezultă însă formularea de acuzaţii precise cu privire la aceste aspecte, care să impună solicitarea unor probe concrete sau obţinerea unui punct de vedere din partea persoanei respective, ci exprimarea unor aprecieri de valoare în legătură cu aspectele ce făceau obiectul dezbaterilor din ziarele din acea perioadă.

Astfel, faţă de caracterul general şi notoriu al aspectelor afirmate, care, în fapt, au reprezentat opinii ale persoanelor care au intervenit în cadrul emisiunii, a considerat recurenta că nu se impunea solicitarea formală a unui punct de vedere de la prim-ministru, fiind o măsură disproporţionată impunerea unui jurnalist să solicite un astfel de punct de vedere referitor la acea critică formulată în cadrul emisiunilor televizate, care nu a fost susţinută cu probe certe. O astfel de acordare ar fi de natură, în opinia acesteia, să îngreuneze excesiv îndeplinirea rolului presei într-o societate democratică, fiind contrară articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând pe aspectul evidenţiat, a arătat că nu se regăsesc, în cadrul emisiunii menţionate, acuzaţii concrete care să impună solicitarea de probe din partea invitaţilor şi, eventual, obţinerea unui punct de vedere al persoanei vizate. De altfel, fiind vizată o persoană publică, este greşită aprecierea instanţei, care a ignorat principiul stabilit în practica CEDO potrivit căruia o persoană care îşi asumă rolul de a fi publică şi rolul de a conduce o instituţie publică, îşi asumă în acelaşi timp şi o marjă mai largă de critică din partea societăţii civile şi a jurnaliştilor, în comparaţie cu o persoană care nu este publică.

În altă ordine de idei, a susţinut că principiul pluralităţii de opinie nu presupune, în mod necesar, ca atunci când, în cadrul unei emisiuni, nişte persoane îşi exprimă nemulţumirea sau critica cu privire la funcţionarea unui serviciu public sau activitatea unei persoane, realizatorul să prezinte şi punctul de vedere al unor persoane care sunt mulţumite de funcţionarea respectivelor servicii publice sau să aducă argumente care să apere activitatea respectivei persoane, o atare interpretare lipsind de substanţă dreptul la informare şi ar împiedica presa în exercitarea rolului pe care-l deţine într-o societate democratică. De altfel, aşa cum s-a reţinut în practica CEDO, aprecierile cu privire la conduita trecută a unei persoane publice reprezintă, în mod vădit, o judecată de valoare, o opinie a persoanei prezente în cadrul emisiunii, nu un fapt concret care să poată fi dovedit sau infirmat.

Afirmaţiile invitaţilor legate de activităţile fostului prim-ministru privind consumul de canabis trebuie privite, conform opiniei recurentei, ca nişte exagerări care se încadrează în limitele libertăţii de expresie şi în niciun caz nu se poate considera că s-a formulat o acuzaţie cu privire la fapte precise pentru care să se pună problema solicitării de probe. Astfel, nu au fost individualizate datele la care acesta ar fi consumat respectivele substanţe indicate, iar aspectul devoalat nu are, în mod necesar, sensul riguros din dreptul penal, fiind vorba, în realitate, despre o apreciere subiectivă, critică, cu privire la persoana publică vizată în societatea românească.

În concluzie, afirmaţia rămâne o simplă opinie pentru care nu se puteau solicita probe şi nici nu s-a pus problema obţinerii unui punct de vedere contrar, astfel că instanţa a făcut o greşită apreciere cu privire la modalitatea de exercitare a libertăţii de expresie de către presa audiovizuală şi la limitele pe care Statul le poate impune presei, mai ales atunci când este vorba de formulare de critici la adresa unor persoane publice cu funcţii de conducere în instituţii publice, cum este Guvernul României, în legătură cu trecutul acestora.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii, anulării deciziei contestate şi exonerării de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON aplicate prin decizia contestată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. În esenţă, a susţinut că în raport de motivele invocate de recurenta-reclamantă prin recursul promovat în cauză, judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material, analizând în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, din care a rezultat atât atitudinea moderatorilor, cât şi lipsa depunerii diligenţelor necesare pentru o corectă informare a publicului. Totodată, a arătat că instanţa a aplicat corect jurisprudenţa CEDO raportat la obligaţiile radiodifuzorilor şi ale jurnaliştilor care moderează emisiuni TV.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate în întâmpinare şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Decizia nr. 449/07.12.2021 a Consiliului Naţional al Audiovizualului s-a dispus sancţionarea societăţii A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

Pentru a dispune astfel, autoritatea emitentă a actului contestat a reţinut că în urma analizării rapoartelor de monitorizare şi a vizionării unor selecţii din înregistrarea celor două ediţii ale emisiunii "100%" din 17 şi 19 august 2021, precum şi a emisiunii "Raport la zi" din data de 20 august 2021, s-a constatat că informaţiile prezentate de radiodifuzor sub forma unor acuzaţii factuale la adresa premierului în exerciţiu la acel moment, B., nu au fost corecte şi imparţiale, având în vedere lipsa punctului de vedere al acestuia cu privire la fapte de natură morală şi penală de care a fost acuzat, inducându-se publicului ideea că acestea sunt certe şi veridice, ceea ce contravine art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

Decizia de sancţionare a fost contestată de către reclamanta A. S.R.L., care a susţinut că nu s-a încercat inducerea în eroare a publicului sau prezentarea unei situaţii necorespunzătoare adevărului, fiecare invitat exprimându-şi propriile opinii, fără ca moderatorul acţiunii să poarte o culpă cu privire la aceste susţineri.

