Challenge to judicial council's authority to reassign cases departing from random allocation under administrative discretion

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, au solicitat anularea în parte a Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi a Hotărârii CSM nr. 1375/2015 de aprobare a acestuia sub aspectul dispoziţiilor art. 111 alin. (13) din Regulament.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1492 din data de 20 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii şi anularea art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015.

După prezentarea istoricului situaţiei de fapt care a determinat formularea acţiunii, recurentele - reclamante au susţinut nelegalitatea sentinţei recurate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.1. Nelegalitatea hotărârii sub aspectul respingerii motivului privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, precum şi a principiului legalităţii şi previzibilităţii normei consacrat în art. 6.1. din CEDO şi jurisprudenţa CEDO relevantă.

Prin modalitatea de pronunţare, instanţa de fond a încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţia României precum şi principiul legalităţii şi previzibilităţii normei consacrat în jurisprudenţa CEDO în aplicarea art. 1 din CEDO, invocat ca temei al nelegalităţii normei atacate prin acţiunea în anularea actului administrativ ce o conţine.

Astfel, instanţa de fond reţine în mod eronat că nu ar fi fost încălcate aceste principii prin modalitatea de normare, cu argumentul că schimbarea componenţei completului prin numirea directă a unui alt titular de complet ar reprezenta o măsură administrativă normală, care ar fi justificată de nevoile de management ale organizării activităţii instanţelor.

Argumentul instanţei este nelegal, întrucât indiferent de problemele de ordin administrativ ale unei instanţe, recurentele nu pot fi private de garanţiile pe care le conferă toate prevederile legale interne (art. 2 şi 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004) şi convenţionale (jurisprudenţa CEDO privind aplicarea şi interpretarea art. 6.1. invocată), cu rang de protecţie sporit şi ierarhie normativă superioară, inclusiv dreptul UE (aplicabil cu prioritate în raport de art. 148 din Constituţie şi art. 20 alin. (2) din Constituţie) aplicabil reclamantei A. ca investitor străin în dosarele introduse în faţa instanţelor din statul membru în care a realizat investiţia străină.

Din această perspectivă, procedura de desemnare a unui judecător trebuie să constituie o procedură administrativ-jurisdicţională care să satisfacă atât exigenţele dreptului UE, cât şi exigenţele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, pretinsele aspecte de ordin strict administrativ care ar justifica, în opinia instanţei, existenţa unei astfel de norme arbitrare, nu se pot răsfrânge nici în încălcarea principiului independenţei actului de justiţie, care implică în primul rând, desemnarea legală a judecătorilor cauzei.

Instanţa de fond a ignorat faptul că, din perspectivă constituţională, noţiunea dispozitivă "poate" din normă şi întreaga ipoteza normativă din dispoziţia ROIIJ a cărei anulare o solicită, sunt formulate imprecis, într-o manieră care permite interpretarea arbitrară a situaţiilor în care se poate ajunge la numirea unei alte persoane ca titular de complet de către conducerea instanţei, fără să existe niciun criteriu previzibil în care conducerea instanţei poate dispune o astfel de măsură administrativă ce derogă vădit de la principiul repartizării aleatorii.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de standardul CEDO în materia art. 6 invocat de reclamante, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că principiul legalităţii presupune şi existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor (Beyeler împotriva Italiei, § 1096 cu trimitere şi la hotărârea Hentrich împotriva Franţei din 22 septembrie 1994, Seria x nr. x-A, pp. 19-20, § 427 şi hotărârea Lithgow şi alţii citată mai sus, p. 47, § 110.)

În mod nelegal s-a respins motivul de nelegalitate al actului normativ/normei prin care au invocat încălcarea art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi încălcarea art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege.

Nerespectarea dispoziţiilor privind normele de tehnică legislativă conduce la apariţia unor situaţii de incoerenţă, imprecizie şi instabilitate juridică, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, fapt care echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanţa de fond.

