Failure to satisfy prior administrative request requirement vitiates action for unjustified refusal to include medication in public health insurance list
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the administrative lawsuit as inadmissible; the plaintiff prevailed in no instance, leaving the status quo where the disputed medication remains excluded from the subsidized list. The dispute involved a patient seeking the inclusion of a specific anticancer drug for a therapeutic indication not covered by the product’s summary of characteristics, or alternatively the adoption of a ministerial order constituting a commission for its approval, challenging the refusal of the National Agency of Medicines, the National House of Health Insurance, the Government, and the Ministry of Health to update the list of 100% compensated medicines. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 2(1)(i) and Article 8 of Law No. 554/2004, which mandates that a claim for unjustified refusal be preceded by the prior submission of a request to the competent authority; the court ruled that the plaintiff failed to meet this condition of admissibility because evidence demonstrated that the administrative requests were either received on the same day the lawsuit was filed or after the lawsuit was entrusted to the post service, and no request was ever sent to one of the defendants, thus denying the authorities the statutory 30-day period to respond.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Failure to satisfy prior administrative request requirement vitiates action for unjustified refusal to include medication in public health insurance list: The dispute involved a patient seeking the inclusion of a specific anticancer drug for a therapeutic indication not covered by the product’s summary of characteristics, or alternatively the adoption of a ministerial order constituting a commission for its approval, challenging the refusal of the National Agency of Medicines, the National House of Health Insurance, the Government, and the Ministry of Health to update the list of 100% compensated medicines. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 2(1)(i) and Article 8 of Law No. 554/2004, which mandates that a claim for unjustified refusal be preceded by the prior submission of a request to the competent authority; the court ruled that the plaintiff failed to meet this condition of admissibility because evidence demonstrated that the administrative requests were either received on the same day the lawsuit was filed or after the lawsuit was entrusted to the post service, and no request was ever sent to one of the defendants, thus denying the authorities the statutory 30-day period to respond.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule governing the appellate review and the final decision on the appeal in administrative litigation.
Procedural rule applied to dismiss the appeal as unfounded, resulting in the maintenance of the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 mai 2022, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat:
(i) în principal, obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicaţia terapeutică carcinom bronhopulmonar cu celule mici;
(ii) în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 172 din 3 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 172 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, se susţine că instanţa de fond a admis în mod eronat excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că, anterior promovării acţiunii, reclamantul s-a adresat autorităţilor pârâte cu cerere prin care a solicitat includerea medicamentului în litigiu în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, astfel cum rezultă din dovezile anexate recursului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Ministerul Sănătăţii au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
5. Alte aspecte procesuale
Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, a fost respinsă la termenul din 31 ianuarie 2024, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte de a actualiza lista medicamentelor compensate 100%, prin includerea medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicaţia terapeutică carcinom bronhopulmonar cu celule mici, de care suferă reclamantul.
Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Faţă de conţinutul acestor texte de lege, Înalta Curte constată că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenţei premisei refuzului nejustificat şi anume adresarea unei cereri către autoritatea/autorităţile chemate în judecată, în caz contrar acţiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile. Este de observat că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiţia depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul graţios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a acţiunii reclamantului, ca inadmisibilă, se impune a fi menţinută, prima instanţă reţinând în mod corect că, în dosarul de fond, nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că reclamantul s-ar fi adresat în prealabil autorităţilor pârâte cu solicitările în legătură cu care pretinde că a primit refuzuri nejustificate.
În ceea ce priveşte înscrisurile ataşate cererii de recurs, cu privire la care recurentul-reclamant susţine că reprezintă dovezile de comunicare prin poştă a cererilor adresate autorităţilor pârâte, Înalta Curte constată că acestea nu fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
În acest sens, se observă că, potrivit ştampilelor poştale şi menţiunilor din cuprinsul confirmărilor de primire, cererile reclamantului au fost comunicate către instituţiile pârâte la datele de 12.05.2022 (Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România), respectiv 13.05.2022 (Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României), pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nefiind depusă nicio dovadă de comunicare, în timp ce acţiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 13.05.2022, fiind predată serviciului specializat de curierat la data de 11.05.2022 (astfel cum reiese din menţiunile înscrise pe plicul aflat la fila x).
Prin urmare, nu se poate reţine că recurentul-reclamant a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie de adresare a unei cereri, câtă vreme data înregistrării cererii la autorităţile pârâte Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României este aceeaşi cu data înregistrării acţiunii la instanţă (13.05.2022), pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a primit cererea administrativă după data depunerii acţiunii la serviciul de curierat în vederea transmiterii la instanţă (12.05.2022), iar pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a fost sesizată niciodată cu o cerere formulată de recurentul-reclamant. Astfel fiind, autorităţile pârâte nu au fost sesizate în prealabil şi nu li s-a dat posibilitatea să răspundă solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererilor, astfel cum statuează dispoziţiile Legii nr. 554/2004, pentru ca instanţa de contencios administrativ să poată analiza existenţa unui refuz nejustificat sau o nesoluţionare în termen legal a unei cereri.
În concluzie, având în vedere că adresarea unei cereri către autorităţile pârâte, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă, iar criticile formulate nu pot conduce la reformarea sentinţei atacate.
Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 172 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.