Restitution claim rejected: takeover by Orthodox Parish in 1970 defeats compensation under O.U.G. 94/2000.

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10262/30.05.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x A., înscris în C.F (iniţial) nr. 131 A.; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii conform legislaţiei speciale pentru imobilul de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 49/CA/2023 pronunţată la 21 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică A., în contradictoriu cu pârâta

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, având ca obiect anulare acte administrative, a anulat Decizia nr. 10262/30.05.2022 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de reclamante ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe, a respins ca nefondate celelalte pretenţii şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 49/CA/2023 pronunţată la 21 februarie 2023 de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Cu privire la modalitatea de trecere a imobilelor în proprietatea Statului Român, se arată că potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului I alin. (9), teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, prin sintagma "acte doveditoare" se înţeleg:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); .

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate).

Din analiza cărţii funciare anterior-menţionată reiese însă, fără echivoc, faptul că imobilul înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii A., transcris în C.F. nr. x a localităţii A., identificat cu nr. top. x, nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.

Potrivit încheierii nr. 749/21.02.1970 de sub B4 din C.F. nr. x a localităţii A. şi de sub B6 din C.F. nr. x a localităţii A., imobilul identificat cu nr. top. x a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din A..

Imobilul solicitat nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxă Române din A..

Din aceste prevederi legale, ca de altfel din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

În nicio situaţie legiuitorul nu a instituit vreo excepţie de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.

În acest context, nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

În ceea ce priveşte preluarea abuzivă a imobilului solicitat din patrimoniul intimatelor-reclamante, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Instanţa stabileşte drept moment al preluării - februarie 1970, iar la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Română din A. a fost o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Faţă de starea de fapt reţinută, raportat la prevederile legale arătate, instanţa constată că a existat o preluare a imobilului, în februarie 1970, în perioada de referinţă prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică - Parohia Ortodoxă Română.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-menţionate s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadra în revederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000 republicată cu modificările si completările ulterioare, întrucât imobilul nu au fost preluate de către Statul Român de la solicitantă.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. I alin. (1), al art. 3 alin. (1 l ) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare formulată de către reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică A., cu privire la imobilul, arător, situat în judeţul Bihor, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii A., transcris în C.F. nr. x a localităţii A., nr. top. x.

Apreciază ca fiind corectă soluţia adoptată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din A. şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Consideră greşită interpretarea dată de instanţa de fond, întrucât aceasta a stabilit ca moment al preluării abuzive anul 1970, fiind eronat raţionamentul, deoarece cultul greco-catolic a fost desfiinţat în anul 1948, astfel încât nu există posibilitatea ca imobilul să fi ieşit din proprietatea acestuia la momentul preluării abuzive.

II. instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, care prevede că:"Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. I din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat", motivarea instanţei fiind că această prevedere este lipsită de relevanţă şi că de fapt toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de statul român, ceea ce nu este adevărat, de aici putându-se trage concluzia că de fapt şi averea preluată de actualele Parohii Ortodoxe de la fostele Parohii Greco-Catolice ar aparţine Statului Român iar odată ce această avere ar fi fost preluată de stat ar trebui să se acorde despăgubiri pentru toate imobilele care au aparţinut cultului greco-catolic.

În ceea ce priveşte interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 2, alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 potrivit cărora:

"O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente", motivând că de fapt statul român a preluat tot patrimoniul fostului cult greco-catolic, iar comisia interdepartamentală doar a hotărât destinaţia acestei averi", arată că acest lucru nu corespunde realităţii.

Potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt şi cazuri în care acesta a preluat imobile şi de la diverse entităţi ce au aparţinut de credinţa greco-catolică, situaţie care întăreşte excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Totodată, prin Decizii ale Comisiei speciale de retrocedare au fost restituite în natură sau a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobile care au aparţinut organizaţiilor centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, în dosarele în care Statul Român a preluat abuziv imobilele de la solicitantă.