Dacă instanţa de fond ar fi analizat raţionamentul CEDO din cauzele pe care le-au invocat, aceasta ar fi constatat că, în opinia Curţii, o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie. În esenţă, ceea ce CEDO şi Curtea Constituţională a statuat constant este că, dată fiind prevederea constituţională din art. 1 alin. (5), potrivit căreia România este stat de drept, iar obligaţia redactării Constituţiei şi a legilor este o cerinţă constituţională expresă, legea trebuie să fie clară şi previzibilă şi de natură a garanta înţelegerea ei de către destinatari, cunoaşterea precisă a voinţei legiuitorului şi a conduitei de urmat în vederea asigurării îndeplinirii obligaţiei constituţionale şi pentru stabilitatea raporturilor juridice pe care le reglementează norma.

Fără îndoială, această cerinţă este cu atât mai necesară în situaţiile în care norma juridică poate avea drept consecinţă, în aplicarea sa, afectarea unor drepturi ori libertăţi ale persoanelor de drept privat, cum este dreptul la un proces echitabil sub aspectul asigurării independenţei şi imparţialităţii judecătorului, inclusiv din perspectiva constituirii completului de judecată.

3.2. Nelegalitatea hotărârii atacate rezultate din refuzul analizei normei atacate prin raportare la încălcarea art. 53 din Legea nr. 304/2004 care consacră principiul repartizării aleatorii

Prin modalitatea de pronunţare, instanţa de fond nu a motivat practic în niciun mod respingerea motivelor de nelegalitate a actului normativ atacat/normei atacate ce vizau încălcarea dispoziţiilor legale - art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 care consacră principiul repartizării aleatorii.

Deşi principiul repartizării aleatorii este un principiu fundamental de desfăşurare a procesului civil - ca garanţie a dreptului constituţional la un proces echitabil este consacrat prin toate aceste prevederi legale în legi organice - excepţia de la acest principiu - schimbarea titularului doar prin voinţa colegiului de conducere - nu poate fi lăsată în aplicare doar la aprecierea "de la caz la caz" a colegiului de conducere, fără definirea măcar generică a condiţiilor de aplicare.

Importanţa acordată de legiuitor principiului fundamental al, repartizării aleatorii, instituit cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, fără nicio ingerinţă administrativă, impune menţinerea lui pe tot parcursul judecării cauzei, conform art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004.

Din acest punct de vedere, motivarea instanţei nu răspunde cerinţelor de motivare prevăzute de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul de a putea fi identificate argumentele concrete pentru care acest motiv de nelegalitate al actului normativ atacat a fost respins. Nu poate fi reţinută ca motivare, în combaterea acestei critici distincte de nelegalitate a actului, motivarea generică şi repetitivă - utilizată în respingerea tuturor motivelor de nelegalitate (întemeiate pe temeiuri diferite de drept ca fiind "perspectiva managerială" a colegiului de conducere de a decide pentru anumite obiective (nedefinite) schimbarea titularului de complet.

Pe de altă parte, norma contestată este evident singura care derogă de la principiul repartizării aleatorii, întrucât permite atribuirea directă, pe cale administrativă, a dosarelor unui complet unui anumit judecător, altul decât cel desemnat iniţial aleatoriu, fără să prevadă niciun fel de criteriu în alegerea judecătorului astfel desemnat, aspect ce în sine contravine principiului repartizării aleatorii a cauzelor.

Prin garanţia repartizării aleatorii trebuie să li se asigure justiţiabililor repartizarea dosarelor către judecătorii unei instanţe într-un mod obiectiv şi cu excluderea factorului subiectiv decizional uman, asigurându-se astfel egalitatea tuturor în faţa legii organice (care prevede principiul). Din acest punct de vedere, norma în discuţie nu respectă o astfel de egalitate de tratament pentru toţi beneficiarii normei de ordin general - art. 53 din legea 304/2004.

Instanţa de fond nu a analizat nici faptul că norma contestată derogă de la art. 104 alin. (3) din R.O.I., care reprezintă o manifestare a principiului repartizării aleatorii.

Instanţa de fond trebuia să constate că art. 111 alin. (1)3 din ROIIJ nu corespund principiului legal, reflectat în ROIIJ prin art. 101 şi 104 din Regulament, din a căror interpretare sistematică rezultă că operaţiunea firească în cazul intervenirii unui motiv obiectiv care l-ar împiedica pe judecător să mai alcătuiască respectivul complet, este desfiinţarea completului şi repartizarea cauzelor aferente după metoda ciclică, unica metodă pentru asigurarea principiului repartizării aleatorii, după ce a intervenit o vacantare a completului.

