Refusal to issue psychotherapy practice license for theology graduate overturned; appeal dismissed to compel continuation of licensing procedure

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2022, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtului la eliberarea atestatului de liberă practică în specialitatea "Psihoterapie sistemică de familie şi cuplu", treapta practicant, regim exercitare supervizare. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului, prin Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie, să formuleze o propunere Comitetului Director din cadrul Colegiul Psihologilor din România, în sensul eliberării atestatului solicitat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 67 din data de 6 iunie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A. şi a obligat pârâtul Colegiul Psihologilor din România să continue procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare, prin parcurgerea de către Comitetul Director a celorlalte etape necesare în vederea obţinerii acestuia, precum şi să plătească reclamantei suma de 2200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a absolvit Facultatea de teologie ortodoxă, specializarea teologie - asistenţă socială în anul 1996, iar ulterior a parcurs două forme de pregătire în vederea obţinerii atestatului de liberă practică în specialitatea psihoterapie şi anume:

- în perioada 02 iunie 2017 - 10 octombrie 2020 a parcurs programul de formare în psihoterapia sistemică de familie şi cuplu, organizat de către Institutul pentru Cuplu şi Familie (Certificatul seria x nr. x/07.05.2021);

- în perioada mai - august 2021 a absolvit cursurile din cadrul programului de formare complementară, desfăşurat de Institutul de Cuplu şi Familie, în cadrul cărora a parcurs disciplinele Psihologie clinică, 42 de ore, şi Psihodiagnostic, 42 de ore.

Prima instanţă a mai reţinut că litigiul dintre părţi a survenit ca urmare a faptului că, la 2.08.2021, reclamanta a solicitat Colegiului Psihologilor din România atestarea dreptului de liberă practică însă pârâtul acesta nu a dat curs solicitării, apreciind că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile în vederea atestării.

Examinând dispoziţiile Legii nr. 213/2004, în special art. 2 alin. (2) din lege, referitor la exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, dar şi Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, norme aprobate prin H.G. nr. 788/2005, prima instanţă a constatat că, în acord cu acest cadru normativ, o persoană care a absolvit facultatea de teologie, cum este reclamanta, are vocaţia de a dobândi atestatul de liberă practică exclusiv în specialitatea psihoterapie, cu două condiţii: completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, respectiv formarea complementară potrivit cerinţelor prevăzute de Normele metodologice de aplicare a legii.

Reţinând că, în opinia pârâtei, nu a fost îndeplinită cerinţa completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, curtea de apel a mai constatat că, la data la care reclamanta a solicitat atestarea dreptului de liberă practică erau în vigoare Normele din 11 ianuarie 2019 privind atestarea profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, care reglementau condiţiile şi procedura unică de acces în profesia de psiholog şi standardele minimale pentru atestarea dreptului de liberă practică în toate specialităţile şi la toate treptele de atestare profesională.

Făcând o analiză a prevederilor art. 5 şi art. 11 din aceste norme, prima instanţă a conchis că acestea nu prevedeau pachetul de discipline de specialitate necesar a fi urmat de absolvenţii facultăţilor de teologie sau alte specialităţi care dau vocaţia dobândirii atestatului de liberă practică în psihoterapie şi că pârâtul nu a dovedit că ar fi existat o altă hotărâre a Colegiului Director anterioară datei de 2.08.2021 (data cererii reclamantei), care să fi prevăzut, aşa cum se stipulează la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a legii, care sunt disciplinele cu care absolvenţii facultăţilor de teologie ar fi trebuit să-şi completeze studiile, în vederea obţinerii atestatului.

Sub un prim aspect, curtea de apel a reţinut aşadar că:

- reclamantei nu i se poate imputa că nu ar fi urmat un pachet de discipline de specialitate pe care Colegiul Director al CPR era obligat să îl stabilească, însă nu a făcut-o până la momentul depunerii de către reclamantă a cererii;

- reclamantei nu i se poate solicita îndeplinirea unei condiţii a cărei realizare era imposibilă, în lipsa precizării pachetului de discipline necesar a fi studiat;

- pârâtul nu era îndreptăţit a solicita reclamantei îndeplinirea unor condiţii ce nu erau reglementate la acea dată într-o manieră suficientă, ci numai cu titlu generic.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a conchis că, la data depunerii cererii (2.08.2021) reclamanta avea vocaţie pentru dobândirea atestatului de liberă practică, potrivit art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 întrucât îndeplinea condiţia de studii (absolvirea facultăţii de teologie), corelată cu aceea a completării formării iniţiale cu un program specific de formare profesională complementară de lungă durată în domeniul psihoterapiei (condiţie considerată îndeplinită şi de către pârât), cu precizarea că acea condiţie suplimentară impusă de pârât, referitoare la completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director era imposibil de îndeplinit, în lipsa hotărârii Comitetului director.

Curtea de Apel a mai reţinut că, ulterior depunerii de către reclamantă a cererii pentru obţinerea atestatului de liberă practică, Comitetul Director al CPR a adoptat Hotărârea nr. 52 din 18 septembrie 2021 (publicată în M. Of. nr. 1000 din 20.10.2021), privind modificarea şi completarea Hotărârii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, aceste noi norme, în care se prevede expres care este pachetul de discipline de specialitate necesar a fi urmat pentru dobândirea competenţei în specialitatea psihoterapie de către absolvenţii facultăţilor de teologie, aşa cum impunea art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, adoptate prin H.G. nr. 788/2005.

