State vs. local public domain classification of riverine water accumulation and misapplication of res judicata

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 10.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Administraţia Bazinală De Apă Buzău - Ialomiţa a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Coşereni - Prin Primar şi UAT Comuna Coşereni - Prin Primar anularea poziţiei 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum si al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Ialomiţa, modificata prin H.G. nr. 766/2011, pentru modificarea si completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Ialomiţa, iar pe cale de consecinţa, să se dispună modificarea in înregistrările de carte funciara asupra imobilului in cauza, in sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Roman si administrator Administraţia Bazinala de Apa Buzau-Ialomita, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 58/24.06.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020.

1.3. La termenul din 13.07.2021, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă şi a dispus citarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor în calitate de reclamant.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat note scrise cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Naţională,.Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa, prin care, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Cosereni, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Coşereni şi A., a solicitat instanţei după cum urmează:

- anularea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, modificată prin H.G. nr. 766/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa;

- pe cale de consecinţă, modificarea în înregistrările de carte funciară asupra imobilului în cauză, în sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Român şi administrator Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa.

1.4. Prin încheierea de şedinţă din data de 03.11.2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării acţiunii, pentru motivele dezvoltate pe larg în acea încheiere

De asemenea, prin notele de şedinţă depuse de UAT Coşereni şi Consiliul Local al comunei Coşereni, a fost invocată autoritatea de lucru judecat şi, în subsidiar, puterea de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 2408/2005 pronunţată în dosarul nr. x/2004 al ICCJ, aspecte supuse dezbaterii odată cu fondul cauzei.

2. Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecăţii

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, printre altele, a constatat că obiectivele depuse la dosar în susţinerea probei cu expertiză încuviinţată la termenul anterior nu sunt utile soluţionării prezentei cauze, astfel că nu va da curs întocmirii raportului de expertiză cu aceste obiective, apreciind că nu sunt utile, sens în care, după acordarea cuvântului pe fondul cauzei, a reţinut cauza în pronunţare şi a dispus amânarea pronunţării la data de 4 octombrie 2022.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanţii Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa şi Statul Român prin Miniserul Finanţelor în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Cosereni - prin Primar şi UAT Comuna Coşereni - prin Primar, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs ce fac obiectul judecăţii

3.1. Recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor

Reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat recurs încheierii din 27.09.2022 şi sentinţei civile nr. 1894 din 01.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat casarea acestora şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, iar, în subsidiar, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Aşa cum se poate observa din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a redat dispoziţiile art. 430 - 432 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi, în raport de fiecare dintre aceste texte de lege, a făcut aprecieri cu privire la autoritatea de lucru judecat, aspectul pozitiv şi, respectiv, aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Mai departe, instanţa de fond a analizat autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2408/12.04.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2004.

În continuare, instanţa de fond a redat dispoziţiile art. 1 pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, care enumera bunurile aflate în domeniul public al statului (invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, împreună cu dispoziţiile din Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului din 12.03.2007, din Ordinul 326/2007, articolele 11, 13 şi 18, în raport de care a arătat că Lacul Comana este un bun ce aparţine domeniului public al statului).

Singurul aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond în considerentele hotărârii judecătoreşti este acela că, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, aceasta nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu se verifică tripla identitate prevăzută de lege, respectiv identitatea de obiect şi de cauză. Astfel, dacă în primul dosar obiectul era anularea art. VII din H.G. nr. 700/2003 prin care s-a dispus abrogarea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001, în prezenta cauză se solicită direct anularea poziţiei 16 din Anexa nr. 24 din H.G. nr. 1353/2001.

Instanţa de fond încheie considerentele hotărârii judecătoreşti, arătând că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conţine aceeaşi soluţie administrativă ca şi Legea nr. 213/1998.

Recurentul arată că punerea în discuţie sau compararea O.U.G. nr. 57/2019 cu Legea nr. 213/1998 de către instanţa de fond este total lipsită de relevanţă, câtă vreme actul administrativ dedus judecăţii a fost emis sub imperiul Legii nr. 213/1998, fiind evident că analiza acestuia şi a situaţiei premergătoare emiterii sale nu poate fi realizată în raport cu O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză în specialitatea construcţii hidrotehnice, este evident că în mod greşit instanţa de fond nu a mai încuviinţat această probă. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, prin încheierea din data de 03.06.2022, instanţa de fond (într-o altă componenţă) a dispus încuviinţarea pentru reclamantă a probei cu expertiza specialitatea construcţii hidrotehnice; a mai statuat în sensul că stabilirea obiectivelor, desemnarea expertului, fixarea onorariului urmează a fi făcute cu respectarea principiului contradictorialitaţii, la următorul termen de judecată. Or, din încheierea din data de 27.09.2022, rezultă că instanţa de fond (în altă componenţă) a constatat că obiectivele depuse la dosar în susţinerea probei cu expertiză încuviinţată la termenul anterior nu sunt utile soluţionării prezentei cauze, astfel că nu a dat curs întocmirii raportului de expertiză cu aceste obiective apreciind că nu sunt utile.