Aceasta este singura interpretare conformă a dispoziţiilor din Regulament, în concordanţă cu normele superioare - legea şi cu principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 7 alin. (1) C. proc. civ., art. 3 şi 6 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, aplicabil cu prioritate în raport de art. 3 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, deşi erau relevante în evaluarea nelegalităţii actului atacat/normei, instanţa nu a analizat disp. art. 49 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, din care se deduce că repartizarea aleatorie a dosarelor nu poate fi reglementată prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi nici prin hotărâri ale colegiilor de conducere, într-o formă care să exceadă limitele legii sau să se adauge la lege.

Instanţa de fond nu a respins motivat nici motivul de nelegalitate prin care am invocat încălcarea prevederilor art. 78 din Legea 24/2000, potrivit cărora:

"Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora". Or, instanţa nu arată care sunt argumentele legale pentru care ar fi permisă o astfel de derogare de la prevederile legii de organizare judiciară.

La fel de nemotivată este şi respingerea motivului de nelegalitate întemeiat pe nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative consacrat şi de disp. art. 81 din Legea nr. 24/2000 care stabilesc că, la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţilor administraţiei publice locale, se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor.

În cazul de faţă, Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor judecătoreşti este în mod evident un act subordonat legilor, în concret Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât acesta nu poate încălca limitele impuse de lege.

3.3. Încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi încălcarea principiului nediscriminării consacrate de art. 8 C. proc. civ., art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 20 din Carta DFUE.

Instanţa de fond nu a motivat respingerea motivului de nelegalitate întemeiat pe încălcarea art. 16 din Constituţia României care statuează că "nimeni nu este mai presus de lege". Din această prevedere constituţională rezultă că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Principiul repartizării aleatorii pentru toţi beneficiarii legii reprezintă o garanţie a egalităţii în faţa legii procesuale consacrate de art. 8 C. proc. civ., în aplicarea art. 16 din Constituţie şi a supremaţiei acesteia de a beneficia de o instanţă "constituită conform legii", ca garanţie a asigurării pentru toţi beneficiarii normei a unei instanţe independente şi imparţiale.

Prin modalitatea de pronunţare instanţa de fond nu a răspuns în realitate la argumentul esenţial invocat, respectiv faptul că soluţia legislativă prevăzută de art. 111 alin. (13) din ROIIJ este una neclară, imprecisă din punct de vedere al condiţiilor obiective de aplicare (ca situaţie diferită faţă de cea reglementată de art. 104 ROIIJ) ce lasă loc mai multor interpretări arbitrare, din moment ce Regulamentul lasă loc de 2 modalităţi procedurale total diferite, în situaţii identice, fără a oferi vreun criteriu previzibil pentru alegerea uneia dintre cele două.

3.4. Nelegalitatea soluţiei primei instanţe pentru încălcarea standardului de protecţie al art. 6.1. CEDO şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la organizarea şi compunerea instanţelor, faţetă a dreptului la un proces echitabil.

În argumentarea respingerii acestui motiv de nelegalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (13) din ROIIJ, instanţa de fond a reluat doar argumentul generic şi formal conform căruia aceste dispoziţii ar reprezenta doar una dintre posibilităţile stabilite în competenţa conducerii unei instanţe, aceasta fiind singura în măsură să decidă modul de organizare a completurilor de judecată.

Or, această modalitate de pronunţare nu răspunde în concret celor invocate de recurente, respectiv că soluţia de la art. 111 alin. (13) din ROIIJ este sub standardul de protecţie al art. 6 CEDO şi jurisprudenţei relevante, echivalând cu o nemotivare a hotărârii.

În mod nelegal instanţa nu a ţinut cont nici de raţionamentul din Decizia CCR nr. 685/07.11.201835, invocat în motivarea acţiunii, prin care Curtea Constituţională a statuat la nivel de interpretare constituţională modul cum trebuie analizată corelaţia dintre compunerea completului şi repartizarea cauzelor unui anumit complet de judecată şi cerinţele respectării prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin prisma exigenţelor de independenţă şi imparţialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanţă judecătorească.