De asemenea, curtea de apel a valorificat corespondenţa dintre părţi ce a premers declanşării litigiului, observând că, la data de 5 august 2021, pârâtul a solicitat reclamantei să completeze dosarul cu dovada parcurgerii "pachetelor de discipline solicitate ca prerechizite", fără să se precizeze în concret despre ce discipline este vorba, în contextul în care, la acea dată, pachetul de discipline nu a rezultat că fusese stabilit de Comitetul director, într-un final, pârâtul comunicând reclamantei, printr-un e-mail din 2 septembrie 2021, că pachetul de discipline de specialitate trebuie să fie compus din:

"a) Psihologie generală - 42 de ore; b) Psihologie clinică - 42 de ore; d) Psihodiagnostic - 42 de ore; e) Psihopatologie - 42 de ore", fără însă a preciza care este Hotărârea Comitetului Director care a stabilit aceste discipline şi fără ca la dosar să fie depusă o astfel de hotărâre.

Sub un al doilea aspect, prima instanţă a examinat litigiului chiar şi pentru ipoteza în care s-ar admite că precizarea pachetului de cursuri se putea face şi printr-o hotărâre a Comitetului Director adoptată ulterior cererii reclamantei de înscriere în profesie, caz în care curtea a observat că reclamanta, conformându-se solicitării pârâtului, a depus "dosarul reactualizat", în cadrul căruia a prezentat, alături de celelalte acte de studii depuse şi anterior, adeverinţa nr. x/17.09.2021, care atestă că a absolvit în perioada mai- august 2021 cursurile din cadrul programului de formare complementară desfăşurat de Institutul pentru Cuplu şi Familie în perioada mai- august 2021, cuprinzând:

"1. Psihologie clinică, 42 de ore, cu nota finală 9,70; 2. Psihodiagnostic, 42 de ore, cu nota finală 9,60", îndeplinind astfel şi condiţia prevăzută de noile norme.

Cu toate acestea, curtea de apel a mai observat că, deşi din adeverinţa x/17.09.2021, rezultă că reclamanta a parcurs în cadrul programului de formare complementară desfăşurat de Institutul pentru Cuplu şi Familie, disciplina Psihodiagnostic, 42 de ore, pârâtul a susţinut că acest pachet de discipline nu poate fi recunoscut, fiind parcurs în cadrul unui program de formare organizat în mod nelegal, întrucât:

- acest pachet de discipline ar fi trebuit avizat în mod distinct de către CPR, ceea ce ar fi presupus dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate;

- adeverinţa nr. x/17.09.2021, care atestă că a parcurs pachetul de discipline ar fi incompletă, nefiind indicată denumirea programului de formare;

- furnizorul de formare profesională nu a depus la CPR lista cursanţilor înmatriculaţi la acest curs.

Examinând susţinerile pârâtului, din perspectiva dispoziţiilor legale invocate (art. 20, art. 52 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, şi art. 2 din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, prima instanţă a constatat că din niciuna din aceste dispoziţii normative nu rezultă că pachetul de discipline de specialitate, necesar a fi urmat, trebuie avizat în mod distinct de către CPR, aşa cum susţine pârâtul şi că singura condiţie în ceea ce priveşte formarea profesională efectuată în cadrul unor entităţi cu statut de furnizor de formare este ca aceasta să fie asigurată sub egida CPR şi cu avizul Comitetului director al CPR.

Cu privire la acest aspect, curtea de apel a reţinut că Institutul pentru Cuplu şi Familie, care a organizat programul de formare în cadrul căruia reclamanta a parcurs disciplina Psihodiagnostic este furnizor de formare profesională, deţinător al avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, iar prin Anexa 21 din 16.12.2016 a fost avizat să desfăşoare activităţi de formare profesională complementară, între care şi Psihoterapie sistemică de familie şi de cuplu. De asemenea, a reţinut şi că, în Regulamentul intern al Institutului pentru Cuplu şi Familie, la art. 31 se prevede, în cadrul descrierii formării pentru specialitatea psihoterapeut sistemic, posibilitatea completării studiilor universitare, de către absolvenţii de studii universitare în alte specialităţi decât cea de psiholog, prin parcurgerea pachetului de discipline de specialitate prevăzut de normele CPR, între care şi Psihodiagnostic.

Astfel, din adeverinţa nr. x/17.09.2021, coroborată cu explicaţiile oferite de Institutul pentru Cuplu şi Familie la solicitarea instanţei, curtea de apel a conchis că reclamanta a urmat disciplina Psihodiagnostic în perioada mai- august 2021 în cadrul unui modul din formarea complementară pentru psihoterapie sistemică şi de cuplu, iar din Anexa 21 din 16.12.2016 la avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, coroborată cu dispoziţiile din Regulamentul intern al entităţii de formare, a concluzionat că disciplina menţionată a fost urmată în cadrul unui program de formare complementară organizat tot sub egida şi cu avizul CPR, altul decât programul de forma complementară urmat de reclamantă în cadrul aceluiaşi Institut în perioada 2017 - 2020 (şi pe care pârâtul îl recunoaşte).

În raport de aceste constatări, observând că dispoziţiile normative indicate de pârât nu prevăd că pachetul de discipline stabilit de comitetul director, necesar în vederea obţinerii atestatului de liberă practică, nu ar putea fi urmat în cadrul unui program de formare complementară, ori că ar trebui avizat distinct de programul de formare complementară, aşa cum susţine pârâtul, prima instanţă a statuat că, atâta vreme cât pachetul de discipline (în cazul reclamantei, compus dintr-o singură disciplină) este parcurs în cadrul unui program de formare complementară furnizat de o entitate de formare care deţine în acest sens avizul CPR pentru programul de formare în care este inclus pachetul de discipline, condiţia trebuie considerată a fi îndeplinită iar refuzul pârâtului este unul nejustificat

Sub un al treilea aspect, prima instanţă a subliniat că, întrucât reclamanta s-a conformat cerinţelor pârâtului, făcând dovada că a parcurs disciplina solicitată în cadrul unui program de formare desfăşurat sub egida şi cu avizul CPR, cu respectarea dispoziţiilor normative stabilite tot de CPR, nu i se pot opune acesteia cele stabilite prin Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016, şi anume că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice - doar în condiţiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate" . Reţinând că această condiţie nu este materializată într-un act cu caracter normativ, care să producă efecte în privinţa cursanţilor, prima instanţă a statuat că o atare condiţie ar putea viza eventual etapa avizării programului de formare, nicidecum etapa ulterioară avizării, iar în prezenta cauză, programul de formare a făcut deja obiectul avizării, astfel că, după parcurgerea acestuia de către cursanţi, nu se mai pot verifica cerinţe ce ţin de avizarea prealabilă.

