Audit measures upheld for litigation costs after State Audit Court appeal partially quashed annulment of disciplinary sanction recovery

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Agenţia Naţională de Presă A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 31/26.07.2021 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea parţială a Deciziei nr. 9/07.06.2021 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IX, cu privire la constatările şi măsurile dispuse la pct. II - nr. 1, 2, 4, 5 şi 6 prin decizia menţionată, pe aspectele contestate prin acţiune. Totodată a fost contestat şi termenul stabilit pentru aducerea la îndeplinire a masurilor dispuse la pct. II - nr. 1, 2, 4, 5 şi 6; solicitându-se şi anularea parţială a Procesului-verbal de constatare nr. x/23.04.2021 emis de Curtea de Conturi a României - Departamentul IX, constatările şi masurile dispuse la pct. II nr. 1, 2, 4, 6 şi 8 şi a Raportului de audit financiar nr. x/23.04.2021, încheiat de Curtea de Conturi a României - Departamentul IX, pentru constatările menţionate. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 748 din 27 aprilie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat punctul II.1 din Decizia nr. 9/07.06.2021 şi toate actele menţionate în petitul cererii cu privire la această constatare şi la măsura corelativă dispusă cu privire la aceasta; a anulat în parte punctul II.2 al deciziei şi toate actele menţionate în petitul cererii cu privire la această constatare şi la măsura corelativă dispusă cu privire la aceasta şi a menţinut acest punct al deciziei doar pentru sumele de 9.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi diferenţele salariale între salariul deţinut anterior de persoana care a deţinut funcţia de director general adjunct şi funcţia deţinută de aceasta anterior; a anulat punctul II.4 din Decizia nr. 9/07.06.2021 şi toate actele menţionate în petitul cererii cu privire la această constatare şi la măsura corelativă dispusă cu privire la aceasta şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON reprezentând parte din cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, cu privire la măsurile de la punctul II.1 din Decizia nr. 9/07.06.2021 (conducerea A. va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului în suma de 115.921 RON, reprezentând despăgubiri salariale, diferenţe salariale respectiv cheltuieli de judecată, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit art. 731 din Legea nr. 500/2002. Conducerea A., în situaţia unei hotărâri nefavorabile entităţii în dosarul nr. x/2019, va dispune măsuri pentru recuperarea în termenul legal de prescripţie a prejudiciului în sumă de 67.027 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit art. 73 ind. l din Legea nr. 500/2002) că auditorii pârâtei nu au avut delegaţie emisă conform legii pentru a verifica exerciţiul financiar aferent anului 2021, astfel că s-a apreciat că măsura de la punctul 2 cu privire la suma de 67.027 RON este nelegală. De asemenea, s-a indicat că nu poate fi reţinut un prejudiciu din perspectiva sumelor de bani care nu au fost plătite angajaţilor afectaţi de procesul de reorganizare, iar ulterior câştigate de aceştia în urma punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti obţinute, deoarece atribuţiile au fost preluate în mod neremunerat de alte persoane. A mai reţinut prima instanţă şi faptul că în cadrul dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019 nu au fost acordate cheltuieli de judecată, iar pentru plăţile realizate în cadrul dosarului nr. x/2019 instanţa a constatat lipsa delegaţiei pentru perioada verificată. Consecvent măsurile dispuse la pct. II.1 au fost anulate integral împreună cu toate măsurile aferente.

În ceea ce priveşte punctul II.2 al Deciziei nr. 9/07.06.2021 (conducerea entităţii va dispune măsuri în vederea stabilirii întinderii şi recuperării în termenul legal de prescripţie a prejudiciului în valoare de 124.798 RON, reprezentând despăgubiri plătite ca urmare a anulării de către instanţele de judecată a actelor administrative de sancţionare disciplinară emise de entitate pentru salariaţii proprii, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit art. 73 ind. l din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice) s-a reţinut că sigurele sume care pot constitui prejudiciu sunt reprezentate de cheltuielile de judecată achitate persoanelor sancţionate disciplinar în litigiile promovate (9.000 RON) şi de diferenţele salariale achitate persoanei care a deţinut funcţia de director general adjunct interimar. S-a apreciat că sumele achitate domnului B. cu titlu de drepturi salariale cuvenite funcţiei din care a fost înlăturat nu pot constitui prejudiciu deoarece erau cuprinse în bugetul agenţiei, iar postul din care a fost retrogradată doamna C. nu a fost ocupat până la reintegrarea persoanei sancţionate.

Referitor la pct. II.4 al Deciziei nr. 9/07.06.2021 (conducerea A. va dispune măsuri în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 23.850 RON, reprezentând diferenţa între salariul brut lunar pentru funcţia de director general adjunct şi salariul brut lunar pentru funcţia de redactor de rubrică gradul IA, gradaţia 5, extinderii verificărilor pentru întreaga perioadă, de la momentul numirii pe postul de director general adjunct şi până la zi, cu stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate potrivit art. 73 ind. l din Legea 500/2002) s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1909/18.03.2022 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 481/27.01.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat că doamna D. a fost legal numită temporar în funcţia de conducere până la ocuparea funcţiei prin concurs, astfel că, faţă de prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., aspectele indicate în decizie intră în puterea lucrului judecat a hotărârilor menţionate.

În ceea ce priveşte motivele de nulitate invocate de reclamantă cu privire la pct. II.5 din Decizia nr. 9/07.06.2021 (conducerea A. va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii şi recuperării în termenul legal de prescripţie a prejudiciului reprezentând cheltuieli de deplasare pentru scopuri care nu ţin de activitatea entităţii, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit art. 73 ind. l din Legea nr. 500/2002) s-a reţinut pe baza probelor administrate în cauză că evenimente la care s-a deplasat angajatul E., în cadrul cărora s-au discutat exclusiv probleme de natură sindicală, angajatul reclamantei a reprezentat sindicatul, iar nu A..

