Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3090/2024 AI generated

Territorial jurisdiction for traffic contravention appeals assigned to court of violator's domicile under alternative competence rule

Case Number Decizia nr. 3090/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Civil Court of Arad, thereby reversing the declination by the Salonta Court and upholding the jurisdiction of the court of the plaintiff's domicile. The dispute concerned a challenge to a traffic contravention report imposing a fine and a 90-day driving license suspension for a violation committed in Salonta but filed by a resident of Arad; the core procedural issue was determining which court was territorially competent after a legislative amendment introduced alternative jurisdiction between the court where the offense occurred and the court of the violator's domicile. The Court held that, as a procedural norm, the amended law applies to cases registered after its entry into force (August 3, 2023), establishing that under Article 118(1) of O.U.G. No. 195/2002 (the special law governing road circulation), the plaintiff has the right to choose between the competent courts; consequently, the court of the plaintiff's domicile retained jurisdiction and could not declinate the case to the court where the violation was registered.

Legislator headnote

AI generated

art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 102 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 192 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002; Territorial jurisdiction for traffic contravention appeals assigned to court of violator's domicile under alternative competence rule: Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.

Keywords

AI generated
alternative territorial jurisdiction traffic fine negative conflict of jurisdiction territorial law conflict rule domicile

Cited Legislation

AI generated
art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002
x încheiat la data de 26.07.2023, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenţionale în sumă de 1305 RON, calculată pentru un număr de 9 puncte amendă pentru fapta prevăzută de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată de art.
art. 102 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002
195/2002 şi sancţionată de art. 102 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile şi restituirea permisului de conducere reţinut, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Arad a avut în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care derogă de la regula generală instituită de art.
art. 192 alin. (2) C. proc. civ
În acest sensn, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. civ., "Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii.", astfel că, din punct de vedere al normelor procedurale aplicabile este relevantă forma în vigoare a art.
art. 135 alin. (1) din C. proc. civ
134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.
art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002
254/21.07.2023 care modifică art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi pe dispoziţiile art.
art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022
254/2023, respectiv 27 iulie 2023, prin care s-a produs modificarea art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022.
art. 24 din C. proc. civ
Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial la Judecătoria Arad la data de 03.08.2023, sub dosar nr. x/2023, ulterior declinată la Judecătoria Salonta, petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cu intervenientul B. şi intervenientul în numele altei persoane C. S.A. a solicitat anularea Procesului-verbal de contravenţie nr. x încheiat la data de 26.07.2023, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenţionale în sumă de 1305 RON, calculată pentru un număr de 9 puncte amendă pentru fapta prevăzută de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 102 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile şi restituirea permisului de conducere reţinut, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4523 din data de 7 decembrie 2023, Judecătoria Arad, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către intimat, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în favoarea Judecătoria Salonta.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Arad a avut în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care derogă de la regula generală instituită de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 şi care prevăd că, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Astfel, a reţinut că nu este incidenţă competenţa alternativă prevăzută de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, întrucât acest text de lege reprezintă o normă generală, în timp ce dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 au caracter special.

În considerentele sentinţei pronunţate, a mai arătat că Legea nr. 254/2023 prin care a fost modificat art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, invocată de către petent, a intrat în vigoare ulterior datei întocmirii procesului-verbal de contravenţie.

Reţinând şi că fapta contravenţională reproşată petentului a fost constatată pe raza localităţii Salonta, care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Salonta, a apreciat că aceasta din urmă este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 146 din data de 17 aprilie 2024, Judecătoria Salonta admis excepţia necompetenţei, invocată de petent, prin notele de şedinţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, Judecătoria Salonta a reţinut că, faţă de data formulării plângerii contravenţionale (03.08.2023), judecătoria Arad, respectiv instanţa de la domiciliul contravenientului, a fost corect sesizată prin plângere, fiind irelevantă data întocmirii procesului-verbal de contravenţie. În acest sensn, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. civ., "Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii.", astfel că, din punct de vedere al normelor procedurale aplicabile este relevantă forma în vigoare a art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la data sesizării instanţei. Or, potrivit formei în vigoare a art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, competenţa era una alternativă, respectiv între "judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.".

II. Soluţia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Arad şi Judecătoria Salonta, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze plângerea contravenţională formulată de către petent, în raport cu prevederile legale incidente în materie, instanţele exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma în vigoare ulterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 254/2023.

Obiectul demersului judiciar iniţiat de petentul A. vizează anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x din data de 26 iulie 2024, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenţionale aplicate, înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile precum şi restituirea permisului de conducere reţinut.

Petentul şi-a întemeiat în drept plângerea pe dispoziţiile Legii nr. 254/21.07.2023 care modifică art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi pe dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.

În raport de fapta contravenţională reţinută în cuprinsul procesului-verbal atacat, Înalta Curte constată că este vorba de săvârşirea unei contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, situaţie în raport de care devin incidente dispoziţiile legii speciale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, act normativ special ce derogă de la norma generală, O.G. nr. 2/2001, conform principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022, "Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".

Înalta Curte reţine că aceasta este în forma în vigoare în prezent, ulterior modificării intervenite prin Legea nr. 254/2023. Anterior acestei modificări, plângerea contravenţională putea fi depusă, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., "Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii".

În raport de acest text de lege, Înalta Curte constată ca fiind relevantă în stabilirea legii aplicabile în cauză de faţă, data sesizării instanţei de judecată şi nu data emiterii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Verificând înscrisurile ataşate la dosar, Înalta Curte constată că plângerea contravenţională formulată de către petent a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată, la data de 3 august 2023, aşadar ulterior datei intrării în vigoare Legii nr. 254/2023, respectiv 27 iulie 2023, prin care s-a produs modificarea art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022.

Astfel cum s-a arătat anterior, dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de judecată, stabilesc o competenţă alternativă de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, între judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta şi judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.

Înalta Curte constată că, pentru toate situaţiile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune reţinută de art. 116 din C. proc. civ., potrivit căruia "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În speţă, opţiunea petentului a fost în sensul soluţionării cauzei de Judecătoria Arad la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, aceasta fiind instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul petentul. Odată introdusă cererea la una dintre instanţele prevăzute de lege ca fiind competente, respectiva instanţă rămâne legal învestită, neputându-şi declina competenţa.

Prin urmare, având în vedere caracterul special al normei prevăzută de art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ce impune aplicarea cu prioritate în raport de norma generală prevăzută la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în cauzele având ca obiect judecarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale ce sancţionează fapte privind circulaţia pe drumurile publice, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză aparţine judecătoriei în a cărei rază îşi are domiciliul petentul, respectiv Judecătoria Arad.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A., intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi intervenienţii B. şi societatea C. S.A., în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A., intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi intervenienţii B. şi societatea C. S.A., în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.