4. Apărările intimatelor reclamante

În cauză nu a fost formulată întâmpinare faţă de recursul promovat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Prin Decizia nr. 10262/30.05.2022, pârâta Comisia specială de retrocedare a dispus respingerea cererilor de retrocedare nr. x/24.02.2003 şi nr. y/24.01.2006, care au fost depuse de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică A., în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (8) teza ultimă din O.U.G. nr. 94/2000.

Din dispozitivul acestei decizii (art. 1) rezultă că pârâta a avut în vedere la emiterea actului administrativ contestat, faptul că terenul intravilan identificat cu nr. topo. x A. nu a fost preluat de stat de la solicitantă.

În considerentele deciziei contestate, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a invocat faptul că, potrivit încheierii nr. 749/21.02.1970, din C.F. nr. x A. şi C.F. nr. x A., terenul intravilan identificat cu nr. topo. x "a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din A.".

Apoi, potrivit Adresei nr. x/14.09.2005 emisă de Primăria Comunei A., imobilul cu nr. topo. x A. are destinaţia de dispensar medical şi casă de locuit a preotului, aparţinând domeniului public.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, anulată decizia nr. 10262/30.05.2022 a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de reclamante ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe şi au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii, reţinându-se că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării - februarie 1970, când imobilul identificat cu nr. top. x se afla în proprietatea sa, instanţa stabilind drept moment al preluării - februarie 1970, iar la acel moment, Parohia Ortodoxă Română din A. era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Apoi prima instanţă arată în considerente că preluarea proprietăţii a avut loc, conform înscrierii de carte funciară, în temeiul Decretului nr. 358/1948.

Mai mult, instanţa constată că din înscrierile CF şi actele ce au stat la baza lor, transmise de OCPI Bihor, rezultă că dreptul de proprietate a fost dobândit de către Parohia Ortodoxă Română cu titlu de rectificare nume ("transmisiune legală"), în mod gratuit, şi nu prin act juridic cu titlu oneros.

Mai reţine instanţa fondului că într-adevăr, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, imobilul în litigiu nu se mai afla în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din A..

Însă, într-o asemenea situaţie pârâta era obligată la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat, în baza art. 1 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, impunând pârâtei clarificări legate de faptul dacă pe terenul preluat s-au edificat construcţii noi ori s-au făcut adăugiri la construcţiile existente, ce procent reprezintă aceste adăugiri raportat la aria desfăşurată actuală, dacă terenul preluat este liber, ocupat parţial sau în totalitate.

Aceste împrejuări se impun a fi lămurite cu atât mai mult cu cât, potrivit Adresei nr. x/14.09.2005, Primăria Comunei A. a transmis situaţia juridică şi locativă a imobilului identificat cu nr. top. x, înscris în C.F. nr. x a localităţii A., şi a comunicat că în prezent imobilul are destinaţia de casă de locuit a medicului şi dispensar medical comunal; proprietar actual al imobilului este Comuna Vadul Crişului, domeniul public.

Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, motiv de casare subsumat art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", impunându-se casarea sentinţei pentru următoarele considerente.

Intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea a depus, pentru Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică A., cererile de retrocedare nr. x/24.02.2003 şi nr. y/24.01.2006, ce au fost conexate, prin care a solicitat, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, retrocedarea în natură a imobilului situat în intravilanul localităţii A., conform CF nr. x şi înregistrat sub nr. topo x, sau despăgubiri.

Raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamante, modalitatea defectuoasă de interpretare a probatoriului conducând la o greşită reţinere a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se dispune retrocedarea în baza O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele trei condiţii:

- imobilul a aparţinut cultelor religioase din România;

- imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, considerându-se abuzive acele preluări de proprietate care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării;

- imobilul se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005).

Legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume:

1. a reglementat retrocedarea către foştii proprietari ai imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, imobile preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel că ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării abuzive este actul normativ sau actul administrativ prin care s-a preluat imobilul în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului;

Din această perspectivă, data preluării abuzive a imobilului este data Decretului nr. 358/1948, când a fost suprimat practic cultul religios greco-catolic, şi nu anul 1970, cum greşit a reţinut prima instanţă, când a fost înscris în cartea funciară în beneficiul Parohiei Ortodoxe Române din A. dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie.

