Judicial inspector’s referral to professional evaluation committee: validity of abrogated CSM regulation and limits of disciplinary liability for administrative referrals

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din lucrarea nr. C21- 1738/04.11.2021; desfiinţarea rezoluţiei nr. 2837 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x din 14.10.2021; trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor sau obligarea pârâtei să dispună începerea cercetării disciplinare; completarea verificărilor să fie făcută în maxim 30 zile.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 605 din 21 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., solicitând: suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea dosarelor nr. x/2021 şi y/2021 înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ulterior reluării judecăţii conform art. 415 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 605/21.03.2022 şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

1. Instanţa de fond nu a dat eficienţă art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 (forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018), text legal prin care a fost abrogat tacit Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor (aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007). În mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa temeiului de drept ce ar fi permis sesizarea comisiei de evaluare.

Instanţa de fond a ignorat nelegal voinţa Parlamentului care a stabilit că Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, nu exista un temei de drept valid pentru ca inspectorul judiciar B. să poată dispune sesizarea comisiei de evaluare, prin rezoluţia nr. 1319/29.04.2021. Art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor era abrogat la data când B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare.

În continuare, recurentul-reclamant a evidenţiat principiul ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000, arătând că instanţa de fond şi inspectorul judiciar aveau obligaţia de a şti să interpreteze actele normative. Dacă ar fi ştiut acest lucru, şi-ar fi dat seama că, începând cu 18 octombrie 2018, Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările şi completările ulterioare) şi nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare) nu mai au fundament juridic, nefiind vorba de hotărâri ale secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prevede că Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.

De la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare fiind, deci, lipsit de forţă juridică.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, doar Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor (adoptată de C.S.M., secţia pentru judecători şi publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 15 octombrie 2021) ar putea constitui temei pentru orice element referitor la evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor. B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare înainte de adoptarea acestui act normativ, deci în absenţa oricărui temei legal.

Faţă de principiul neretroactivităţii legii a arătat că, în mod nelegal, instanţa de fond a valorificat Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor (adoptată de C.S.M., secţia pentru judecători şi publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 15 octombrie 2021), în condiţiile în care a fost dispusă sesizarea comisiei de evaluare înainte de adoptarea acestui act normativ.

Instanţa de fond a reţinut corect că doar comisia de evaluare era singura în măsură să îi analizeze activitatea, conform art. 39 din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, în mod eronat instanţa de fond a reţinut posibilitatea inspectorului judiciar de a dispune sesizarea comisiei de evaluare, în absenţa unui temei de drept valid.

Conform art. 38 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului nu va putea adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispoziţiile cuprinse în legi.

Astfel cum prevede art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare, structura organizatorică şi atribuţiile compartimentelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al inspectorului-şef, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

De altfel, art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabileşte că Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Plenul Consiliului nu putea stabili prin art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 competenţe/atribuţii ale Inspecţiei Judiciare. Valorificarea art. 66 alin. (3), art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 [şi lipsa de efecte juridice a art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007] trebuia făcută din oficiu de inspectorul judiciar, faţă de principiul ierarhiei actelor normative.

De altfel, abrogarea tacită a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007 a fost recunoscută de inspectorul judiciar C. şi inspectorul-şef D.. Practic, instanţa de fond a ignorat efectele Legii nr. 242/2018, valorificând un temei de drept abrogat.

În mod ilogic a apreciat inspectorul judiciar C. şi inspectorul-şef D. că abrogarea tacită a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care justificarea pretinsei legalităţi a activităţii lui B. a fost făcută în funcţie de acest act normativ. Practic, deşi B. nu a avut vreun temei legal pentru a sesiza comisia de evaluare, Inspecţia Judiciară a apreciat fals că B. a procedat legal.

2. Instanţa de fond a reţinut greşit că, prin sesizarea comisiei de evaluare, în baza considerentelor rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021, inspectorul judiciar nu a încălcat legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.

Transmiterea de inspectorul judiciar către comisia de evaluare a datelor sale cu caracter personal putea fi reţinută ca fiind legală doar dacă art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor nu ar fi fost abrogat. Cum nu exista un temei de drept valid care să-i permită inspectorului judiciar sesizarea comisiei de evaluare, nu se poate reţine că transmiterea datelor sale cu caracter personal s-ar circumscrie atribuţiilor inspectorilor judiciari.

Art. 5 lit. b), c) din Regulamentul (UE) 2016/679 impune ca datele cu caracter personal obţinute de Inspecţia Judiciară din lucrările de inspecţie (în procedura verificărilor prealabile) să fie utilizate doar în scopul de a verifica dacă există indicii privind săvârşirea sau nu a unei abateri disciplinare. Astfel, B. nu putea dispune transmiterea respectivelor date către comisia de evaluare.

În plus, prin aplicarea art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare), text legal abrogat tacit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018 ce a modificat art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, nu i-au fost asigurate garanţiile minime prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, Legea nr. 190/2018 şi Legea nr. 363/2018, în condiţiile în care prelucrarea datelor cu caracter personal (ce au fost transmise comisiei de evaluare) a fost guvernată de arbitrariu. De exemplu, nu i-a fost respectat dreptul de informare, de opoziţie, de rectificare sau de ştergere. În plus, inspectorul judiciar nu a evidenţiat de unde provin informaţiile, cât timp, în ce mod şi cu ce scop sunt stocate respectivele date de Inspecţia Judiciară, neexistând niciun fel de norme legale în acest sens.

A mai precizat că şi considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal, ce nu se bazează pe consimţământul său. Art. 77 C. civ. prevede că orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea specială.

Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Art. 15 alin. (1) din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor şi procurorilor stabileşte că judecătorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.

Astfel, sesizarea comisiei de evaluare nu se circumscria atribuţiilor Inspecţiei Judiciare, datele sale cu caracter personal fiind utilizate în afara ariei de competenţă a Inspecţiei Judiciare. Nu exista niciun temei de drept ce i-ar fi permis inspectorului judiciar B. să încalce Regulamentul (UE) 2016/679, în privinţa sesizării comisiei de evaluare cu încălcarea legislaţiei protecţiei datelor cu caracter personal.

3. Instanţa de fond a reţinut greşit că inspectorul judiciar B. avea calitatea pentru a putea dispune sesizarea comisiei de evaluare, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021

Art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 vizează exclusiv activitatea inspectorilor judiciari în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, nu posibilitatea sesizării comisiei de evaluare.

