Suspension of administrative order mandating recalculation of consumer loan repayment schedules: ambiguity of measure and imminent financial harm

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a solicitat suspendarea executării ordinului Preşedintelui A.N.P.C. nr. 467/9.06.2023 până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea aceluiaşi ordin.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1307 din 05 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, şi a dispus suspendarea executării ordinului Preşedintelui A.N.P.C. nr. 467/09.06.2023 până la soluţionarea acţiunii în anularea aceluiaşi ordin.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1307 din 05 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cele două cereri de recursuri, identice ca şi conţinut, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursurilor, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea producerii efectelor O.P.A.N.P.C. nr. 467/09.06.2023.

În esenţă, cu privire la cazul bine justificat, recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de fond în mod eronat a reţinut neclaritatea măsurilor dispuse prin actului administrativ contestat.

În acest sens, au arătat că prin Legea nr. 363/2007 s-au instituit competenţe în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în ce priveşte combaterea practicilor incorecte, care are posibilitatea de a aplica măsurile necesare pentru remedierea efectului prejudiciabil asupra consumatorilor şi pentru descurajarea operatorilor economici în a mai folosi astfel de practici incorecte.

Protecţia consumatorilor reprezintă o componentă de bază a sistemului protecţiei sociale, având în vedere un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică şi privată, destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Atribuţiile instituţiei A.N.P.C sunt create pentru a asigura nevoile consumatorilor români atât prin modificări legislative cu privire la evoluţia domeniului comercial privind legislaţia naţională, dar şi pentru armonizarea legislaţiei europene cu cea naţională. Autoritatea acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, iar încrederea consumatorilor la condiţiile de piaţă sunt foarte importante pentru dezvoltarea unei pieţe eficiente şi pentru protecţia eficace a intereselor consumatorilor.

În opinia recurenţilor-pârâţi, nu se justifică motivarea instanţei de judecată cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ, câtă vreme A.N.P.C. are posibilitatea legală de a întreprinde demersurile necesare pentru protejarea consumatorilor de practicile intimatei-reclamante.

De asemenea, măsurile au fost dispuse şi pot avea aplicabilitate, acestea fiind adoptate şi de documentele depuse, inclusiv la dosarul cauzei, de unde rezultă clar faptul că toate calculele sunt efectuate strict în beneficiul operatorului financiar-bancar, iar consumatorii după o perioadă foarte lungă de timp au un sold foarte mare.

Au mai considerat recurenţii-pârâţi că instanţa de fond oferă argumente contradictorii în motivarea sa, în mod inexplicabil, dă dovadă de lipsă de imparţialitate, poziţionându-se, în mod neechivoc, de partea intimatei-reclamante prin afirmaţii neargumentate de genul:

"astfel cum se arată de către reclamant, conduita sa în acest caz este una dificil de identificat în contextul în care sunt stabilite obligaţii care par a fi plasate în afara sferei controlului său, iar demersurile care ar putea fi realizate sunt stabilite printr-un termen excesiv de generic." Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, prima instanţa s-a limitat la a menţiona doar argumentele aduse de intimata-reclamanta, fără să arate care sunt textele de lege în baza cărora susţinerile intimatei-reclamante apar ca fiind legale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant prin jurisprudenţa sa faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia CEDO, nu poate trece drept efectiv decât dacă "cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate" adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Cu privire la condiţia de fond, respectiv motivarea actului administrativ emis, recurenţii-pârâţi consideră că este îndeplinită, întrucât acest Ordin a fost emis în urma propunerii agentului constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi a faptelor constatate de către agenţii constatatori.

Totodată, principiile din dreptul comun care reglementează forţa obligatorie şi relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislaţia specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancţionarea, stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte/înşelătoare. Sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun (o soluţie care, de altfel, ar fi fost absurdă şi ar fi încălcate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, din care rezultă, printre altele, că normele speciale sunt făcute tocmai pentru a deroga de la dreptul comun, şi nu invers), ci acela că validitatea, întocmirea şi efectele contractului rămân supuse dispoziţiilor din dreptul comun, cu excepţia situaţiilor în care acestea ar fi expresii ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parţial valabilitatea sau efectele.

Nu se justifică nici motivarea potrivit căreia instanţa a reţinut neindicarea temeiului legal al actului administrativ şi a măsurilor dispuse, întrucât încă din preambulul acestuia se prevăd în mod expres următoarele:

"Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare; art. 6 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 131, art. 15 alin. (1) lit. b) şi al art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare; Procesul-verbal de constatare a contravenţiei Seria A.N.P.C. nr. x din data de 23.05.2023 încheiat împotriva A. S.A."