Recurentele au făcut referire şi la cauza Moiseyev c. Rusiei, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, susţinând că, similar cu situaţia factuală din acea cauză, în care Curtea a analizat atribuţiile Preşedintelui instanţei cu privire la repartizarea discreţionară a cauzelor între judecătorii instanţei, în prezenta cauză, situaţia factuală care a justificat formularea prezentei acţiuni constă în repartizarea dosarului reclamantelor completului a cărui componenţă a fost stabilită de către Colegiul de Conducere, doar la propunerea preşedintelui de secţie, în mod subiectiv, posibilitate generată doar de prevederile ROIIJ, ce fac obiectul prezentei cauze. In acest mod s-au generat îndoieli serioase cu privire la independenţa şi imparţialitatea justiţiei, precum şi a judecătorului astfel repartizat.

3.5. Nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării standardului de protecţie al articolului 2 TFUE şi art. 47 şi 52 din Carta DFUE, raportat la art. 6 CEDO

În aceeaşi manieră omisivă şi formală în motivare, incompatibilă cu art. 6.11. CEDO, instanţa de fond nu a făcut o evaluare corectă a dispoziţiilor de drept european invocate în motivarea nelegalităţii normei atacate, care impuneau asigurarea - prin norma internă din ROIIJ - a unei protecţii jurisdicţionale efective a investitorilor străini.

Principiile dreptului european în această materie subliniază că, pentru a avea încrederea de a investi într-un alt Stat membru este imperios ca acesta să-i ofere nu doar garanţii economice, ci, mai ales, şi un sistem judiciar independent şi imparţial.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

II.1. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare

În ziua dezbaterilor, recurentele-reclamante, prin avocat, au solicitat amânarea judecării cauzei în vederea formulării unei cereri de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Faţă de respingerea cererii de amânare, apărătorul recurentelor-reclamante a precizat că înţelege să formuleze şi să susţină verbal cererea de sesizare, solicitare ce nu a fost, însă, încuviinţată de către instanţă, având în vedere obligativitatea formulării şi motivării în scris a unei astfel de cereri şi comunicării acesteia intimatului-pârât pentru a-i da posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere.

Ca urmare, recurentelor-reclamante li s-a acordat cuvântul exclusiv asupra recursului, cu menţiunea că pot formula concluzii pe interpretarea dreptului unional, urmând totodată a fi amânată pronunţarea.

Pe de o parte, conform prevederilor art. 148 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura."

Întrucât cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost formulată verbal, fără respectarea exigenţelor textului antemenţionat, Înalta Curte nu s-a putut considera a fi investită cu o astfel de cerere.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea teoretică de a se formula verbal o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în condiţiile în care partea adversă lipseşte, iar amânarea judecării recursului pe acest aspect a fost respinsă în mod justificat, discutarea efectivă a sesizării în lipsa punctului de vedere motivat al tuturor părţilor ar conduce la încălcarea dreptului la apărare şi al principiului egalităţii de arme între părţi. În sine, formularea unei cereri de sesizare a CJUE nu poate conduce la amânarea judecării cauzei, dacă nu există motive justificate de amânare, conform art. 222 C. proc. civ.

II. 2 Analiza cererii de recurs

Înalta Curte, cu titlu preliminar, constată că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. Aşadar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În acest sens, cu privire la criticile recurentelor-reclamante potrivit cărora hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că nu s-ar fi pronunţat în mod efectiv cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale - art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, art. 78 din Legea NR. 24/2000, art. 16 din Constituţia României, art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 104 alin. (3) din R.O.I, şi, totodată, pentru maniera omisivă şi formală în motivare, prima instanţă nefăcând o evaluare corectă a dispoziţiilor de drept european invocate în motivarea nelegalităţii normei atacate, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite.

Astfel, reglementările interne, inclusiv cele de natură constituţională, dar şi cele internaţionale, precum şi jurisprudenţa CEDO, prezentate şi enumerate de către recurentele-reclamante cu titlu exemplificativ atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de recurs, se subsumează criticilor aduse normei legale a cărei anulare se solicită, critici cărora instanţa de fond le-a răspuns în mod convingător prin hotărârea pronunţată şi ale cărei considerente le împărtăşeşte şi Înalta Curte.

