Allocation of burden of proof in discrimination cases: employer required to disprove discriminatory intent

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost completată la data de 18 octombrie 2022, reclamanţii A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi C., au solicitat anularea Hotărârii nr. 404 din 13 iulie 2022, pronunţată de pârâta CNCD în dosarul x/2021.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 24 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată completată formulată de reclamanţii A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi C., şi în consecinţă: a anulat Hotărârea nr. 404 din 13 iulie 2022, pronunţată de pârâta CNCD în dosarul x/2021 şi a obligat pârâţii la plata, în solidar, către reclamanţi a sumei de 8.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru toate părţile, a respins proba cu interogatoriul pârâtului şi a încuviinţat atât pentru reclamanţi, cât şi pentru pârâţi proba testimonială cu audierea unui martor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023, iar pârâtul C. atât împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023, cât şi a încheierii din 31 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

3.1. Pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării a învederat, în esenţă, că se impune casarea sentinţei recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (5) şi art. 7 lit. a), c), g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a art. 60 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, respectiv a art. 25 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi a art. 10 alin. (8) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Astfel, ceea ce instanţa de fond nu a observat este faptul că, în prezenta cauză dedusă judecăţii, nerespectarea de către reclamanţi a dispoziţiilor legale mai sus-precizate, a condus la aplicarea asupra petentului C. a unui tratament nefavorabil ca salariat cu un statut special si anume salariat aflat în situaţia legală de protecţie post-concediu de creştere a copilului respectiv efectul discriminatoriu al deciziei de desfiinţare a postului, incluzând comunicarea unei serii de decizii şi notificări abuzive şi nelegale, menite ca, prin frecvenţa, conţinutul si modalitatea de comunicare să creeze un mediu ostil. degradant şi ofensiv la adresa acestuia, fapte ce intră fără putinţă de tăgadă în sfera dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (5), coroborate cu art. 7 lit. a), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Ceea ce interesează în sensul constatării discriminării, din perspectiva legislaţiei interne şi comunitare antidiscriminare, este dacă în prezenta cauză dedusă judecaţii se întrunesc constituentele juridice ale actului de discriminare în lumina dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (5), coroborat cu art. 7 lit. a), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În această direcţie, a apreciat că trebuie stabilit dacă tratamentul vătămător, precugetat sau, după caz, generat involuntar, are la bază unul dintre criteriile indicate nehaustiv de lege, dacă se identifică încălcarea sau restricţionarea exercitării în condiţii de egalitate a unui drept, în speţă în domeniul muncii, iar în final, dacă absentează scopul legitim justificativ astfel încât să se poată evoca indubitabil că fapta reclamată reprezintă o formă de discriminare.

3.2. Pârâtul C. a declarat recurs împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023.

Recurentul-pârât C. a susţinut, în esenţă, că au fost încălcate prevederile art. 254 C. proc. civ. prin încuviinţarea audierii pentru fiecare parte a unui martor, instanţa de fond ar fi încălcat vădit normele de drept material şi procesual aplicabile, trecând nemotivat peste sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe, sancţiune care ar fi trebuit să li se aplice reclamanţilor, raportat la momentul şi la modalitatea în care aceştia au solicitat administrarea probei testimoniale prin audierea martorei D..

Asfel, administrarea nelegală a probatoriului s-a realizat cu înfrângerea principiului imparţialităţii care guvernează întregul act de justiţie.

În egală măsură, s-a învederat că proba testimonială nelegal administrată astfel, ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei pronunţate de instanţa fondului, întrucât ar fi condus la construirea unui raţionament contrar realităţii. În acest sens, recurentul-pârât a apreciat că, din moment ce în cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa CNCD s-a administrat doar proba cu înscrisuri, instanţa fondului nu ar fi avut căderea să se raporteze şi la alte aspecte exterioare procedurii, prin audierea suplimentară a unor martori, iar pentru că a procedat în sens contrar, s-ar impune a se casa încheierea de şedinţă pronunţată la data de 31 ianuarie 2023, şi subsecvent a se anula sentinţa civilă nr. 24 din 28 februarie 2023.

