Administrative damages for denial of justice: requirement to prove specific prejudice where administrative authority declines to examine complaint on merits

Şedinţa publică din data de 11 ianurie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii CNCD nr. 741/06.10.2021, considerând-o nelegală şi netemeinică, fiind adoptată în afara termenului legal de 30 de zile instituit de art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000; constatarea discriminării studenţilor şi cadrelor didactice în urma comportamentului discriminatoriu al rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, ale cărui decizii nr. 516 şi 517/12.05.2021 îngrădesc, pe de o parte, dreptul de acces liber la învăţământ, iar pe de altă parte constituie în mod clar discriminare; sancţionarea pentru discriminare a Colegiului director al CNCD şi implicit a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi acordarea de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei membrilor asociaţi ai A. în sumă de 4.000.000 RON; plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1733 din 10.10.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei de introducere în cauză a altor pârâţi; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a anulat Hotărârea CNCD nr. 741/06.10.2021; a respins, în rest, cererea, ca nefondată, şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1733 din 10.10.2022 a Curţii de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamanta A., invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susţinut că instanţa de fond a constatat că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a refuzat nelegal să-i soluţioneze plângerea formulată în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h)-j) din lege, astfel că în temeiul acestor dispoziţii legale, corelate cu cele ale art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1)-(3) din aceeaşi lege, instanţa trebuia să hotărască, în cazul soluţionării cererii, şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate reclamantului, dacă acesta le-a solicitat.

De asemenea, considerând că sunt îndeplinite condiţiile faptei ilicite şi că nu mai are obligaţia să dovedească paguba, a citat art. 1349, art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., precum şi art. 51-52 din Constituţia României şi a invocat discriminarea raportat la normele legale evocate şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

A mai arătat că instanţa putea să pronunţe o soluţie de admitere şi pentru plata acestor despăgubiri, fiind constatată vinovăţia CNCD, prejudiciul său şi legătura de cauzalitate, apreciind că acestea sunt motive de casare în parte conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În plus, a criticat excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul CNCD în ceea ce priveşte Asociaţia, apreciind că această autoritate dovedeşte rea-credinţă faţă de prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) din Statut şi art. 28 din O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care într-o altă cauză nominalizată în cuprinsul cererii de recurs, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o soluţie de admitere pe fond în dosarul nr. x/2021 şi a constatat faptele de discriminare privind accesul la profesia de avocat, condiţionat de vaccinare şi/sau testare RT PCR, obligând UNBR la plata de despăgubiri.

Prin urmare, a apreciat că orice condiţionare de acces la examene a studenţilor şi profesorilor, pe criterii medicale (vaccinare şi/sau testare RT-PCR), constituie discriminare, iar atitudinea CNCD constituie, de asemenea, discriminare în condiţiile în care nu este primul dosar în care refuză să analizeze plângerea cu soluţionarea căreia a fost învestit, încălcând art. 58 din C. civ., art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi art. 53 din Constituţia României.

În continuare, recurenta a reiterat argumentele invocate prin acţiunea în anulare a actului contestat, din perspectiva prevederilor legale citate în paginile 9-10 din recurs, şi a susţinut că, aşa cum rezultă din hotărârea contestată, CNCD se substituie instanţelor judecătoreşti, fără a avea un atribut în acest sens, cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, totodată, fără a avea vreo competenţă de a verifica sau a solicita în mod repetat statutul Asociaţiei, a cărui contestare reprezintă o ingerinţă în alte domenii, precum al legislativului.

Faţă de pct. 6 al hotărârii, care dovedeşte că pârâtul CNCD avea cunoştinţă de statutul al Asociaţiei, este evidentă reaua-credinţă a acestuia şi denegarea de dreptate, în sensul de refuz de analizare a petiţiei, ceea ce a determinat-o să formuleze acţiunea în temeiul O.G. nr. 137/2000 şi să solicite, raportat la textele de lege precizate, acordarea daunelor morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei membrilor asociaţi, astfel cum au fost precizate.

În concluzie, a afirmat că au fost încălcate: procedura internă de soluţionare, adoptată prin Ordinul nr. 144/2008, O.G. nr. 137/2000, republicată şi modificată prin Legea nr. 167/2020, art. 2 alin. (1) lit. h)-j) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a citat dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. şi a considerat că instanţa era ţinută să motiveze temeinic respingerea în rest a acţiunii, ceea ce nu a făcut, încălcând obligaţia referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti, conform argumentelor de ordin teoretic expuse în finalul cererii de recurs, a cărei admitere a solicitat-o.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar al reclamantei ce face obiectul prezentei cauze vizează anularea Hotărârii CNCD nr. 741 din data de 06.10.2021; constatarea discriminării studenţilor şi cadrelor didactice în urma comportamentului discriminatoriu al rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, ale cărui decizii nr. 516 şi 517 din 12.05.2021 îngrădesc, în opinia reclamantei, dreptul de acces liber la învăţământ şi constituie discriminare; sancţionarea pentru discriminare a Colegiului director şi implicit a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi acordarea de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei membrilor asociaţi ai A. în cuantum de 4.000.000 RON, respectiv cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei sunt parţial întemeiate şi i-a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată, respingându-i cererea de introducere în cauză a altor pârâţi şi cererea de acordare a daunelor morale solicitate.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei de fond, reclamanta a criticat soluţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale, subsumând criticile formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca o primă observaţie, Înalta Curte constată că în finalul cererii de recurs recurenta a susţinut faptul că prima instanţă era ţinută să motiveze temeinic respingerea în rest a acţiunii, ceea ce nu a făcut, încălcându-şi obligaţia referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti.

