Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 366/2024 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to invoke specific grounds for cassation under Art. 488 CPC

Case Number Decizia nr. 366/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal inadmissible due to procedural nullity, leaving in force the lower court's dismissal of the case for untimeliness. The dispute involved a society in insolvency challenging the National Electricity Transmission Company's denial of validity to Green Certificates and the subsequent deduction of certificates issued between March 2017 and June 2018, a claim that the Court of Appeal had rejected as tardy. The High Court ruled that the appeal was null because the appellant failed to invoke any specific grounds for cassation or demonstrate illegality in the appealed decision, merely reiterating arguments from the first instance without addressing the legal reasoning of the lower court, violating the mandatory requirements for formulating an extraordinary appeal. The decisive legal basis was the nullity of the appeal under Articles 486(1)(d), 488, and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which require that a cassation appeal must explicitly target the legal correctness of the judgment rather than seeking a mere re-evaluation of the facts or merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to invoke specific grounds for cassation under Art. 488 CPC: The dispute involved a society in insolvency challenging the National Electricity Transmission Company's denial of validity to Green Certificates and the subsequent deduction of certificates issued between March 2017 and June 2018, a claim that the Court of Appeal had rejected as tardy. The High Court ruled that the appeal was null because the appellant failed to invoke any specific grounds for cassation or demonstrate illegality in the appealed decision, merely reiterating arguments from the first instance without addressing the legal reasoning of the lower court, violating the mandatory requirements for formulating an extraordinary appeal. The decisive legal basis was the nullity of the appeal under Articles 486(1)(d), 488, and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which require that a cassation appeal must explicitly target the legal correctness of the judgment rather than seeking a mere re-evaluation of the facts or merits.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity insolvency Civil Procedure Code validity requirement standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3)

Procedural rule cited in the dispositive to support the declaration of the nullity of the appeal based on the requirements for the exercise of extraordinary appeals.

art. 489 alin. (2)

Main legal ground cited in the dispositive to declare the nullity of the appeal due to the failure to provide valid cassation grounds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 07.10.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin A. S.R.L., în calitate de administrator special şi B. în calitate de administrator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Natională de Transport al C. S.A., obligarea pârâtei la recunoaşterea valabilităţii Certificatelor de Origine care au stat la baza emiterii celor 7996 Certificate Verzi (CV) în perioada martie 2017- iunie 2018 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la emiterea Certificatelor Verzi aferente energiei electrice produse şi livrate în Sistemul Energetic National (SEN) de societate după data de 01.06.2019 până în prezent, anularea operaţiunii de deducere a Certificatelor Verzi emise pentru perioada martie 2017- iunie 2018 cu Certificatele Verzi emise ulterior, efectuată de către pârâtă, şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2022, Tribunalul a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.08.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 2434 din 19 decembrie 2022, Curtea a admis excepţia tardivităţii acţiunii, ridicată din oficiu, şi a respins acţiunea reclamantei, ca tardivă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând a se constata că acţiunea este legală şi să se judece pe fond.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a se referi la considerentele hotărârii atacate.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Compania Naţională de Transport al C. S.A. a formulat întâmpinare prin care invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta nu a indicat şi nu a expus argumente care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca vădit neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei A. S.R.L. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu a evidenţiat vreun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reţinute prin sentinţa recurată, ci s-a limitat la a reitera, în mare, argumente formulate în faţa instanţei de fond, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate.

Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentinţa Curţii de Apel Bucureşti ar fi nemotivată sau prin care să evidenţieze modalitatea în care instanţa de fond ar fi interpretat/aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul are ca scop verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L.,prin administrator special A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2434 din 19 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.