Prima instanţă a înlăturat şi criticile reclamantei care au vizat pct. II.6 al Deciziei 9/07.06.2021 (conducerea A. va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii şi recuperării prejudiciului, în termenul legal, în sumă de 7.680 RON, reprezentând cheltuieli de judecată plătite nelegal, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit art. 731 din Legea 500/2002. Conducerea A., la momentul rămânerii definitive a dosarelor aflate în apel şi în situaţia unei hotărâri nefavorabile entităţii, va dispune măsuri pentru recuperarea în termenul legal de prescripţie a prejudiciului în sumă de 2.500 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit alt. 731 din Legea nr. 500/2002), reiterând că achitarea cheltuielilor de judecată din venituri proprii nu respectă prevederile art. 25 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 19/2003.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate, faţă de prevederile art. 453 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă a constatat că reclamanta a depus dovada achitării cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON onorariu de avocat şi 100 RON taxa judiciară de timbru, însă, având în vedere soluţia de admitere în parte a cererii, respectiv din cinci puncte ale deciziei contestate au fost anulate două, în tot, iar unul în parte, instanţa a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, au declarat recurs ambele părţi.

Prin recursul declarat pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea integrală a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului pârâta a prezentat situaţia de fapt şi a indicat cu privire la măsura de la pct. II.1 din Decizia nr. 9/2021 că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile Regulamentului aplicabil în activitatea specifică a Curţii de Conturi (RODAS) întrucât acestea permit extinderea perioadei verificate, indiferent de perioada din care provin aspectele care fac obiectul verificării, extindere ce se poate face pe baza delegaţiei emisă conform modelului din anexa RODAS.

Susţine recurenta - pârâtă că deşi perioada auditată a vizat, în mod expres, contul anual de execuţie bugetară, respectiv situaţiile financiare ale anului 2020, instituţia avea şi are posibilitatea de a proceda la efectuarea unor verificări suplimentare referitoare la alte perioade, anterioare sau ulterioare, astfel cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 5, art. 31, art. 36 şi art. 37 din Legea nr. 94/1992.

Se subliniază că echipa de audit cu ocazia auditului financiar asupra contului anual de execuţie aferent anului 2020 a avut în vedere numai anumite aspecte/împrejurări ale căror efecte s-au propagat din perioada anterioară în anul 2020 ori retroactiv din anul 2021 în anul 2020, iar această împrejurare nu este nici identică şi nici similară cu efectuarea unui audit al exerciţiului financiar aferent anului 2021.

Recurenta - pârâtă arată că nu există un text de lege care să interzică efectuarea de verificări pentru o altă perioadă decât cea supusă verificării şi, chiar dacă reclamanta a făcut referire la faptul că pentru anul 2019 s-ar fi făcut verificări, nu se poate prevala de raportul de audit financiar ori de procesul-verbal de constatare din anul anterior atât timp cât auditul anterior nu s-a finalizat cu emiterea unui certificat de conformitate.

Se mai adaugă că deşi instanţa de fond a făcut referire la pct. 51 lit. b) din RODAS a omis să observe că acest text se referă la faptul că delegaţiile emise se vor referi şi la extinderea automată a perioadei supuse verificării în cazul constatării unor deficienţe care provin din perioada anterioară celei supuse verificării şi care pot sau nu continua până la zi, prima instanţă interpretând restrictiv textul de lege citat.

În continuare recurenta - pârâtă reiterează starea de fapt şi de drept care a stat la baza măsurii de la punctul II.1 din decizia Curţii de Conturi şi subliniază cu privire la situaţia litigiilor entităţii verificate că deşi s-a susţinut că A. nu ar fi fost prejudiciată pentru că nu ar fi fost plătite sume suplimentare către salariaţi, altele decât cele prevăzute în buget, pe de o parte asemenea dovadă nu a fost făcută, iar, pe de altă parte, s-a indicat că în timpul auditului printr-o notă de relaţii s-a menţionat că în locul unei persoane a fost numită temporar o altă persoană.

Mai subliniază recurenta - pârâtă că în atare situaţie este evident că au fost sporite cheltuielile de fonduri publice, în loc să fie diminuate, iar argumentele prezentate de reclamantă sunt în contradicţie cu art. 22 alin. (1)-(2) din Legea nr. 500/2002, precum şi cu cele ale art. 5 din O.G. nr. 119/1999.

S-a adăugat că în cauză nu sunt aplicabile considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 698/2020, însuşite de prima instanţă, deoarece sumele plătite de A. către salariaţii care au contestat ordinele emise, pe de o parte, au la bază încălcări ale legislaţiei muncii de către entitatea verificată, iar pe de altă parte actele nelegale au condus la amplificarea cheltuielilor din fonduri publice, contrar principului bunei gestiuni financiare.

Referitor la măsura de la punctul II.2 din Decizia nr. 9/2021, anulată în parte de prima instanţă, se arată, în primul rând, că motivarea instanţei nu este suficient de clară pentru a evidenţia raţionamentul care a condus la soluţia pronunţată.

În al doilea rând se arată că în mod eronat a reţinut prima instanţă că sumele achitate de A. salariaţilor săi sancţionaţi nu ar fi prejudiciu, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute, iar din procesul-verbal de constatare nr. x/2021 rezultă că o altă persoană a fost numită şi a exercitat atribuţiile de director general adjunct în perioada 08.01. - 04.12.2020.

Recurenta - pârâtă reiterează starea de fapt şi de drept care a stat la baza măsurii de la punctul II.2 din decizia Curţii de Conturi şi subliniază că, în situaţia dată, este de necontestat, că din cauza unor vicii de legalitate, evidenţiate în hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele specializate în litigii de muncă au fost anulate acte de sancţionare emise de A., iar una din consecinţe a constat în obligarea entităţii la plata de despăgubiri salariale indexate, pentru perioada în care s-a aplicat sancţiunea disciplinară anulată.