Efectuarea de către inspectorul judiciar a oricăror verificări conform art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 presupunea exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege sau regulamente. Or, atât timp cât art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare (fiind lipsit de forţă juridică de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018), nu se poate reţine exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

Deci, în mod greşit instanţa de fond a valorificat art. 45 alin. (1), (3), art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a reţine că inspectorul judiciar B. avea calitatea pentru a putea dispune sesizarea comisiei de evaluare.

De altfel, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (în perioada anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, act normativ ce a abrogat tacit Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007) permitea doar Inspecţiei Judiciare, nu inspectorilor judiciari, să dispună sesizarea comisiei de evaluare.

Faţă de art. 69 alin. (1) lit. a)1), b) din Legea nr. 317/2004, doar inspectorul-şef, în calitate de reprezentant al Inspecţiei Judiciare, putea să dispună sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) menţionat anterior. În fapt, inspectorul judiciar B. nu avea posibilitatea legală să dispună sesizarea comisiei de evaluare nici măcar înainte de abrogarea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007.

Acolo unde Plenul C.S.M. a dorit să ofere atribuţii de a dispune sesizarea comisiei de evaluare unor persoane fizice, a specificat-o expres în art. 38 alin. (2) menţionat anterior (judecătorii, respectiv procurorii care ocupă funcţii de conducere la instanţa sau, după caz, la parchetul unde îşi desfăşoară activitatea judecătorul sau procurorul evaluat sau la instanţele, respectiv parchetele ierarhic superioare), inspectorul judiciar B. necircumscriindu-se vreunei astfel de situaţii.

Art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (în perioada anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, act normativ ce a abrogat tacit Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007) stabilea competenţa doar a persoanelor cu funcţii de conducere de a sesiza comisia de evaluare: inspectorul-şef (unicul reprezentant legal al Inspecţiei Judiciare), judecătorii, respectiv procurorii care ocupă funcţii de conducere. Astfel, un simplu inspector judiciar nu poate sesiza comisia de evaluare.

În mod eronat inspectorul judiciar C. şi inspectorul-şef D. au interpretat art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (text legal abrogat tacit de Legea nr. 242/2018) prin raportare la art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004. Legea nr. 317/2004 nu reglementează dreptul inspectorilor judiciari de a sesiza comisia de evaluare. În plus, Legea nr. 317/2004 nu face referire, în sensul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, la Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007. Deci, atribuţiile inspectorilor judiciari conform art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 nu pot fi extinse la atribuţiile instituţiei Inspecţiei Judiciare, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007. O interpretare contrară ar însemna că şi personalul ce asigură paza sau curăţenia în cadrul Inspecţiei Judiciare ar fi putut sesiza comisia de evaluare, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007, aspecte absurde.

4. Instanţa de fond a reţinut greşit că inspectorul judiciar B. nu era obligat a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la acţiunile/inacţiunile sale necesar a fi apreciate de comisia de evaluare

Într-adevăr, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 nu reglementează întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la acţiunile/inacţiunile necesar a fi apreciate de comisia de evaluare. Cu toate aceste, acest text legal se completează cu art. 12 alin. (7) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (modificat şi completat).

De altfel, Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie reprezintă cadrul general aplicabil pentru orice lucrări de inspecţie.

În mod eronat instanţa de fond a corelat atribuţiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 317/2004 de cele prevăzute de art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, în condiţiile în care cercetarea disciplinară nu are nicio legătură cu sesizarea comisiei de evaluare. Sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare de E. S.R.L. şi F. nu viza aspecte de competenţa comisiei de evaluare, fiind solicitată doar sancţionarea sa disciplinară în temeiul art. 99 lit. c), e), f) din Legea nr. 303/2004, de către Inspecţia Judiciară.

Dacă s-ar fi apreciat că sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare nu era de competenţa acestei instituţii, art. 12 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (modificat şi completat) impunea transmiterea sesizării către instituţiile competente. În cauză, nu a fost reţinută o astfel de situaţie, fiind demarate şi efectuate verificările prealabile privind o sesizare referitoare la pretinse abateri disciplinare. De altfel, inspectorul judiciar a precizat expres că transmite din oficiu rezoluţia către comisia de verificare, în temeiul art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare).

Art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 prevede că inspectorii judiciari verifică sesizările adresate Inspecţiei Judiciare sau se sesizează din oficiu în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi a magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ori în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale ale acestora.

În cauză, întrucât inspectorul judiciar a dispus din oficiu sesizarea comisiei de evaluare [nereţinând art. 12 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (modificat şi completat)], era obligatorie întocmirea unui proces-verbal, conform art. 12 alin. (7) Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (modificat şi completat). Astfel, printr-un proces-verbal întocmit de inspectorul judiciar, avizat de directorul direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef, trebuiau prevăzute expres faptele considerate a fi fost săvârşite de reclamant, necesar a fi apreciate de comisia de evaluare. În cauză, un astfel de act nu există. Prin urmare, nu există o sesizare legală a comisiei de evaluare.

A mai evidenţiat că art. 24 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (modificat şi completat) nu e incident, textul reglementând exclusiv situaţia constatării şi a altor fapte decât cele reclamate, în materie disciplinară, în vederea desfăşurării verificărilor prealabile. De altfel, inspectorul judiciar nu a reţinut că ar fi constatat şi alte fapte decât cele reclamate, el neconsemnând niciun asemenea fapt.

Sesizarea din oficiu presupune existenţa de elemente noi în privinţa conduitei analizate de B., în privinţa căruia respectivul nu a fost sesizat deja. Astfel, B. nici măcar nu a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la acţiunile/inacţiunile mele necesar a fi apreciate de comisia de evaluare.

În mod greşit a reţinut inspectorul judiciar C. şi inspectorul-şef D. că sesizarea comisiei de evaluare nu reprezenta un element nou, în condiţiile în care nu a fost solicitată niciodată Inspecţiei Judiciare acest fapt de către E. S.R.L. şi F..

5. Instanţa de fond a reţinut eronat că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060) contestate de reclamant, inspectorul judiciar B. nu şi-a depăşit competenţa, limitele de apreciere şi limitele sesizării.

Art. 45 alin. (1), (3) din Legea nr. 317/2004 vizează exclusiv activitatea inspectorilor judiciari în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, nu posibilitatea sesizării comisiei de evaluare.

Efectuarea de către inspectorul judiciar a oricăror verificări conform art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 presupunea exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege sau regulamente. Or, atât timp cât art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare (fiind lipsit de forţă juridică de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018), nu se poate reţine exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

Deci, în mod greşit instanţa de fond a valorificat art. 45 alin. (1), (3), art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a reţine că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060) contestate de reclamant, inspectorul judiciar B. nu şi-a depăşit competenţa, limitele de apreciere şi limitele sesizării.