Din modul de redactare a acestui text din partea introductivă a hotărârii judecătoreşti (încheierii) în discuţie, este de domeniul evidenţei că instanţa de fond nu a dispus respingerea (sau revenirea) administrării probei cu expertiză (pe motiv că nu ar fi utilă cauzei) ci a considerat că obiectivele propuse de reclamantă nu ar fi utile soluţionării cauzei.

Or, această apreciere a instanţei de fond este în vădită contradicţie cu soluţia de la termenul anterior de judecată (din 31.05.2022), prin care a fost încuviinţată proba cu expertiză.

Din motivarea hotărârii judecătoreşti rezultă că aspectul cu privire la expertiza tehnică care fusese încuviinţată de judecătorul care a participat la termenul anterior de judecată a fost total ignorat de judecătorul care a soluţionat cauza. În mod contrar celor reţinute de instanţa de fond, toate obiectivele propuse de reclamantă sunt utile pentru efectuarea expertizei necesară soluţionării cauzei.

Din modul de soluţionare a cauzei, rezultă că în accepţiunea instanţei de fond, atunci când instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, nimeni nu îl va mai putea contesta. Această teză este total greşită, întrucât intră în mod evident în conflict atât cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, cât şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Este evident faptul că, în măsura în care dispoziţiile constituţionale/legale redate mai sus, ar fi interpretate de maniera dorită de instanţa de fond, ar însemna că dreptul persoanei vătămate este pur iluzoriu, fiind redus la o simplă formalitate.

În schimb, din modul de redactare a sentinţei civile rezultă că, în mod contrar obligaţiei de a analiza legalitatea actului administrativ în raport de situaţia de fapt şi de drept existentă la momentul emiterii acestuia, instanţa de fond pleacă de la o premisă greşită, întrucât confundă noţiunea de "bun public de interes naţional" (care trebuie să fie declarat astfel prin lege) cu noţiunea de "bun aflat în domeniul public al statului prin efectul legii".

În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1353/2001), care prevăd: "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege."

Aşadar, textul de lege este cât se poate de clar, conjuncţia "şi" (subliniată mai sus) având rolul de a arăta că bunurile de interes public naţional, declarate ca atare prin lege sunt în mod evident altele decât cele aflate prin efectul legii (prevăzute la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998 şi la art. 135 alin. (4) din Constituţie) în domeniul public al statului.

În altă ordine de idei, în accepţiunea instanţei de fond, dacă între momentul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2004 şi data pronunţării sentinţei civile în cauza de faţă ar fi intervenit elemente de noutate, aceasta ar fi fost dispusă să reia discuţia cu privire la natura juridică a bunului.

In realitate, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei, în dosarul nr. x/2004 au participat ca părţi reclamanta Primăria Comunei Coşereni, judeţul Ialomiţa, pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor. Obiectul litigiului a fost reprezentat de solicitarea de anulare a art. VIII din H.G. nr. 700/2003, prin care s-a abrogat poziţia nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001 (act administrativ cu caracter individual).

În prezenta cauză, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să preia motivarea deciziei civile nr. 2408 din 12.04.2005, nesocotind faptul că în acel dosar instanţa nu fusese învestită să analizeze dacă bunul în discuţie figura în inventarul centralizat al bunurilor aflate în proprietatea publică a statului (aprobat tot prin hotărâri de Guvern, emise începând cu anul 2000).

Pe de altă parte, în conţinutul art. I (care cuprinde bunurile care compun Domeniul public al statului) din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998, la punctul 3 sunt menţionate "apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;".

De asemenea, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 Legea apelor (invocată de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată), prevede că "Aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime."

În forma iniţială a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, era prevăzut că "Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kmp, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime."

Aşa cum se poate observa, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat atât dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, cât şi pe cele ale art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998. De asemenea, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a menţionat că Lacul Comana, poziţia nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km şi bazin hidrografic în suprafaţă de 57kmp, este afluent al râului Ialomiţa, din Bazinul Hidrografic Ialomiţa.

Cu toate că a redat în considerentele hotărârii judecătoreşti, dispoziţiile art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, instanţa de fond a nesocotit întrutotul aceste dispoziţii legale, aspect ce rezultă în mod evident din faptul că a dat eficienţă unui text de lege (art. III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998) care nu poate fi aplicat înainte de aplicarea art. I pct. 3 din anexa la acelaşi act normativ.

Cele trei articole din Anexa la Legea nr. 213/1998 trebuie lecturate/parcurse/analizate/aprofundate în ordinea în care se regăsesc (adică începând cu articolul I) şi trebuie interpretate în sensul în care produc efecte juridice, iar nu în sensul în care nu produc efecte juridice.

De altfel, considerentele sentinţei civile sunt şi contradictorii, câtă vreme, pe de o parte, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a indicat dispoziţiile art. 1 pct. 3 din Anexa Legii nr. 213/1998, care enumera bunurile aflate în domeniul public al statului, în timp ce pe aceeaşi pagină, arată că prin prezenta acţiune, reclamanta aduce ca şi argument aspecte de legislaţie secundară, cu putere de lege inferioară Legii nr. 213/1998, în vigoare la momentul emiterii H.G. nr. 1353/2001, care nu pot constitui temei al admiterii acţiunii. Aşadar, este evident că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile legale invocate de reclamantă, raportându-se la Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului, document care, oricum, fiind emis în anul 2007, este cu mult ulterior datei la care a fost emisă H.G. nr. 1353/2001.