În ceea ce priveşte măsura de la punctul II.4 recurenta - pârâtă citează considerentele instanţei de fond, reiterează starea de fapt şi de drept care a stat la baza măsurii şi arată că judecătorul fondului nu a analizat legalitatea măsurii nici prin raportare la starea de fapt şi de drept constatată de echipa de audit şi nici prin prisma susţinerilor reclamantei, formulate prin intermediul contestaţiei, ci prin elemente extrinseci.

Din această perspectivă recurenta - pârâtă apreciază că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 13 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu a ţinut seama nici de principiul ommiso medio întrucât s-a îndepărtat de constatarea echipei de audit.

Recurenta - pârâtă recunoaşte că asupra unui raport de muncă nu poate interveni Curtea de Conturi, însă apreciază că analiza judecătorului a scăpat un element important, şi anume, acela că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, astfel că se apreciază că dosarul nr. x/2021 ar fi trebuit suspendat până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă arată că prin hotărârea recurată s-a dat eficienţă unor aspecte care nu au legătură cu deficienţele evidenţiate în procesul-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit financiar nr. x/23.04.2021.

Susţine recurenta - pârâtă că măsurile de la pct. II.1 şi II.2 au o bază legală, nefiind susceptibile de a fi stabilite în lipsa unui cadru legal aplicabil în privinţa abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate în actul de control.

Se mai adaugă că hotărârea atacată nu a fost motivată din perspectiva prevederilor legale evidenţiate în actele Curţii de Conturi, ci, în mod greşit, reţinându-se motive străine de natura cauzei, fiind apreciate ca a fi fondate susţinerile reclamantei, care, în realitate, au indus în eroare judecătorul fondului.

În fine, referitor la cheltuielile de judecată admise de prima instanţă, recurenta - pârâtă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 453 C. proc. civ. întrucât litigiul s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice Curţii de Conturi care au scopul de a verifica legalitatea întrebuinţării şi/sau administrării fondurilor publice.

În pus, în situaţia în care va fi admis recursul şi va fi respinsă acţiunea integral, recurenta a solicitat să se constate că nu este parte căzută în pretenţii.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. Legii nr. 94/1992; Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 şi ale Legii nr. 554/2004.

Prin recursul declarat reclamanta Agenţia Naţională de presă A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, printr-o primă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond nu a motivat respingerea anulării măsurilor prevăzute la punctele 2, 5 şi 6 şi cu privire la imposibilitatea includerii lor în obiectul controlului prin raportare la data efectuării plăţilor, respectiv anterior (2019) şi ulterior (2021) anului bugetar auditat.

Referitor la măsura de la pct. II.5 se subliniază că instanţa de fond nu a răspuns criticilor invocate de reclamantă, având în vedere că obiectul măsurii este reprezentat de costurile unor deplasări externe efectuate şi achitate în anul 2019, iar perioada auditată era reprezentată de anul 2020.

Aceleaşi critici se aduc şi cu privire la măsura de la pct. II.6, cu singura diferenţă că sumele au fost achitate în anul 2021.

Privitor la cheltuielile de judecată recurenta - reclamantă solicită să se observe că instanţa de fond a aplicat formula de calcul descrisă la un onorariu avocaţial de 5.000 RON şi nu 10.000 RON, conform înscrisurilor justificative de la dosar.

Printr-o altă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a soluţionat criticile sale referitoare la măsura de la pct. II.5 cu încălcarea prevederilor art. 109 RODAS, deoarece fiind vorba despre cheltuieli care au vizat deplasări efectuate în anul 2019, era necesară obţinerea unei noi delegaţii, astfel cum s-a reţinut în analiza criticilor de la pct. II.1.

Recurenta - reclamantă mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 19/2003 cu privire la măsura contestată de la pct. II.6, arătând, pe de o parte, că sumele indicate au fost achitate în anul 2021, iar pe de altă parte că acestea au fost achitate din fondurile proprii A., nu din bugetul de stat.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost legal timbrat cu suma de 200 RON, taxă judiciară de timbru.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă pentru lipsa semnăturii, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

În motivarea excepţiei nulităţii recursului, recurenta - pârâtă a indicat că în cauză nu sunt respectate prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ., calea de atac promovată de reclamantă neavând aplicată o semnătură valabilă.

Pe fondul recursului se solicită înlăturarea criticilor reclamantei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. arătându-se că, în privinţa măsurilor menţinute, sentinţa atacată este motivată.

Contrar opiniei reclamantei, recurenta - pârâtă reiterează că din prevederile RODAS rezultă că există anumite situaţii (ipoteze) care, în realitate, impun extinderea verificărilor şi asupra perioadei anterioare sau ulterioare, tocmai în vederea stabilirii cât mai exacte a stării de fapt şi de drept care a generat o întrebuinţare deficitară a fondurilor publice şi care impune măsuri de remediere.

Privitor la cheltuielile de judecată se arată că aspectul invocat de reclamantă nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 întrucât, pe de o parte, există o motivare a sentinţei în privinţa acordării parţiale a cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte dacă se invocă existenţa unei erori materiale partea avea la dispoziţie o altă cale procedurală pentru remedierea acesteia.

În ceea ce priveşte criticile reclamantei întemeiate pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se susţine că raportarea la prevederile art. 25 din Legea nr. 19/2003 nu reprezintă o veritabilă motivare a recursului, ci exprimă doar nemulţumirea părţii faţă de soluţia instanţei.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 şi art. 483 C. proc. civ. Legii nr. 94/1992; Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 şi ale Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată recurenta - reclamantă Agenţia Naţională de Presă A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României ca nefondat.