Nu se poate reţine că este o încălcare a principiilor fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar preluarea cauzelor unui complet de către un alt sau alţi judecători, aceasta fiind o expresie a continuităţii compunerii completului de judecată care fusese deja repartizat aleatoriu.

Înalta Curte, procedând la analiza precedentelor judiciare ale Curţii EDO la care au făcut trimitere reclamantele, inclusiv cauza Parlov-Tkalčić c. Croaţiei, reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că revine fiecărei instanţe naţionale rolul de a decide procedurile interne în scopul bunei administrări a justiţiei, iar repartizarea unui dosar unui anumit judecător sau unei instanţe se înscrie în marja de apreciere de care se bucură autorităţile naţionale. Există o serie largă de factori, precum resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese, accesibilitatea părţilor la şedinţa de judecată etc., care trebuie luaţi în considerare la momentul repartizării dosarului (cauza Sutyagin c. Rusiei, 3 mai 2011, par. 187).

Potrivit jurisprudenţei Curţii EDO în ceea ce priveşte aparenţa de independenţă, optica unei părţi este importantă, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părţii interesate pot fi considerate "justificate în mod obiectiv" (Sacilor-Lormines împotriva Franţei, pct. 63), iar dispoziţia din Regulament criticată de către recurentele-reclamante nu întruneşte aceste exigenţe pentru a se putea aprecia că justifică în mod obiectiv temerile părţilor interesate, respectiv a recurentelor-reclamante din cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte critica recurentelor-reclamante potrivit căreia instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 si art. 53 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte reţine că potrivit art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015:

"(13) Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, de către alt sau alţi judecători, după caz. În această situaţie vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate."

Art. 11 prevede că:

"Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

În acord cu instanţa de fond, se constată că articolul citat prevede aplicarea în cadrul activităţii de judecată a ambelor principii, atât al distribuirii aleatorii cât şi al principiului continuităţii completului de judecată. Astfel, nu se identifică în cuprinsul art. 111 alin. (13) din Regulament niciun fel de încălcare a articolului 11 din Legea nr. 304/2004.

Nu în ultimul rând, se are în vedere că art. 53 prevede că:

"(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege".

Înalta Curte, ţinând cont şi de raportul între normele secundare şi normele primare invocat de către recurentele-reclamante, reţine că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică.

Art. 139 din aceeaşi lege delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii, conform alin. (1) lit. b) din articolul menţionat, "modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii" şi îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Conform art. 7 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, "preşedintele curţii de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, după cum urmează: (…); g) organizează şi coordonează activitatea de repartizare aleatorie a cauzelor şi stabileşte regulile aplicabile în situaţiile neprevăzute de lege sau de prezentul regulament; (…)."

Potrivit art. 9 din acelaşi act normativ:

"(1) În activitatea de coordonare şi control privind administrarea tribunalului şi a instanţelor din circumscripţie, preşedintele tribunalului exercită, la nivelul tribunalului şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) - i), k), l), p) - t), precum şi următoarele: a) numeşte, când este cazul, judecătorul de serviciu şi stabileşte locul şi programul de desfăşurare a activităţii acestuia; b) este ordonator terţiar de credite şi răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduce, de ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare. Atribuţiile specifice de ordonator terţiar de credite pot fi delegate vicepreşedintelui sau, după caz, unuia dintre vicepreşedinţi ori managerului economic. (2) Prevederile art. 7 alin. (3), (4), (6) şi (7) se aplică în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulament, colegiul de conducere "aprobă, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta; (…)."

Art. 101 din Regulament prevede că:

"(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS. (2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic. (3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament. (4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet dacă prin lege nu se prevede altfel. (5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor şi de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii. (6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie. (7) În situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere şi procesele-verbale se păstrează în mape separate. (8) Un dosar se consideră repartizat aleatoriu chiar şi în situaţia în care un singur complet poate soluţiona o cauză, dacă această situaţie se datorează unor motive obiective. (9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de preşedintele de secţie sau de preşedintele de instanţă, după caz."

Reclamantele au susţinut că, în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, componenţa completului C12 Fond-CA s-a schimbat în mod repetat, ca urmare a pensionării judecătorului căruia i-a fost repartizat iniţial dosarul, fiind gestionat de judecător din lista de permanenţă, situaţie ce a continuat şi după transferul noului judecător titular la o altă instanţă, pentru ca în final să fie numit un nou judecător titular, dar fără să existe procesul-verbal care să menţioneze temeiurile legale şi actul de desemnare.