Art. 45 alin. (4), (5) din Legea nr. 317/2004 prevede expres ce se întâmplă, dacă, în urma efectuării verificărilor prealabile, inspectorul judiciar constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

Astfel, în rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060), la rubrica "Rezultatul verificărilor prealabile. Argumentarea soluţiei prin raportare la aspectele sesizate", inspectorul judiciar B. nu putea evidenţia aspecte privind sesizarea comisiei de evaluare. De altfel, el nici nu a fost învestit în acest sens, prin sesizarea înregistrată de Inspecţia Judiciară la 18.03.2021, fiind încălcat principiul disponibilităţii.

În conformitate cu art. 24 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018 (cu modificări şi completări), verificările prealabile sunt, de regulă, limitate la situaţia de fapt sesizată. Alin. (4) al textului prevede unica excepţie, când e posibilă sesizarea din oficiu cu privire la alte fapte, strict în materie disciplinară. În cauză, inspectorul judiciar nu s-a sesizat din oficiu cu privire la abateri disciplinare.

Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede limitativ cazurile în care Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu, transmiterea de date şi informaţii către comisia de evaluare nefiind prevăzută de acest act normativ. Astfel, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (ce era deja abrogat tacit prin intrarea în vigoare a Legii nr. Legii nr. 242/2018) nu putea eluda normele unei legi organice.

În plus, întrucât Inspecţia Judiciară nu are atribuţii legale în efectuarea evaluării profesionale a judecătorilor ori în determinarea evaluării performanţelor profesionale a judecătorilor, inspectorul judiciar B. nu avea cum să aprecieze ce date şi informaţii ar fi utile pentru efectuarea evaluării sale profesionale, ca judecător.

Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie reglementează posibilitatea ca, în cazul în care inspectorii judiciari constată disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor, au obligaţia de a întocmi, în afară de rezoluţia de clasare, o notă prin care sunt evidenţiate aspectele constatate şi propunerile pe care le formulează. O astfel de notă nu a fost întocmită, inspectorul judiciar dispunând direct sesizarea comisiei de evaluare, prin rezoluţia de clasare.

6. Instanţa de fond nu a analizat criticile reclamantului privind faptul că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060), inspectorul judiciar B. nu şi-a motivat soluţia de sesizare a comisiei de evaluare, neindicând nici ce date şi informaţii ar fi utile respectivei comisii. Aparenta motivare a soluţiei de sesizare a comisiei de evaluare este în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat. Nu poate fi vorba de transmiterea vreunui element de fapt (util) comisiei. Instanţa de fond a reţinut nelegal că rezoluţia e motivată.

Inspectorul judiciar nu a decis transmiterea sesizării formulate de E. S.R.L. şi F., ci doar a rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021. Practic, B. nu a decis nici măcar transmiterea faptelor sesizate (în care au fost invocate date şi informaţii neîntemeiate), ci doar a actului juridic întocmit de el.

Totodată, inspectorul judiciar nu a reţinut încălcarea Codului deontologic de către reclamant sau indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare. Mai mult, bazându-se pe elemente de fapt, acesta a avut o mulţime de aprecieri pozitive în privinţa recurentului-reclamant.

După toate aceste elemente de fapt pozitive la adresa reclamantului, inspectorul judiciar a tras nişte concluzii fără niciun fundament faptic, neindicând pe ce anume se bazează. A făcut aprecieri subiective absurde, nemotivate, neindicând în concret cum a ajuns la respectivele concluzii. Totodată, a reprodus nişte norme/principii, fără nicio raportare la acţiunile/inacţiunile sale, strict pentru a crea o falsă impresie de motivare. În fapt, soluţia de sesizare a comisiei de verificare nu are ca temei o structură logică bazată pe argumente.

Inspectorul judiciar B. a arătat că nu cunoaşte normele minime de drept care să-i permită să fie judecător. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune ca orice hotărâre să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aprecierile sale neîntemeiate, fără a fi indicat niciun element de fapt, nu pot fi valorificate.

Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie stabileşte că rezoluţia de clasare cuprinde, printre altele, situaţia de fapt reţinută şi argumentarea soluţiei prin raportare la aspectele sesizate. Astfel, nefundamentându-şi aprecierile subiective (prin evidenţierea elementelor de fapt ce ar arăta comportamentul său neprofesionist), inspectorul judiciar nu a respectat nici acest act normativ.

În absenţa motivelor de fapt ce au stat la baza aprecierilor subiective, trebuie reţinut că inspectorul judiciar B. a dat dovadă de abuz de drept, singurul lui scop fiind de a-l desconsidera profesional printr-un act al Inspecţiei Judiciare şi de a încerca să-i facă rău prin sesizarea comisiei de evaluare.

De altfel, datele şi informaţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (text legal abrogat taci prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018) vizau strict elemente de fapt, nu aprecieri subiective neîntemeiate ale unui inspector judiciar. În cauză, astfel de elemente de fapt nu există, neputându-se reţine că aberaţiile neîntemeiate ale lui B. reprezintă date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării, fiind doar o metodă de denigrare a sa. Analiza utilităţii datelor transmise comisiei de evaluare trebuiau a fi apreciate de Inspecţia Judiciară, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (aplicat greşit de B., fiind un text abrogat). Practic, doar datele şi informaţiile utile puteau fi transmise comisiei de evaluare.

A menţionat că inspectorul judiciar B. nu a dispus transmiterea de date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării, ci a dispus transmiterea unui întreg act juridic - rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060). Practic, comisia de evaluare ar trebui să citească respectiva rezoluţie pentru a vedea ce informaţii conţine, urmând eventual a selecta (din cele 15 pagini) dacă doreşte a utiliza ceva. Este evident că nu acesta era scopul art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (text legal abrogat taci prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018).

Art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (aplicat greşit de B., fiind un text abrogat) nu conferea un drept Inspecţiei Judiciare de a transmite o rezoluţie de clasare. Textul menţionat viza doar date şi informaţii utile comisiei de evaluare, nu o rezoluţie de clasare.

Lipsa oricărui raţionament juridic, logic, a inspectorului judiciar B. este dovedită şi de faptul că, în condiţiile neîncălcării Codului deontologic şi a nesăvârşirii vreunei abateri disciplinare, recurentul-reclamant ar fi avut un comportament neprofesionist, necesar a fi avut în vedere de comisia de evaluare. Inspectorul judiciar se pare că nu cunoaşte că normele deontologice reglementează întreaga activitate profesională a judecătorilor, neputându-se reţine, în privinţa aceleiaşi acţiuni/inacţiuni, existenţa unui neprofesionist deontologic.