În apărare recurenta - reclamantă arată că deşi instanţa de fond a acordat un termen pentru ca recurenta - pârâtă să depună înscrisurile în temeiul cărora a efectuat controlul, aceasta nu a demonstrat că se afla în situaţia prevăzută de pct. 107 RODAS, nefiind formulate solicitări de extindere a perioadei verificate, şi nici în situaţia de excepţie reglementată de pct. 109 RODAS.

Se mai adaugă în legătură cu criticile formulate cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. II.1 că era obligaţia pârâtei ca la momentul efectuării controlului să identifice prejudiciul, iar nu să solicite reclamantei să facă dovada unui fapt negativ, respectiv că nu a înregistrat niciun prejudiciu prin remunerarea unor angajaţi.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la soluţia de anulare parţială a măsurii de la pct. II.2 se arată că măsura privitoare la angajatul B. s-a dispus pentru o plată efectuată în anul 2021, astfel că excedă perioadei verificate, iar pe toată perioada în care respectiva persoană a fost concediată nu a fost angajată o terţă persoană căreia să îi fi fost achitat salariul aferent postului de director adjunct.

De asemenea, pe perioada în care C. a fost sancţionată prin neacordarea sporului de şef serviciu nu a fost acordat către o terţă persoană respectivul spor.

În fine, referitor la criticile formulate cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. II.4 se solicită înlăturarea acestora odată ce o instanţă de judecată a constatat, în mod definitiv, că doamna D. a fost legal numită în funcţia de director general adjunct.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

II. Soluţia instanţei de recurs

Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă:

1. Criticile referitoare la insuficienta motivare a sentinţei recurate, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu vor fi primite din considerente procedurale.

Potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, însă Înalta Curte atrage atenţia asupra faptului că, deşi judecătorul este obligat să motiveze soluţia asupra fiecărui capăt de cerere, acesta nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea respectivelor capete de cerere.

De asemenea, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele investirii.

Recurenta susţine că prima instanţă în analiza susţinerilor sale care au vizat punctele II.2, II.5 şi II.6 din Decizia Curţii de Conturi nr. 9/2021 nu a analizat şi motivele de nulitate prin care s-a invocat imposibilitatea includerii aspectelor reţinute în obiectul controlului prin raportare la data efectuării plăţilor, respectiv anterior şi ulterior anului bugetar auditat.

În concret, recurenta - reclamanta a indicat că plăţile avute în vedere la punctul II.5 sunt aferente unor deplasări din anul 2019, iar plăţile avute în vedere la punctul II.6 au fost efectuate în anul 2021, iar pentru acestea ar fi trebuit analizată şi critica potrivit căreia auditorii financiari aveau delegaţie numai pentru verificări cu privire la situaţia financiară aferentă anului 2020.

Pentru a verifica limitele în care judecătorul trebuia să analizeze criticile de nelegalitate formulate de partea reclamantă cu privire la actul dedus judecăţii Înalta Curte va pleca de prevederile art. 9 C. proc. civ. potrivit cărora limitele investirii instanţei sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, precum şi de la cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Din simpla lectură a acţiunii se constată că pentru măsurile de la punctele II.5 şi II.6 (cheltuieli de deplasare şi cheltuieli de judecată) recurenta reclamantă a invocat alte motive de nulitate, respectiv importanţa deplasării efectuate de angajatul său şi incidenţa prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 500/2003, iar nu depăşirea limitelor delegaţiei auditorilor financiari pe care o reclamă în recurs.

Analizând celelalte cereri formulate de partea reclamantă în cadrul dosarului de fond se constată că motivele de nulitate indicate în memoriul de recurs (depăşirea mandatului de către auditorii financiari cu privire la măsurile de la punctele II.5 şi II.6) au fost formulate abia prin concluziile scrise depuse în şedinţa publică din datat de 27 aprilie 2023.

Or, faţă de prevederile art. 9 şi art. 204 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă nu era ţinută să analizeze şi aceste noi motive de nulitate, invocate cu depăşirea termenului procesual pentru completarea cererii de chemare în judecată, considerentele expuse de judecător în motivarea soluţiei vizând criticile de nelegalitate indicate prin cererea introductivă de instanţă.

Consecvent nu se poate reţine în sarcina primei instanţe faptul că nu a analizat critici suplimentare formulate de parte cu nerespectarea prevederilor procesuale sau că nu a extins critici de nelegalitate formulate cu privire la anumite măsuri (respectiv pct. II.1 unde s-a indicat şi motivat în mod expres depăşirea limitelor mandatului auditorilor financiari) şi la alte măsuri.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta - reclamantă critică şi faptul că prima instanţă nu a observat că onorariul avocaţial solicitat pe calea cheltuielilor de judecată era de 10.000 RON, iar nu de 5.000 RON, indicând că poate fi o eroare materială sau o nemotivare a hotărârii.

Verificând considerentele expuse de prima instanţă cu privire la cheltuielile de judecată acordate se constată că judecătorul fondului a avut în vedere un onorariu de avocat de 5.000 RON şi a justificat reducerea cheltuielilor acordate prin raportare la soluţia de admitere în parte a acţiunii.

În atare situaţie nu se poate reţine nemotivarea sentinţei recurate sub acest aspect, nefiind nici în acest caz incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 442 C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul şi orice alte erori materiale pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Totodată potrivit art. 445 C. proc. civ. îndreptarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, astfel că partea reclamantă dacă aprecia că este incident textul prevăzut de art. 442 C. proc. civ. avea obligaţia de a urma procedura îndreptării de eroare materială, aspectele invocate neputând forma obiectul unei critici de nelegalitate în recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus se observă că niciuna dintre criticile recurentei - reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

2. Criticile referitoare la greşita aplicarea normelor de drept material, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu vor fi, de asemenea, primite.

Subsumat acestui motiv de casare recurenta - reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 106 şi art. 107 din RODAS arătând că sumele avute în vedere la punctele II5 şi II.6 din Decizia nr. 9/2021 au fost achitate în anul 2019, respectiv 2021, iar auditorii financiari aveau delegaţie numai pentru a face verificări pentru anul bugetar 2020.

