Jurisdictional conflict over excess-of-power challenge to ministerial salary cap order: general administrative law vs. specific sectoral law

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat constatarea refuzului nejustificat a Ministerului Justiţiei de a soluţiona o cerere, respectiv examinarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea înregistrată sub nr. x/2023; constatarea exercitării dreptului de apreciere al Ministerului Justiţiei, prin exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege şi prin încălcarea dreptului la punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti definitive; anularea/modificarea parţială a art. 1 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 5756/C din data de 28.12.2022 pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, inclusiv a anexei parte integrantă a ordinului, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru perioada 01.01.2018-31.10.2018; completarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 5756/C din data de 28.12.2022, inclusiv a anexei parte integrante a ordinului, în sensul recalculării şi plăţii diferenţelor salariale (astfel cum se cere modificat la pct. 1, respectiv prin aplicarea concomitentă a coeficientului de multiplicare 19,00 - diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006 şi valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON), fără aplicarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada 01.01.2018-31.10.2018, conform dispozitivului sentinţei civile nr. 376/2021 din data de 14.04.2021 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 921/2022 şi a deciziei civile nr. 152/2022 din data de 20.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, lămurită prin încheierea din data de 08.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1), lit. i), j) şi n), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 23 din 2016, Decizia nr. 36 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia RIL 7 din 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 250 din data de 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei având ca obiect refuz soluţionare cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, în esenţă, că obiectul cauzei se circumscrie prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, prin care legiuitorul a reglementat o competenţă teritorială exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 318 din data de 28 februarie 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea soluţiei Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7, Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, prin raportare la petitul cererii.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce succedă:

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., acţiunea civilă este guvernată de dreptul de dispoziţie al părţilor.

Or, în cauză reclamantul şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 2 alin. (1), lit. i), j) şi n), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederile art. 6 şi 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 23 din 2016 şi Decizia nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia RIL nr. 7 din 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar Curtea de Apel Ploieşti, fila x), negând explicit că litigiul ar fi guvernat de dispoziţiile Legii nr. 153/2017 (conform notelor scrise depuse la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, filele x).

Totodată, argumentul adus de reclamant în favoarea acuzaţiei de exces de putere constă tocmai în faptul că Ministerul Justiţiei a emis ordinul contestat în baza Legii nr. 153/2017, care nu ar fi aplicabil în opinia sa.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că recalificarea acţiunii în contra voinţei exprese a reclamantului aduce atingere dreptului de dispoziţie al acestuia.

Observaţiile Curţii de Apel Ploieşti legate de incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 reprezintă un aspect litigios al cauzei, însă modul de dezlegare al acestuia nu are legătură cu competenţa instanţei, ci cu soluţia ce se va dispune în cauză.

Aşa fiind, în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa competentă să judece cauza este Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.