Challenge to anti-corruption administrative orders on prescription inadmissible via exception of illegality and appeal declared null

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 16.02.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, anularea Ordinului Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 60/13.01.2022 prin care a fost soluţionată contestaţia sa împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv a art. 4 şi 6 din ordin.

Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 4 octombrie 2022, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii solicitării sale formulate în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În susţinerea recursului, după ce a prezentat situaţia de fapt, a arătat recurentul că trebuie stabilit ce cadru juridic este aplicabil, în cazul său legislaţia specială, legislaţia muncii, art. 171 din Codul muncii.

Legea specială derogă de la dispoziţiile legii generale, C. civ., şi prevede clar că recunoaşterea debitorului întrerupe termenul de prescripţie. Pârâtul a emis Ordinul nr. 547/08.12.2021, încercând să strecoare o scutire de plată, pentru a părea că respectă hotărârile judecătoreşti în cauză şi principiul legalităţii stabilit prin hotărâri, însă, în realitate nu dă curs dispozitivului acestor hotărâri, stabilind că actul administrativ emis se supune, după dorinţa emitentului, Codului muncii dar şi C. civ.

A precizat că înţelege să invoce şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 547/08.12.2021, potrivit art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004.

În momentul în care Înalta Curte va stabili că ordinul se încadrează juridic în dispoziţiile legii speciale, Codul muncii, atunci se vor aplica dispoziţiile art. 171 Codul muncii, în baza căruia orice recunoaştere a dreptului pretins, sub orice formă, va întrerupe termenul de prescripţie prevăzut de lege.

A apreciat recurentul că admisibilitatea excepţiei de nelegalitate se verifică prin prisma a trei condiţii, respectiv să vizeze un act administrativ, actul să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ şi soluţia ce urmează a se pronunţa să depindă de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepţiei de nelegalitate.

Astfel, trebuie stabilit dacă Ordinului nr. 547/08.12.2021 i se aplică dispoziţiile art. 171 alin. (2), în mod expres şi singular, ca lege specială, şi dacă Ordinul nr. 547/08.12.2021, respectiv dispoziţiile contradictorii cuprinse în acesta sunt legale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 547/18.12.2021 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie invocată în cuprinsul recursului, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte urmează a urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată prin recurs, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate."

Apreciază Înalta Curte că excepţia de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretenţiile părţii adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părţii ce înţelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluţionare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 60/33.01.2022, respectiv anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, a art. 4 şi art. 6 din ordin.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a aceluiaşi Ordin, nr. 547/08.12.2021, emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Înalta Curte reţine că excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în acelaşi timp, în cadrul aceluiaşi litigiu pe calea acţiunii directe în contenciosul administrativ, cât şi pe cale incidentă a excepţiei de nelegalitate, în virtutea principiului electa una via non datur recursus ad alteram.

În raport cu aceste aspecte, se constată că examinarea legalităţii unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiaşi act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalităţii actelor administrative excluzându-se reciproc.

Cu privire la cererea de recurs, instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu a evidenţiat vreun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reţinute prin sentinţa recurată, ci a expus punctul său de vedere sub aspectul cadrului juridic aplicabil şi la scopul urmărit de către instituţia pârâtă în emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate cu privire la cele reţinute prin hotărârea recurată.

Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentinţa Curţii de Apel Bucureşti ar fi nemotivată sau prin care să evidenţieze modalitatea în care instanţa de fond ar fi interpretat/aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul are ca scop verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a respinge excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă şi a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 547/2021 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie invocată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1692 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.