Considerentele expuse anterior, în analiza criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile, Înalta Curte reiterând că recurenta - reclamantă nu a investit curtea de apel cu aceste motive de nulitate în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

Este adevărat că în analiza criticilor de nelegalitate care au vizat punctul II.1 al Deciziei 9/2021 prima instanţă a analizat incidenţa prevederilor art. 106 şi art. 107 din RODAS şi a reţinut depăşirea limitelor mandatului de către auditorii financiari, însă prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat în legătură cu măsurile de la pct. II.1 acest aspect, iar respectivele critici nu puteau fi extinse şi la celelalte măsuri pentru care au fost invocate alte motive de nelegalitate.

Printr-o altă critică care vizează soluţia pronunţată cu privire la măsurile de la pct. II.6 din Decizia nr. 9/2021 recurenta - reclamantă susţine că în mod eronat instanţa de fond a respins capătul de cerere privitor la această măsură fără a analiza dispoziţiile legale aplicabile şi obiectul controlului, modalitatea în care A. avea posibilitatea utilizării fondurile propriii neputând face obiectul controlului.

Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate, recursul nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Deoarece cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitatea trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare". Simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii atacate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea nu este legală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Aplicând aceste considerente teoretice ultimei critici formulate de recurenta - reclamantă, citată anterior, se constată că aceasta nu a indicat textele legale încălcate de prima instanţă şi nici prevederile legale potrivit cărora A. avea posibilitatea utilizării fondurile propriii neputând face obiectul controlului.

În atare situaţie critica nu poate fi analizată prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind în realitate, astfel cum a indicat şi recurenta - pârâtă, simple nemulţumiri ale părţii.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse mai sus, cu observarea prevederilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta - reclamantă, ca nefondat.

Asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă:

1. Critica referitoare la nemotivarea sentinţei recurate, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Astfel cum s-a indicat şi în analiza recursului declarat de reclamantă potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, însă Înalta Curte atrage atenţia asupra faptului că, deşi judecătorul este obligat să motiveze soluţia asupra fiecărui capăt de cerere, acesta nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea respectivelor capete de cerere.

Recurenta susţine că prin hotărârea recurată s-a dat eficienţă unor aspecte care nu au legătură cu deficienţele evidenţiate în procesul-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit financiar nr. x/23.04.2021; că măsurile de la pct. II.1 şi II.2, anulate integral sau parţial de prima instanţă au o bază legală, precum şi faptul că hotărârea atacată nu a fost motivată din perspectiva prevederilor legale evidenţiate în actele Curţii de Conturi, ci, în mod greşit, reţinându-se motive străine de natura cauzei, fiind apreciate ca a fi fondate susţinerile reclamantei, care, în realitate, au indus în eroare judecătorul fondului.

Contrar acestor afirmaţii, din simpla lectură a sentinţei civile recurate se constată că prima instanţă a analizat actele administrative emise de pârâtă şi contestate de reclamantă, în limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată. Au fost avute în vedere temeiurile de drept puse în discuţie şi reţinute şi de recurenta - pârâtă în Raportul de audit, în încheierea nr. 3/2021 şi în Decizia nr. 9/2021, iar în motivarea hotărârii au fost menţionate aspectele apreciate relevante în susţinerea soluţiei. Se impune însă a se sublinia că o motivare sintetică, concisă, ori întemeiată pe alte dispoziţii legale decât pe cele pe care recurenta - pârâtă le apreciază a-i fi favorabile, nu echivalează cu lipsa or cu insuficienţa motivării.

Din motivarea hotărârii rezultă cu claritate motivul pentru care curtea de apel a admis în parte cererea recurentei - reclamante, iar în măsura în care la baza acestei soluţii stă o eroare de aplicare sau de interpretare a textelor legale, respectiva eroare poate fi analizată în cadrul criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar nu în cadrul motivelor de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO impune instanţei să examineze cauza sub toate aspectele, însă nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor aduse de părţi, atât timp cât din considerentele hotărârii rezultă cu claritate motivele pentru care anumite cereri au fost apreciate ca a fi fondate ori nu şi se poate realiza controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

Pe cale de consecinţă critica recurentei - pârâte referitoare la nemotivarea de către curtea de apel a soluţiei pronunţate sau a reţinerii unor considerente străine de natura pricinii nu este fondată.

2. Criticile referitoare la greşita aplicarea normelor de drept material, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt parţial fondate.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate recurenta - pârâtă a criticat punctual soluţiile pronunţate de curtea de apel cu privire la măsurile de la punctele II.1, II.2 şi II.4 din Decizia nr. 9/2021.

Referitor la măsurile dispuse la pct. II.1 din Decizia nr. 9/2021, anulate integral de prima instanţă s-a invocat în primul rând încălcarea prevederilor art. 5, art. 31, art. 36 şi art. 37 din Legea nr. 94/1992 şi ale pct. 107 - 109 RODAS, susţinându-se că auditorii financiari nu aveau nevoie de delegaţii suplimentare pentru verificările efectuate şi pentru măsurile dispuse.

Se reţine în analiza acestor critici că prima instanţă a reţinut drept motiv de nulitate al paragrafului 2 al pct. II.1 faptul că auditorii pârâtei nu au avut delegaţie emisă conform legii pentru a verifica exerciţiul financiar aferent anului 2021, măsurile aplicate cu privire la suma de 67.027 RON fiind nelegale.

Din cuprinsul Deciziei nr. 9/2021 rezultă că suma de 67.027 RON este compusă din 64.677 RON, diferenţe salariale acordate numitului F. prin sentinţa civilă nr. 6023/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi 2350 RON, cheltuieli de judecată acordate aceleiaşi persoană în respectiva cauză.