În egală măsură, prima instanţă a apreciat că reclamantei nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanţilor înscrişi la programul de formare din mai- august 2021, în condiţiile în care acesta era un program mai amplu, de lungă durată, din care reclamanta a parcurs un singur modul, iar întocmirea listei nu este responsabilitatea sa.

Sub un ultim aspect, curtea de apel a apreciat că nu constituie un motiv valid de a nu i se recunoaşte disciplina studiată faptul că adeverinţa nr. x/17.09.2021 care atestă parcurgerea ei ar fi incompletă, nefiind indicată denumirea programului de formare mai ales că, din explicaţiile oferite de furnizorul de formare profesională la solicitarea instanţei, a rezultat că programul de formare era cel de psihoterapie sistemică şi de cuplu, explicaţiile fiind susţinute de prevederile din Regulamentul intern al comisiei profesionale.

Pe cale de consecinţă, curtea de apel a concluzionat că niciunul din motivele invocate de pârât în justificarea refuzului său de a continua procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare pentru reclamantă nu este justificat, în speţă fiind vorba despre ipoteza unui act administrativ asimilat în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea 554/2004, ce se impune a fi cenzurat de instanţă, potrivit art. 1 şi art. 8 din aceeaşi lege.

Prin urmare, valorificând art. 27 şi art. 28 din Normele metodologice, prima instanţă a subliniat că, din economia lor, rezultă că instanţa, constatând îndeplinite de către reclamantă condiţiile referitoare la studiile universitare, formarea complementară şi parcurgerea disciplinei obligatorii, va cenzura refuzul nejustificat al pârâtului de a admite dosarul de atestare.

Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că nu se poate admite petitul principal din cererea de chemare în judecată, de obligare a pârâtului direct la eliberarea atestatului de liberă practică, întrucât, ulterior constatării regularităţii dosarului (etapă îndeplinită, astfel cum rezultă din prezenta hotărâre) trebuie să se parcurgă celelalte etape obligatorii prevăzute de normele metodologice, iar instanţa nu se poate autorităţii competente în verificarea acestora.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis doar în parte cererea reclamantei, şi a obligat pârâtul să continue procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare, prin parcurgerea de către Comitetul Director a celorlalte etape necesare în vederea obţinerii acestuia, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 2200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial, conform facturilor şi chitanţelor depuse la dosar, în considerarea dispoziţiilor art. 453 C: pr.civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 67 din data de 6 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Colegiul Psihologilor din România, solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă A., ca neîntemeiată, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentului litigiu.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a prezentat pe scurt istoricul litigiului precum şi hotărârea primei instanţe, invocând incidenţa cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi apreciind că sentinţa este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii legale:

- art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor dîn România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005 (denumite în continuare Normele metodologice),

- art. 34 şi 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2004

- art. 22 alin. (2) C. proc. civ. În corelare cu art. 20 şi art. 52 alin. (1) din Normele metodologice precum şi cu art. 2 alin. (1) şi art. 8 din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică - motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Redând sintetic argumentele reţinute de prima instanţă, recurenta-pârâtă a subliniat, cu titlu prealabil, că la data de 03.08.2021, data depunerii iniţiale a dosarului profesional de către intimata - reclamantă, era în vigoare Norma din 2019 privind atestarea profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, aprobată prin Hotărârea Comitetului director nr. 1/2019, fiind incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din aceste norme, conform cărora "Pentru o perioadă de 3 ani de Ia data intrării în vigoare a prezentelor norme (05.03.2019), obţinerea dreptului de liberă practică se va putea realiza şi în baza procedurilor aplicabile la momentul intrării în vigoare a prezentelor norme, respective cele aplicabile anterior datei de 5.03,2019 pentru absolvenţii care la momentul intrării în vigoare a prezentelor norme se aflau înscrişi într-un program de formare complementară şi pentru psihologii aflaţi pe treapta de practicant la momentul intrării în vigoare a acestora.".

În raport de aceste dispoziţii, având în vedere faptul că, la data de 05.03.2019, intimata - reclamantă se afla înscrisă în programul de formare complementară "Psihoterapie sistemică de familie şi cuplu" (derulat în perioada 02 iunie 2017 - 10 octombrie 2020, organizat de către Institutul pentru Cuplu şi Familie), rezultă că, pentru soluţionarea dosarului iniţial depus de către aceasta sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice.

Redând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, recurenta a susţinut că acestea stabilesc următoarele condiţii necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru dobândirea competenţei în specialitatea psihoterapie:

- absolvirea uneia dintre următoarele facultăţi: medicină generală (medicii psihiatri), asistenţă socială, filosofie, pedagogie, teologie;

- completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate (respectiv: (i) psihologie generală - 42 ore, (ii) psihologie clinică - 42 ore, (iii) psihodiagnostic - 42 ore şi (iv) psihopatologie - 42 ore);

- parcurgerea formării complementare (respectiv absolvirea unui program de formare complementară avizat de către CPR).