De asemenea, recurenţii-pârâţi arată că instanţa ce a soluţionat cererea de suspendare şi-a arondat calitatea instanţei ce urmează să soluţioneze cererea în anulare prin faptul că s-a pronunţat asupra efectelor măsurilor dispuse, astfel cum reiese din fila x a sentinţei atacate.

Cu privire la motivarea instanţei de judecată faţă de condiţia pagubei iminente, recurenţii-pârâţi au menţionat că în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Din expunerea motivelor de fapt însă, nu rezultă îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiţii, intimata-reclamantă anticipând doar discuţii ce ţin de fondul cauzei, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, respectiv de pretinsa ilegalitate a actului atacat, discuţii ce nu fac însă obiectul prezentei judecăţi, ci a unei potenţiale acţiuni în anulare.

Au apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în speţă întrucât, executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat de către intimată, iar operatorul economic nu are în vedere şi prejudicierea consumatorilor pentru că, prin practica comercială utilizată, consumatorii achiziţionează produse de la intimată mai scumpe decât de la un alt operator economic cu activitate similară din cauza reclamelor pe care le utilizează.

Criteriile aduse de către intimata-reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond nu corespund definiţiei noţiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor şi previzibil, iar în speţă, intimata-reclamantă a alegat numai împrejurări care nu constituie prejudicii, ci însăşi executarea actului atacat, în condiţiile în care prejudiciul trebuie să reprezinte doar o consecinţă a executării actului administrativ atacat.

În continuare, recurenţii-pârâţi au prezentat situaţia de fapt cu privire la acţiunea de control declanşată de către agenţii constatatori din cadrul A.N.P.C în vederea verificării respectării prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, reluând pe larg, măsurile dispuse prin Ordinul Preşedintelui A.N.P.C nr. 467/09.06.2023 contestat în cauză, precum şi apărările formulate în faţa instanţei de fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes în formularea, arătând că recurenţii nu pot obţine niciun folos concret prin formularea căii de atac, în raport de sentinţa nr. 1202/12.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 467/09.06.2023 emis de Preşedintele A.N.P.C. până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestui act administrativ, înregistrată sub nr. x/2023 la Curtea de Apel Bucureşti.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, apreciind că este temeinică şi legală sentinţa pronunţată de prima instanţă, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenţii-pârâţi.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia lipsei de interes în formularea recursurilor, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

În speţă, prin critica cu privire la lipsa unui interes în formularea căilor de atac, intimata-reclamantă s-a raportat la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal într-un alt dosar cu nr. x/2023 prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 467/09.06.2023 emis de Preşedintele A.N.P.C. până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestui act administrativ, înregistrată sub nr. x/2023 la Curtea de Apel Bucureşti.

În opinia intimatei-reclamante, chiar şi în eventualitatea în care recursul din prezenta cauză ar fi admis şi s-ar respinge cererea de suspendare, măsura nu ar produce niciun efect faţă de soluţia pronunţată în dosarul antereferit, cu privire la suspendarea dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus suspendarea executării aceluiaşi act administrativ care este contestat şi în prezenta speţă (Ordinul nr. 467/09.06.2023 emis de Preşedintele A.N.P.C.) nu este una definitivă, părţile interesate având dreptul de a declara recurs împotriva sentinţei nr. 1202 din 12.09.2023, astfel cum permit dispoziţiile legale. Prin urmare, recurenţii-pârâţi au un interes determinat, legitim, născut şi actual în promovarea recursurilor, acela de a înlătura măsura suspendării executării ordinului atacată dispusă de instanţă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 33 C. proc. civ.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 467/09.06.2023 emis de Preşedintele A.N.P.C. în urma controlului declanşat în vederea verificării respectării prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea acţiunii în anulare, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de lege, existenţa cazului bine justificat şi producerea unei pagube iminente.

Înalta Curte apreciază că, în speţă, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenţii-pârâţi circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, prima instanţă s-a raportat în mod corect la prevederile art. 38 alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 50/2010 care stabilesc cele două modalităţi de rambursare a creditelor, respectiv prin rate egale (anuităţi) sau rate descrescătoare. În raport de aceste prevederi legale, măsurile dispuse de recurenta-pârâtă par a nu se încadra la nici una dintre cele două situaţii. Recurenta-pârâtă a impus societăţii bancare să emită noi grafice de rambursare în care principalul creditului datorat să fie achitat în rate egale pe întreaga perioadă de creditare "în raport cu dobânda creditului". Formularea este una ambiguă, dificil de interpretat în acest cadru procesual, care implică doar o analiză sumară a litigiului, mai ales în condiţiile în care nu se face, în actul atacat, o trimitere la o prevedere legală concretă care să stabilească o astfel de modalitate de calcul a ratelor lunare.