7. Instanţa de fond nu a analizat criticile privind faptul că rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060) nu a fost întocmită de un inspector judiciar imparţial, nefiind respectate garanţiile minime ce asigură protecţia sa împotriva arbitrariului. B. nu a respectat îndatorirea de a se abţine. Inspectorul judiciar a reţinut nefondat comportamentul său neprofesionist şi necesitatea sesizării comisiei de evaluare.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că susţinerile sale privind neutilizarea de inspectorul judiciar a formulei de adresare respectuoasă de tipul "prenume nume", în cazul său, nu au niciun suport probator, în condiţiile în care rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (ataşată cererii de chemare în judecată) evidenţiază acest aspect.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantului privind faptul că inspectorul judiciar nu i-a analizat niciuna din apărările sale (formulate în punctul de vedere depus în etapa verificărilor prealabile) nu au niciun suport probator, în condiţiile în care punctul său de vedere şi rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (ataşate cererii de chemare în judecată) evidenţiază acest aspect.

Astfel cum prevede art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod imparţial. Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie prevede că, în exercitarea atribuţiilor, inspectorii sunt obligaţi să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă şi neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparţialitate. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare stabileşte că inspectorii judiciari facilitează îndeplinirea scopului Inspecţiei Judiciare şi se abţin de la orice acte sau fapte de natură a pune în pericol realizarea obiectivelor acesteia.

Conform art. 3 alin. (2) din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor şi procurorilor, judecătorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură. Art. 7 din acelaşi act normativ stabileşte că judecătorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Art. 8 prevede judecătorii sunt obligaţi să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa legii, asigurându-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte şi să apere demnitatea, integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la procedurile judiciare. Art. 9, art. 10 reglementează imparţialitatea magistraţilor şi obligaţia de a se abţine în caz de incompatibilitate. Art. 23 din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor şi procurorilor stabileşte că judecătorii sunt datori să se abţină, potrivit legii, de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazurile care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.

În cauză, aceste principii au fost încălcate de inspectorul judiciar, în momentul în care a dispus sesizarea comisiei de evaluare. În afară de faptul că nu i-a analizat niciuna din apărările sale (formulate în punctul de vedere depus în etapa verificărilor prealabile), l-a tratat diferenţiat şi sub aspectul modului de adresare. Astfel, petentul era identificat ca fiind F., în timp ce reclamantul a fost identificat ca fiind A.. De altfel, şi inspectorul judiciar s-a definit ca fiind B.. Practic, respectivul inspector judiciar a folosit formula de adresare respectuoasă de tipul "prenume nume" atât în privinţa sa, cât şi în privinţa petentului, însă a refuzat să îi asigure acelaşi tratament reverenţios, fiind definit doar cu formula "nume prenume". Astfel, inspectorul judiciar a arătat că îl consideră inferior lui şi petentului, neasigurându-i acelaşi grad de respect, prin neutilizarea formulei de politeţe corespunzătoare.

Fără a indica vreun temei legal, inspectorul judiciar C. şi inspectorul-şef D. au apreciat că discriminarea sa nu are importanţă. Este o apreciere eronată, eu fiind singura persoană ce a fost identificată prin "nume şi prenume" în rezoluţia de clasare, restul persoanelor fizice fiind identificate cu formula reverenţioasă "prenume şi nume". Practic, i-a fost negată egalitatea de tratament. A mai precizat că, la 01.04.2021, a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea înregistrată de Inspecţia Judiciară, arătând că aceasta este neîntemeiată şi evidenţiind că se numeşte A. (nu A.).

A mai subliniat că reclamantul a fost considerat neprofesionist de inspectorul judiciar, ce a considerat necesară sancţionarea sa de comisia de evaluare, în condiţiile în care nu i-a fost adusă la cunoştinţă intenţia de a face aplicarea art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor. Astfel, nu se poate vorbi despre un inspector judiciar imparţial, în condiţiile în care a decis neprofesionalismul reclamantului, având o părere preconcepută despre acest aspect (ce a denaturat percepţia realităţii), fără a-i solicita un punct de vedere. Inspectorul judiciar l-a considerat vinovat că a avut o atitudine care nu respectă profesionalismul interacţiunii sociale, fără a-i oferi măcar ocazia de a-i dovedi nevinovăţia. Prin urmare, B. a avut o predispoziţie sau o prejudecată efectivă cu privire la soluţia de a sesiza comisia de evaluare.

Decizia inspectorului judiciar de a sesiza din oficiu comisia de evaluare, în urma efectuării de verificări prealabile, încalcă principiul transparenţei, prevăzut de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, nefiindu-i adusă la cunoştinţă intenţia respectivului de sesizare a comisiei de evaluare, ci doar soluţia sa finală. Totodată, e încălcat principiul contradictorialităţii, un astfel de aspect nefiind pus în discuţia părţilor interesate şi dreptul la apărare. Mai mult, inspectorul judiciar i-a ignorat apărările formulate prin punctul de vedere (ce vizau strict cererea de sancţionare disciplinară ce i-a fost comunicată), din care reieşea clar că comportamentul său a fost unul profesionist.

În fapt, inspectorul judiciar a prevăzut şi a urmărit sancţionarea sa pe orice plan posibil, chiar din perspectiva evaluării profesionale, depăşind limita verificărilor în materie disciplinară în mod părtinitor.

Din perspectiva comportamentului societăţii E. S.R.L. şi a lui F., inspectorul judiciar nu a reţinut că aceştia şi-au exercitat drepturile procesuale în mod abuziv, astfel:

- în calitate de avocat de peste 14 ani şi cadru didactic, F. ştia (sau cel puţin trebuia să ştie) la termenul din 08.03.2021 că procedura de citare era neîndeplinită cu pârâţii, instanţa neputând discuta aspecte ale cauzei cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi egalităţii de arme;

- cererea formulată la 08.03.2021 de F. privind revenirea asupra necesităţii citării pârâţilor a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod legal şi fundamentat. În cazul în care ar fi fost nemulţumit cu privire la această soluţie motivată, respectivul avea posibilitatea să exercite căile legale de atac împotriva încheierii din 08.03.2021;

- atunci când instanţa l-a chemat pe F. la ordine, punându-i în vedere să aibă un comportament adecvat, respectivul a replicat, întrerupând judecătorul;

- atunci când instanţa i-a atras atenţie lui F. că poate fi sancţionat cu amendă judiciară, respectivul a întrebat zeflemitor cât e cuantumul, neconformându-se măsurilor dispuse privind exercitarea poliţiei şedinţei;