Înalta Curte constată că dispoziţiile a căror anulare se solicită sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale invocate de către reclamante, putând exista situaţii obiective, precum transferul, pensionarea, detaşarea, promovarea unuia dintre membrii completelor de judecată, etc., care conduc la imposibilitatea respectării principiului continuităţii, potrivit căruia completul de judecată trebuie să fie acelaşi pe tot parcursul judecării cauzei.

Într-o astfel de situaţie, legiuitorul nu a stabilit obligativitatea unei noi repartizări aleatorii, ci a prevăzut că regulile şi criteriile de repartizare a cauzelor se vor stabili prin Regulament.

Conform art. 139 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se stabilesc: (…); b) modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii; c) atribuţiile preşedinţilor, vicepreşedinţilor, judecătorilor inspectori, preşedinţilor de secţii, ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii de personal; d) organizarea şi modul de desfăşurare a activităţii colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti şi a adunărilor generale ale judecătorilor; (…)."

Aşadar, art. 53 din Legea nr. 304/2004 permite trecerea cauzelor de la un complet la un alt complet în condiţiile prevăzute de lege, iar legea, prin art. 139 alin. (1), prevede că modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În conformitate cu aceste prevederi legale, care nu au fost declarate neconstituţionale, art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulament prevede atribuţia colegiului de conducere de a aproba, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta.

Aşadar, legiuitorul însuşi a permis ca procedura de îndeplinire a desemnării membrilor completului de judecată, într-o astfel de ipoteză, să fie stabilită prin act administrativ normativ, ceea ce echivalează cu punerea în executare în concret a legii.

O astfel de soluţie reprezintă o modalitate de legiferare, prin dispoziţiile art. 53 şi art. 139 din Legea nr. 304/2004.

Reclamantele critică dispoziţiile regulamentare din perspectiva posibilităţii colegiului de conducere al instanţei judecătoreşti de a stabili componenţa completelor de judecată cărora le sunt repartizate cauzele în mod aleatoriu în sistemul informatizat Ecris, dar şi din perspectiva eventualelor ulterioare modificări ale componenţei acestor complete.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile regulamentare criticate se subsumează prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevăd următoarele:

"(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege."

Totodată, dispoziţiile art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că:

"Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti."

Interpretând sistematic aceste dispoziţii legale reiese că recurentele fac confuzie între repartizarea aleatorie a cauzelor ca normă de organizare judiciară cu rang de principiu şi componenţa completului de judecată. Dacă repartizarea aleatorie a cauzei în mod aleatoriu în sistem Ecris este o obligaţie a instanţelor care se realizează sub supravegherea conducerii administrative a acestora, stabilirea componenţei completelor de judecată este potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare o atribuţie a Colegiului de conducere exercitată la propunerea judecătorilor cu atribuţii în acest sens.

Susţinerile reclamantelor potrivit cărora modificarea componenţei completului de judecată căruia în mod aleatoriu i-a fost repartizată soluţionarea unei cauze încalcă regula repartizării aleatorii a cauzelor în sistem informatic sunt neîntemeiate întrucât confundă înlocuirea titularului unui complet de judecată cu repartizarea aleatorie a cauzei.

În fapt, ceea ce susţin recurentele-reclamante se poate aprecia ca o eventuală încălcare a principiului continuităţii completului de judecată, principiu consacrat legislativ şi regulamentar şi care presupune ca judecata cauzei să se facă de la început şi până la sfârşit de aceeaşi judecători.

Aşa cum s-a arătat anterior, pot exista însă motive obiective care să conducă la imposibilitatea respectării acestui principiu, astfel încât legiuitorul secundar în aplicarea legii a instituit prin Regulament conduita de urmat în aceste situaţii.

Astfel, pensionarea, detaşarea, demisia, transferul, promovarea unuia dintre membrii completelor de judecată sunt în mod evident motive obiective pentru modificarea componenţei completului de judecată sau uneori pentru desfiinţarea acestuia, consecinţa în acest ultim caz fiind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a cauzelor aflate pe rolul acelui complet.