Cu privire la cerinţa completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate, contrar concluziilor primei instanţe, recurenta a susţinut că o astfel de hotărâre, care să prevadă pachetul de discipline a fost adoptată, fiind reprezentată de Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016 prin care s-a stabilit că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs), adică pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologic, doar în condiţiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate".

Susţinând că, în cadrul şedinţei din data de 18.03.2016, Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie a stabilit pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv "psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs), recurenta a învederat că aceasta este de fapt o hotărâre a Comitetului director, făcând trimitere la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 213/2004, conform cărora lucrările comitetului se desfăşoară în plen şi pe comisii, ale căror competenţe şi periodicitate sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare internă, precum şi la dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2004 conform cărora în cadrul Comiterului director funcţionează mai multe comisii, respectiv comisii aplicative: Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie; Comisia de psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor; Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională; Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Prin urmare, având în vedere faptul că acest Comitet director funcţionează prin şedinţe în plen şi pe comisii iar Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie face parte din comisiile aplicative ale Comitetului director, recurenta a susţinut că Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016 reprezintă o hotărâre a Comitetului director (fiind adoptată de către una dintre comisiile ce fac parte din acest for de conducere) prin care a fost stabilit pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, combătând în acest fel reţinerea primei instanţe conform căreia o astfel de hotărâre nu s-ar fi adoptat de către Comiterul director şi nu ar fi existat la data depunerii cererii de atestare de către reclamantă.

Pe de altă parte, recurenta invocat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi a susţinut că nelegalitatea sentinţei atacate decurge şi din faptul că prima instanţă nu ar fi stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, nestabilind împrejurările de fapt care să conducă la lămurirea cauzei în ceea ce priveşte Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016, fapt ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20, art. 53 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, precum si a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 8 din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică.

În acest sens, în aprecierea recurentei, în mod nelegal prima instanţă a reţinut că pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, necesar a fi urmat, nu trebuia avizat în mod distinct de către CPR, astfel încât, atât timp cât disciplina Psihodiagnostic a fost parcursă de către intimata - reclamantă în cadrul unui program de formare complementară furnizat de o entitate de formare care deţine în acest sens avizul CPR pentru programul de formare în care este inclus pachetul de discipline, refuzul pârâtului de a recunoaşte legalitatea parcurgerii acestuia este nejustificat. Pe de altă parte, a apreciat că, tot în mod nelegal, prima instanţă a conchis că reclamantei nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanţilor înscrişi la programul de formare din mai- august 2021.

În opinia recurentei, concluzia instanţei de fond, conform căreia pachetul de discipline de specialitate nu trebuia avizat în mod distinct de către CPR încalcă prevederile art. 20. art. 52 alin. (1) din Normele metodologice, precum şi art. 2 alin. (1) din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019.

Redând conţinutul acestor prevederi legale, recurenta a susţinut că, din coroborarea acestora, rezultă că psihologii pot dobândi competenţe şi prin parcurgerea unor programe de formare profesională, programe ce se pot organiza numai sub egida şi cu avizul Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, cu precizarea că, potrivit Procesului-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016 "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice - doar în condiţiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate".

Prin urmare, contrar raţionamentului primei instanţe, recurenta a conchis că pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiţia avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, ceea ce presupune transmiterea în prealabil de către furnizorul de formare profesională a unei solicitări scrise adresate comisiei de specialitate pentru avizarea pachetului de discipline de specialitate, solicitare însoţită de dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate.

În acest context, a subliniat că Institutului pentru Cuplu şi Familie CPR nu a eliberat niciun aviz pentru pachetul de discipline de specialitate (neexistând nicio cerere în acest sens din partea Institutului pentru Cuplu şi Familie), aspect, de altfel, reţinut de către prima instanţă, CPR avizând la data de 24.11.2009 şi ulterior reavizând la datele de 16.12.2016 şi respectiv 21.12.2021 doar programele de formare profesională complementare Psihoterapie sistemică de familie şi cuplu şi Consiliere psihologică - Sistemică de familie şi cuplu, neexistând niciun aviz eliberat de către subscrisul pentru pachetul de discipline de specialitate.

Subliniind că, la momentul pretinsei parcurgeri de către intimata - reclamantă a disciplinelor sus-menţionate, avizul valabil era reprezentat de Anexa nr. 21 din 16.12.2016 la Avizul profesional RF-II-IS-56 din 01.06.2009, eliberat pentru desfăşurarea următoare/or activităţi de formare a psihologilor cu drept de liberă practică Formare profesională complementară ("Consiliere psihologică - Sistemică de familie fi cuplu " ~ Reacreditare 1 şi "Psihoterapie sistemică de familie şi cuplu" - Reacreditare 1.), recurenta a învederat că, astfel cum reiese din cuprinsul Anexei nr. 21 din 16.12.2016 la Avizul profesional nr. RF-IMS-56 din 01.06.2009, CPR a reavizat doar cele două programe de formare complementară anterior menţionate, nefiind avizat pe această cale şi pachetul de discipline de specialitate sus - menţionat, care de altfel nu figurează menţionat în cuprinsul acesteia.