Pârâtul C. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât C. a învederat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe cuprinde afirmaţii neargumentate şi raţionamente contradictorii, întrucât nu se evidenţiază care sunt motivele pentru care s-au înlăturat apărările pârâţilor, respectiv de unde reiese că deciziile luate de angajator respectă legislaţia muncii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât C. a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată ar fi fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 5 alin. (2), (3), (4) din Codul muncii, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 4 din Legea 202/2002 referitoare la interdicţia concedierii salariatului la întoarcerea din concediul de creştere a copilului, art. 60 lit. e) din Codul muncii, art. 25 alin. (2) lit. a), alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi art. 10 alin. (8) din Legea 202/2002 referitoare la interdicţia concedierii salariatului la întoarcerea din concediul de creştere a copilului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. S.R.L. şi B. au formulat note scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 este nefondat, iar recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile formulate de recurentul-pârât C. referitoare la încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2023, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de recurs constată că încuviinţarea probei testimoniale cu audierea martorei D. nu este nelegală, în condiţiile în care audierea acestui martor a fost solicitată de reclamanţi prin notele scrise şi cererile în probaţiune înregistrate la dosarul cauzei la data de 09 ianuarie 2023, respectiv anterior primului termen de judecată din data de 10 ianuarie 2023, scopul urmărit de instanţa de fond prin încuviinţarea, atât pentru reclamanţi, cât şi pentru pârâtul C., probei testimoniale cu un martor fiind în mod evident lămurirea completă a faptelor şi aflarea adevărului, în deplină concordanţă cu prevederile art. 22 C. proc. civ., care consacră principiul aflării adevărului în procesul civil.

Totodată, în considerarea faptului că pentru a interveni sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe trebuie dovedită şi vătămarea suferită, instanţa de control judiciar reţine că nu există o astfel de vătămare suferită de pârât ca urmare a încuviinţării pentru reclamanţi a probei testimoniale cu un martor, cu atât mai mult cu cât, tocmai în virtutea faptului că această probă a fost solicitată de reclamanţi prin notele scrise, iar nu prin cererea de chemare în judecată, a fost încuviinţată şi pentru pârât proba testimonială cu un martor.

Aşadar, nu se poate reţine că administrarea probatoriului s-a realizat cu înfrângerea principiului imparţialităţii, pârâtul C. neînţelegând de altfel ca, după pronunţarea instanţei de fond cu privire la probatoriul propus în cauză, să formuleze cerere de recuzare sau de strămutare a procesului.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului-pârât C., se reţine că proba testimonială a fost încuviinţată de instanţa de fond cu respectarea prevederilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., judecătorul fondului apreciind ca fiind utilă pentru soluţionarea cauzei administrarea acestei probe, faţă de obiectul cauzei şi teza probatorie indicată de părţi.

În consecinţă, Înalta Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Referitor la recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, criticile pârâţilor Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. sunt întemeiate.

Preliminar, Înalta Curte constată că aspectele reţinute de prima instanţă privind respingerea criticilor referitoare la pretinsa nemotivare corespunzătoare de către pârâtul CNCD a hotărârii administrative atacate, nu au fost contestate în cauză, astfel că aceste chestiuni urmează a fi reţinute ca fiind dezlegate cu caracter definitiv şi nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată în schimb că în mod greşit a apreciat prima instanţă şi a stabilit situaţia de fapt incidentă în cauză, apreciind că sarcina probei îi revine exclusiv persoanei care a făcut sesizarea la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice."

Conform art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice".

Aşadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărţită între petent şi reclamat: persoana interesată are obligaţia de a dovedi fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a dovedi că faptele respective nu constituie discriminare, respectiv în cazul unui angajator, că măsurile adoptate în ceea ce îl priveşte pe angajat au fost determinate de cauze legale şi au fost luate în baza unor criterii obiective, care nu au legătură cu motivul de discriminare invocat, ceea ce exclude în sine o cauză ilicită.

De altfel, în domeniul discriminării, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică principiul inversării sarcinii probei, arătând că "ar fi extrem de dificil în practică pentru aplicanţi să dovedească o discriminare indirectă fără o asemenea inversare a sarcinii probei" (cauza Horváth şi Kiss împotriva Ungariei, 29 ianuarie 2013) şi, prin urmare, nu petentul, ci reclamatul trebuie să arate dacă există sau nu situaţii similare.

Totodată, în Hotărârea din 8 martie 2022 pronunţată în cauza Zakharova ş.a. c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ocazia să reitereze principiile referitoare la sarcina probei în materia discriminării, reţinând printre altele că o afirmaţie cu caracter general în sensul că susţinerile reclamanţilor privind discriminarea sunt nefondate nu este suficientă pentru a deroba statul şi autorităţile sale de obligaţia de a dovedi contrariul acuzaţiilor motivate privind discriminarea (a se vedea, mutatis mutandis, Makhashevy v. Russia, no. 20546/07, § 179, 31 iulie 2012, şi Begheluri v. Georgia, no. 28490/02, § 179, 7 octombrie 2014).

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi ţinând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează să stabilească situaţia de fapt în considerarea răsturnării sarcinii probei, care în cauză nu îi revine reclamantului, ci reclamatului, în privinţa modului în care acesta din urmă a apreciat în situaţii asemănătoare.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenţii-pârâţi, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond la rejudecarea cauzei.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. împotriva sentinţei civile nr. 24 din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 mai 2024.