Salary-ranking order challenge remanded for retrial after lower court failed to rule on jurisdiction objections.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 10.06.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei să se dispună:

a. obligarea pârâtului să emită, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză, ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare lunare să fie calculată conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 163/20.03.2008 pronunţată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunţată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2007 conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2015 modificată prin Legea nr. 71/2015;

b. obligarea pârâtului la acordarea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea sentinţei civile nr. 163/20.03.2008 pronunţată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunţată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2007;

c. ca obligaţia pârâtului de a emite ordinul de salarizare să fie asigurată prin plata unei penalităţi de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, raportată la termenul de 30 de zile menţionat la capătul de cerere anterior.

2. Hotărârile atacate cu recurs

Prin încheierea din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, tardivităţii formulării acţiunii, autorităţii de lucru judecat, lipsei de interes şi prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate, a încuviinţat proba cu înscrisurile existente la dosar şi, având nevoie de timp pentru a delibera, precum şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 396 din C. proc. civ., a amânat pronunţarea în cauză la data de 28 septembrie 2022.

Prin sentinţa nr. 188/2022 pronunţată la 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulata de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită luând in considerare titlu executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 163/20.03.2008 pronunţată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunţată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2007 şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei nr. 188/2022, pronunţate la 28 septembrie 2022, ambele de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

După o expunere a istoricului speţei, recurentul-pârât a precizat următoarele:

- judecătorul fondului a încălcat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi prevederile Legii nr. 153/2017 în ceea ce priveşte contestarea şi stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

Legiuitorul a stabilit competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal astfel că, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii şi trimiterea cauzei spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest sens a menţionat că art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea cadru nr. 153/2017 şi art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 stabilesc o competentă exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţia litigii de natura celui de faţă, acesta beneficiind de o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum şi de la cele din materia contenciosului administrativ.

- În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicită casarea în tot a hotărârii recurate şi în rejudecare admiterea excepţiilor inadmisibilităţii, tardivităţii, autorităţii de lucru judecat, lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Arată că în mod eronat s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond reţinând că reclamanta a făcut dovada depunerii plângerii prealabile, fiind astfel îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiile de natura celui de faţă sunt soluţionate după o procedură specială, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum şi de la cele din materia contenciosului administrativ.

Susţine că solicitarea reclamantei nu poate fi considerată plângere prealabilă în sensul dispoziţiilor legale invocate, întrucât prin adresa respectivă nu se critică modul de stabilire a indemnizaţiei printr-un ordin al ministrului justiţiei, ci se solicită emiterea unui ordin de salarizare raportat la sentinţa civilă nr. 163/20.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 de către Tribunalul Aba, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba, pronunţată în dosarul nr. x/2007, prin care pârâţii au fost obligaţi Ia plata unor diferente salariale.

Instanţa de fond a reţinut aceleaşi argumente şi în respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii. Or, după cum a arătat prin întâmpinare, reclamanta nu a formulat în termen legal contestaţie împotriva modului de stabilire a indemnizaţiei potrivit Legii nr. 153/2017, astfel că se impune respingerea acţiunii ca tardiv formulată.

În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a considerat în mod greşit că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi. Însă, având în vedere că reclamanta a solicitat din nou acordarea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea titlului executoriu, apreciază că acest capăt de cerere ar fi trebuit respins pentru autoritate de lucru judecat.

Arată că există autoritate de lucru judecat, reclamanta solicitând din nou recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, şi obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale, cerere care a fost soluţionată definitiv de instanţa de judecată, astfel că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

În ce priveşte excepţia lipsei de interes, consideră că nu există un interes al reclamantei în promovarea actiunii, ţinând cont că i-au fost acordate deja diferenţele salariale prin hotărârea pronunţată în materia dreptului muncii, lămurită. În condiţiile în care reclamanta beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariate potrivit hotărârii judecătoreşti invocate în susţinerea acţiunii, solicită a se aprecia că acesta nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanşarea prezentei proceduri judiciare.

Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât dispoziţiile art. 2500 coroborate cu ale art. 2517 din C. civ., stabilesc că dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. ", iar art. 171 alin. (1) din Codul muncii, stabileşte că "Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

- pe fondul cauzei susţine că, prin dispozitivul titlurilor executorii invocate de către reclamantă, instanţele nu au dispus obligarea Ministerului Justitiei la reîncadrarea reclamantei şi emiterea vreunui ordin de salarizare, ci doar la plata diferenţelor de drepturi salariale, diferenţe care au fost deja achitate.

Litigiul a fost unul de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare şi plata diferenţelor salariale, hotărârile executându-se de către instanţele angajatoare, care au atribuţii cu privire la operaţiunile de recalculare şi plată a diferenţelor de drepturi salariale.

Potrivit dispoziţiilor legate incidente, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care drepturile salariale îl pot atinge. Astfel, maximul la care se opreşte indemnizaţia lunară este cel stabilit de lege pentru funcţia de judecător (anexa A), nu procuror. Coeficientul 19, ca şi valoarea de referinţă sectorială (VRS) reprezintă elemente care se utilizează în prima etapa a calculului indemnizaţiei, însă ori de câte ori valoarea acesteia depăşeşte maximul din anexă, indemnizaţia se reduce, în mod corespunzător, la acest maxim.

După intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, cuantumul drepturilor salariale se stabileşte în funcţie de coordonatele carierei profesionale a reclamantei (grad, vechime în munca şi în funcţie), iar nu ale unui procuror cu grad pe P.I.C.C.J., întrucât cele două sentinţe nu au atribuit grade profesionale noi, care să conducă la încadrarea pe alte coordonate ale acestora, ci au acordat drepturi salariale, intervenind, fiecare, asupra unui element de calcul, însă de la data atingerii nivelului maxim nu mai au relevantă nici coeficientul de multiplicare, şi nici valoarea de referinţă sectorială (VRS), reglementate de actele normative anterioare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La data de 9 ianuarie 2023, recurentul - pârât a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere modificările aduse prin art. 142 - 143 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează obligarea pârâtului să emită, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză, ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare lunare să fie calculată conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 163/20.03.2008 pronunţată în dosar civil nr. x/2007 definitivă, acordarea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea hotărârii şi plata unei penalităţi de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, raportată la termenul de 30 de zile menţionat.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţiile inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, tardivităţii formulării acţiunii, autorităţii de lucru judecat, lipsei de interes şi prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate şi, a admis în parte cererea formulata de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de încadrare.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a constată că sunt îndeplinite condiţiile unui refuz nejustificat al pârâtului, de a soluţiona cererea de emitere a unui nou ordin de încadrare salarială, pentru reclamantă potrivit dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti definitive ataşate, care au statuat în mod definitiv includerea coeficientului de 19,000 în indemnizaţia de încadrare lunare.

Recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată încălcarea excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive, respingerea greşită a excepţiilor inadmisibilităţii, tardivităţii, autorităţii de lucru judecat, lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului material la acţiune şi încălcarea prevederilor Legii nr. 153/2017 în ceea ce priveşte contestarea şi stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a omis a analiza sau au fost analizate formal excepţiile invocate de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Astfel, judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale invocate. Mai mult, a respins celelalte excepţii invocate motivându-le deficitar, fără a răspunde tuturor apărărilor expuse de pârât, ci doar a constatat că: obiectul acţiunii este refuz nejustificat, respectiv emitere ordin în baza unor sentinţe pronunţate în materie salarială, astfel încât nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile; cererea prin care reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004; nu există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză necesare pentru a fi reţinută autoritatea de lucru judecat; reclamanta justifică interes în solicitarea de obligare a Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare şi recalcularea drepturilor; reclamanta a respectat termenul general de prescripţie de 3 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a răspuns apărărilor instituţiei pârâte şi nu a motivat corespunzător soluţia adoptată asupra excepţiilor invocate.

Ca urmare Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurent, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei nr. 188/2022, pronunţate la 28 septembrie 2022, ambele de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024.