Statutory delegation of national dog registry to veterinary college precludes public procurement challenge to implementing order

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să anuleze art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza I din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al A.N.S.V.S.A., prin care se indică faptul că Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân se află în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari din România şi, ca o consecinţă a admiterii petitului nr. 1, să fie obligată Autoritatea să ia în administrare şi funcţionare în cadrul A.N.S.V.S.A. Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (R.E.C.S.), şi să fie obligată Autoritatea la organizarea unei licitaţii transparente, prin care acest serviciu public (R.E.C.S.) să poată fi atribuit oricărei entităţi private; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 03 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta A. al Animalelor Domestice şi de Companie (READC), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A).

Totodată, s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVRO) în favoarea pârâtei.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. al Animalelor Domestice şi de Companie a formulat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca o chestiune prealabilă a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea cauzei până la pronunţarea unei soluţii în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul CCR. A considerat că dezlegarea prezentei speţe depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, aşa cum chiar instanţa de fond a reţinut:

"dezlegările instanţei constituţionale sunt decisive în economia cauzei (pierderea legitimităţii constituţionale a soluţiei legislative va atrage nulitatea derivată a actului administrativ emis în baza actului normativ cu forţă juridică superioară)".

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat faptul că R.E.C.S. este un serviciu public de interes naţional şi că înainte de înfiinţarea R.E.C.S (Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân) şi atribuirea acestuia către C.M.V. (Colegiul Medicilor Veterinari), mai existau încă două registre naţionale şi obligatorii de monitorizare a animalelor, şi anume: Registrul agricol, respectiv Registrul vaccinuri la A.N.S.V.S.A pentru raportarea către Oficiul Internaţional pentru Epizootii (IOE International Office of Epizootics), iar până la emiterea ordinului contestat, înregistrarea câinilor era gratuită în Registrul agricol.

Aşadar, R.E.C.S. a fost înfiinţat şi creat la nivel naţional cu intenţia de a deservi o întreagă ţară, fiind un serviciu de interes public naţional si nu unul privat, prin încercarea de luare în evidentă a tuturor câinilor cu stăpân din România. Din aceste motive, datele conţinute de registrul în cauză trebuie să fie publice, să poată fi accesate de publicul larg, însă, odată cu trecerea R.E.C.S, în subordinea Colegiului Medicilor Veterinari, datele publice deţinute de A.N.S.V.S.A. prin informaţiile din registru au devenit inaccesibile pentru cetăţeni, C.M.V. devenind utilizator unic al Registrului, deoarece toţi medicii veterinari care doresc să-l acceseze trebuie să fie aprobaţi, mai întâi, de Colegiu.

A mai arătat recurenta-reclamantă că în momentul în care a încercat să obţină anumite informaţii de la C.M.V., care nu demult erau publice, acesta a refuzat să comunice ceea ce i s-a solicitat, motivând că nu este obligat să facă cunoscute acele lucruri pentru că nu este o autoritate publică şi nu se supune transparenţei, adică Legii nr. 544/2001 privind liberal acces la informaţiile de interes public şi Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Fiind un serviciu public, această colecţie de informaţii cu privire la câinii cu stăpân, nu putea să fie dată în gestiunea unei entităţi private printr-un Ordin al A.N.S.V.S.A., fapt ce duce la o nelegalitate a acestui ordin. Date fiind aceste lucruri, un serviciu de interes public ce are legătură cu sănătatea publică, drept garantat de Constituţie în art. 34, care din pricina legislaţiei în vigoare ce condiţionează vaccinul antirabic gratuit şi obligatoriu de înregistrarea în R.E.C.S. şi implicit de plata unei sume de bani, este dat în utilizarea şi administrarea unei entităţi care nu pare deloc că ar acţiona în favoarea cetăţenilor.

Astfel, transparenţa care exista în momentul în care registrul se afla la o autoritate publică, pur şi simplu a dispărut odată cu Ordinul nr. 1/2014 al A.N.S.V.S.A. prin care R.E.C.S. a fost dat în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari. R.E.C.S. s-a transmis în subordinea unui ONG, fără o licitaţie publică, transparentă şi prealabilă, fără a se studia care vor fi consecinţele sau dacă ar fi existat alte variante mai benefice.

