Revision for contradictory reasoning: One-month deadline runs from finality, not communication

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2023, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1253/CA/10.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, solicitând schimbarea în tot/în parte sau anularea hotărârii atacate.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) punctele 5 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la prevederile art. 509 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. revizuentul a arătat că motivarea sentinţei civile nr. 1253/CA/10.11.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 62/CA/27 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2020 care se referea la modalitatea de comunicare a actelor administrative fiscale atunci când s-a optat să se comunice în format electronic prin SPV. Motivarea sentinţei civile nr. 1253/CA din 10.11.2022 este în totală contradicţie cu considerentele deciziei civile nr. 62/CA din 27 ianuarie 2022 care a explicat logic că metoda publicităţii nu este o metodă de comunicare atât timp cât administratorul deţine S.P.V., iar B. l-a împuternicit pe administrator în relaţia cu ANAF încă din iunie 2013.

1.2. La termenul de judecată din data de 06.03.2023 curtea de apel a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 5 din C. proc. civ. formând un nou dosar, rămânând învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

1.3. Prin decizia civilă nr. 231 din data de 6 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea atacată.

Prin decizia civilă nr. 1253/CA/10.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 808/30.05.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a casat în tot sentinţa recurată şi rejudecând, a respins acţiunea ca nefondată.

3 Apărările intimatului faţă de cererea de revizuire

Prin întâmpinarea depusă în faţa Curţii de Apel Constanţa intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a susţinut că, în raport de data pronunţării hotărârii atacate cu cererea de revizuire, a fost depăşit termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare depus în faţa curţii de apel, revizuentul a arătat că cerea a fost formulată prin e-mail, în termenul legal de 30 de zile scurs de la data comunicării deciziei la sediul avocatului care a asigurat reprezentarea, respectiv de la data de 10.01.2023.

5. Cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii

La data de 22 ianuarie 2024 revizuentul a formulat note scrise prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a căii de atac.

A precizat revizuentul că hotărârea nr. 1253/10.11.2022 a fost pronunţată în Camera de Consiliu şi i-a fost comunicată prin poştă la data de 10.01.2023, iar doar la acea dată a putut lua cunoştinţă de dispozitivul hotărârii şi de considerentele acesteia.

A considerat revizuentul că a respectat termenul procedural depunând cererea de revizuire în 15 zile de la comunicare.

Astfel, în temeiul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. a solicitat repunerea în termenul procedural, fiind îndeplinită condiţia "motivului temeinic justificat" prin faptul că hotărârea nu a pronunţată în şedinţa publică din data de 10.11,2022, precum şi de faptul că a făcut toate demersurile pentru ca instanţa să redacteze hotărârea în termenul de 30 de zile.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Înalta Curte, analizând în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţiile de procedură, precum şi cele de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, constată că excepţia tardivităţii, invocată din oficiu în cauză, precum şi cererea de repunere în termen formulată de revizuent primează, urmând a fi analizate în cele de urmează.

Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispoziţiile art. 509-513 C. proc. civ., care poate fi exercitată în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de art. 509-511 C. proc. civ.

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

În raport de conţinutul normei de drept citate, pe deplin justificată prin prisma principiul siguranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii cât şi pentru motivarea acestuia, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel fiind, cererea de revizuire a deciziei nr. 1253 din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea motivului de revizuire reglementat prin dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., trebuia atât introdusă la instanţă, cât şi motivată în termen de o lună de la data de 10 noiembrie 2022, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că în momentul cunoaşterii soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, partea interesată putea aprecia în concret dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire.

Înalta Curte constată că, deşi decizia atacată a fost pronunţată la data de 10 noiembrie 2022, revizuentul a transmis cererea de revizuire la data de 23 ianuarie 2023 (prin e-mail, dosarul curţii de apel), cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările revizuentului în sensul că termenul de revizuire ar curge de la momentul comunicării deciziei în ipoteza revizuirii întemeiate pe contradictorialitatea considerentelor, moment la care este cunoscut atât dispozitivul cât şi considerentele instanţei, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât dispoziţiile legale enunţate nu lasă loc la interpretare, fiind lipsit de relevanţă momentul redactării acestei hotărâri.

În acest sens, are în vedere Înalta Curte şi considerentele Curţii Constituţionale exprimate prin decizia nr. 524/2016, în care, învestită fiind cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe motiv că acestea îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justiţiabilului care este pus în situaţia de a promova o cale extraordinară de atac - revizuirea - împotriva unei decizii care nu este încă redactată şi nu cuprinde considerentele, Curtea Constituţională a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului.

În aceste repere reprezentate de caracterul neechivoc al textului de lege şi de dezlegările date de Curtea Constituţională a României din prisma invocării încălcării dreptului de liber acces la justiţie, Înalta Curte urmează să respingă cererea revizuentului de repunere în termenul de declarare a căii de atac.

