Constitutional Court quashes and remands tax assessment due to procedural defects

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea Deciziei nr. 133/31.01.2023 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi să dispună exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON, iar, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancţiunii şi reducerea la minimul contravenţional/înlocuirea sancţiuni contravenţionale cu avertisment/somaţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din data de 19 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, pentru lipsa semnăturii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prima instanţă, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, nu i-a pus în vedere reclamantei nicio meţiune cu privire la semnătura aplicată cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., în măsura în care se invocă lipsa semnăturii, reclamantul care lipseşte la acel termen de judecată, va trebui să semneze cererea de cel mai târziu la termenul următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. Totodată, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că orice neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

La primul termen de judecată, la care reclamanta nu a fost prezentă, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii.

Prin citaţia din data de 26 aprilie 2023 emisă pentru primul termen de judecată din data de 12 iunie 2023, instanţa de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei certificatul calificat sau să semneze olograf cererea, fără nicio referite la excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii sau la sancţiunea necomplinrii acestei obligaţii. Prin urmare, apreciază că singura măsură pe care o putea dispune instanţa era suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 din C. proc. civ., nicidecum anularea cererii.

Legiuitorul a stabilit în mod expres că momentul de la care curge sancţiunea anulării cererii îl reprezintă termenul la care se invocă excepţia şi nu anterior. Cu alte cuvinte, obligaţia de a semna cererea se naşte de la momentul invocării sale, citaţia urmând a fi ulterioară termenului la care se invocă lipsa semnăturii şi nu anterioară, cum în mod nelegal a procedat instanţa de fond.

Totodată, apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, potrivit cărora "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată."

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost transmisă în format electronic, prin poşta electronică, conform art. 199 din C. proc. civ., purtând semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat şi generată cu ajutorului unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. Instanţa avea posibilitatea să verifice dacă înscrisul electronic transmis îndeplinea sau nu condiţiile legale prin raportare la forma sa specifică, respectiv dacă exista un certificat digital valabil.

În condiţiile în care obligaţia de semnare a cererii de chemare în judecată prin aplicarea unei semnături a fost îndeplinită în prezenta cauză, consideră că sentinţa recurată este rezultatul unui formalism excesiv, străin de voinţa legiuitorului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În esenţă, intimatul-pârât a apreciat că, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost depusă la dosar în forma tipărită, în mod corect instanţa de fond a considerat ca fiind oligatorie semnarea olografă a acesteia sau depunerea certificatului calificat eliberat de un furnizor de servicii, conform Legii nr. 455/2001.

Simpla interpretare pro-causa a normelor de procedură de către recurenta-reclamantă nu dovedeşte nelegalitatea soluţiei instanţei de fond în condiţiile în care reclamanta nu a probat niciun motiv de natură să o împiedice să îşi îndeplinească obligaţiile comunicată de către prima instanţa, până la termenul de judecată stabilit la data de 12 iunie 2023.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 2 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 5 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate şi a apărărilor formulate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui motiv de casare.

Din cicumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 133/31.01.2023 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancţiunii şi reducerea la minimul contravenţional/înlocuirea sancţiuni contravenţionale cu avertisment sau somaţie.

Prima instanţă a admis excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, pentru lipsa semnăturii, soluţie ce a fost criticată de către reclamantă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

Verificând înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere purtând semnătura digitală, ce a fost comunică prin intermediul poştei electronice, respectiv prin mail.

Potrivit art. 200 alin. (1) din C. proc. civ.: "completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197", iar între menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată la art. 194 lit. f) se află "semnătura".

Relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 199 din acelaşi act normativ, potrivit cărora este posibilă transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare (fax, poştă electronică) şi asigură înregistrarea acestor cereri de către instanţă şi primirea de dată certă.

Totodată, art. 196 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres că dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. Totodată, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

În litigiul pendinte, instanţa de recurs observă că recurenta-reclamantă a fost înştiinţată, atât în cadrul procedurii prealabile, cât şi ulterior, prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 12 iunie 2023, să depună la dosarul cauzei certificatul digital calificat aferent semnăturii electronice sau să semneze olograf cererea de chemare în judecată, însă această obligaţie nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă şi prin mijloacele rapide de comunicare, respectiv prin fax, poştă electronică.

Faţă de modul de comunicare, respectiv prin intermediul poştei electronice, Înalta Curte constată că obligaţia de semnare a cererii de chemare în judecată prin aplicarea unei semnături electronice a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine de la semnatarul acesteia, reprezentantul convenţional al părţii reclamante.

Noţiunea de "semnătură" are înţelesul de semn legat în mod unic şi direct de semnatar şi care asigură identificarea acestuia. Totodată, semnătura atestă voinţa părţii de a sesiza instanţa, precum şi exactitatea conţinutului cererii formulate, fiind, aşadar, un element esenţial al acesteia. Această condiţie a legăturii unice şi directe dintre semnătură şi semnatar şi care asigură identificarea semnatarului este realizată în mod obişnuit prin executarea olografă a semnăturii, însă este îndeplinită şi în cazul aplicării semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepţia de la regula semnăturii olografe.

Potrivit art. 4 pct. 4 al Legii nr. 455/2001, semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului: c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida). Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Este adevărat că, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată", însă instanţa de fond nu a arătat, în concret, care sunt motivele pentru care a apreciat ca fiind necesară depunerea de către reclamantă la dosarul cauzei a certificatului digital calificat aferent semnăturii, în condiţiile în care verificarea validităţii semnăturii electronice putea fi făcută chiar de către instanţă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată de către prima instanţă cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii şi de scopul instituit de legiuitor prin intermediul dispoziţiilor art. 199 din C. proc. civ., menite să faciliteze transmiterea cererilor prin mijloacele rapide de comunicare (fax, poştă electronică).

Înalta Curte reaminteşte că autorităţilor naţionale le revine, într-adevăr, sarcina de a interpreta şi aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a comunicat cererea de chemare în judecată prin mail, în format pdf, cu semnatură electronică aplicată, ce cuprindea toate datele necesare pentru identificarea semnatarului, iar certificatul digital calificat în care se regăseşte codul unic atribut semnatarului de către furnizorul de servicii de certificare acreditat - era de asemenea, încorporat documentului electronic, astfel că nu i se poate imputa reclamantei neîndeplinirea vreunei obligaţii privind semnarea cererii.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la soluţia casării sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea examinării cererii de chemare în judecată sub toate aspectele invocate. Această soluţie se impune pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, ci s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii cererii, pentru lipsa semnăturii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din data de 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.