Prin urmare, a conchis asupra caracterului nelegal al concluziei primei instanţe conform căreia menţionarea existenţei pachetului de discipline de specialitate prevăzut de art. 15 alin. (2) din Normele metodologice în cuprinsul Regulamentului intern al Comisiei Profesionale a Institutului pentru Cuplu şi Familie are semnificaţia avizării acestuia în cadrul programului de formare complementară, în condiţiile în care:

- pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiţia avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, neexistând posibilitatea organizării acestui program de formare profesională în cadrul altui program de formare profesională;

- Regulamentul intern al Comisiei Profesionale a Institutului pentru Cuplu şi Familie are în vedere organizarea de către acesta doar a programelor de formare profesională complementară/de lungă durată (i) Psihoterapie sistemică de familie şi cuplu şi (ii) Consiliere sistemică de familie şi cuplu;

- deşi în cuprinsul regulamentului indicat anterior se face menţiune despre existenţa pachetului de discipline de specialitate prevăzut de art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, această menţiune se regăseşte în cuprinsul Cap. IV, având denumirea "Descrierea formarii pentru specialitatea psihoterapeut sistemic", capitol care conţine o descriere a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea certificatului de psihoterapeut sistemic practicant sub supervizare sau autonom, psihoterapeut specialist sau principal sau pe cele aferente dobândirii competenţelor de formator de teorie pentru psihoterapie sistemică, formator de autocunoaştere şi dezvoltare personală sistemică şi psihoterapeut sistemic supervizor/formator.

- regulamentul anterior menţionat a fost depus de către Institutul pentru Cuplu şi Familie în vederea avizării programelor de formare complementară de lungă durată anterior menţionate;

- pentru organizarea cursurilor aferente pachetului de discipline de specialitate era necesară avizarea CPR, ceea ce presupune transmiterea în prealabil de către furnizorul de formare profesională a unei solicitări scrise adresate comisiei de specialitate pentru avizarea pachetului de discipline de specialitate, solicitare însoţită de dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate şî eliberarea unui aviz distinct.

Prin urmare, a conchis că programul de formare profesională - pachetul de discipline de specialitate compus din disciplinele (i) psihologie generală - 42 ore, (ii) psihologie clinică - 42 ore, (iii) psihodiagnostic - 42 ore şi (iv) psihopatologie - 42 ore organizat de către Institutului pentru Cuplu şi Familie nu a fost avizat şi nici nu ar fi putut fi avizat de către CPR.

Cu privire la considerentele primei instanţe legate de listele de prezenţă pentru disciplinele Psihologie clinică si Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu şi Familie în perioada mai - august 2021, recurenta a reiterat susţinerea conform căreia acestea încalcă dispoziţiile art. 8 din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019.

Redând aceste prevederi, recurenta a subliniat că acestea nu fac distincţie după cum programul de formare profesională este parcurs integral sau este parcurs doar un modul din cuprinsul acestuia, obligaţia legală de a întocmi lista cursanţilor existând şi în situaţia parcurgerii integrale a programului de formare profesională, şi în situaţia parcurgerii unui singur modul din cadrul acestuia astfel că, în acord cu art. 8 din Norma din 2019, furnizorul de formare profesională avea obligaţia de a depune la CPR lista cursanţilor înmatriculaţi pentru disciplinele Psihologie clinică şi Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu şi Familie în perioada mai- august 2021.

În contrast, recurenta a învederat că, deşi potrivit Adeverinţei nr. x/17.09.2021, disciplinele Psihologie clinică şi Psihodiagnostic au fost parcurse de către intimata - reclamantă în perioada mai - august 2021, după finalizarea formării complementare, în evidenţele CPR nu există liste ale cursanţilor privind parcurgerea acestor discipline în cuprinsul cărora să se regăsească reclamanta iar lista de prezenţă depusă de către Institutul pentru Cuplu şi Familie la solicitarea primei instanţe, pentru termenul din data de 18.05.2023 face doar dovada formării profesionale complementare a intimatei - reclamante în perioada 2017 - 2020, însă nu şi dovada parcurgerii disciplinelor anterior menţionate în perioada mai - august 2021.

Prin urmare, recurenta a susţinut că, deşi Institutul pentru Cuplu şi Familie afirmă că intimata - reclamantă ar fi parcurs cele două discipline anterior menţionate, acesta nu a făcut dovada parcurgerii disciplinelor prin depunerea unei liste de prezenţă pentru perioada mai - august 2021 în cuprinsul căreia să se regăsească şi reclamanta astfel că, prima instanţă a reţinut faptul că intimatei - reclamante nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanţilor înscrişi la programul de formare din perioada mai- august 2021 motivat de faptul că acest program era un program mai amplu, de lungă durată, din care reclamanta a parcurs un singur modul.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare faţă de recursul dedus judecăţii, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-reclamantă a apreciat nefondată critica recurentei vizând pretinsa aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 788/2005, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 213/2004, solicitând a se observa că instanţa de fond, în mod legal, a reţinut că până la momentul formulării cererii de eliberare a atestatului de liberă practică de către reclamantă, recurenta nu i-a comunicat acesteia care sunt disciplinele de specialitate ce trebuiau parcurse de aceasta iar simplul fapt că într-un proces-verbal încheiat într-o şedinţă a Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie a fost consemnat că furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modulul de bază format din psihologie clinică, psihologie generală, psihodiagnostic şi psihopatologie doar în condiţiile în care dovedesc printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate, nu are semnificaţia comunicării către reclamntă a pachetului de discipline de specialitate ce trebuia parcurs de aceasta.

Mai mult decât atât, a subliniat că menţiunea din cuprinsul procesului-verbal nr. x/18.03.2016 nu reprezintă o hotărâre a Comitetului Diector dat fiind faptul că, aceste menţiuni nu sunt materializate într-un act administrativ întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi fond cerute de lege, nefiind publicată în monitorul oficial o hotărâre adoptată de Consiliul Director în sensul menţiunilor invocate de recurentă.

În această privinţă, intimata-reclamantă a susţinut că, prin Hotărârea Consiliului Director nr. 52/18.09.2021, recurenta a menţionat pentru prima data care sunt disciplinele de specialitate care trebuie urmate în vederea obţinerii atestatului de liberă practică, comunicându-i abia abia la data de 2 septembrie 2021 care anume sunt disciplinele ce ar trebui parcurse, în urma corespondenţei purtate.