Având în vedere că sentinţa civilă nr. 6023/2020 a fost comunicată recurentei - reclamante la data de 20.01.2021 şi executată în cursul lunii ianuarie 2021 prima instanţă a apreciat că pentru verificarea legalităţii plăţii auditorii financiari aveau nevoie de delegaţie pentru verificarea situaţiei financiare aferente anului 2021.

Potrivit art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 92/1994 Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale, entităţile auditate fiind obligate să transmită actele, documentele, informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de aceasta. În temeiul acestor dispoziţii recurenta - reclamantă a comunicat recurentei - pârâte relaţii referitoare la litigiile aflate pe rolul instanţelor în cursul anului 2020, an bugetar supus auditării.

Punctele 107 - 109 din Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 (RODAS) reglementează procedura extinderii perioadei supuse verificării. Astfel în situaţia în care se constată erori sau abateri de la legalitate şi regularitate, care provin din exerciţiile financiare anterioare perioadei verificate şi care pot sau nu continua până la zi, controlul se poate extinde şi asupra acestora. În acest caz auditorii publici externi întocmesc o notă în care vor formula propunerea de extindere a perioadei supuse verificării, pe care o supun avizării. Prin excepţie, în scopul remedierii deficienţelor care pot avea caracter de continuitate, este obligatorie extinderea perioadei supuse verificării, fără a mai fi necesară obţinerea avizului şefului departamentului coordonator al acţiunii, dacă pe parcursul acţiunii de control se constată abateri financiar-contabile a căror remediere ulterioară nu mai este posibilă sau care se referă la încălcarea prevederilor legale referitoare la lichidarea, ordonanţarea şi plata unor cheltuieli bugetare care au fost angajate în perioade anterioare celei supuse verificării.

În cauza de faţă litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 a fost generat de un Ordin al directorului A. din anul 2018 prin care s-a urmărit modificarea organigramei instituţiei şi a fost soluţionat prin sentinţa civilă 6023/06.11.2020.

Potrivit art. 274 din Codul muncii hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în fond, sunt definitive şi executorii, astfel că pentru a fi verificate sumele achitate în temeiul sentinţei civile 6023/2020 nu prezenta relevanţă data comunicării sau data plăţii.

Contrar considerentelor expuse de prima instanţa, sumele rezultate din punerea în executare a sentinţei civile 6023/2020 sunt aferente anului 2020, hotărârea fiind executorie de la data de 06.11.2020, caracterul exigibil al sumelor acordate salariatului cu titlul de drepturi salariale restante neputând fi modificat în funcţie de momentul comunicării hotărârii sau al punerii în executare a acesteia.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că relevată este data achitării sumelor acordate prin hotărâre, sunt întemeiate şi susţinerile recurentei - pârâte care a indicat că verificarea sumelor achitate în temeiul sentinţei civile 6023/2020 nu necesita emiterea unei noi delegaţii, deoarece reprezintă punerea în executare a unei datorii/creanţe salariale născute în anul 2020, an supus auditării.

Consecvent, considerentele primei instanţe referitoare la lipsa delegaţiei necesară auditării exerciţiului financiar aferent anului 2021 cu privire la suma de 67.027 RON vor fi înlăturate.

Un al doilea motiv reţinut de prima instanţă pentru a anula măsurile dispuse la punctul II.1 din Decizia nr. 9/2021 este acela că sumele reţinute prin raportul Curţii de Conturi nu reprezintă un prejudiciu pentru bugetul instituţiei, fiind despăgubiri achitate de A. angajaţilor afectaţi de măsurile de reorganizare, în condiţiile în care pe posturile acestora nu au fost angajate alte persoane.

Sub acest aspect, din actele supuse controlului de legalitate al instanţei se constată că în urma măsurilor de reorganizare ale A. ce au presupus, printre altele, încetarea numirii temporare a unor persoane de pe funcţii de conducere şi revenirea acestora pe funcţii de execuţie au fost generate o serie de litigii iniţiate de salariaţii nemulţumiţi. Ca urmare a soluţiilor pronunţate de instanţele specializate în soluţionarea conflictelor de muncă s-a reţinut că A. a achitat despăgubiri către salariaţi astfel: 62.997 RON către G., 52.924 RON către H. şi 64.677 RON către F..

Având în vedere soluţiile pronunţate, precum şi considerentele expuse de instanţe în respectivele litigii recurenta - pârâtă a concluzionat că entitatea a achitat despăgubiri către salariaţi, la care se adaugă cheltuieli de judecată, ca urmare a nerespectării Codului muncii fapt de natură să intre în contradicţie şi cu prevederile art. 22 alin. (1)-(2) din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi să cauzeze un prejudiciu ca urmare a sporiri cheltuielilor din fonduri publice.

Verificând incidenţa textelor de lege invocate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că art. 5 din O.G. nr. 119/1999 reglementează buna gestiune financiară, statuând cu titlu general că persoanele care conduc entităţile publice, precum şi cele care gestionează fonduri publice şi/sau patrimoniu public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii.

Prevederile art. 22 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002, stabilesc, de asemenea, cu caracter general responsabilităţile ordonatorilor de credite care au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, textele de lege invocate de recurenta - pârâtă nu permit în orice condiţii Curţii de Conturi să constate o neregulă financiară pe baza simplelor constatări ale instanţelor din litigiile în care entitatea auditată este implicată.

Este adevărat că în cauză, în situaţia numiţilor G., H. şi F. s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că în procesul de reorganizare A. a încălcat prevederile Codului muncii, însă, după cum în mod întemeiat a indicat şi instanţa de fond, potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 pentru a se dispune sancţionarea entităţii auditate este necesar să se constate existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devenind obligaţie a conducerii entităţii auditate.

De asemenea, potrivit punctului 5 din RODAS prejudiciul este definit ca a fi pierderea provocată patrimoniului public sau privat al statului, al unei unităţi administrativ-teritoriale sau al unei entităţi publice a acestora.

