Restitution refusal annulled; appeal rejected, Commission ordered to re-decree plot claim in line with judgment.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Văşad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10020 din 16.12.2021, emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul teren intravilan în suprafaţă de 1532 mp, înscris în cartea funciară nr. x Văşad sub nr. top. x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Văşad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat Decizia nr. 10020 din 16.12.2021, emisă de pârâtă;

(iii) a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererii de retrocedare formulate de reclamante ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe;

(iv) a respins ca nefondate celelalte pretenţii;

(v) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 155 din 14 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 şi art. 13 şi 28 din Decretul nr. 177/1948. Instanţa de fond a apreciat eronat că imobilul în litigiu a fost preluat la data de 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.

Arată că imobilul nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, era necesar să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive, condiţie neîndeplinită în speţă, raportat la conţinutul înscrierilor din cărţile funciare, din care rezultă că imobilul a fost transcris în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Văşad, în baza Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta susţine greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt prezumate a fi exacte şi niciun drept nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Prin urmare, este neîntemeiat argumentul că înscrierile din CF în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Văşad nu sunt şi nu au fost valabile. Totodată, aceste înscrieri în CF sunt opozabile Comisiei pârâte, care nu are competenţa de a verifica legalitatea respectivelor înscrieri.

În opinia recurentei-pârâte, este greşită şi interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o excepţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 358/1948, pornind de la ideea eronată că toată averea fostului cult greco-catolic ar fi fost preluată de Statul Român, astfel că averea preluată de actualele parohii ortodoxe de la cultul greco-catolic ar aparţine Statului Român.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Situaţia dedusă analizei instanţei de recurs

Prin cererea adresată instanţei de contencios administrativ şi fiscal reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Văşad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10020/16.12.2021, prin care Comisia pârâtă a respins cererea de retrocedare cu privire la imobilul teren intravilan în suprafaţă de 1532 mp, înscris în cartea funciară nr. x Văşad sub nr. top. x, reţinând că nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi fost preluat de Statul Român, de la solicitantă.

Prin sentinţa recurată, a fost admisă acţiunea reclamantelor, a fost anulată decizia contestată, pârâta fiind obligată să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare a imobilului, sentinţă criticată de către recurenta-pârâtă prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În esenţă, Comisia recurentă a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 şi art. 13 şi 28 din Decretul nr. 177/1948, reclamantele nefăcând dovada existenţei dreptului lor de proprietate la data preluării abuzive, în raport de înscrierile din cartea funciară.

II.2. Cadrul legislativ incident cauzei

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Conform art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, "Dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

II.3. Examinarea motivelor de recurs

Subsumat primului motiv de recurs, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, considerând că nu este îndeplinită condiţia preluării imobilului în litigiu de către Statul Român din patrimoniul intimatelor-reclamante, nefiind demonstrată legătura juridică dintre reclamante şi proprietarul tabular al imobilului solicitat. Or, în raport de textul de lege amintit şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, critica recurentei-pârâte nu poate fi primită.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a reţinut în considerentele sentinţei atacate că imobilul în litigiu ar fi fost preluat la data de 17.02.1967. Această menţiune din motivele de recurs ale Comisiei pârâte este străină de situaţia dedusă judecăţii şi de materialul probator administrat în cauză, cum se va arăta în cele ce urmează.

Pentru aprecierea incidenţei, în speţă, a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în evidenţele tabulare, iar din astfel de înscrieri rezultă că primul proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară a imobilului în litigiu a fost cultul greco-catolic. Mai exact, din conţinutul cărţii funciare nr. x Văşad, respectiv al menţiunilor cuprinse sub B 1 şi B 4, rezultă că imobilul având destinaţia arabil intravilan se afla în proprietatea Bisericii Unite Greci din Văşad la data deschiderii cărţii funciare.

Prin încheierea c.F. nr. x/1956, se evidenţiază intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Văşad, în temeiul Decretului nr. 358/1948. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate în patrimoniul Statului Român, iar prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 permit ca parte din averea preluată să fie menţinută în patrimoniul statului, iar parte atribuită Bisericii Ortodoxe Române. Instanţa de recurs reţine că, la momentul atribuirii imobilului Parohiei Ortodoxe Române Văşad, Biserica Ortodoxă Română era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul înscris în cartea funciară nr. x Văşad sub nr. top. x a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziţii contraveneau art. 10 din Constituţia de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică şi nici nu a fost însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie. Aşadar, în cauză s-a făcut şi dovada unei deposedări abuzive a solicitantei, în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanţă că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit şi în cadrul şedinţei de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţând o soluţie de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din acelaşi text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanţa de fond că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul ca imobilul solicitat spre restituire a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menţionate de lege, pentru a se putea dispune retrocedarea.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând încălcarea art. 32 şi 33 din Decretul nr. 115/1938 şi a principiului forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât reprezintă legea generală în materie, iar legile speciale de retrocedare au prevăzut derogări în situaţii precum cea din speţă, când se prezumă că anumite preluări sunt abuzive.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit de instanţa de control judiciar. Dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000. În realitate, prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, Statul Român a desfiinţat în întregime cultul greco-catolic şi a confiscat în totalitate patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, s-a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi Statul Român, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente. Or, câtă vreme art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice, o eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic, deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

Pentru toate aceste considerente, constatând că recurenta-pârâtă nu a expus critici apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 155 din 14 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.