Deşi nu a indicat în mod expres cazul de casare căruia a înţeles să circumscrie această critică, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri ale părţii pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care reglementează motivul de casare ce sancţionează nemotivarea hotărârii judecătoreşti.

Astfel, este de observat că recurenta-reclamantă nu a indicat în mod concret care dintre cele trei ipoteze conţinute de motivul de casare precizat anterior este incidentă în cauză, respectiv: necuprinderea motivelor pe care s-a fundamentat hotărârea atacată, motivarea contradictorie ori fundamentată numai pe motive străine de natura cauzei, aşa încât, procedând la verificarea soluţiei contestate din perspectiva motivului de casare de ordine publică menţionat, astfel cum a fost reglementat de legiuitor, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi reţinută incidenţa acestuia în speţă.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Or, raportat la cele arătate, instanţa de control judiciar constată că, în prezenta cauză, judecătorul fondului a analizat susţinerile părţilor şi a motivat hotărârea sub toate aspectele deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, expunând în mod logic, clar şi concis inclusiv considerentele ce au fundamentat soluţia adoptată în ceea ce priveşte petitul privind acordarea daunelor morale, obiect al recursului de faţă.

Aşadar, argumentele reţinute de prima instanţă validează raţionamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluţiei pronunţate, nefiind contradictorii sau străine de natura cauzei. Totodată, nu poate fi reţinută nici ipoteza unei insuficiente motivări, având în vedere că motivarea unei hotărâri judecătoreşti este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, motivele de fapt şi de drept la care se referă art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 6 § 1 din CEDO reprezentând elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

În aceste condiţii, observând că motivarea instanţei de fond respectă rigorile legii, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, soluţia contestată fiind legală din perspectiva analizată.

Analizând soluţia contestată şi din perspectiva criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă poate fi reţinută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu se identifică elemente de nelegalitate a sentinţei atacate nici sub acest aspect.

În esenţă, criticile recurentei vizează încălcarea dreptului de acces la justiţie ca urmare a neacordării daunelor morale solicitate prin petitul 3 al cererii de chemare în judecată, clamând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale în temeiul cărora a formulat acţiunea în contencios administrativ şi considerând că este în drept să solicite daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei membrilor asociaţi, în condiţiile anulării actului atacat, fără a fi necesar să dovedească paguba, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a autorităţii publice pentru fapta ilicită săvârşită.

Contrar alegaţiilor recurentei şi în acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că solicitarea privind acordarea de daune morale este nefondată în condiţiile în care prin hotărârea CNCD, contestată în cauză, autoritatea pârâtă nu a analizat plângerea reclamantei pe fondul acesteia, adică în ceea ce priveşte constatarea discriminării studenţilor şi cadrelor didactice ca urmare a deciziilor rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Astfel, prin Hotărârea nr. 741 din 06.10.2021, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., în temeiul art. 28 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, reţinând că nu a depus la dosar statutul acesteia pentru a demonstra că are ca scop protecţia drepturilor omului, respectiv faptul că discriminarea se manifestă în domeniul său de activitate.

Este adevărat că, odată cu capătul principal de cerere, persoana care se consideră vătămată poate solicita repararea pagubei generate de conduita nelegală a autorităţii publice, prin plata de despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral suferit. Însă, aceasta nu înseamnă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că partea reclamantă este exonerată de obligaţia de a dovedi conduita culpabilă a autorităţii publice chemate în judecată şi prejudiciul material ori moral cauzat prin actul administrativ contestat şi anulat, ţinând cont de faptul că în materia contenciosului administrativ pot fi solicitate despăgubiri doar pentru prejudicii cauzate prin acte administrative tipice ori asimilate nelegale, a căror nelegalitate se constată cu titlu principal.

Cu alte cuvinte, pornind de la obiectul acţiunii judiciare reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, este de neconceput o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite constatarea sau recunoaşterea dreptului sau interesului legitim ori repararea unei pagube, independent de existenţa unei practici administrative vătămătoare, concretizate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de rezolvare a unei cereri.

Or, câtă vreme plângerea formulată de reclamantă în sensul constatării discriminării studenţilor şi cadrelor didactice ca urmare a deciziilor rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, nu a fost soluţionată pe fondul acesteia, adică în ceea ce priveşte pretenţiile concrete deduse judecăţii, nu se poate reţine că ar exista un fundament legal pentru despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, nefiind confirmată conduita culpabilă a autorităţii pârâte din perspectiva reliefată.

Prin urmare, în mod corect a respins instanţa de fond capetele de cerere privind constatarea discriminării studenţilor şi cadrelor didactice şi acordarea de daune morale, având în vedere nesoluţionarea plângerii reclamantei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pe fondul acesteia, precum şi caracterul administrativ jurisdicţional al activităţii Consiliului, în a cărei sferă instanţa de judecată nu poate imixtiona.

Pentru aceste motive, Înalta Curte respinge ca nefondate toate criticile recurentei-reclamante şi constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu o corectă îndeplinire de către instanţa de fond a obligaţiilor de a examina şi soluţiona cauza conform obiectului acesteia, fiind motivată cu respectarea cerinţelor legii şi dată cu o corectă interpretare şi aplicare a normelor legale incidente, neputând fi reţinută o încălcare a dreptului de acces la justiţie şi a principiului rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 22 C. proc. civ., cum a pretins recurenta-reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată sub aspectele criticate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1733 din 10 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.