Din motivarea actului rezultă că organul de control a fost nemulţumit de faptul că, în cazul creditelor pentru care rambursarea a fost stabilită în rate egale, în prima perioadă a creditului se achită mai mult dobândă şi mai puţin din principal, dar nu sunt indicate prevederi legale concrete care să conducă la concluzia că acest lucru ar fi contrar legii, aprecierile A.N.P.C. referitoare la lipsa de echitate a unui astfel de mod de rambursare apărând, la o primă vedere, ca fiind subiective şi părtinitoare.

Pare că, în opinia A.N.P.C., valoarea dobânzii datorate lunar reprezintă o opţiune a băncii şi, în cazurile concrete analizate, banca ar fi stabilit, în mod discreţionar, o dobândă lunară prin care se perturbă echilibrul contractual. Or, în principiu, suma datorată cu titlu de dobândă lunară reprezintă rezultatul unui calcul matematic care depinde de procentul de dobândă convenit de părţi, de valoarea soldului şi de perioada pentru care se stabileşte dobândă (art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010 acceptând două modalităţi relativ echivalente de calculare a intervalului lunar). Întrucât dobânda lunară este un procent din sold, este previzibil ca aceasta să aibă o valoare descrescătoare pe perioada de rambursare a creditului, la începutul perioadei soldul fiind maxim. În aceste condiţii, aprecierea organului de control, potrivit căruia ar fi mai echitabil "pentru consumator" ca anuitatea constantă să fie formată din dobândă crescătoare, pare străină de modul de funcţionare a unui contract de credit şi lipsită de fundament legal. Nu se înţelege pe baza cărei formule ar urma să se calculeze această dobândă lunară crescătoare.

Sunt corecte şi observaţiile instanţei de fond referitoare la consecinţele unei modificări a graficului de rambursare şi posibilitatea ca, în cazul unor consumatori, să nu se mai respecte dispoziţiile legale referitoare la gradul maxim de îndatorare al persoanei.

Şi din acest punct de vedere, obligaţia impusă de recurenta-pârâtă ca, în cazul în care, pentru unii consumatori, se depăşeşte gradul de îndatorare iniţial, banca să ia măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluţii optime, este imprecisă, instanţa de fond reţinând, în mod corect, că în actul atacat nu se indică, în mod concret, care ar putea fi aceste soluţii şi nici care este temeiul lor legal.

Toate aceste elemente creează aparenţa unor măsuri lipsite de fundament legal, menite, mai degrabă, să perturbe echilibrul contractual în cadrul contractelor de credit acordate de banca reclamantă, nu să creeze echitate pentru ambele părţi contractante, ceea ce dă naştere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În speţă, punerea în executare a ordinului atacat, prin recalcularea şi comunicarea unor noi grafice de rambursare, după o formulă de calcul dificil de identificat, aşa cum s-a precizat la punctul anterior, dar, în mod vădit, mai favorabilă consumatorilor şi defavorabilă băncii, este de natură să producă consecinţe patrimoniale negative pentru intimata-reclamantă. Aceste consecinţe ar rămâne definitive chiar în situaţia anulării ordinului, în cadrul acţiunii de fond, întrucât, odată acceptat noul grafic de rambursare, banca nu ar mai putea să revină şi să impună consumatorului graficul de rambursare iniţial.

În plus, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că, în situaţia nesuspendării actului atacat, banca reclamantă ar risca fie să suporte sancţiuni pecuniare, în caz de refuz de executare, fie să încalce normele BNR referitoare la gradul maxim de îndatorare ceea ce, de asemenea, ar putea conduce la aplicarea unor sancţiuni.

Dificil de înlăturat ar fi şi consecinţele măsurilor dispuse pentru rezolvarea situaţiilor de depăşire a gradului de îndatorare iniţial, indiferent care ar fi acestea, fiind previzibil ca aceste măsuri, luate pentru sprijinirea consumatorului, să conducă la diminuarea patrimoniului reclamantei, fără posibilitatea ca aceasta să îşi recupereze pierderea în situaţia în care se va dovedi că măsurile dispuse prin actul atacat sunt nelegale.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursurile pârâţilor apar ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în formularea recursurilor, invocată de intimata-reclamantă, precum şi recursurile formulate de pârâţii B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca nefondate.

Totodată, având în vedere cererea intimatei-reclamante de obligare a recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe aceştia la plata sumei de 8.870,56 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în formularea recursurilor, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursurile formulate de pârâţii B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1307 din 5 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 8.870,56 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.