Din acest motive, recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de fond a aplicat greşit normele materiale referitoare la procedura de achiziţii publice de la acea dată (dar şi cele ulterioare) prevăzută în O.U.G. nr. 34/2004, art. 3 lit. f) potrivit cărora un contract de achiziţii publice are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, autoritatea publică având obligaţia să atribuie contractul de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie şi nu în mod discreţionar, pentru a nu se ajunge la încălcarea art. 16 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi. Prin acţiunile care ar trebui să fie desfăşurate de C.M.V., odată cu R.E.C.S., microcipare, înregistrare, vaccinare, se are în vedere exact un serviciu de interes public pentru populaţie, astfel că instanţa de judecată ar fi trebuit să observe faptul că nu s-a respectat procedura de achiziţii publice prevăzută în normele în vigoare şi să anuleze actul.

Mai mult decât atât, un alt argument întăreşte nerespectarea normelor de achiziţii publice şi anume faptul că utilizatorii sunt doar persoanele acceptate de C.M.V., deşi acest serviciu ar fi trebuit să fie public, (fiind încălcat în acest mod dreptul cetăţenilor la informaţiile de interes public, drept prevăzut la nivelul art. 31 din Constituţia României).

Contrar argumentelor instanţei de fond cum că ar fi trebuit să analizeze şi alte acte normative superioare ce reglementează alte domenii, recurenta-reclamantă a arătat că şi aceste dispoziţii sunt nesocotite prin acordarea în gestiunea CVMRO a acestui Registru. Aşadar, instanţa de fond nu trebuia să analizeze aceste dispoziţii (legalitatea sau constituţionalitatea), ci doar să observe faptul că articolele contestate nu respectă nici dispoziţiile superioare la care s-a făcut referire.

Aşa cum se prevede în O.G. nr. 28/2008 la art. 3, Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, nemaifiind nevoie în principal de un alt registru sau de un registru atribuit direct unei entităţi anume, fără o licitaţie prealabilă.

CMVRO căruia i s-a atribuit R.E.C.S. este o formă juridică nonprofit dar, cu toate acestea, emite facturi în momentul în care se produc/efectuează operaţiuni în R.E.C.S., aspect contrar statutului Colegiului şi Ordonanţei nr. 26/2000 unde se prevede faptul că persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi se pot constitui în asociaţii/fundaţii fără scop patrimonial. De asemenea, Colegiul ar trebui să fie independent în raport cu orice autoritate publică şi nu ar trebui să urmărească obţinerea de profit, aşa cum se întâmplă în prezent prin faptul că acesta gestionează R.E.C.S. şi emite facturi/chitanţe.

Referitor la argumentul instanţei în sensul că articolele contestate respectă şi art. 77 din Legea nr. 24/2000, recurenta-reclamantă arătă faptul că acest articol prevede că ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, or articolele contestate (art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza întâi din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al ANSVSA) nu respectă dispoziţiile legale prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 34/2006, O.G. nr. 28/2008, O.G. nr. 26/2000, motiv pentru care instanţa de fond a aplicat în mod greşit şi aceste norme de drept material referitoare la tehnica legislativă.

În ceea ce priveşte argumentul instanţei potrivit căruia soluţia normativă solicitată prin al doilea petit ar excede competenţei generale a instanţei judecătoreşti, fiindcă s-ar ajunge la o imixtiune nepermisă în procesul de legiferare şi s-ar încălca principiul separaţiei şi echilibrului puterilor statului consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, recurenta-reclamantă consideră că acest argument este eronat raportat la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care arată soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios, neexistând în această situaţie nicio imixtiune între puterile statului. Astfel, instanţa poate inclusiv să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau chiar să efectueze o anumită operaţiune administrativă, exact ceea ce s-a solicitat prin al doilea petit, prin cele două teze ale sale (consecinţă a admiterii petitului nr. 1, fie să oblige autoritatea să ia în administrare şi funcţionare în cadrul A.N.S.V.S.A. a Registrului de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân (RECS), fie să oblige autoritatea la organizarea unei licitaţii transparente prin care acest serviciu public să poate fi atribuit oricărei entităţi private.