- după închiderea dezbaterilor, la 08.03.2021, în ciuda avertizării conform art. 217 alin. (6) din C. proc. civ., F. a continuat să deranjeze solemnitatea şedinţei de judecată, vorbind fără a i se fi acordat cuvântul şi rămânând la pupitrul destinat părţilor. Astfel, respectivul a tulburat şedinţa şi a nesocotit măsurile luate în privinţa respectării ordinii şi bunei-cuviinţe. Strict pentru a face posibilă continuarea şedinţei de judecată, în privinţa restului dosarelor planificate, s-a impus evacuarea din sala de judecată a lui F.;

- conform art. 194 lit. a) C. proc. civ., indicarea unui nume şi prenume al pârâtului persoană fizică de "G.", în condiţiile în care la termenul din 05.04.2021 s-a prezentat o persoană cu numele H., iar E. S.R.L. a refuzat a preciza dacă e vorba de aceeaşi persoană fizică şi a formulat o cerere de renunţare la judecată, dovedeşte că E. S.R.L. şi F. au urmărit un abuz de drept. Ascunderea datelor reale de identificare ale unui pârât nu poate avea altă justificare;

- conform art. 194 lit. a) C. proc. civ., indicarea unor adrese de citare a pârâţilor la care aceştia nu locuiau şi nu-şi desfăşurau activitatea (aspect reţinut de agentul procedural, valorificat de instanţă la 08.03.2021), dovedeşte că E. S.R.L. şi F. au urmărit un abuz de drept. Ascunderea datelor reale ale ambilor pârâţi nu poate avea altă justificare;

- faptul că E. S.R.L. a refuzat să răspundă solicitării de a indica dacă pârâtul "G." era, de fapt, H., ce ar fi putut duce la judecarea pe fond a cauzei chiar la termenul din 05.04.2021, dovedeşte că demersul procesual al societăţii şi al lui F. era unul abuziv.

Astfel cum prevede art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă.

B. a demonstrat că e rupt de orice realitate a justiţiei, neputând vedea evidentul din comportamentul societăţii E. S.R.L. şi a lui F.. De altfel, inspectorul judiciar B. nu cunoaşte rolul şi limitele exercitării poliţiei şedinţei, în condiţiile în care, la termenul din 08.03.2021, F. a demonstrat că nu este un partener al justiţiei, în sensul art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Art. 56 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocaţi, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287/19.12.2019 şi asumat de Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Hotărârea Comisiei Permanente nr. 264/16.12.2019 şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 2310/27.09.2019, prevede:

"Avocatul poate contribui la o bună organizare şi desfăşurare a şedinţei de judecată prin implicarea sa responsabilă în stabilirea zilelor şi a orelor de strigare a cauzei, precum şi prin respectarea dispoziţiilor instanţei referitoare la cauzele în care sunt incidente motive de amânare fără discuţie, respectiv la luarea cu prioritate a unor cauze".

Nu trebuie omis faptul că lui F. nu i s-a aplicat o amendă judiciară la termenul din 08.03.2021 (aspect ce arată gradul ridicat al reclamantului de receptivitate şi toleranţă chiar la comportamente zeflemitoare şi lipsite de respect), interesul superior al justiţiei implicând doar posibilitatea de a putea continua şedinţa de judecată a celorlalte dosare (în cadru solemn), aspect posibil doar prin evacuarea din sală a respectivului, după închiderea dezbaterilor.

În condiţiile în care F. continua să vorbească fără să i se fi acordat cuvântul (după închiderea dezbaterilor) şi a refuzat a se opri şi a părăsi pupitrul destinat părţilor, este evidentă lipsa de respect manifestată de acesta faţă de actul de justiţie, faţă de judecătorul cauzei şi faţă de justiţiabilii prezenţi în sală (în privinţa cărora nu putea fi efectuată strigarea cauzei).

În condiţiile în care inspectorul judiciar nu a evidenţiat ce acţiune/inacţiune ar fi constituit "o atitudine care nu respectă întocmai profesionalismul interacţiunii sociale", este evident că sesizarea comisiei de evaluare este neîntemeiată, neconţinând date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării. De altfel, chiar inspectorul judiciar a evidenţiat că aprecierea sa nu se bazează pe niciun element de fapt, din verificările efectuate nefiind "decelate elemente de mimică, gestică, context etc.".

8. Instanţa de fond nu a analizat criticile privind faptul că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (menţionate de reclamant), inspectorul judiciar B. a urmărit doar să-îi aducă atingere demnităţii şi să îl insulte. B. a avut o atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu (la momentul dispunerii sesizării comisiei de evaluare) faţă de reclamant. Aprecierile sale neîntemeiate, părtinitoare, fără niciun fundament faptic, au avut ca unic scop desconsiderarea, insultarea şi umilirea reclamantului, aspect de nepermis în cadrul Inspecţiei Judiciare. Conform art. 17 din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.

9. În mod eronat instanţa de fond a reţinut că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (menţionate de reclamant), inspectorul judiciar B. nu a încălcat autoritatea/puterea de lucru judecat a încheierii pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti la 23.03.2021, în dosarul nr. x/2021. Necontestarea de către părţi a celor reţinute în încheierile din 08.03.2021 şi 23.03.2021 face ca aceste încheieri să dovedească, definitiv, comportamentul său profesionist.

Instanţa de fond a făcut confuzie între atribuţia prevăzută de art. 45 din Legea nr. 317/2004 (ce nu face obiectul prezentei judecăţi) şi sesizarea comisiei de evaluare conform art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007.

Instanţa de fond trebuia să reţină că profesionalismul său a fost reţinut definitiv prin încheierea din 23.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, acest aspect nemaiputând face obiectul sesizării comisiei de evaluare.

Prin încheierea din 23.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare a recurentului-reclamant, formulată de E. S.R.L. În considerentele încheierii, s-a reţinut că, la termenul din 08.03.2021, şi-a exercitat legal şi corect atribuţiile prevăzute de lege. În plus, judecătorul respectiv a subliniat că anumite alegaţii cu privire la comportamentul meu din 08.03.2021 sunt lipsite de orice fundament factual.

