Appeal admitted, lower ruling quashed and remanded after court failed to manage evidence in insurer’s guarantee-fund payment challenge.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 24238/25.09.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care au fost respinse cererile de plată nr. x.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1051 pronunţată la 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 24238/25.09.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamanta pentru suma de 36.430,13 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1051 pronunţată la 30 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

După o expunere succintă istoricului speţei, recurentul-pârât a precizat următoarele:

- Criticile aduse sentinţei de fond din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. vizează faptul că, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, Legii nr. 503/2004 şi Legii nr. 554/2004, prin faptul că a obligat pârâtul direct la plată fără a da posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială să analizeze pe fond cererea de plată.

Concluzionând pe aspectul evidenţiat, a susţinut că procedând astfel şi obligând direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie a FGA, negându-ne posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată.

3.2. Din perspectiva incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a citat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), art. 22 şi 23 din acelaşi act normativ şi a susţinut că prima instanţă s-a limitat să preia argumentele invocate de reclamant, dând o aparenţă de motivare a sentinţei pronunţate.

Recurentul precizează că, instanţa de fond a încălcat art. 22 din C. proc. civ.. Astfel, având in vedere rolul activ al judecătorului si faptul ca acesta poate propune şi încuviinţa din oficiu administrarea unor probe, din cuprinsul dosarului nu rezultă că, pe parcursul soluţionării procesului, ar fi invocat si pus in discuţia contradictorie a parţilor depunerea unor înscrisuri din care să rezulte modul de soluţionare a cererii de plata nr. x/07.03.2016 la care face referire intimatul-reclamant prin contestatie. Mai mult decât atât, cererea de plată a fost solutionata prin Decizia nr. 3606/31.01.2017 (pe care a ataşat-o cererii de recurs), decizie care nu a fost contestata de către intimatul-reclamant.

În aceste condiţii, a apreciat recurentul că, nerespectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii atrage imposibilitatea realizării controlului judiciar şi, implicit, anularea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

3.3. Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că incidenţa acestuia este dată de faptul că prima instanţă a stabilit în mod greşit situaţia de fapt şi obiectul contestaţiei, consecinţa fiind aplicarea unor norme de drept material care nu erau incidente în speţă.

Sentinţa civilă este netemeinică şi nelegală, fiind data cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 16 si 21 din Noma nr. 16/2015, care prevăd faptul ca FGA are obligatia de a realiza propria analiza a cererilor de plata şi a inscrisurilor depuse in sustinerea acestora.

Situaţia premisă pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor este falimentul unei societăţi de asigurare. F.G.A. nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz societatea B. S.A..

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creantă de asigurare si care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât acesta nu execută contractele de asigurare de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Demersul judiciar al reclamantei S.C. A. S.A., astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Deciziei nr. 24238/25.09.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care au fost respinse cererile de plată nr. x.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., a anulat decizia şi a obligat pârâtul să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 36.430,13 RON.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că pârâtul nu a depus dovezi din care să rezulte că ar fi deschis dosare de daună şi a acordat despăgubiri aferente poliţelor de asigurare ce fac obiectul cauzei.

Recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată: nerespectarea regulilor de procedură prevăzute de art. 22 şi art. 264 din C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor privind motivarea hotărârii, precum şi încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 16 si 21 din Noma nr. 16/2015, care prevăd faptul ca FGA are obligatia de a realiza propria analiza a cererilor de plata şi a înscrisurilor depuse în sustinerea acestora, ca urmare a stabilirii în mod greşit a situaţiei de fapt şi a obiectului contestaţiei.

Înalta Curte apreciază drept întemeiate criticile recurentului-pârât prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ.

Instanţa de recurs reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Înalta Curte apreciază că hotărârea este nelegală prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de recurent, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

Sintetizând modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să judece şi să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că aceasta nu a solicitat dosarele de daună la care face referire pârâtul prin întâmpinarea şi referatele depuse la dosarul de fond, din care rezultă existenţa acestor dosare.

Ca urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a administrat toate probele necesare soluţionării cauzei, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului şi impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se vor analiza celelalte critici menţionate de către recurentă, acestea urmând a fi examinate de către instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1051 pronunţate la 30 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024.