Suspendation of EU-funded project debt: ineligibility of in-kind contributions exceeding 10% value threshold

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2022, pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM a solicitat suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. x/2022, având ca obiect anulare act administrativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 11 din data de 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru P.O.P.A.M. şi a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, având ca obiect acţiunea în anulare a actului administrativ contestat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei menţionate anterior, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat.

În esenţă, recurentul-pârât invocă încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 şi apreciază că prima instanţă a admis în mod greşit acţiunea reclamantei, reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile existenţei cazului bine justificat şi iminenţei producerii unei pagube.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, arată că instanţa de fond nu a analizat contractul de finanţare a proiectului derulat de reclamantă, respectiv nu a coroborat constatările detaliate pe larg în titlul de creanţă contestat şi prevederile legale referitoare la contribuţia în natură, ca modalitate de cofinanţare a proiectului. Dacă ar fi analizat titlul de creanţă emis în sarcina societăţii reclamante, instanţa de fond ar fi constatat că argumentele reclamantei referitoare la interdicţia aportului în natură sub formă de bunuri imobile peste limita de 10% şi legătura dintre B. şi Bazinele de creştere 1 şi 2 cu operaţia finanţată, au fost expuse şi cu ocazia punctului de vedere transmis de aceasta faţă de constatările cuprinse în proiectul titlului de creanţă, echipa de control realizând o analiză detaliată a acestora şi răspunzând argumentat criticilor aduse de către reclamantă.

Atât reclamanta, cât şi instanţa de judecată au făcut o confuzie între aportul în natură la modul general, ce poate lua forma prestărilor de lucrări, furnizării de bunuri, servicii, terenuri şi imobile, însă numai în cazul aportului în natură adus sub formă de bunuri imobile (teren şi construcţii) este stabilită o limită de 10% din operaţiunea finanţată.

Întrucât reclamanta a adus o contribuţie în natură formată numai din bunuri imobile, se aplică limita de 10%, ce nu poate fi depăşită. Or, instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic şi nelegal faptul că "vizează lipsa prevederilor corespunzătoare în Ghidul Solicitantului", contrar prevederilor Ghidului Solicitantului şi legislaţiei naţionale care trimit la dispoziţiile art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013.

Cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a făcut trimitere la sentinţa civilă nr. 212/CA/07.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Pentru a răsturna prezumţia de legalitate a titlului de creanţă, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 7 din H.G. nr. 347/2016 vizează doar costurile achiziţiei de teren, deşi, astfel cum rezultă din cererea de finanţare a proiectului, beneficiarul nu a achiziţionat teren pentru a fi incidente aceste dispoziţii.

Or, în litigiul pendinte, sunt incidente dispoziţiile art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013 şi ale art. 5 din H.G. nr. 347/2016 care nu se referă la bunuri imobile achiziţionate, ci la acele bunuri aportate/aduse în proiect, ca modalitate de cofinanţare a acestuia.

Referitor la "caracterul divergent al interpretării cu privire la stabilirea operaţiunii finanţate prin proiect, pârâta susţinând că aceasta nu vizează imobilele B. şi bazinele de creştere 1 şi 2 existente în patrimoniul reclamante", recurentul-pârât a arătat că, pe baza descrierii proiectului din Cererea de finanţare şi a Studiului de fezabilitate, operaţiunea finanţată este reprezentată de construirea unor noi bazine de creştere peşte şi achiziţie de utilaje şi dotări necesare implementării unei tehnologii de semirecirculare a apei, filtrare mecanică şi statică, aerare (eliberarea gazelor grele) şi oxigenare a acesteia, cu efecte majore asupra producţiei de păstrăv, nefiind prevăzute activităţi care să vizeze bunurile imobile B. şi bazinele de creştere 1 şi 2, aduse ca aport în natură în cadrul proiectului. Aşadar, bunurile menţionate nu sunt necesare noilor imobile ce vor fi edificate prin proiect, acestea (B. şl bazinele de creştere 1 şi 2) neaflându-se, de altfel, nici în directă legătură cu achiziţia de echipamente, utilaje, dotări, necesare funcţionării în mod eficient a amenajării piscicole.

Potrivit art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 347/2016, "contribuţia în natură trebuie să facă parte integrantă din operaţiunea finanţată astfel încât să participe la atingerea obiectivelor şi realizarea indicatorilor asumaţi prin cererea de finanţare". În plus, valoarea contribuţiei în natură, de 628.423,00 RON, adusă de beneficiar/reclamantă în proiect sub formă de bunuri imobile depăşeşte valoarea de 65.935,48 RON, rezultată din procentul de eligibilitate de 10% prevăzut de art. 69 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din RUE nr. 1303/2013, astfel că şl în ipoteza în care toate bunurile imobile ar fi fost necesare operaţiunii finanţate, valoare eligibilă a contribuţiei în natură formată din respectivele bunuri imobile se situează la aceeaşi valoare de 65.935,48 RON, rezultată din procentul de eligibilitate menţionat anterior.

