Jurisdictional competence for salary claims: application of specific jurisdiction of the Bucharest Court of Appeal versus general jurisdiction of the District Court under the Administrative Code

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 martie 2023, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII au solicitat instanţei ca prin hotărârea se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei:

- la plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate efectiv şi cele cuvenite prin recalcularea acestora prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 23.03.2020 şi în continuare până la zi, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;

- dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor corespunzătoare capătului de cerere nr. x, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 588/18.10.2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din data de 17.11.2023 a admis sesizarea din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 588/2023 din data de 18.10.2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul înregistrat cu nr. x/2023 şi a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 588/2023 din data de 18.10.2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul înregistrat cu nr. x/2023, în sensul "Declină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal", în loc de "Declină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal", cum greşit s-a menţionat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, din punct de vedere al competenţei materiale, reclamanţii, care fac parte din categoria personalului salarizat potrivit art. 1 Cap. 8 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, ar fi trebuit să se adreseze Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ.

2.2. Prin sentinţa nr. 203/2024 din 9 februarie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza la ÎCCJ-SCAF în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că în cadrul acestei cereri nu este contestat vreun ordin de salarizare şi nici soluţia dată în plângerea prealabilă formulată împotriva unui asemenea de ordin, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 153/2017-Anexa V, cap. VIII, cele care prevăd competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru obligarea la plata unor drepturi salariale neacordate ofiţerilor de poliţie judiciară nu este prevăzută vreo dispoziţie specială de reglementare, astfel că se aplică dreptul comun în materie, respectiv prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 536 C. adm., potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu contestă în prezenta cauză actele de stabilire a drepturilor salariale, astfel că nu poate fi reţinută competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art. 7, Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile art. 7, Sectiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" .

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute de art. 7, Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul a stabilit o competenţă diferită prin art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Astfel, potrivit acestui text de lege:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Prin urmare, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în considerarea efectelor pe care le va produce hotărârea ce se va da în contextul admiterii cererii, cauza intrând sub incidenţa art. 536 din Codul Administrativ raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de rangul autorităţii emitente, deoarece dispoziţia legală de la art. 536 din Codul Administrativ este o normă de drept specială care, în materia supusă judecăţii, derogă de la dreptul comun reprezentat de legea contenciosului administrativ potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma de drept generală) şi este de imediată aplicabilitate.

Pentru toate aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., D., H., L., P., T., X., BB., FF., JJ., C., G., K., O., S., W., AA., EE. şi II. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.