A mai arătat că informarea a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, cu bună-credinţă, în interesul superior al comunităţii, fiind respectat şi dreptul persoanelor vizate la propria imagine, sancţionarea operatorului tv fiind o măsură abuzivă şi lipsită de temei legal din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aplicabile cu prioritate faţă de legislaţia naţională, în temeiul cărora a solicitat, în subsidiar, reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate conform art. 90 din Legea nr. 504/2002 sau reindividualizarea sumei amenzii.

Prima instanţă a apreciat că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate şi i-a respins cererea de chemare în judecată, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a informat corect publicul despre o chestiune de interes general prin prisma activităţii politice a prim-ministrului din perioada de referinţă şi că inclusiv moderatorii emisiunilor în discuţie s-au situat pe o poziţie de ignorare a principiului echilibrului în prezentare, limbajul folosit îndemnând la dezvoltarea acuzaţiilor referitoare la consumul de droguri, adresând acuze alături de invitaţi.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei de fond, reclamanta a criticat soluţia de respingere a cererii sale, subsumând criticile formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă poate fi reţinută când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu se identifică elemente de nelegalitate a soluţiei atacate, aceasta reflectând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de verificare a conformităţii soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului: "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor."

Dispoziţiile din Codul audiovizualului relevante pe subiectul analizat sunt cele ale art. 64 alin. (1) din Codul audiovizualului conform cărora: "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;" b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă."

De asemenea, art. 66 alin. (1) prevede că: "În programele de ştiri şi de dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică"; iar "Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii" (alin. (2).

În egală măsură, art. 67 stipulează că: "În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigentelor de asigurare a imparţialităţii."

Instanţa de control judiciar reţine că obligaţia de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoştinţa acestuia informaţii reale, verificate, adevărate, cât şi îndatorirea de a prezenta toate informaţiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci şi exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcţie de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informaţiilor, publicul este în măsură să înţeleagă corect şi complet situaţia prezentată şi să îşi formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligaţia prezentării tuturor informaţiilor relevante aferente unui subiect rezultă şi din obligaţia prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergenţă, precum şi din necesitatea asigurării unei informări imparţiale, obiective.

În speţă, Înalta Curte apreciază că este corectă opinia exprimată de judecătorul fondului în sensul că reclamanta nu a informat corect publicul despre o chestiune de interes general prin prisma activităţii politice a prim-ministrului şi că inclusiv moderatorii emisiunilor în discuţie s-au situat pe o poziţie de ignorare a principiului echilibrului în prezentare.

Într-adevăr, din probatoriul administrat în cauză reiese că în cadrul emisiunilor în discuţie serviciul de televiziune C. nu a depus diligenţe pentru a distinge în mod clar între fapte şi opinii şi nu s-a îngrijit ca informarea publicului să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă. Astfel, în cadrul emisiunilor respective s-a dezbătut un subiect referitor la un presupus consum de droguri al prim-ministrului în exerciţiu la acel moment, B., în perioada în care s-a aflat în Statele Unite, subiect în tratarea căruia moderatorii emisiunilor nu au făcut distincţia necesară între faptă şi opinie, pentru corecta informare a publicului, şi nu au depus diligenţe în sensul informării corecte cu privire la acest subiect, urmărind ca fapta menţionată să fie verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

În acest sens s-ar fi impus, în primul rând, contactarea persoanei acuzate că ar fi comis presupusa faptă de consum de droguri, în vederea exprimării unui punct de vedere, cu atât mai mult cu cât, fiind o faptă în sensul art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, consecinţele ce pot decurge din lipsa unui răspuns la o întrebare reprezintă o opinie, o judecată de valoare în accepţiunea prevederilor legale arătate.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că nu pot fi primite afirmaţiile recurentei-reclamante potrivit cărora persoana vizată de subiectul de dezbatere al emisiunilor în discuţie putea şi trebuia să intervină din proprie iniţiativă pentru a-şi exprima un punct de vedere, întrucât nu sunt susţinute de un fundament legal.

Dimpotrivă, legea instituie în sarcina operatorului tv obligaţia de a contacta prin încercări repetate persoana vizată, iar în caz de imposibilitate de contactare ori refuz de a prezenta un punct de vedere trebuie să precizeze expres acest fapt.