Având în vedere că existenţa cazului bine justificat nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive de nelegalitate a actului administrativ, nu se poate reţine îndeplinirea acestei condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurentul-pârât susţine că, în vederea restituirii sumelor stabilite ca şi debit în sarcina sa, reclamanta are posibilitatea legală a solicita eşalonarea creanţei bugetare, raportat la prevederile Codului de Procedura Fiscală. Astfel, în această situaţie, nu se poate reţine că măsura stabilită în sarcina reclamantei este de natură să conducă la paralizarea activităţii societăţii, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Totodată, precizează că finanţarea europeană primită de reclamantă nu reprezintă o donaţie, ci finanţarea unui proiect pe care aceasta are obligativitatea de a îl îndeplini în conformitate cu prevederile legale. În condiţiile în care s-a constatat reclamanta a primit în mod necuvenit, excedentar, finanţare nerambursabilă, contrar prevederilor legale, aceasta are obligaţia de a o restitui, astfel cum şi-a asumat prin contractul de finanţare nerambursabilă. Prin înscrisurile şi nota de şedinţă depusă de reclamantă în dosar, aceasta a susţinut că restituirea sumelor primite necuvenit din fonduri europene nerambursabile ar paraliza activitatea societăţii, raportându-se la documente fiscale ce ţin de cheltuieli curente lunare şi la creditele contractate de la diverse bănci şi care nu au avut şi nu au legătură cu contractul de finanţare nerambursabilă (creditele nu vizează implementarea proiectului, pentru care a primit 100% finanţare nerambursabilă din POPAM2014-2020).

Potrivit Planului de afaceri, document ce a stat la baza obţinerii finanţării nerambursabile, în fiecare an de monitorizare a proiectului, reclamanta a previzionat un rezultat net al exerciţiului financiar anual de 274.861 RON, ceea ce reprezintă un venit net lunar de 22.905,08 RON (venit realizat după scăderea tuturor cheltuielilor lunare ocazionate cu amenajarea piscicolă, respectiv furnizori de utilităţi, achiziţie materiale şi materii prime, cheltuieli cu personal, cheltuieli cu amortizările). Suplimentar acestor cheltuieli lunare, stabilite prin Planul de afaceri, reclamanta a prezentat 2 contracte de credit/leasing cu rate lunare, ce împreună cumulează o valoare de aproximativ 6500 RON. Aşadar, raportat la venitul mediu lunar previzionat prin Planul de afaceri în valoare de 22.905,08 RON, rezultă că valoarea acestor cheltuieli suplimentare şi, eventual, neprevăzute în Planul de afaceri iniţial, reprezintă o diminuare a venitului net lunar de numai 26%. Luând în calcul faptul că legislaţia naţională permite eşalonarea creanţei bugetare de 249,779,22 RON (O.U.G. nr. 66/2011, Codul de procedură fiscală), pe o perioadă de 3-5 ani, rezultă în mod evident un maxim de 7.000 RON/lună rată de eşalonare de plătit.

Astfel, se poate constata cu uşurinţa, la un calcul sumar, ca reclamanta nu se afla în situaţia de a i se paraliza activitatea, aceasta având posibilitatea de a-şi achita datoriile, dar şi de a înregistra un profit net lunar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instanţa de fond a admis în mod corect cererea de chemare în judecată, fiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a prevederilor legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit -Autoritatea de Management pentru POPAM, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin procesul-verbal menţionat anterior, s-a stabilit în sarcina reclamantei, în calitate de beneficiar, o creanţă bugetară în sumă de 249.779,22 RON.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal nr. x/08.09.2022, soluţie ce a fost criticată de către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POPAM, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

În litigiul pendinte, recurentul-pârât a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013, prin raportare la materialul probator propus.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că, în litigiul pendinte, în raport de cadrul normativ anterior citat, nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot fi motive de nelegalitate a deciziei contestate, care reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Pentru a se putea reţine existenţa cazului bine justificat, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, deoarece, în cadrul procedurii suspendării executării, pot fi dispuse numai măsuri provizorii şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speţă, instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă referitoare la caracterul divergent al interpretării cu privire la stabilirea operaţiunii finanţate prin proiect, respectiv la faptul că, la aprecierea caracterului neeligibil al cheltuielilor legate de contribuţia în natură a reclamantei, nu se prevede interdicţia aportului adus în natură peste limita de 10 % în ceea ce priveşte bunurile pe care le deţine deja în proprietate beneficiarul.

Înalta Curte apreciază că existenţa sau inexistenţa interdicţiei aportului adus în natură peste limita de 10 %, respectiv interpretarea prevederilor H.G. nr. 347/2016, a celor din Ghidul Solicitantului şi ale art. 69 din Regulamentul UE 1303/2013 vizează însuşi fondul raporturilor dintre părţi, acestea neputând fi analizate în cadrul procedurii sumare prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Observând şi caracterul extrem de succint al considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit -Autoritatea de Management pentru POPAM.

Altfel spus, în cauză, nu au fost reliefate, de către reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 11 din data de 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.