Dosarul nr. x/2021 a fost soluţionat de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti la data de 05.04.2021, fără a fi contestată soluţia din 23.03.2021 pronunţată cu privire la respingerea cererii de recuzare. Astfel, considerentele încheierii din 23.03.2021 se bucură de autoritate de lucru judecat, Inspecţia Judiciară neputând să reţină contrariul, neputând nici măcar să analizeze diferit problemele tranşate de judecătorul ce a respins cererea de recuzare. Chiar dacă s-ar reţine incidenţa puterii de lucru judecat (şi nu a autorităţii de lucru judecat), această concluzie îşi păstrează valabilitatea. Astfel, inspectorul judiciar B. nu avea cum să aprecieze că comportamentul reclamantului ar fi fost neprofesionist. De altfel, necontestarea de către părţi a celor reţinute în încheierile din 08.03.2021 şi 23.03.2021 face ca aceste încheieri să dovedească, definitiv, comportamentul său profesionist.

Puterea de lucru judecat a încheierii din 23.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, obligatorie pentru toate persoanele fizice/juridice, impune că ceea ce s-a constatat şi statuat de respectiva instanţă nu mai poate fi contrazis de un inspector judiciar. Practic, B. nu a dat eficienţă lucrului judecat.

10. În mod nelegal instanţa de fond a reţinut opozabilitatea faţă de reclamant a faptului că rezoluţia de clasare depusă la dosar de Inspecţia Judiciară (nr. 2837 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x din 14.10.2021) ar fi fost confirmată de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi ar fi fost avizată de directorul de direcţie.

Rezoluţia de clasare nr. 2837 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x din 14.10.2021, care i-a fost comunicată de Inspecţia Judiciară (ataşată cererii de chemare în judecată), nu este confirmată de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi nici nu este avizată de directorul de direcţie. Este inadmisibil a se accepta că i s-a comunicat un act juridic neconfirmat şi neavizat (astfel cum l-a ataşat cererii de chemare în judecată), în timp ce acelaşi act juridic este depus la dosar de Inspecţia Judiciară confirmat şi avizat, fiind valorificat cel din urmă. O interpretare contrară ar duce la posibilitatea existenţei aceluiaşi act juridic în forme diferite (confirmat/avizat, cât şi neconfirmat/neavizat), situaţie absurdă.

Conform art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. În cauză, această confirmare lipseşte de pe exemplarul rezoluţiei comunicate recurentului-reclamant.

Conform Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, în cazurile în care Legea nr. 317/2004 prevede expres că un act se confirmă de inspectorul-şef, după avizarea de directorul de direcţie, inspectorul-şef poate confirma actul sau, în caz contrar, dispune una din soluţiile prevăzute expres de lege. În cauză, această avizare lipseşte de pe exemplarul rezoluţiei comunicate recurentului-reclamant. Prin urmare, ele nu există şi nici nu ar putea să îi fie opozabile.

Principiul opozabilităţii faţă de terţi (art. 1281 din C. civ.) este aplicabil actelor unilaterale, conform art. 1325 din C. civ.. Doar comunicarea avizului/confirmării, alături de rezoluţia de clasare, ar trebui să producă efecte juridice (clasarea sesizării), fiind în acelaşi timp o condiţie de opozabilitate a actului unilateral, în ansamblul său.

11. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, în baza cărora inspectorul judiciar B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare, vor fi anulate de o instanţă de judecată, în dosarul nr. x/2021.

Constatarea nelegalităţii respectivelor acte normative va atrage nelegalitatea actelor contestate de mine prin cererea de chemare în judecată.

12. Rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (lucrarea nr. 21-1060 din 29.04.2021), în privinţa considerentelor ce vizau sesizarea comisiei de evaluare, va fi anulată de o instanţă de judecată, în dosarul nr. x/2021.

În dosarul nr. x/2021 înregistrat de Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (lucrarea nr. 21-1060 din 29.04.2021), în privinţa considerentelor ce vizau sesizarea comisiei de evaluare. Anularea acestui act va demonstra că inspectorul judiciar a săvârşit abaterile disciplinare sesizate de recurentul-reclamant din prezenta cauză.

Toate aceste aspecte dovedesc culpa instanţei de fond şi faptul că inspectorul judiciar B. a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i) prima teză, j), m), s), t) din Legea nr. 303/2004, în privinţa aprecierilor acestuia privind sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676/04.10.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor (conform considerentelor rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021).

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- respingerea cererii de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

- respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.

În esenţă, a considerat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât a răspuns capetelor de cerere cuprinse în acţiune, a analizat probele şi documentele depuse de părţi în sprijinul celor solicitate, iar hotărârea este motivată, conform normelor legale.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că acesta reglementează posibilitatea casării sentinţei de fond, în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acestea fiind în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reţinute faţă de modalitatea de instrumentare a cauzei de către judecătorul Curţii de Apel Bucureşti.

A apreciat că nici criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent şi amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantului. În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera ca hotărârea este motivată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a învederat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, constatând că actele administrative contestate sunt legale şi temeinice, fiind dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale. În mod corect a constatat instanţa de fond că rezoluţia nr. C21-1738 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2837/14.10.2021 emisă în dosarul nr. x, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 45 ind. l alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea acesteia.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat note scrise prin care a arătat că prin Decretul Preşedintelui României nr. 1757 din 28 decembrie 2022, domnul B. a fost eliberat din funcţia de judecător prin pensionare, motiv pentru care nu mai este posibilă atragerea răspunderii disciplinare a acestuia.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.

În şedinţa din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a judecării recursului şi cererea de probatorii formulate de recurentul-reclamant, precum şi excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de instanţă din oficiu, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, recurentul-reclamant a solicitat exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorul B., inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i) prima teză, j), m), s), t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, fiind nemulţumit de aprecierile făcute de acesta în considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (lucrarea nr. 21-1060 din 29.04.2021) privind sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 2837/14.10.2021 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x, în temeiul art. 45 alin. (4) teza I din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. C21-1738/04.11.2021 emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.

În prezenta cauza, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. C21-1738/04.11.2021 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, rezoluţiei nr. 2837/14.10.2021 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor sau obligarea pârâtei să dispună începerea cercetării disciplinare faţă de inspectorul judiciar B. care a emis rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 în lucrarea nr. 21-1060.

