Medical unfitness exclusion from police recruitment: jurisdiction over linked annulment of normative standards and individual administrative acts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Court of Appeal, Section for Administrative and Fiscal Disputes, ordering that it retain jurisdiction over the entire case. The dispute arose from a candidate’s challenge to her exclusion from a police recruitment process due to a medical unfitness determination based on specific medical criteria, leading her to seek the annulment of a joint normative order establishing medical standards, the annulment of individual administrative acts terminating her recruitment, her mandatory appointment to a vacant position, and compensation for material and moral damages. The lower courts disagreed on whether the case involved primarily normative acts or individual administrative acts applicable to special status public servants, with the Bucharest Court of Appeal initially declining jurisdiction to the Ialomița Tribunal. The Supreme Court held that because the claims were inextricably linked, with the annulment of the normative orders being the principal claim that necessitated the annulment of the subsequent individual acts, the rules on accessory claims applied; consequently, the jurisdiction of the court competent for the principal claim (the Court of Appeal) governed the accessory claims, regardless of their individual subject matter. Key legal provisions included Articles 99(2), 30(4), and 123(1) of the Code of Civil Procedure, alongside Article 10(1) of Law No. 554/2004, which collectively mandate that when main and accessory claims are inextricably linked, the court competent for the main claim (here, the higher instance for normative acts) has exclusive jurisdiction over the entire suit.
Legislator headnote
AI generatedart. 139 C. proc. civ, art. 96 pct. 1 din C. proc. civ, art. 99 alin. (1) C. proc. civ, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 99 alin. (2) C. proc. civ, art. 30 alin. (4) C. proc. civ; Medical unfitness exclusion from police recruitment: jurisdiction over linked annulment of normative standards and individual administrative acts: * capătul de cerere formulat în contradictoriu cu MAI ce vizează anularea unor prevederi din Metodologia din Anexa 1 a Ordinului MAI nr. 105/2020 -art. 8, art. 7 alin. (16), dispunerea reexpertizării sale sub aspectul îndeplinirii condiţiei de la art. 95 din Baremul medical, daune materiale de 213.072 RON, reparaţii pentru daune morale de 70.000 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.12.2022 sub nr. x/2022 reclamanta A., a solicitat:
I) în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Afacerilor Interne:
- anularea Ordinului comun nr. M.55-107-2587/C-10357-210-496-831 din 30.04.2014 pentru aprobarea baremelor medicale privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pe perioada şcolarizării elevilor şi studenţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, precum şi pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi în rândul cadrelor militare în activitate/poliţiştilor în serviciu/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare,
- în subsidiar, anularea în parte şi
- desecretizarea acestui ordin precum şi a
- anularea prevederilor art. 8, art. 7, alin. (16) al Metodologiei din Anexa 1 a Ordinul MAI nr. 105/2020,
- obligarea instituţiilor să înlocuiască anulate cu altele propuse de reclamantă în cadrul acţiunii,
- despăgubiri de 213.072 RON reprezentând plata tuturor drepturilor salariale pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost încadrată pe postul pentru care a câştigat examenul dacă nu ar fi fost declarată inapt în baza Ordinului atacat, de la data la care ar fi fost încadrată şi
- daune morale în cuantum de 70.000 RON, indexate cu rata inflaţiei.
şi
II) în contradictoriu cu pârâţii Şeful Inspectoratului General al Poliţiei şi IPJ Ialomiţa:
- anularea actului administrativ individual al încetării procedurii de recrutare;
- numirea reclamantei în funcţia de "Agent III pe postul din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte", poziţia 81 din Statul de organizare al I.P.J. Ialomiţa.
- obligarea şefului IGPR să emită documentul de numire a reclamantei pe una dintre cele două funcţii (vacante la data acţiunii) dintre care ar fi avut posibilitatea să aleagă dacă nu ar fi fost declarată inaptă medical, respectiv, pe funcţia de "Agent III în cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte", poziţia 81 din Statul de organizare al I.P.J. Ialomiţa.
