Veterinary sanitary authority contract claim assigned to district court under administrative concession rule.

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 12.12.2022, pe rolul Judecătoriei Feteşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru CSVA Făcăeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 RON pentru acţiunile sanitar veterinare efectuate, în lunile august- decembrie 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 832 din 2 noiembrie 2023, Judecătoria a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

A apreciat instanţa că cererea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, şi că suma de 10.000 RON/lună îşi are izvorul în aceste dispoziţii, nefiind prevăzută în contractele expuse de către reclamantă.

Astfel, suma solicitată nu reprezintă obligaţii contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, pentru stabilirea competenţei, trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată şi sediul social al reclamantei, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cum în cauză se urmăreşte recuperarea unor sume de bani solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 236/2019, reclamanta apreciind că pârâta refuză nejustificat soluţionarea cererii sale, stabilirea competenţei se va face conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi, în raport de calitatea pârâtei, de autoritate publică centrală, curtea de apel în a cărei circumscripţie se află sediul reclamantei este competentă.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe sesizate

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 353 din 4 martie 2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale ridicată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

A reţinut instanţa, în esenţă, că litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ astfel că, pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act, instanţelor civile de drept comun revenindu-le competenţa de soluţionare.

Reclamanta nu a înţeles să solicite cenzurarea unui pretins refuz nejustificat al autorităţilor pârâte, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci a înţeles să solicite direct obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani, respectiv la executarea obligaţiilor contractuale.

Astfel, în raport cu valoarea pretenţiilor formulate, de 50.000 RON, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., judecătoria este competentă material.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport cu hotărârile pronunţate şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

Înalta Curte constată că, prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâţilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 50.000 RON, aferentă activităţii prestate de reclamantă.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligaţii de plată, care formează obiectul contractelor şi actelor adiţionale încheiate între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea, în sine, au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit faţă de cele civile, au o parte reglementară, stabilită prin dispoziţii legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari.

În raport de aceste aspecte, competenţa în soluţionarea cauzei pendinte aparţine instanţelor civile.

În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenţiilor solicitate este de 50.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, în raport de dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei.

2. Temeiul legal şi soluţia adoptată asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru CSVA Făcăeni şi pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.