Consecvent în mod corect a verificat prima instanţă dacă sumele achitate angajaţilor afectaţi de măsurile de reorganizare pot reprezenta un prejudiciu în sensul pct. 5 RODAS.

În aceasta analiză, întemeiat, curtea de apel a avut în vedere faptul că pe posturile de conducere ocupate de numiţii G., H. şi F. nu au fost numite alte persoane până la momentul la care s-a procedat la reîncadrarea acestora, precum şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 1267/2011 potrivit cărora "angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci îşi execută obligaţiile băneşti la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat şi obligaţiile pecuniare care decurg din acest lucru nu reprezintă o pierdere patrimonială, ci constituie expresia protecţiei principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept".

Recurenta - pârâtă critică reţinerea considerentelor deciziei instanţei constituţionale motivat de faptul că sumele plătite de A. salariaţilor săi au la bază încălcări ale dreptului muncii, iar actele nelegale emise au condus la amplificarea cheltuielilor din fonduri publice, contrară principiului bunei gestiuni financiare.

Înalta Curte reiterează că nu orice încălcare a legii constată de o instanţă de judecată dă dreptul Curţii de Conturi să constate încălcarea legislaţiei fiscale, iar simpla referire la principiul bunei gestiuni financiare nu este suficientă pentru a înlătura considerentele primei instanţe bazate pe prevederi legale aplicate situaţiei de fapt reţinută chiar de pârâtă.

Recurenta - pârâtă susţine că pentru activitatea aferentă unui post ar fi fost plătite două persoane, aspect care ar rezulta dintr-o notă de relaţii obţinută în timpul auditului, precum şi din faptul că recurenta - reclamantă nu a dovedit că respectivele posturi nu au fost ocupate.

Deşi nu este rolul instanţei de recurs să analizeze chestiuni care ţin de aspectele de fapt şi de probatoriu nu se poate face abstracţie de faptul că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a avut la bază tocmai actele de control întocmite de partea pârâtă, şi nici de faptul că prin susţinerile din memoriul de recurs pârâta susţine că reclamanta nu a făcut dovada unui fapt negativ.

Dovada existenţei unor plăţi duble (persoane reintegrate pe funcţii şi persoane plătite pe perioada în care salariaţii afectaţi de reorganizare nu au ocupat posturile respective) şi implicit a prejudiciului revenea recurentei - pârâte, aceasta având potrivit legii rolul de a verifica evidenţele fiscale ale A. şi de a identifica şi evidenţia în raportul de control eventuale plăţi duble şi prejudiciul cauzat bugetului.

În lipsa unor asemenea dovezi din partea organului cu atribuţii de control simpla trimitere la o notă de relaţii nesusţinută de nicio altă dovadă şi la principiul bunei gestiuni financiare nu sunt apte să dovedească existenţa prejudiciului, astfel cum este definit la pct. 5 RODAS.

În atare situaţie se impune a fi confirmată soluţia primei instanţei cu privire la sumele achitate de recurenta - reclamantă numiţilor G. şi H. cu titlu de drepturi salariale în urma soluţionării dosarelor nr. x/2019 şi y/2019

O soluţie similară se impune a fi aplicată şi în cazul numitului F., însă numai cu privire la suma de 64.677 RON, diferenţe salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 6023/2020.

În ceea ce priveşte sumele plătite de recurenta - reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată se constată că interpretarea oferită de prima instanţă art. 25 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 19/2003 în cadrul analizei legalităţii măsurilor dispuse la pct. II.1 din Decizia nr. 9/2021 nu a fost contestată.

Totodată, criticile recurentei - reclamante prin care s-a contestat soluţia instanţei cu privire la măsurile dispuse la pct. II.6 (care vizau tot sume achitate cu titlu de cheltuieli de judecată) au fost respinse.

Consecvent, interpretarea oferită de curtea de apel prevederilor art. 25 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 19/2003 în sensul că achitarea cheltuielilor de judecată din venituri proprii nu este de natură a înlătura caracterul de prejudiciu al acestor sume a intrat în puterea de lucru judecat.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse anterior, se impune modificarea soluţiei primei instanţe cu privire la măsurile dispuse la pct. II.1 în sensul că măsurile dispuse de Curtea de Conturi vor viza numai cheltuielile de judecată aferente dosarului x/2019

Referitor la măsurile dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 9/2021, anulate parţial de prima instanţă s-a invocat în primul rând lipsa de claritate a considerentelor, iar mai apoi încălcarea prevederilor art. 5, art. 31, art. 36 şi art. 37 din Legea nr. 94/1992 şi ale pct. 351 - 353 RODAS.

Plecând de la dispozitivul sentinţei recurate se constată că soluţia primei instanţe cu privire la pct. II.2 din Decizia nr. 9/2021 a fost aceea de anulare parţială, iar din considerentele expuse rezultă cu claritate motivele pentru care s-a dispus respectiva soluţie.

Astfel judecătorul cauzei a făcut trimitere la considerentele expuse în analiza punct. II.1 şi a concluzionat că prejudiciul nu poate fi reprezentat decât de cheltuielile de judecată acordate în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019, precum şi de sumele achitate persoanei care a deţinut funcţia de director general adjunct în perioada în care această funcţie nu a fost ocupată de domnul B..

Consecvent nu pot fi primite susţinerile recurentei - pârâte în sensul că motivarea instanţei nu este suficient de clară pentru a se înţelege raţionamentul care a condus la pronunţarea soluţiei cu privire la pct. II.2 din decizia contestată.

Verificând legalitatea soluţiei curţii de apel cu privire la existenţa prejudiciului Înalta Curte reiterează la rândul său considerentele expuse în analiza criticilor care au vizat soluţia cu privire la pct. II.1 din Decizia 9/2021 cu privire la sumele achitate cu titlu de diferenţe salariale acordate numiţilor G., H. şi F., cu privire la care s-a concluzionat că nu pot reprezenta un prejudiciu al instituţiei.