Pe de altă parte, intimata a învederat că, deşi s-a conformat şi a completat dosarul cu adeverinţa nr. x/17.09.2021 prin care se atestă că a parcurs disciplinele de specialitate Psihodiagnostic şi Psihologie clinică, recurenta a avut noi solicitări la adresa reclamantei invocând prevederile Hotărârii nr. 52/18.09.2021, în sensul că disciplinele ar trebui urmate în cadrul unui program universitar.

Cu privire la critica recurentei conform căreia pachetul de discipline de specialitate ar fi trebuit avizat distinct de către aceasta, intimata a susţinut că dispoziţiile legale invocate de recurentă nu impun o asemenea condiţie. În acest sens, intimata a reamintit că Institutul pentru Cuplu şi Familie, care a organizat programul de formare în cadrul căruia reclamanta a parcurs disciplina Psihodiagnostic şi Psihologie clinică, este furnizor de formare profesională, deţinător al avizului profesional nr. RF -II - IS -56 din 1.06.2009, iar prin Anexa 21 din 16.12.2016 a fost avizat să desfăşoare activităţi de formare profesională complementară, între care şi Psihoterapie sistemică de familie şi de cuplu iar în Regulamentul intern al Institutului pentru Cuplu şi Familie la art. 31 se prevede, în cadrul descrierii formării pentru specialitatea psihoterapeut sistemic, posibilitatea completării studiilor universitare, de către absolvenţii de studii universitare în alte specialităţi decât cea de psiholog, prin parcurgerea pachetului de discipline de specialitate prevăzut de normele CPR, între care şi Psihodiagnostic şi Psihologie clinică, regulament ce a stat la baza avizării furnizorului de formare profesională de către recurentă.

Astfel, intimata a învederat că, din adeverinţa nr. x/17.09.2021, rezultă că reclamanta a urmat disciplina Psihodiagnostic şi Psihologie clinică în perioada mai- august 2021 în cadrul unui modul din formarea complementară pentru psihoterapie sistemică şi de cuplu şi, astfel cum rezultă din Anexa 21 din 16.12.2016 la avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, coroborată cu dispoziţiile din Regulamentul intern al entităţii de formare, disciplinele menţionate au fost urmate în cadrul unui program de formare complementară organizat sub egida şi cu avizul CPR, altul decât programul de forma complementară urmat de reclamantă în cadrul aceluiaşi Institut în perioada 2017 -2020, program recunoscut de recurentă.

Cu privire la ultima critică a recurentei, vizând pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia furnizorului de formare profesională să înainteze recurentei listele de prezenţă privind participarea intimatei-reclamante la cursurile organizate de acesta, intimata a susţinut că prima instanţă, în mod legal, a reţinut că o eventuală încălcare a acestei obligaţii de către Institutul pentru Cuplu şi Familie nu îi poate fi imputată intimatei-reclamante, această chestiune vizând raporturile dintre furnizorul de formare profesională şi recurentă, furnizorul fiind acreditat de recurentă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 2 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 5 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Argumentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate şi de apărările formulate, Înalta Curte constată că ansamblul de critici formulate de recurent nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat în sprijinul argumentelor sale incidenţa motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Având în vedere însă că, prin una din criticile formulate, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către prima instanţă a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat ca principiu fundamental al procesului civil de art. 22 C. proc. civ., instanţa supremă a recalificat acest motiv de recurs, în condiţiile permise de art. 489 C. proc. civ., apreciind că o astfel de critică se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Abordând cu prioritate critica subsumată acestui motiv de recurs, prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă constată că nu se poate reproşa primei instanţe lipsa de rol activ în aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Conform art. 22 C. proc. civ. "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Deşi recurenta a invocat nesocotirea de către prima instanţă a acestor dispoziţii, în ceea ce priveşte lămurirea incidenţei Procesului - Verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016, în realitate din lectura considerentelor deciziei atacate nu se poate reţine o astfel de concluzie.

Dimpotrivă, lectura întregii decizii pronunţate cuprinzând referiri la argumentele de fapt şi de drept invocate de instanţa de judecată, lămuririle cerute părţilor dar şi Institutului pentru Cuplu şi Familie, analiza prevederilor legale invocate de părţi a fi incidente în cauză, din toate actele normative indicate de părţi, relevă împrejurarea că prima instanţă a întreprins toate demersurile necesare pentru a înţelege litigiul dintre părţi, izvorul acestui litigiu dar şi a identifica soluţia legală ce se impune a fi pronunţată în cauză.

În contrast, recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să indice, nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de recurs, nici care au fost formele de publicitate prin care acel Proces-verbal, apreciat de pârâtă ca având caracter normativ, a fost adus la cunoştinţa publică şi nici cauzele pentru care acest proces-verbal, dacă reprezenta o hotărâre a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nu a fost publicată în monitorul oficial, în contrast cu Hotărârea nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 care, conţinând prevederi similare cu cele care au relevanţă în prezentul litigiu, a fost publicată în M. Of. nr. 1000 din 20.10.2021.

Pe de altă parte, nici recurenta, prin motivele de recurs şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică care anume împrejurare relevantă în economia litigiului nu a fost identificată sau analizată de către prima instanţă, pentru a se putea conchide asupra exercitării inadecvate a principiului rolului activ al primei instanţe.

Din perspectiva celorlalte critici de nelegalitate invocate de către pârâta-recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectul esenţial de divergenţă dintre părţi, care a fost analizat şi tranşat de către prima instanţă a fost legat de modul de interpretare a sintagmei "pachet de discipline de specialitate" în contextul în care:

- reclamanta a susţinut că a urmat toate disciplinele din acest "pachet" stabilit de Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie din cadrul Comitetului director al Consiliului Psihologilor din România, poziţie procesuală validată de prima instanţă;

- pârâta a susţinut că acest "pachet de discipline de specialitate" reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiţia avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, neexistând posibilitatea organizării acestui program de formare profesională în cadrul altui program de formare profesională.