- în subsidiar, daca se respinge cererea de numire a sa pe post, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual al încetării procedurii de recrutare şi dispunerea repetării examinării medicale sub aspectul îndeplinirii condiţiei prevăzute de paragraful 95 din Baremul medical, iar în cazul constatării aptitudinii medicale, obligarea şefului IGPR să emită documentul de numire a reclamantei pe una dintre cele două funcţii (vacante la data acţiunii) dintre care ar fi avut posibilitatea să aleagă, dacă nu ar fi fost declarată inaptă medical, respectiv, funcţia de "Agent în cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte", poziţia 81 din Statul de organizare al I.P.J. Ialomiţa.
III) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne:
- anularea în parte a Ordinului MAI nr. 105 din 6 iulie 2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne, respectiv a art. 8, art. 7, alin. (16) a Metodologiei din Anexa 1;
Reclamanta a depus precizări ale acţiunii la 03.02.2023, prin care a arătat că:
- nu mai înţelege să se judece şi cu IGPR deoarece o eventuală încadrare a sa pe post ar trebui să fie dispusă de IPJ Ialomiţa;
- a renunţat la capătul de cerere referitor la desecretizarea Anexei 2, arătând că a formulat o acţiune separată cu acest obiect;
- şi-a restructurat acţiunea astfel:
* cererea referitoare la anularea Ordinului comun nr. M.55-107-2587/C-10357-210-496-831 din 30.04.2014 este formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Afacerilor Interne;
* capătul de cerere referitor la anularea actului administrativ de încetare a procedurii de recrutare, încadrarea sa în funcţia de agent III în cadrul serviciului Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte" poziţia 81 din Statul de organizare al IPJ Ialomiţa, plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost încadrată în respectivul post, în cuantum de 213.072 RON, reparaţii pentru daune morale de 70.000 RON, care să fie achitate de MAI, excepţia de nelegalitate a deciziei de respingere a contestatiei sale de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Medicale a MAI şi anularea fişei medicale tip nr. 931326/23.12.2021.
* capătul de cerere formulat în contradictoriu cu MAI ce vizează anularea unor prevederi din Metodologia din Anexa 1 a Ordinului MAI nr. 105/2020 -art. 8, art. 7 alin. (16), dispunerea reexpertizării sale sub aspectul îndeplinirii condiţiei de la art. 95 din Baremul medical, daune materiale de 213.072 RON, reparaţii pentru daune morale de 70.000 RON.
La data de 7.03.2023 reclamanta A. a depus un memoriu prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în legătură cu mai multe prevederi legale.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes pe capetele de cerere referitoare la anularea Ordinelor normative atacate, excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a Ordinelor atacate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAI pe capetele de cerere referitoare la anularea actului administrativ individual de încetare a procedurii de recrutare şi pe capetele de cerere referitoare la obligarea de numire pe unul din cele două posturi vacante de la Serviciul Cazier al IPJ Ialomiţa, excepţia tardivităţii capetelor de cerere referitoare la anularea actului administrativ individual de încetare a procedurii de recrutare şi referitoare la obligarea de numire pe unul din cele două posturi vacante de la Serviciul Cazier al IPJ Ialomiţa, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitoare la reexaminarea medicală, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate ce vizează inaptitudinea medicală a reclamantei materializată în fişa medicală tip pentru soluţionarea contestaţiilor, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Serviciul de Informaţii Externe a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia litispendenţei raportat la dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Feteşti, declinat la Curtea de Apel Bucureşti, excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată referitoare la anularea actelor normative (a Ordinelor) atacate faţă de abrogarea acestora, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la anularea actelor administrative individuale prin care reclamanta a fost declarată inaptă pentru încadrarea în MAI şi s-a dispus încetarea procedurii de recrutare, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la numirea reclamantei pe funcţie în cadrul IPJ Ialomiţa, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei de interes, excepţia rămânerii fără obiect a capetelor de cerere referitoare la anularea actelor normative (a Ordinelor) atacate, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia conexităţii raportat la dosarul nr. x/2022, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia conexităţii raportat la dosarul nr. x/2022, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa interesului legitim, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Generală Juridică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia litispendenţei raportat la dosarul nr. x/2022, excepţia lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la anularea actelor normative (a Ordinelor) atacate, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Pârâtul Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la anularea actelor normative (a Ordinelor) atacate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capetele de cerere referitoare la anularea actelor administrative individuale referitoare la încetarea procedurii de recrutare şi a capetelor de cerere subsidiare acestora, excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
La data de 21.09.2023 pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat cerere prin care a solicitat sa i se comunice acţiunea, pentru a formula întâmpinare, arătând că cererea de chemare în judecată nu i-a fost comunicată.
