Ownership of property acquired via 1960 nationalization decree versus corporate transfer under 1990 law: requirement of cadastral registration and proof of title to validate ownership claims over state-owned assets

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1969 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantului C.L.M.C. și a obligat pârâta SC H. SA să predea reclamantului imobilul proprietatea acestuia situat în Miercurea Ciuc.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în raport de actele și lucrările dosarului, că imobilul în litigiu identificat prin C.F.R., în suprafață de 9047 mp a trecut în proprietatea Statului, în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960, iar în 1986 fostul Consiliu Județean Harghita a transmis dreptul de administrare asupra imobilului Întreprinderii de T.M.C., antecesorul pârâtei.

A mai reținut instanța că pârâta, care deține imobilul nu a făcut dovada că ar avea un drept de proprietate asupra acestuia, în raport și de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 71/1996 a Cadastrului și Publicitate Imobiliare.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Târgu-Mureș prin decizia nr. 54 din 23 martie 2004.

În considerentele deciziei, instanța de control a reținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 și a fost în administrarea fostei Întreprinderi de T.M.C., astfel încât în baza Legii nr. 15/1990 imobilul a fost inclus în patrimoniul SC H. SA.

Mai reține instanța că, prin Hotărârea nr. 6/1998 a C.L.M.C., a fost revocat dreptul de administrare acordat pârâtei cu începere de la 1 ianuarie 1999, iar prin sentința nr. 668 din 14 mai 2003 a Tribunalului Harghita, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că societatea pârâtă a dobândit numai dreptul de administrare, transmis cu titlu gratuit în privința construcțiilor și nu a terenului, ca atare imobilul nu a făcut parte niciodată din patrimoniul societății comerciale, în mod legal.

În contra acestei decizii, a declarat, în termen legal, recurs pârâta solicitând desființarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâta susține în esență următoarele:

- prin decizia nr. 89/1986 a fostului C.P.H., construcția C.P. a fost dată în administrare directă fostei Întreprinderi de T.M.C., actualmente SC H. SA, iar ca efect al Legii nr. 15/1990 construcția a devenit, ex lege, proprietatea societății, fiind cuprinsă în capitalul social al acestuia;

Hotărârea nr. 6/1999 a C.L.M.C. de retragere a dreptului de administrare nu i-a fost comunicată pentru a putea fi contestată;

- extrasul de carte funciară nu reflectă situația reală actuală, ca efect al Legii nr. 15/1990;

- intabularea dreptului de proprietate asupra construcției nu a fost posibilă, deoarece nu este soluționată situația terenului aferent construcției;

- nu se motivează temeiul legal al Hotărârii nr. 6/1999 a C.L.M.C. privitor la retragerea dreptului de administrare a construcției, care implicit semnifică deposedarea societății de construcția aflată în proprietatea sa.

Examinând recursul numai prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Imobilul în litigiu situat în Miercurea Ciuc, fiind dobândit în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 și înscris în cartea funciară, respectiv cabană turistică din piatră și lemn, în suprafață de 91 mp și teren aferent de 9047 mp.

Imobilul face parte din domeniul privat al Municipiului Miercurea Ciuc, fiind inclus în patrimoniul unității administrației teritoriale și înscris la poziția 85 în anexa bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Miercurea Ciuc.

Pârâta-recurentă deși susține că a dobândit în temeiul Legii nr. 15/1990 dreptul de proprietate asupra construcției și terenului aferent, nu a făcut dovada intabulării dreptului de proprietate, iar prin decizia nr. 668 din 14 mai 2003 a Tribunalului Harghita definitivă și irevocabilă, i-a fost respinsă cererea pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 834/1991.

Prin urmare, instanțele în mod corect au admis acțiunea reclamantei, constatând că pârâta, care deține imobilul, nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate iar, în ce privește dreptul de administrare asupra clădirii, acesta i-a fost revocat prin Hotărârea nr. 6/1998 a C.L.M.C.

Critica recurentei în sensul că mențiunile din cartea funciară nu mai corespund cu situația actuală a imobilului, este neîntemeiată atâta vreme cât nu a făcut dovada rectificării acestor înscrisuri potrivit art. 35 și art. 36 din Legea nr. 7/1996, privind Cadastrul și publicitatea imobiliară.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de pârâta SC H. SA Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 54/ A din 23 martie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 decembrie 2004.