2. a reglementat condiţia ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005).

Motivele de recurs care se referă la aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor legale şi reţinerea că este îndeplinită condiţia ca imobilul să fi fost preluat de Statul român de la solicitantă (de la reclamante, s.n), sunt fondate.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, imobilul cu nr. top. x era înscris iniţial în cartea funciară x a comunei A., la poziţia 8, deci se afla în proprietatea statului.

Ulterior, la data de 21 februarie 1970, în baza cererii depuse de Oficiul Parohial ortodox-român din comuna A. şi a copiei Decretului nr. 358/1948, a fost intabulat dreptul de proprietate asupra celor 13 imobile menţionate în CF nr. x (unde terenul în litigiu se identifica la poziţia nr. 8), cu titlu de transmisiune legală, în favoarea Parohiei Ortodoxe române din comuna A..

În aceste condiţii, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă faptul că acest imobil a trecut iniţial în proprietatea statului român, în baza Decretului nr. 358/1948, ulterior acesta transmiţându-l Parohiei Ortodoxe române, în anul 1970, conform menţiunilor arătate din cartea funciară.

Din această perspectivă este corectă susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia instanţa de fond a stabilit în mod greşit ca moment al preluării abuzive anul 1970, fiind eronat raţionamentul, deoarece cultul greco-catolic a fost desfiinţat în anul 1948, astfel încât nu există posibilitatea ca imobilul să fi ieşit din proprietatea acestuia în anul 1970, dacă acesta ar fi considerat moment al preluării abuzive, astfel cum a reţinut prima instanţă. Este în afara oricărui dubiu că în temeiul acestui decret a fost desfiinţat cultul greco-catolic, iar bunurile acestuia au fost preluate de stat sau de alte persoane indicate în acest act normativ, iar data preluării, abuzive, a fost anul 1948.

Documentele de la dosarul cauzei, deşi pot conduce la concluzia preluării imobilului de la cultul greco-catolic, nu arată însă cu certitudine faptul că imobilul în discuţie a fost preluat în baza Decretului nr. 358/1948 de la reclamantele din cauza pendinte, neexistând niciun document care să facă legătura acestui imobil cu reclamantele.

Din această perspectivă, aspectele reţinute în cadrul considerentelor de prima instanţă, nu au un fundament probator adecvat, întrucât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că imobilul în discuţie ar fi fost notat în cartea funciară în favoarea Parohiei Greco-Catolice, înscrisurile depuse fiind insuficiente, astfel încât nu rezultă din acestea că imobilul ar fi aparţinut reclamantelor anterior Decretului 358/1948.

Prin urmare, concluzia primei instanţe în sensul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării- februarie 1970 nu corespunde realităţii şi nici probatoriului administrat, instanţa mai mult deducând acest aspect din simpla menţionare în acte a Decretului nr. 358/1948, or o astfel de concluzie nu poate fi primită în absenţa altor dovezi clare.

Cu toate acestea, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că reclamantele ar fi putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune retrocedarea bunului trebuiau îndeplinite cumulativ, or acest lucru nu s-a realizat.

Astfel, se constată că în speţă nu este îndeplinită nici condiţia ca imobilul să se afle în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, ci se afla în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române A., persoană juridică de drept privat.

Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, aspect subliniat de instanţa de fond, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilul nu se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din acest act normativ, fiind în proprietatea Parohiei Ortodoxe A., conform C.F. nr. x a localităţii A..

Aceasta are calitatea de proprietar tabular, întabularea, cu efect constitutiv de drepturi reale, s-a efectuat în temeiul transmisiunii legale şi a Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic.

De altfel, din extrasul de carte funciară nr. x al comunei A. rezultă informaţiile care au stat la baza concluziei primei instanţe, potrivit cărora la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, imobilul în litigiu nu se mai afla în proprietatea statului, aspect recunoscut de prima instanţă la pag .8 a sentinţei.