La data de 22.09.2023 reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu excepţia inadmisibilităţii cererii sale ce vizează modificarea actului normativ atacat şi excepţia lipsei calităţii procesuale a MAI pe capătul de cerere referitor la numirea sa pe post, aceasta fiind competenţa organizatorului concursului IPJ Ialomiţa.
De asemenea, a arătat că este de acord cu excepţia inadmisibiltăţii cererii sale referitoare la reexaminarea medicală, şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei sale de nelegalitate, la care a renunţat. Referitor la excepţiile conexităţii şi litispendenţei a arătat că nu se opune. Reclamanta a solicitat respingerea celorlalte excepţii şi admiterea acţiunii modificate.
Ulterior, pentru termenul din 4.10.2023 fixat în dosarul nr. x/2022 reclamanta A. a trimis prin email o nouă cerere modificatoare, în mai multe variante, despre care a arătat la termenul din 9.01.2023 că varianta pe care o agreează este cea de la ora 10:37 pe care ar fi comunicat-o şi instituţiilor pârâte prin intermediul poştei electronice.
La termenul de judecată din data de 4.10.2023 în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti la care reclamanta a lipsit, arătând ulterior că s-a aflat în imposibilitate de prezentare datorită îmbolnăvirii fiicei sale, s-a dispus comunicarea cererii modificatoare către pârâte şi conexarea dosarului la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în baza art. 139 C. proc. civ., reţinându-se că "dosarul nr. x/2022 are un obiect şi cauză comune cu cele din dosarul cu numărul de mai sus, respectiv se solicită anularea aceluiaşi Ordin M55/2014 pentru aprobarea baremelor medicale privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, în care s-a constatat că reclamanta era inaptă pentru ocuparea unui post vacant din cadrul Serviciului Cazier al IPJ Ialomiţa pe motiv de obezitate de gradul II."
Ulterior, la data de 2.11.2023, reclamanta a formulat o nouă cerere modificatoare a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti prin care a restructurat solicitările şi pârâţii împotriva cărora şi-a îndreptat aceste solicitări, în esenţă solicitând, în contradictoriu cu pârâţii MAI, MAPN, MJ, SRI, SIE, SPP, STS şi IPJ Ialomiţa:
* să se constate că prevederile Ordinului M.55-107-2587/C-10357-210-496-831 din 30.04.2014 erau nelegale la momentul înlăturării sale din concurs;
* să se constate că înlăturarea sa din concurs s-a realizat în baza unor prevederi discriminatorii;
* anularea actului administrativ individual de înlăturare a sa din concurs, respectiv al încetării procedurii de recrutare dispusă prin adresa x/30.08.2022;
* IPJ Ialomiţa să fie obligat să valideze rezultatele concursului şi să o încadreze în funcţia de agent III în cadrul serviciului Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte" poziţia 81 din Statul de organizare al IPJ Ialomiţa;
* MAI, MAPN, MJ, SRI, SIE, SPP, STS să fie obligaţi la plata de despăgubiri materiale de 213.072 RON şi despăgubiri pentru daune morale de 70.000 RON;
* în contradictoriu cu MAI, a solicitat şi anularea Metodologiei prevăzute în Anexa 1 a Ordinului MAI nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în MAI.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat puncte de vedere referitoare la depunerea repetată de cereri modificatoare de către reclamantă în cadrul dosarului x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti şi puncte de vedere referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2022, acesta a fost înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 29.06.2022 şi are ca obiect solicitarea reclamantei de anulare, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază a actului administrativ normativ Ordinul M.55 din 30 aprilie 2014 (Ordin M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014), precum şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale reprezentând salariile pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost încadrată pe postul din cadrul Serviciului Cazier şi despăgubiri morale de 70.000 RON şi anularea situaţiei create prin discriminare, respectiv declararea sa admisă pe unul dintre cele două posturi din cadrul Serviciului Cazier al IPJ Ialomiţa dintre care ar fi trebuit să opteze dacă nu ar fi fost declarată în mod discriminatoriu inaptă medical şi obligarea MAI, IGPR şi IPJ Ialomiţa să realizeze toate formalităţile necesare încadrării sale pe postul respectiv.