Aplicând respectivele considerente situaţiei doamnei C. se constată că aceasta a fost cercetată disciplinar şi s-a dispus retrogradarea din funcţia de şef serviciu juridic pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost definitiv anulată de instanţă în dosarul nr. x/2019 dispunându-se totodată repunerea persoanei în situaţia anterioară, plata de despăgubiri egale cu diferenţele salariale cuvenite, actualizate plus dobânda legală, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

La dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că pe perioada celor 60 de zile pentru care s-a dispus retrogradarea C. postul de şef serviciu juridic ar fi fost ocupat de vreo altă persoană, astfel că nu se poate reţine că reclamanta ar fi achitat sume cu titlu de drepturi salariale pentru două persoane.

În atare situaţie toate considerentele expuse în analiza situaţiei persoanelor vizate de măsurile de la pct. II.1, cu privire la plata drepturilor salariale se aplică şi în acest caz, măsura instanţei de fond de a reţine cu titlu de prejudiciu în dosarul nr. x/2019 numai sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată fiind legală.

În ceea ce priveşte situaţia domnului B. se reţine că aceasta deţinea funcţia de director general adjunct, a fost, de asemenea, cercetat disciplinar şi s-a dispus măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Sancţiunea a fost desfiinţată de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2019 dispunându-se reintegrarea persoanei pe funcţia şi postul deţinut anterior, plata drepturilor salariale cuvenite precum şi plata cheltuielilor de judecată.

După cum în mod corect arată recurenta - pârâtă, din actele dosarului rezultă că urmare a aplicării sancţiunii domnului B. funcţia de director general adjunct a fost deţinută în perioada 01.08.2020 - 04.12.2020 de o altă persoană. Însă acest aspect a fost observat şi de prima instanţă care a indicat în mod expres, în raport de dosarul nr. x/2019, că va menţine măsurile dispuse la pct. II.2 din decizia contestată cu privire la sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată şi la cele reprezentând diferenţele salariale între salariul deţinut anterior de persoana care a deţinut funcţia de director general adjunct şi cea deţinută anterior.

Consecvent, în limita criticilor formulate de recurenta - pârâtă prin memoriul de recurs, nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de prima instanţă asupra pct. II.2 din decizia nr. 9/2021.

Referitor la măsurile dispuse la pct. II.4 din Decizia nr. 9/2021, anulate integral de prima instanţă s-a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi principiul ommiso medio susţinându-se că în mod eronat prima instanţă a dat eficienţă puterii de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Contrar criticilor recurentei - pârâte Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 431 C. proc. civ., odată de în Decizia nr. 9/2021 la pct. II.4 s-a reţinut că a fost numită temporar în funcţia de director adjunct o persoană fără respectarea condiţiilor specifice necesare, iar prin sentinţa civilă nr. 1909/18.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 481/27.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat că D. a fost legal numită temporar în funcţia de conducere până la ocuparea funcţiei prin concurs.

Din coroborarea prevederilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. rezultă că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive impune ca aspectele verificate şi tranşate jurisdicţional să nu mai poată face obiectul unei alte dispute.

Astfel, odată ce instanţa de judecată a stabilit în mod definitiv că numirea doamnei D. s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale recurenta - pârâtă nu se mai poate prevala de actele analizate de auditorii financiar la data controlul pentru a-şi justifica măsurile dispuse.

Curtea de apel nu a încălcat principiul ommiso medio deoarece odată ce reclamanta a prezentat o hotărâre care a tranşat definitiv legalitatea numirii pe perioadă temporară a persoanei în funcţia de director adjunct constatările echipei de audit sau motivele pentru care Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia reclamantei nu erau apte să invalideze soluţia instanţelor.

De asemenea, nici prevederile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nici specificul raporturilor de drept administrativ în care primează interesul public nu pot justifica înlăturarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.

Faptul că recurenta - reclamantă apreciază că dosarul nr. x/2021 ar fi trebuit suspendat până la soluţionarea prezentei cauze sau apreciază relevantă plângerea penală formulată de reclamantă în dosarul nr. x/2021 nu sunt nici ele elemente apte să conducă la înlăturarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri care a tranşat un fapt determinant pentru prezentul litigiu.

Ca atare niciuna dintre criticile recurentei - pârâte, prin care se încearcă înlăturarea de la aplicare a puterii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2021 nu este fondată şi nu poate conduce la modificarea soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la măsurile de la pct. II.4 din Decizia nr. 9/2221.

Subsumat criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta - pârâtă a criticat şi modul în care au fost aplicate prevederile art. 453 C. proc. civ. şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără a se ţine seama de faptul că litigiul s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice ale Curţii de Conturi.

Potrivit art. 453 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care câştigă, să îi plătească cheltuielile de judecată, iar în caz de admitere parţială a cererii judecătorul cauzei va stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În cauza de faţă acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, aspect de care a ţinut seama şi judecătorul cauzei, iar textele legale citate nu justifică scutirea pârâtei, autoritate cu atribuţii în verificarea legalităţii întrebuinţării şi/sau administrării fondurilor publice, parte căzută parţial în pretenţii, de la suportarea cheltuielilor de judecată dovedite de reclamantă.

Pe cale de consecinţă, faţă de toate considerentele expuse mai sus, cu observarea prevederilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de recurenta - pârâtă, să caseze în parte sentinţa civilă recurată şi să menţină măsurile dispuse la pct. II.1 din Decizia nr. 9/2021 numai cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarului x/2019 Totodată vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Presă A. împotriva sentinţei civile nr. 748 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 748 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Anulează în parte pct. II.1 din Decizia nr. 9/2021 şi toate actele menţionate în petitul cererii cu privire la această constatare şi la măsura corelativă dispusă şi menţine acest punct al deciziei doar pentru sumele reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2019.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.