În concluzie, având în vedere toate argumentele prezentate, a solicitat admiterea recursului formulat cu consecinţa anulării art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza întâi din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al ANSVSA.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că actele emise în baza unei legi, ordonanţe sau hotărâri a Guvernului trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii contrare acestora. În toate cazurile, aceste acte nu pot cuprinde norme juridice primare şi nu pot contraveni niciunei norme cuprinse într-un act normativ ierarhic superior.

Normele de tehnică legislativă cer ca în formula introductivă a acestor acte să se indice expres actul normativ superior pe care se întemeiază, precum şi celelalte temeiuri juridice, în preambulul Ordinului nr. 1/2014 fiind menţionat, pe lângă temeiurile juridice, şi actul normativ superior în baza căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 258/2016.

În condiţiile în care RECS a fost dat în gestiunea CMV printr-o lege, printr-o normă cu caracter imperativ, intimata nu poate repartiza în mod aleatoriu acest registru, motiv pentru care a invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat să fie obligată autoritatea să ia în administrare şi funcţionare Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân, fie să organizeze o licitaţie transparentă prin care acest serviciu public să poată fi atribuit oricărei entităţi private.

Nu în ultimul rând, a precizat că pentru stabilirea categoriilor de persoane care pot fi utilizatori, identificatori sau operatori ai RECS au fost avute în vedere reglementările la nivel european din domeniul mişcării animalelor de companie, respectiv prevederile Regulamentelor CE 576/2013 şi 577/2013, care prevăd faptul că implantarea transponderului reprezintă o intervenţie invazivă pentru efectuarea căreia este nevoie de o anumită calificare. Prin urmare, transponderele ar trebui implantate numai de o persoană calificată, iar, în situaţia în care un stat autorizează alte persoane în afara medicilor veterinari să implanteze aceste dispozitive, trebuie să fie stabilite normele privind calificarea minimă a acestor persoane.

Intimatul-intervenient Colegiul Medicilor Veterinari din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic.

Cu privire la cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă a arătat că este nefondată, pe acest aspect pronunţându-se deja Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 4515/18.09.2020.

În ceea ce priveşte netemeinicia argumentelor privind încălcarea art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2016 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a arătat că dispoziţiile la care face referire recurenta-reclamantă nu au nicio legătură cu situaţia care stă la baza gestionării Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân de către Colegiul Medicilor Veterinari din România, deoarece această gestiune nu a fost stabilită în favoarea CMVRO prin contract de achiziţie a unor lucrării şi/sau servicii, ci a fost stabilită prin norme cuprinse în Legea nr. 258/2013 şi în O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Referitor la netemeinicia argumentelor întemeiate pe dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 28/2008 privind Registrul Agricol, a arătat că recurenta-reclamantă nu a invocat şi nu invocă în cauza încălcarea art. 3 din O.G. nr. 28/2008, ci face doar o comparaţie între Registrul Agricol reglementat prin respectivele norme şi Registrul de evidenta a câinilor cu stăpân, comparaţie în baza căreia susţine că înfiinţarea RECS ar fi inutilă. În opinia intimatului-intervenient, aceste argumente sunt inadmisibile întrucât nu se refera la încălcarea unei norme de drept material. În plus, vizează chestiuni de oportunitate în legătură cu înfiinţarea RECS şi nu pot afecta legalitatea art. 2, lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza I din Anexa Ordinului nr. 1/2014.

A mai arătat, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, că organizaţia Colegiul Medicilor Veterinari din România nu a fost înfiinţat în baza O.G. nr. 26/2000.

Astfel, Colegiul Medicilor Veterinari din România reprezintă organizaţia profesională înfiinţată prin Legea nr. 160/1998, cu scopul clar de a gestiona organizarea şi exercitarea în România a profesiunii reglementată sectorial prin Directiva nr. 2005/36/CE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 255/30.09.2005 şi transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 200/2004, prin H.G. nr. 1477/2003 (abrogată şi înlocuită cu H.G. nr. 469/2015) şi prin H.G. nr. 860/06.06.2004. Spre deosebire de o asociaţie înfiinţată în baza Legii nr. 26/2006, Colegiul Medicilor Veterinari nu este controlat de o persoana sau de un grup de persoane, având organe complexe de conducere, stabilite prin lege şi alese prin votul tuturor medicilor veterinari din România. Întrucât Colegiul Medicilor Veterinari nu a fost înfiinţat în baza O.G. nr. 26/2000, prevederile acestui act normativ nu prezintă nicio relevanţă în cauză.