La data de 22.07.2022 în cadrul dosarului nr. x/2022 la Judecătoria Slobozia, reclamanta a depus la dosar o cerere în care a precizat că renunţă la capătul de cerere privind despăgubirea cu privire la drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit.
La data de 08.11.2022 în cadrul dosarului nr. x/2022 la Judecătoria Slobozia, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care solicită introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa .
Prin sentinţa nr. 164/2023 Judecătoria Slobozia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti reţinând că este vorba despre un litigiu care vizează presupuse prevederi discriminatorii ale unui act administrativ cu caracter normativ emis de autorităţi publice centrale, astfel că se aplică regula prev. de art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 96 pct. 1 din C. proc. civ.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cauza s-a înregistrat sub acelaşi nr. 2238/229/2022.
La termenul de judecată din 26.09.2023 fixat în dosarul nr. x/2022 cauza a fost amânată pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului Ministerului Apărării Naţionale, fiind prorogată discutarea excepţiilor în cauză.
La termenul de judecată din 7.11.2023 fixat în dosarul nr. x/2022 Curtea a constatat că reclamanta a formulat în legătură cu dosarul conexat nr. x/2022, cerere modificatoare, înregistrată la dosar la data de 16.10.2023 şi altă cerere modificatoare la data de 02.11.2023, şi, raportat la faptul că din actele dosarului nu a rezultat că acestea au fost comunicate pârâţilor, a dispus comunicarea acestora către pârâţi, precum şi a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate de reclamantă.
Serviciul de Protecţie şi Pază a formulat întâmpinare la această cerere modificatoare, iar pârâţii MAI, STS, IGPR, SRI au formulat note scrise cu caracter de întâmpinare referitor la cererea modificatoare prin care au invocat excepţii solicitând respingerea cererii modificatoare, a excepţiilor de neconstituţionalitate şi a acţiunii.
La data de 8.01.2024 reclamanta a transmis o precizare prin care a arătat că pentru termenul din 4.10.2023 din dosarul x/2022 nu a putut să se prezinte din motive medicale şi a transmis instanţei forme nefinalizate ale cererilor modificatoare, motiv pentru care ulterior a precizat că forma la care vrea să se oprească este cea transmisă la registratură pe data de 4.10.2023 ora 10:37 şi pe care a comunicat-o pârâtelor prin email ulterior.
La termenul de judecată din 9.01.2024 reclamanta a depus la dosar o nouă notă cerere prin care a precizat care este sinteza solicitărilor sale, respectiv capetele de cerere cu privire la care înţelege să se judece.
