Exclusive jurisdiction for challenging refusal of salary classification orders: Law No. 153/2017 vs. Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 17.05.2023 sub dosar nr. x/2023, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună obligarea pârâţilor la:

I. emiterea ordinului de încadrare prin raportare la coeficientul de multiplicare 19 la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 10.04.2006, având în vedere sentinţa civilă nr. 22/2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul x/2008, lămurită prin încheierea civilă 35/2020, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă 312/2009,

II. emiterea ordinului de încadrare prin raportare la VRS 605,225, începând cu data de 16.10.2017 şi până în 29.11.2019 pentru reclamanta B., respectiv până în data de 01.12.2018 pentru reclamanta A., având în vedere sentinţa civilă nr. 554/02.04.2020 pronunţată în dosarul x/2020 al Tribunalului Caraş Severin, definitivă prin decizia 243/11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara,

III. obligarea pârâţilor care se opun admiterii acţiunii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 176 din 19 octombrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Curţii de Apel Aba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti- Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, enunţând dispoziţiile art. 7 alin. (1), Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut, în esenţă, că se invocă existenţa unui refuz nejustificat de emitere a ordinului de salarizare (act administrativ asimilat), iar, solicitarea reclamantelor vizează obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ tipic şi, în analiza competenţei materiale exclusive, nu se poate disocia competenţa materială în funcţie de natura actului administrativ contestat (tipic sau asimilat) fără ca legiuitorul să prevadă expres o normă derogatorie de la competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, în determinarea competenţei materiale exclusive a Curţii de Apel Bucureşti nu are relevanţă faptul că ne aflăm în prezenţa unui act administrativ asimilat, respectiv faptul că se invocă un refuz nejustificat de emitere a unui ordin de salarizare, ci, după cum rezultă din conţinutul art. 7 alin. (1), Cap. VIII din Anexa V Legea 153/2017, criteriul determinant îl reprezintă vătămarea produsă reclamantelor în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. m) şi n) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 respectiv modalitatea de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru o anumită perioadă.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 229 din 13 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată din oficiu, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că reclamantele nu contestă o hotărâre emisă de una dintre instituţiile menţionate la art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, solicitând cenzurarea unui refuz de emitere a unor ordine de reîncadrare, astfel că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

Enunţând dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a concluzionat că, prin raportare la domiciliile reclamantelor, în municipiul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia este instanţă exclusiv competentă să soluţioneze cererea.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Astfel, pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin prezentul demers judiciar, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună obligarea pârâţilor la: emiterea ordinului de încadrare prin raportare la coeficientul de multiplicare 19 la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 10.04.2006, având în vedere sentinţa civilă nr. 22/2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul x/2008, lămurită prin încheierea civilă 35/2020, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă 312/2009; emiterea ordinului de încadrare prin raportare la VRS 605,225, începând cu data de 16.10.2017 şi până în 29.11.2019 pentru reclamanta B., respectiv până în data de 01.12.2018 pentru reclamanta A., având în vedere sentinţa civilă nr. 554/02.04.2020 pronunţată în dosarul x/2020 al Tribunalului Caraş Severin, definitivă prin decizia 243/11 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara.

Instanţele aflate în conflict au exprimat opinii contrare cu privire la actul normativ care determină competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, respectiv Legea nr. 153/2017, care prevede competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti ori Legea nr. 554/2004, care stabileşte competenţa generală a curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona acţiunile împotriva actelor administrative emise de autorităţile publice centrale, de la domiciliul reclamantelor persoane fizică.

Înalta Curte constată că în cauză nu este emis vreun ordin de salarizare, care să impună urmarea procedurii administrative al cărei rezultat poate face obiectul acţiunii judiciare care să vizeze ipoteza de strictă reglementare ce atrage competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

În concluzie, în acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă ipoteza de excepţie prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V cap. VIII din Legea 153/2017, fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun.

Astfel, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (...)."

În raport de aceste dispoziţii legale, având în vedere că reclamantele solicită unei autorităţi publice centrale emiterea unui act administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei, în fond, aparţine Curţii de Apel, în circumscripţia căreia acestea îşi au domiciliile.

Prin raportare la domiciliile reclamantelor, în municipiul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia este instanţa competentă să soluţioneze cererea.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.