Examinând criticile recurentei, plecând de la acest aspect esenţial care a generat litigiul dintre părţi, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs, cel prin care recurenta critică ignorarea de către prima instanţă, contrar dispoziţiilor legale invocate, a hotărârii adoptate prin Procesului - Verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nr. 3/18.03.2016, privesc considerente neesenţiale ale primei instanţe.

Aceasta deoarece, deşi prima instanţă a conchis că acest proces-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie nu poate fi considerat a fi o hotărâre a Comitetului director opozabilă reclamantei, a examinat totuşi cererea reclamantei precum şi poziţiile antagonice ale celor două părţi şi din perspectiva celor stabilite prin acest proces-verbal, mutând astfel centrul de greutate al raţionamentului judiciar, care sprijină de altfel soluţia pronunţată în primă instanţă, pe aspectul dacă reclamanta întruneşte sau nu condiţiile pentru a urma procedura de obţinere a atestatului, aşa cum susţinea pârâta că erau iniţial configurate aceste condiţii prin respectivul proces-verbal întocmit în anul 2016.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza în care susţinerile recurentei-pârâte privitoare la greşita apreciere a instanţei de fond cu privire la existenţa şi incidenţa în litigiul dedus judecăţii a celor hotărâte de Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie prin procesul-verbal al comisiei nr. x/18.03.2016 ar fi fondate, acest aspect nu ar fi de natură a conduce la nelegalitatea soluţiei adoptate de vreme ce prima instanţă a examinat totuşi îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor stabilite iniţial prin acest proces-verbal al comisie şi reluate ulterior în Hotărârea nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România, pubcliată inclusiv în monitorul oficial. Prin urmare, nu inexistenţa sau lipsa de incidenţă, în litigiul dedus judecăţii a hotărârii constatate prin acel proces-verbal întocmit în anul 2016 a reprezentat argumentul pentru care cererea reclamantei a fost admisă, ci constatarea primei instanţe că reclamanta îndeplineşte toate cerinţele impuse de lege, inclusiv cele stabilite prin respectivul proces-verbal şi reluate ulterior în conţinutul Hotărârii nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România.

În ce priveşte celelalte critici de nelegalitate subsumate cazului de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu pot fi primite, soluţia la care s-a oprit instanţa de fond fiind pronunţată cu respectarea legii.

Deşi recurenta a invocat formal nesocotirea mai multor dispoziţii legale de către prima instanţă, prin argumentele prezentate a susţinut, în principal înfrângerea prevederilor art. 15 alin. (2) din Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România aprobate prin H.G. nr. 788/2005, conform cărora:

"competenţa în specialitatea psihoterapie poate fi dobândită şi de absolvenţi ei facultăţilor de medicină generală (medicii psihiatri), asistenţă socială, filosofie, pedagogie, teologie, cu condiţia completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, precum şi formării complementare potrivit cerinţelor prevăzute de prezentele norme".

Interpretarea corectă a acestei dispoziţii legale reprezintă critica de nelegalitate esenţială invocată de recurentă în raport cu considerentele primei instanţe.

Este de observat că exigenţele normative se referă la "un pachet de discipline de specialitate", expresie care, atât în limbaj curent cât şi în limbaj juridic, nu poate semnifica altceva decât un grup, un set, un ansamblu de discipline de specialitate, ce trebuie urmate de către cursanţii interesaţi. Conţinutul acestui pachet, adică identificarea disciplinelor de specialitate necesare a fi urmate, a fost lăsat de legiuitorul la aprecierea Comitetului director, în considerarea specializării şi competenţelor profesionale corespunzătoare a membrilor care îl compun.

Prin respectivul proces-verbal al Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie din data de 18.03.2016, recurenta susţinut că s-a stabilit acest "pachet de discipline de specialitate" prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, ca fiind alcătuit din "psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs).

De asemenea, recurenta a susţinut că, prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice - doar în condiţiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate".

Ceea ce se degajă din aceste susţineri ale recurentei este că:

- în acord cu exigenţele art. 15 alin. (2) din Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004, Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie din cadrul Comitetului director, a stabilit la data de 18.03.2016, că acest "pachet de discipline de specialitate" la care se referă dispoziţia din Normele metodologice enunţate, este alcătuit din următoarele discipline: psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs);

- prin acelaşi proces-verbal, aceeaşi comisie a stabilit că furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic şi psihopatologie (total 168 ore/42 curs), doar în condiţiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate.

Nici din dispoziţia cuprinsă în art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 788/2005 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 şi nici dintr-o altă dispoziţie legală nu rezultă însă că acest "pachet de discipline de specialitate" ar trebui urmat obligatoriu sub forma unui modul special de pregătire profesională, separat avizat de către Consiliul Psihologilor din România, ci doar faptul că persoanele interesate sunt obligate să urmeze, în cadrul formelor de pregătire avizate de Consiliul Psihologilor din România toate aceste discipline ce alcătuiesc "pachetul de specialitate" şi la care se referă art. 15 alin. (2) din normele metodologice, în cadrul unor cursuri oferite de cadre didactice de specialitate.

Pe cale de consecinţă, susţinerea recurentei conform căreia "pachetul de discipline de specialitate" prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, necesar a fi urmat, trebuia avizat în mod distinct de către CPR, sub forma unui modul distinct de pregătire profesională separat, nu are niciun temei legal sau infralegal, concluzia primei instanţe, în sensul că o asemenea susţinere nu poate fi primită, fiind în acord cu dispoziţiile legale incidente în cauză.