La acelaşi termen de judecată Curtea, faţă de lămuririle aduse de reclamantă cu privire la obiectul cererilor de chemare în judecată, a pus în discuţie, potrivit art. 99 alin. (1) C. proc. civ., disjungerea şi formarea unui nou dosar (ce a primit nr. x/2024) pentru capetele de cerere prin care reclamanta solicită:
- anularea actelor administrative individuale referitoare la încetarea procedurii de recrutare,
- obligarea Şefului IPJ Ialomiţa la emiterea unui Ordin de numire a reclamantei în funcţia de "Agent III pe postul din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte", poziţia 81 din Statul de organizare al I.P.J. Ialomiţa sau pe unul din celelalte posturi scoase la acelaşi concurs
- plata despăgubirilor materiale în cuantum de 213.072 RON reprezentând salariile pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost încadrată pe postul pe care a candidat din cadrul Serviciului Cazier şi
- despăgubiri pentru daune morale de 70.000 RON aferente acestor capete de cerere, de capetele de cerere prin care se solicită:
- anularea actului administrativ normativ Ordinul comun nr. M.55-107-2587/C-10357-210-496-831 din 30.04.2014 pentru aprobarea baremelor medicale privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională şi pe perioada şcolarizării elevilor şi studenţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, precum şi pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi în rândul cadrelor militare în activitate/poliţiştilor în serviciu/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare,
- anularea în parte a art. 8, art. 7, alin. (16) a Metodologiei din Anexa 1 a Ordinului MAI nr. 105 din 6 iulie 2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne, - despăgubiri pentru daune morale de 70.000 RON.
În ceea ce priveşte capetele de cerere disjunse şi pentru care s-a dispus formarea unui nou dosar, ce a primit nr. x/2024, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 15 din 9 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii disjunse în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia contencios administrativ.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin capetele de cerere disjunse este în discuţie solicitarea reclamantei referitoare la numirea sa ca poliţist, respectiv funcţionar public cu statut special, faţă de prevederile art. 528, art. 529, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 rezultă că această cauză revine în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 271/F din 27 martie 2024 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, enunţând dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a reţinut că reclamanta a formulat mai multe capete de cerere aflate în strânsă legătură, anularea Ordinelor MAI având drept consecinţă anularea actelor administrative individuale referitoare la încetarea procedurii de recrutare, iar, în situaţia în care s-ar aprecia că cele două capete de cerere vizând anularea Ordinelor MAI ar reprezenta capete principale, iar celelalte capete ale acţiunii ar constitui capete accesorii, tot Curtea de Apel Bucureşti este competentă să judece prezenta cauză. În aceste sens sunt incidente dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. şi ale art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Astfel, pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a formulat mai multe capete de cerere aflate în strânsă legătură, respectiv anularea actului administrativ normativ Ordinul comun nr. M.55-107-2587/C-10357-210-496-831 din 30.04.2014 şi anularea în parte a art. 8, art. 7, alin. (16) a Metodologiei din Anexa 1 a Ordinului MAI nr. 105 din 6 iulie 2020, iar ca o consecinţă a anulării acestor Ordine să se dispună anularea actelor administrative individuale referitoare la încetarea procedurii de recrutare, obligarea Şefului IPJ Ialomiţa la emiterea unui Ordin de numire a reclamantei în funcţia de "Agent III pe postul din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative - compartiment Prelucrare automată şi valorificare date corpuri delicte", poziţia 81 din Statul de organizare al I.P.J. Ialomiţa sau pe unul din celelalte posturi scoase la acelaşi concurs şi plata despăgubirilor materiale în cuantum de 213.072 RON reprezentând salariile pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost încadrată pe postul pe care a candidat din cadrul Serviciului Cazier.
Înalta Curte, în acord cu opinia Tribunalului, constată că între aceste capete de cerere există o strânsă legătură, anularea Ordinelor MAI având drept consecinţă anularea actelor administrative individuale referitoare la încetarea procedurii de recrutare.
Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi legătura strânsă între capetele de cerere formulate de reclamantă, astfel cum s-a reţinut anterior, Înalta Curte reţine că revine Curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei.
Totodată, dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că "Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.", iar art. 123 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."
Aşa fiind, şi în situaţia în care s-ar aprecia că cele două capete de cerere vizând anularea Ordinelor MAI ar reprezenta capete principale, iar celelalte capete ale acţiunii ar constitui capete accesorii, tot Curtea de Apel Bucureşti este competentă să judece prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.