Astfel, articolul 40 din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede urmăroarele: "(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

Aşadar, raportat la prevederile legale evocate şi la situaţia de fapt probată în speţă, rezultă cu puterea evidenţei că modalitatea în care au fost prezentate informaţiile în cadrul emisiunilor aflate în discuţie a fost de natură să contravină cadrului legislativ incident, întrucât publicul nu a avut posibilitatea să-şi formeze liber opinia cu privire la subiectul prezentat în cele trei ediţii ale emisiunilor analizate, fiind în acest fel afectat de lipsa de imparţialitate a informaţiilor difuzate.

Critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu i-a analizat în mod corect susţinerile referitoare la caracterul general şi notoriu al afirmaţiilor din cuprinsul emisiunilor pentru care i-a fost aplicată sancţiunea, în aceste condiţii neputându-se vorbi despre o depăşire a limitelor libertăţii de expresie şi nici despre o încălcare a dreptului la informare, este nefondată şi va fi respinsă.

Este adevărat că rolul şi dreptul presei într-o societate democratică este acela de a difuza informaţii şi idei, opinii, cu privire la chestiuni de interes general şi la persoane publice aflate la conducerea instituţiilor de interes public. Însă, exercitarea acestui drept nu trebuie să aibă drept consecinţă încălcarea dreptului publicului de a fi corect informat, împrejurarea că subiectul era de notorietate la acel moment şi intens dezbătut de toate canalele de televiziune neputând conduce la concluzia contrară. Aceasta întrucât dreptul la opinie este protejat de lege, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, protecţie ce se impune a fi coordonată cu respectarea responsabilităţilor funcţiei de informare de către toţi operatorii, iar limitele acestei informări să nu fie încălcate. Or, din această perspectivă nu are relevanţă pluralitatea de opinie invocată de partea recurentă, astfel cum a fost dezvoltată în susţinerea dreptului la informare şi a rolului presei într-o societate democratică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, cu privire la libertatea de exprimare, că art. 10 din Convenţie nu protejează numai substanţa ideilor exprimate,ci şi modul în care acestea sunt exprimate, precum şi regula potrivit căreia "dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie şi pentru respectarea drepturilor aparţinând altor subiecte de drept." Totodată, a reţinut că mass-media audiovizuală are un rol deosebit de important în asigurarea unei informări corecte a publicului, ca urmare a puterii de a transmite mesaje prin sunet şi imagine, astfel că sunt protejate de dreptul la libera exprimare şi producţiile TV bazate pe "poveşti" sau "zvonuri" provenite de la terţi, dar "opinia publică" trebuie să fie protejată, de asemenea, în măsura în care nu există dovezi că relatarea este în întregime falsă şi inventată (D. şi Anghel c. Moldovei, pct. 36).

În acest context, dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul audiovizualului vin să contribuie la respectarea obligaţiei pozitive a statului de a asigura o bună informare, păstrând un exchilibru cu dreptul la opinie exprimat în mass-media audiovizuală.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentei, probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că afirmaţiile invitaţilor şi ale celor doi moderatori au depăşit limitele unei simple opinii asupra subiectului în cauză, fiind indicate în mod concert fapte de o gravitate deosebită cu privire la comportamentul imoral şi ilegal al prim-ministrului în exerciţiu în perioada de referinţă, aşa cum în mod corect a constatat autoritatea pârâtă în actul atacat.

Deşi afirmaţiile făcute în timpul emisiunilor privesc elemente factuale concrete şi nu simple opinii asupra subiectului dezbătut, moderatorii emisiunilor respective nu au intervenit ferm pentru a solicita invitaţilor să arate prin ce modalitate au stabilit cele afirmate şi să prezinte dovezi în sensul afirmaţiilor făcute, pentru ca publicul să beneficieze de o informaţie corectă şi imparţială. Dimpotrivă, probatoriul administrat a relevat în privinţa acestora o atitudine de natură a afecta echilibrul necesar în vederea unei corecte şi verificate informări, în sensul de a face diferenţa dintre faptă şi opinie.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că, chiar dacă afirmaţiile sau criticile acceptabile sunt mai largi în ceea ce priveşte persoanele publice în raport cu cele care nu ocupă funcţii publice, iar acestea trebuie să accepte verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte, atât din partea jurnaliştilor, cât şi a publicului, presa audiovizuală are obligaţia ca în expunerea respectivelor afirmaţii sau critici să respecte dreptul la corecta informare a publicului, în acord cu prevederile legale incidente.

Prin urmare, în mod corect a fost aplicată recurentei-reclamante sancţiunea amenzii în cuantumul precizat, autoritatea pârâtă stabilind o limitare legală şi proporţionată în ceea ce priveşte libera circulaţie a ideilor şi opiniilor în legătură cu o chestiune de interes public, cu menţinerea unui just echilibru între dreptul la liberă exprimare şi dreptul la informarea corectă, obiectivă şi completă a publicului.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei recurate şi că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia atacată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul şi va menţine sentinţa de fond sub toate aspectele criticate.

Totodată, faţă de soluţia ce se va pronunţa cu privire la calea de atac exercitată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, aceasta fiind partea care a pierdut procesul.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul şi va menţine sentinţa instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar E., împotriva sentinţei nr. 1145 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.