Soluţionând cauza, în raport de actele şi dispoziţiile legale incidente, prima instanţă a reţinut că nu există niciun motiv de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea actelor administrative atacate, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte aminteşte că acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului la apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanţă cu ocazia soluţionării cauzei, a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ci pretinde încălcarea unor principii fundamentale (transparenţa, contradictorialitatea, dreptul la apărare) de către inspectorul judiciar B. atunci când a apreciat necesară sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

Or, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, având în vedere că recurentul-reclamant nu a arătat care sunt regulile de procedură încălcate de prima instanţă a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din modul în care a fost motivată şi structurată cererea de recurs, Înalta Curte constată că pot fi încadrate şi analizate din perspectiva acestui motiv de casare, în prima ipoteză a textului de lege care vizează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant la pct. 6, 7 şi 8 din cererea de recurs.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu i-a analizat: (pct. 6.) criticile privind faptul că prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060), inspectorul judiciar B. nu şi-a motivat soluţia de sesizare a comisiei de evaluare, neindicând ce date şi informaţii ar fi utile respectivei comisii; (pct. 7) criticile privind faptul că rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060) nu a fost întocmită de un inspector judiciar imparţial, nefiind respectate garanţiile minime ce asigură protecţia împotriva arbitrariului; (pct. 8) criticile privind faptul că, prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 (menţionate de reclamant), inspectorul judiciar B. a urmărit doar să îi aducă atingere demnităţii şi să îl insulte, făcând aprecieri neîntemeiate, părtinitoare şi fără niciun fundament faptic.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor criticilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Instanţa de control judiciar observă că o parte din criticile pe care recurentul-reclamant susţine că nu i-au fost analizate de instanţa de fond au fost îndepărtate de instanţă, în mod implicit, prin maniera diferită de soluţionare a unor aspecte esenţiale referitoare la existenţa/inexistenţa indiciilor privind săvârşirea de către inspectorul judiciar B. a vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel încât analiza lor explicită nu se mai justifica. Or, instanţa de judecată nu era obligată să urmeze linia de argumentaţie a părţii şi să demonstreze în mod explicit argumentele pe care le consideră neîntemeiate, ci înlăturarea acestor argumente poate să decurgă implicit din incompatibilitatea lor cu argumentele însuşite de instanţă.

Prin urmare, nu poate fi reţinută o motivarea insuficientă raportat la sentinţa atacată, cât timp instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului-reclamant nu este de natură să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, fiind nemulţumit de soluţia de clasare precum şi de cea de respingere a plângerii.

Preliminar, se reţine că, în prezenta cauză, instanţa nu a fost investită cu analiza legalităţii sesizării Comisiei de evaluare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (sesizare dispusă prin rezoluţia IJ de clasare nr. 1319/29.04.2021 şi anulată prin sentinţa civilă nr. 1316/28.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul civil nr. x/2021) şi nici cu verificarea pretinselor motive de nulitate a Hotărârilor Plenului CSM nr. 676/2007 şi nr. 10/2008 şi de nulitate parţială a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului CSM. nr. 676/2007 (care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal), ci cu privire la analiza legalităţii rezoluţiilor nr. C21-1738/04.11.2021 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi nr. 2837/14.10.2021 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x prin care s-a clasat sesizarea recurentului-reclamant.

În concret, recurentul-reclamant este nemulţumit de neîmpărtăşirea punctului său de vedere de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i) prima teză, j), m), s), t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor în ceea ce îl priveşte pe judecătorul B., inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare, ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acestuia.

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor legale în scopul vătămării unei persoane, putând intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor legale care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Se afirmă, în esenţă, de către recurentul-reclamant că instanţa de fond a reţinut în mod greşit posibilitatea inspectorului judiciar de a dispune sesizarea comisiei de evaluare, în absenţa unui temei de drept valid, că inspectorul judiciar avea obligaţia de a şti să interpreteze actele normative şi, dacă ar fi ştiut acest lucru, şi-ar fi dat seama că, începând cu 18 octombrie 2018, Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările şi completările ulterioare) şi nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare) nu mai au fundament juridic, nefiind vorba de hotărâri ale secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M.

În ceea ce priveşte Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii anterior menţionate, Înalta Curte constată că este nerelevant caracterul legal sau nelegal al acestora cât timp ele erau în vigoare la momentul emiterii actelor de către inspectorul judiciar, întrucât nu se poate cere unui inspector judiciar să facă aprecieri cu privire la legalitatea unor acte normative pe care le pune în aplicare.

În speţă, inspectorul judiciar, prin rezoluţia nr. 1319/29.04.2021, a dispus sesizarea Comisiei de Evaluare în baza art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, care a fost adoptată în temeiul art. 39 alin. (6) din Legea 303/2004, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din 29 noiembrie 2007 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 918 din 15 noiembrie 2016.

Atât la momentul publicării Hotărârii nr. 676/2007 în Monitorul Oficial, cât şi la momentul republicării ei, art. 39 alin. (6) din Legea 303/2004 prevedea că "Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii."

Ulterior, prin Legea 242/2018, art. 39 alin. (6) din Legea 303/2004 a fost modificat, având următorul conţinut:

"Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii."

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"Dacă o normă de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligaţie îi revine autorităţii care a emis prima actul."

Modificarea art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2044, adusă prin Legea nr. 242/2018 (actul normativ de nivel superior) nu a abrogat expres Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (norma de nivel inferior), ci ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a emis Hotărârea nr. 1113/2021 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 988 bis din 15 octombrie 2021 ale cărei dispoziţii (art. 20 alin. (2) au conţinut identic cu art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, ceea ce s-a eliminat fiind doar menţiunile cu privire la magistraţii procurori.

Prin urmare, nu se poate reţine săvârşirea unei abateri disciplinare în sarcina inspectorului judiciar care la momentul aprecierii cu privire la sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dispusă prin rezoluţia IJ de clasare nr. 1319/29.04.2021, s-a raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, act normativ în vigoare la data sesizării.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a reţinut în mod just că prin sesizarea comisiei de evaluare, în baza considerentelor rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021, inspectorul judiciar nu a încălcat legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.

Astfel, în activităţile concrete derulate în vederea soluţionării sesizărilor, în conformitate cu procedurile şi normele legale ce reglementează activitatea de inspecţie, Inspecţia Judiciară (care îşi exercită atribuţiile prin inspectori judiciari potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată) poate colecta şi prelucra date cu caracter personal conţinute în documentele accesate în sistemul informatic Ecris al instanţelor de judecată, în comunicările de relaţii sau rezultate în urma verificărilor directe la instanţe, ori elaborate de alte instituţii/autorităţi şi comunicate Inspecţiei Judiciare, fiind înregistrată ca operator de date cu caracter personal.

Aşadar, inspectorul judiciar nu a folosit datele cu caracter personal ale recurentului-reclamant pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei sale, iar rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 a fost comunicată către un alt organism (comisia de evaluare) care, la rândul său, este abilitat de lege să procedeze la evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor prin raportare la actele de control întocmite de Inspecţia judiciară.

Alte critici aduse sentinţei instanţei de fond de către recurentul-reclamant vizează reţinerea calităţii/competenţei inspectorului judiciar de a sesiza comisia de evaluare prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021, obligaţia acestuia de a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu, precum şi depăşirea competenţei, limitelor de apreciere şi limitelor de sesizare.

Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676/2007 potrivit cărora:

"(...) Inspecţia Judiciară şi judecătorii, respectiv procurorii care ocupă funcţii de conducere la instanţa sau, după caz, la parchetul unde îşi desfăşoară activitatea judecătorul sau procurorul evaluat sau la instanţele, respectiv parchetele ierarhic superioare pot transmite şi din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării", coroborat cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, din care reiese că Inspecţia Judiciară îşi desfăşoară activitatea prin inspectori judiciari, apreciază că nu se poate reţine, cum eronat susţine recurentul-reclamant, că inspectorul judiciar nu ar fi avut calitatea/competenţa legală să comunice rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 către Comisia de evaluare a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 3.

Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 care reglementează posibilitatea inspectorilor judiciari de a face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente, nu se conturează săvârşirea vreunei abateri disciplinare în sarcina inspectorului judiciar prin simpla exercitare de către acesta a prerogativei conferită de art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676/2007.

În plus, dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676/2007 nu reglementează modalitatea în care se pot transmite datele şi informaţiile pe care inspectorul judiciar le apreciază a fi utile pentru efectuarea evaluării de către comisia de evaluare şi nici nu prevede obligaţia de a se întocmi un proces-verbal din oficiu de către Inspecţia Judiciară în această situaţie, astfel că susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate.

Referitor la critica privind neanalizarea de către prima instanţă a lipsei de motivare a rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 emisă în lucrarea nr. 21-1060 de către inspectorul judiciar B. (pct. 6 din cererea de recurs), Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate (paragraful 2, pagina 21) se află raţionamentul judecătorului de fond prin care s-a apreciat că inspectorul judiciar şi-a argumentat soluţia adoptată, fără a se identifica încălcarea de către acesta, cu rea-credinţă sau din neglijenţă, a vreunei norme legale sau regulamentare, aplicabile în materie. Trebuie amintit faptul că, în prezenta cauză, instanţa de fond nu a fost investită să constate nulitatea rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 în privinţa sesizării Comisiei de evaluare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, prin prisma nemotivării sau a caracterului contradictoriu, aceste aspecte făcând obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, câtă vreme instanţa a fost investită să se pronunţe asupra rezoluţiilor prin care s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, o analiză detaliată a criticilor de nelegalitate privind nemotivarea unui alt act administrativ individual nu putea face obiectul analizei instanţei de fond.

Recurentul-reclamant a mai susţinut o lipsă de imparţialitate a inspectorului judiciar şi nerespectarea de către acesta a unor garanţii minime care să îi asigure protecţia împotriva arbitrariului materializată prin: neanalizarea niciuneia dintre apărările formulate de recurentul-reclamant prin punctul de vedere depus în etapa verificărilor prealabile, tratamentul diferenţiat sub aspectul modului de adresare, respectiv folosirea formulei de tipul "nume prenume" în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant, ori faptul că inspectorul judiciar a urmărit doar să-i aducă atingere demnităţii şi să îl insulte.

Instanţa de control judiciar apreciază că aceste aspecte nu evidenţiază o lipsă de imparţialitate din partea inspectorului judiciar, fiind mai degrabă rezultatul unor aprecierii subiective a recurentului-reclamant care este nemulţumit de soluţia adoptată de inspectorul judiciar.

Totodată, nu se poate reţine nerespectarea de către inspectorul judiciar a unor garanţii minime care să îi asigure recurentului-reclamant protecţie împotriva arbitrariului prin neaducerea la cunoştinţă a intenţiei de sesizare a comisiei de evaluare, ci doar a soluţiei finale, câtă vreme dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd că doar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin considerentele rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021, inspectorul judiciar nu a încălcat autoritatea/puterea de lucru judecat a încheierii din 08.03.2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de E. S.R.L. împotriva judecătorului A.. Prin verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. 21-1060 emisă de inspectorul judiciar B. s-a analizat existenţa/inexistenţa indiciilor săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, cu modificările şi completările ulterioare şi nu existenţa/inexistenţa vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului reglementate expres de C. proc. civ. şi cu privire la care s-a pronunţat instanţa de judecată în dosarul x/2021

Este nefondată şi critica expusă de recurentul-reclamant la punctul 10 din cererea de recurs, cu privire la faptul că rezoluţia de clasare nr. 2837 emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. x nu a fost confirmată de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi nici nu a fost avizată de directorul de direcţie.

În acest sens, în mod just a reţinut instanţa, în raport de actele din dosar, că exemplarul aflat la filele x conţine semnătura inspectorului judiciar care a întocmit rezoluţia de clasare contestată, fiind avizată de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi confirmată de inspectorul şef, cu respectarea exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţie Judiciare nr. 51/2021, cât şi cele ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Faptul că exemplarul rezoluţiei de clasare care a fost transmis recurentului-reclamant nu conţine avizarea/confirmarea nu afectează validitatea actului, deoarece nici Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, şi nici Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie nu impun o asemenea condiţie, iar exemplarul original conţine avizul Directorului de Direcţie, respectiv confirmarea inspectorului-şef, fiind păstrat la dosarul de bază (dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 21-1060), care conţine toate actele care au stat la baza măsurilor dispuse prin rezoluţie.

Prin critica expusă de recurentul-reclamant la pct. 11 din cererea de recurs, se susţine că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, în baza cărora inspectorul judiciar B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare, vor fi anulate de o instanţă de judecată, în dosarul nr. x/2021, iar constatarea nelegalităţii acestor acte normative va atrage nelegalitatea actelor contestate prin prezenta cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii anterior menţionate, Înalta Curte constată că este nerelevant caracterul legal sau nelegal al acestora cât timp ele erau în vigoare la momentul emiterii rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 de către inspectorul judiciar, întrucât nu se poate cere unui inspector judiciar să facă aprecieri cu privire la legalitatea unor acte normative pe care le pune în aplicare. Prin urmare, chiar şi în situaţia în care acestea vor fi anulate (definitiv) în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nu pot influenţa soluţia din prezenta cauză.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, nici anularea rezoluţiei nr. 1319/29.04.2021 emisă de către inspectorul judiciar în lucrarea nr. 1060 din 29.04.2021, în privinţa considerentelor ce vizau sesizarea comisiei de evaluare, care formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, nu este de natură să demonstreze, în mod automat, că inspectorul judiciar a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor deoarece modul în care magistraţii (în speţă, inspectorul judiciar) instrumentează, apreciază, califică şi soluţionează cererile dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 605 din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.