Instanţa supremă nu poate primi susţinerea recurentei conform căreia această concluzie a primei instanţe ar contraveni prevederilor art. 20. art. 52 alin. (1) din Normele metodologice, precum şi art. 2 alin. (1) din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019.

Conform art. 20 din Normele metodologice "Competenţele psihologilor se obţin prin programe universitare la nivel de licenţă, masterat sau doctorat şi prin programe de formare complementară organizate în condiţiile stabilite prin prezentele norme"

De asemenea, potrivit art. 52 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 "cursurile complementare de specializare în domeniul psihologiei, altele decât cele universitare, se organizează numai sub egida şi cu avizul Comitetului director ai Colegiului Psihologilor din România".

Totodată, art. 2 alin. (1) din Norma din 2019 privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică prevede că "formarea profesională a psihologilor este realizată prin intermediul programelor de formare, care pot fi derulate de mai multe categorii de entităţi cu statut de furnizor de formare, în funcţie de tipul programului. Cu excepţia programelor de studii universitare acreditate, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, programele de formare profesională pentru psihologi se organizează numai sub egida CPR şi cu avizul Comitetului director al CPR, denumit în continuare comitetul director".

Or, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus şi din cele reţinute de prima instanţă, reclamanta a urmat programe de formare profesională organizate sub egida Consiliului Psihologilor din România, avizate de Comitetul director al Consiliului, în cadrul cărora erau cuprinse şi disciplinele ce alcătuiau "pachetul de discipline de specialitate" la care se referă art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004.

Ceea ce încearcă recurenta să acrediteze, prin susţinerile sale, este că acest "pachet de discipline de specialitate" ar reprezenta, potrivit legii, un modul special şi separat, un program distinct de formare profesională, care ar fi necesitat a fi organizat ca atare şi avizat de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România, însă o atare susţinere nu rezultă din niciuna din dispoziţiile legale reclamate a fi fost nesocotite de către prima instanţă. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice nu se referă la un program distinct de formare profesională, ci la un "pachet de discipline de specialitate", prevedere legală care nu poate primi o altă interpretare decât aceea de grup, ansamblu sau set de discipline care, desigur, trebuie urmate în cadrul programelor de formare profesională organizate sub egida Consiliului Psihologilor din România şi avizate de Comitetul director al Consiliului, ceea ce reclamanta a şi realizat.

Din această perspectivă, sunt irelevante aspecte relevate de recurentă, conform cărora Institutului pentru Cuplu şi Familie CPR nu a eliberat niciun aviz pentru pachetul de discipline de specialitate (neexistând nicio cerere în acest sens din partea Institutului pentru Cuplu şi Familie).

Din moment ce disciplinele ce constituie "pachetul de discipline de specialitate" au fost urmate de către reclamantă în cadrul unor programe de formare profesională avizate de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România, iar acest aspect nu este contestat de către pârâtă, concluzia care se degajă este aceea că cerinţa legii este îndeplinită.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă apreciază nefondate criticile de nelegalitate invocate de recurentă cu privire la de listele de prezenţă pentru disciplinele Psihologie clinică si Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu şi Familie în perioada mai - august 2021, pentru care institutul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală de a întocmi lista cursanţilor, în acord cu art. 8 din Norma din 2019, privind educaţia şi formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, conform căreia furnizorul de formare profesională avea obligaţia de a depune la CPR lista cursanţilor înmatriculaţi pentru disciplinele Psihologie clinică şi Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu şi Familie în perioada mai- august 2021.

Aşa cum rezultă din lectura art. 8 din Norma nr. 1/2019 invocată de recurentă, aceste prevederi instituie o serie de responsabilităţi în sarcina furnizorilor de formare profesională, în relaţia lor juridică cu Consiliul Psihologilor din România, ale cărui responsabilităţi sunt reglementate la art. 7 din aceeaşi Normă. Printre responsabilităţile instituite în sarcina furnizorilor de formare profesională de art. 8 din normă sunt şi cele de la lit. d) şi e), respectiv:

- de a depune la secretariatul CPR în termen de maximum 90 de zile de la data începerii cursului de formare profesională lista cursanţilor înmatriculaţi la cursul de formare profesională. La cerere, furnizorii de formare profesională vor furniza colegiului datele de contact ale participanţilor;

- de a ţine evidenţa prezenţei participanţilor la activităţile aferente programului de formare.

Or, nerespectarea acestor responsabilităţi poate avea consecinţă în derularea raporturilor dintre furnizorul de formare profesională şi Consiliul Psihilogilor din România, inclusiv în cadrul procedurii de reavizare periodică a programelor de formare profesională, însă nu poate afecta dreptul reclamantei de a obţine atestatul de liberă practică din moment ce, pentru obţinerea acestui atestat, legea nu impune expres o asemenea condiţie.

Dovada parcurgerii de către reclamantă a disciplinelor anterior menţionate în perioada mai - august 2021 nu se realizează prin îndeplinirea acestor responsabilităţi de către furnizorul de formare profesională, ci prin adeverinţa nr. 1166/17 septembrie 2021, eliberată de Institutul pentru Cuplu şi Familie care nu a fost defăimată ca fiind falsă şi a cărei validitate nu a fost contestată de către recurentă.

Pe cale de consecinţă, nefiind incident niciunul din motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

Faţă de această soluţie, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ. care consacră culpa procesuală drept fundament al acordării cheltuielilor de judecată, va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă, a cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 2380 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Colegiul Psihologilor din România împotriva sentinţei civile nr. 67 din data de 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Colegiul Psihologilor din România la plata către intimata-reclamantă A., a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 iulie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.