În ceea ce priveşte netemeinicia criticilor care vizează modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 24/2000, respectiv analizarea legalităţii actului contestat prin raportare la prevederile actelor normative de nivel superior, intimatul-intervenient consideră că instanţa de fond s-a raportat în mod just la prevederile actelor normative de nivel superior reprezentate de Legea nr. 258/2013 si O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

A mai susţinut intimatul-intervenient că sunt inadmisibile şi netemeinice celelalte critici invocate sub aspectul oportunităţii actului contestat deoarece nu au legătură cu modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept material puse în discuţie de recurenta-reclamantă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu anularea art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza I din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), prin care se indică faptul că Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân se află în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari din România (C.M.V.R.) şi, ca o consecinţă a admiterii petitului nr. 1, să fie obligată A.N.S.V.S.A. să ia în administrare şi funcţionare Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (R.E.C.S.) şi să organizeze o licitaţie transparentă, prin care acest serviciu public să poată fi atribuit oricărei entităţi private.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă reţinând, în esenţă, că dispoziţiile atacate din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al A.N.S.V.S.A. sunt perfect concordante cu dispoziţiile art. 1313 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, text introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 258/2013.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte soluţia primei instanţe, apreciind că a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În concret, nemulţumirea recurentei-reclamante este aceea că Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (R.E.C.S.) a fost dat în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari din România (C.M.V.R.) printr-un ordin al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

În opinia recurentei-reclamante, faptul că Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (care este un serviciul public de interes naţional) a fost dat în gestiunea unei entităţi private, fără o licitaţie publică, transparentă şi prealabilă duce la nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza I din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al A.N.S.V.S.A.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că dispoziţiile contestate au temei legal în O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Astfel, la art. 1313 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001, text introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 258/2013 se prevede că:

"Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân este gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari."

Totodată, art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 258/2013 dispune în sensul că:

"(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(2) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va emite norme privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 2 lit. k) şi art. 9 alin. (4) teza I din Anexa Ordinului nr. 1/2014 al A.N.S.V.S.A. (legislaţia secundară) nu fac altceva decât să preia soluţia legislativă din actul normativ cu forţă juridică superioară - O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (legislaţia primară), fiind respectate dispoziţiile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Doar în măsura în care se va constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1313 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 258/2013 se va putea dispune şi anularea dispoziţiilor care fac obiectul prezentei cauze (act normativ cu forţă juridică inferioară).

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele materiale referitoare la procedura de achiziţie publică în vigoare la acea dată, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 34/2006. Dispoziţiile la care face referire recurenta-reclamantă nu au legătură cu situaţia care stă la baza gestionării Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân de către Colegiul Medicilor Veterinari din România, deoarece această gestiune nu a fost stabilită în favoarea C.M.V.R. printr-un contract de achiziţie a unor lucrării şi/sau servicii, ci a fost stabilită prin norme cuprinse în Legea nr. 258/2013 şi în O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor din alte acte normative pretins a fi nesocotite de ordinul atacat (O.G. nr. 28/2008 şi O.G. nr. 26/2000), altele decât cele din O.U.G. nr. 155/2001, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de fond, reţine că pe calea unei acţiuni directe de anulare a unui act administrativ normativ, în condiţiile reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu se poate proceda la evaluarea actului juridic cu forţă juridică superioară în baza căruia a fost emis prin comparare cu alte acte normative, având forţa legii, ce au un obiect de reglementare diferit.

Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor de nelegalitate referitoare la al doilea petit al acţiunii (obligarea A.N.S.V.S.A. să ia în administrare şi funcţionare Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (R.E.C.S.) şi să organizeze o licitaţie transparentă, prin care acest serviciu public să poată fi atribuit oricărei entităţi private), câtă vreme acesta este formulat în subsidiar, doar ca o consecinţă a admiterii primului petit, ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. al Animalelor Domestice şi de Companie împotriva sentinţei civile nr. 30 din 3 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.