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reţine faptul că revizuentul nu invocă un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a revizuirii, în sensul dispoziţiilor legale sus amintite, ci critică chiar modul de reglementare a textului de lege, apreciind că la momentul pronunţării deciziei partea nu a putut să cunoască nici dispozitivul şi nici considerentele hotărârii atacate.

Reţine Înalta Curte că pronunţarea hotărârii s-a făcut în şedinţă publică, în condiţiile art. 402 din C. proc. civ., minuta fiind consemnată, conform art. 401 din C. proc. civ. în registrul special ţinut la grefa instanţei, care poate fi consultat de părţi şi în format electronic.

Revizuentul a arătat că în ziua pronunţării apărătorul nu a avut acces la soluţia dispusă, însă nu justifică în ce fel împiedicarea reclamată s-a extins asupra întregului termen de o lună pentru declararea căii de atac. Are în vedere Înalta Curte că dispoziţiile art. 538 din C. proc. civ. prevăd posibilitatea eliberării de către grefa instanţei a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, dispoziţii completate şi prin prevederile art. 125 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în vigoare la data pronunţării (în prezent art. 123), care prevăd transcrierea minutei de către grefier în sistem informatizat.

Apreciază Înalta Curte că toate aceste dispoziţii reprezintă garanţii suficiente pentru asigurarea publicităţii pronunţării soluţiei, precum şi a posibilităţii părţii de a lua cunoştinţă de dispozitivul deciziei, prevederile trebuind interpretate extensiv, în raport de scopul acestora, în sensul art. 6 C.E.D.O., în jurisprudenţa sa (Hotărârea în Cauza Băcanu şi Societatea Comercială "R" - S.A. împotriva României - Cererea nr. 4411/04), par. 101, Curtea reţinând că numeroase state membre din Consiliul Europei cunosc de multă vreme, pe lângă citirea în şedinţă publică, şi alte mijloace de a face publice hotărârile instanţelor lor, de exemplu prin depunerea la grefă spre a fi accesibile publicului.

102. În speţă, presupunând că hotărârile litigioase nu au fost pronunţate în şedinţă publică, Curtea reaminteşte că ea a statuat deja că scopul urmărit de art. 6 § 1, şi anume asigurarea controlului puterii judiciare de către public, nu era realizat într-o mai mică măsură printr-o depunere la grefă decât prin citirea în şedinţă publică a unei hotărâri (vezi, Pretto şi alţii împotriva Italiei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 27; Axen împotriva Germaniei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 30 şi Ernst şi alţii împotriva Belgiei, nr. 33.400/96, § 69, 15 iulie 2003).

Raportat la circumstanţele speţei, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada existenţei unor temeiuri justificate care să conducă la admiterea cererii de repunere în termen formulată de revizuent câtă vreme, aşa cum s-a dovedit, acesta avea posibilitatea obiectivă de a cunoaşte soluţia instanţei în termen rezonabil, pentru a depune cererea de recurs în termen.

Înalta Curte reţine că lipsa de diligenţă a revizuentului nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, în sensul textului de lege citat anterior, care să îl fi împiedicat să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege.

Referitor la critica privind imposibilitatea obiectivă de a lua cunoştinţă de considerentele hotărârii, corelată cu nerespectarea termenului de redactare a acesteia, reţine Înalta Curte că nici acestea nu constituie argumente în susţinerea împiedicării de a formula calea de atac, ci argumente de neconstituţionalitate a textului de lege cu privire la imprejurarea că termenul curge de la momentul "rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Aminteşte, în acest sens, Înalta Curte considerentele prezentate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 441/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanţa de control constituţional, acceptând ideea că o cale de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, a statuat că: (22) " . . . . . . . . . . . .în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv".

Totodată, Curtea Constituţională a reţinut şi că "este îndreptăţită stabilirea de către legiuitor a unui moment diferit de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de revizuire - respectiv de la pronunţarea sau de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se doreşte -, în funcţie de motivul pe care aceasta se întemeiază. Nu se poate susţine instituirea unui tratament juridic discriminatoriu între justiţiabilii care exercită calea de atac a revizuirii, întrucât specificul motivelor pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti justifică fixarea unor momente diferite pentru calculul termenului. Aşa fiind, Curtea a subliniat faptul că în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi ale art. 129, care statuează că "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", legiuitorul are prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac".

Se constată astfel că revizuentul nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, iar motivele prezentate nu pot constitui temei al admiterii cererii de repunere în termen.

7. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, va admite excepţia tardivităţii şi în temeiul dispoziţiilor art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii.

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1253 din 18 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.