Acest aspect rezultă şi din menţiunea făcută în cartea funciară nr. x, potrivit căreia, abia în anul 2018, în baza HCL nr. 9/30.01.2018 se înfiinţează imobilul cu nr. cadastral x înscris în CFE x UAT A. rezultat din însumarea a două suprafeţe de teren, din care una este cea care face obiectul litigiului de faţă, de 953 mp din imobilul cu nr. top x înscris în CF x A., făcând parte din domeniul public al comunei A., până la acel moment fiind în proprietatea Parohiei Ortodoxe A..

Chiar dacă la dosar nu se află copia anexei la hotărârea guvernului privind atestarea domeniului public al comunei A., în care este evidenţiat acest imobil, concluzia primei instanţe, pe baza probelor existente la dosar, în sensul că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, imobilul nu se afla în proprietatea statului, (ci a unei persoane juridice de drept privat, Parohia ortodoxă A., s.n.), este corectă.

Aceste împrejurari conduc la constatarea neîndeplinirii condiţiei ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000), una din cele trei condiţii prevăzute a fi întrunite cumulativ de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă, în această situaţie nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind retrocedarea în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile prevăzute de actul normativ pentru acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat, în baza art. 1 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acordarea măsurilor reparatorii are ca situaţie premisă îndeplinirea celor trei condiţii prevăzute de actul normativ, condiţii care nu sunt întrunite cumulativ, nefiind îndeplinită cel puţin una din acestea, respectiv ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile reparatorii în echivalent se acordă în situaţia în care sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de acest act normativ şi nu se poate dispune retrocedarea în natură, însă nu şi pentru situaţia în care imobilul nu se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsuri compensatorii se propun, potrivit actului normativ, când nu se poate dispune retrocedarea în natură, întrucât terenul este ocupat în tot/parte sau când a fost înstrăinat după 22.12.1989;or, în cazul de faţă, imobilul nu se regăseşte într-o astfel de ipoteză, ci, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, imobilul nu se mai afla în proprietatea persoanelor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe A., persoană juridică de drept privat, or, în această situaţie nu sunt întrunite condiţiile nici pentru retrocedarea în natură, nici pentru măsuri compensatorii;

Faptul că în prezent terenul aparţine din nou în proprietatea statului român conform menţiunilor din cartea funciară, cu recompensarea Bisericii Ortodoxe Române cu un alt teren în schimb, nu modifică faptul neîndeplinirii condiţiei de la momentul intrării în vigoare a actului normativ.

Înalta Curte reţine ca fiind relevantă, în ceea ce priveşte condiţionarea prevăzută de art. 1 art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la persoana deţinătoare, Decizia nr. 541/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 55 din 22 ianuarie 2019, prin care Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii, prin care se invocase faptul că ar trebui să se acorde despăgubiri şi pentru bunurile imobile care se află în proprietatea altor persoane decât cele enumerate în art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1), a arătat că, astfel cum a fost formulată, critica are în vedere o soluţie legislativă inexistentă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, stabilirea bunurilor asupra cărora pot purta măsurile reparatorii reprezentând opţiunea legiuitorului, făcând parte din concepţia generală adoptată de statul român cu privire la problematica restituirilor imobilelor preluate în mod abuziv, neavând competenţa de a modifica sau completa viziunea legislativă de ansamblu referitoare la retrocedările acestor imobile, pe care statul a adoptat-o în considerarea concordanţei acesteia cu realităţile economice şi posibilităţile de realizare efectivă" (paragraful 17).

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 10262/30.05.2022, de respingere a cererii de retrocedare formulată de reclamantă, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în realitate nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea de chemare în judecată fiind neîntemeiată.

În măsura în care a reţinut neîndeplinirea cel puţin a uneia din condiţiile prevăzute de lege pentru retrocedarea imobilului, nu mai era necesară trimiterea cauzei la Comisie pentru reanalizarea posibilităţii acordării măsurilor compensatorii, a căror premisă constă tocmai în întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru retrocedarea bunului.

Constatând că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, se va admite recursul, va fi casată sentinţa în temeiul art. 488 pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ., şi în rejudecare, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 49/CA/2023-PI pronunţate la 21 februarie 2023 de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.