Modalitatea în care, ca urmare a apariţiei a acestor situaţii obiective se impune adoptarea uneia dintre măsurile anterior menţionate este lăsată de legiuitorul primar şi secundar la latitudinea colegiilor de conducere ale instanţelor, care sunt responsabile pentru măsurile adoptate.

Susţinerea reclamantelor potrivit căreia se impunea repartizarea aleatorie a cauzei în sistem informatizat Ecris ca urmare a modificării componenţei completului de judecată, ar încălca însăşi principiul continuităţii consacrat de art. 11 din Legea nr. 304/2004, întrucât completul de judecată nu se identifică în mod automat cu persoana unuia sau unora dintre judecători, care din motive obiective nu-şi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei sau al instanţei.

Dispoziţiile criticate au reglementat situaţia în care practic completul din motive obiective rămâne fără titular şi pentru a nu menţine funcţionarea completului prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă (aceasta fiind de altfel situaţia în care ar fi anulate efectele repartizării aleatorii) şi au oferit Colegiului de conducere prorogativa de a stabili preluarea cauzelor completului respectiv de către un alt judecător sau alţi judecători desemnaţi titulari ai acelui complet.

Referitor la critica reclamantelor privind încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de control judiciar reţine că nici din prevederile Convenţiei nici din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu rezultă ca fiind o încălcare a acestora posibilitatea ca legiuitorul să permită stabilirea soluţiilor printr-un act de reglementare secundară, în ipoteza în care, din motive obiective, judecătorul desemnat prin repartizare aleatorie nu poate participa la judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că, astfel cum s-a menţionat anterior, stabilirea prin Regulament a soluţiilor în ipoteza situaţiilor obiective în care un judecător nu poate participa la judecată, reprezintă expresia executării în concret a legii de către autoritatea administrativă, actul normativ primar permiţând această modalitate de executare a sa.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocată de către reclamante nu statuează în sensul obligativităţii desemnării membrilor completului de judecată, într-o astfel de ipoteză, printr-o modalitate unică.

Aşadar, stabilirea prin lege a condiţiilor conform cărora vor fi determinate modul şi criteriile de desemnare a judecătorului în această situaţie particulară nu încalcă jurisprudenţa invocată, ci reprezintă o modalitate de legiferare.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la decizia nr. 685/7.11.2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia sus-menţionată, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

Conform art. 32 din Legea nr. 304/2004:

"(1) La începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere aprobă numărul şi compunerea completurilor de 5 judecători. (2) În materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor. (4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit alin. (4). (6) În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. (7) Cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat."

Curtea constată că legea instituie regula desemnării prin tragere la sorţi a membrilor numai în cazul unora dintre completurile constituite la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Chiar şi în această situaţie, prin aceeaşi lege, la art. 32 alin. (4) teza a II-a, se prevede posibilitatea schimbării membrilor completurilor, în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, similar soluţiei legislative prevăzute pentru celelalte completuri de la orice instanţă.

Prin urmare, tragerea la sorţi a membrilor completelor de judecată este prevăzută în mod expres de legiuitor doar în situaţia completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legea organică privind organizarea judiciară nefăcând nicio referire la alte complete de judecată, nici din cadrul Înaltei Curţi, nici din cadrul altei instanţe. Din contră, modalitatea în care sunt constituite completele de judecată care funcţionează în cadrul alor instanţe decât ÎCCJ este lăsată de către legiuitorul primar prin dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 304/2004 la latitudinea colegiilor de conducere ale instanţelor de judecată, instituindu-se în mod expres detalierea acestui mod de configurare a completelor prin legislaţia secundară adoptată de către Consiliul Superior al Magistraturii. În acest context, Curtea apreciază că dispoziţiile regulamentare criticate de către reclamant sunt în totală concordanţă cu dispoziţiile legale anterior menţionate fiind de natură să confere părţilor dreptul la un proces echitabil cu respectarea principiului continuităţii completului de judecată.

Aşadar, contrar susţinerilor reclamantelor, dispoziţiile criticate ale Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti nu sunt de natură să încalce prevederile Constituţiei sau jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentele - reclamante B. S.R.L. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1492 din data de 20 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1492 din data de 20 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 iunie 2024.