Prin urmare, este cert că instanţa de fond a nesocotit principalele susţineri ale reclamantei cu privire la incidenţa art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, a art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998 şi ce reprezintă Lacul Comana, alegând în schimb să se raporteze exclusiv la Metodologia din anul 2007 şi la dispoziţiile art. III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998 (favorabile comunei pârâte, în măsura în care nu se ţine seama şi de dispoziţiile art. I pct. 3 din aceeaşi anexă).

Mai mult, paralela făcută de instanţa de fond între Legea nr. 213/1998 si O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ este lipsită de relevanţă, de vreme ce analiza legalităţii actului administrativ trebuie realizată în raport de situaţia de fapt şi de drept existentă la momentul emiterii actului administrativ, în speţă H.G. nr. 1353/2001.

Pe de altă parte, din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti rezultă cu uşurinţă faptul că instanţa de fond a evitat să indice denumirea completă a entităţii care a emis titlul de proprietate pentru comuna pârâtă, prin omiterea termenului "privată". Astfel, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr. 1/1994 ar fi fost emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ialomiţa, în condiţiile în care denumirea corectă este Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a judeţului Ialomiţa, astfel că, în mod implicit, imobilul în discuţie figura în proprietatea privată a comunei pârâte, iar nu în domeniul public al acesteia.

In ceea ce priveşte aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia, prin sentinţa civilă nr. 557/1994, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal ar fi "consfinţit" titlul de proprietate al comunei pârâte, trebuie avut în vedere că, în realitate, prin respectiva hotărâre judecătorească (aflată la dosarul cauzei), instanţa a respins ca prematur formulată acţiunea introdusă de B., fără a fi analizat, aşadar, legalitatea actului administrativ în discuţie.

Asa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, bunul în discuţie se încadrează în enumerarea de la art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998.

În egală măsură, trebuie avut în vedere că, la momentul emiterii H.G. nr. 1353/2001, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Nicăieri în cuprinsul poziţiei procesuale exprimată de comuna pârâtă nu se regăseşte vreo referire a acesteia la vreo hotărâre emisă de Consiliul Local al Comunei Coşereni prin care bunul în discuţie să fi trecut din domeniul privat al acestei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, anterior includerii în inventarul bunurilor aflat în domeniul public al comunei pârâte prin Hotărârea Consiliului Local nr. 12/2001, la care a făcut referire instanţa de fond.

In acest sens, trebuie avut în vedere că printr-o hotărâre de Consiliu local şi, ulterior, printr-o hotărâre de Guvern de atestare a domeniului public al comunei, nu puteau fi introduse noi bunuri în inventar, bunuri care la data efectuării inventarului comunei nu sunt în proprietatea publică a acesteia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa

Reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Buzău-lalomita a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat casarea acesteia si admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.2.1. În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că nu i-au fost comunicate notele de şedinţă formulate de UAT si CL Cosereni, astfel încât nu a putut formula un răspuns fata de excepţiile si apărările invocate de aceştia. Apărările formulate de aceştia, in lipsa unui răspuns din partea sa, chiar daca nu exista obligativitatea comunicării notelor de şedinţa, i-au lipsit de posibilitatea formulării unor opoziţii fata de acestea. Aceasta lipsa se concretizează într-o nulitate care poate fi înlăturata numai prin anularea hotărârii instanţei. Recurenta a primit întâmpinarea formulata de Guvernul României, la care a formulat întâmpinare prin adresa nr. x/2020, însă cea formulata de UAT Cosereni nu le-a fost comunicata.

3.2.2. Recurenta a arătat că soluţia primei instanţe, prin care si-au însuşit si au dat valoare excepţiei autorităţii de lucru judecat si efectelor puterii de lucru judecat, este nelegala (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..)

Instanţa a făcut aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., netinand cont de condiţiile in care autoritatea de lucru judecat isi produce efectele, anume tripla identitate de parti, obiect si cauza. Instanţa nu a luat in considerare faptul ca, in prezenta cauza, recurenta are calitate de reclamant, iar UAT Cosereni are calitate de parat.

Mai mult decât atât, a solicitat anularea actului atacat pentru motivul ca, la momentul includerii in inventarul Comunei Cosereni, comuna nu a verificat regimul juridic al bunului. De aceea, a solicitat anularea poziţiei 16 din Anexa pentru cauze existente la chiar momentul includerii acestuia in inventarul Comunei Cosereni. Acumularea Comana este edificata pe cursul de apa Comana, prin bararea cursului de apa cu un baraj - construcţie de tip hidrotehnic; includerea Acumulării Comana in inventarul Comunei Cosereni, este lovita de nulitate.

Recurenta nu contesta aceasta înscriere pe motivul ca ulterior s-a schimbat categoria de importanta a bunului imobil, ci pentru ca, la momentul iniţial, când a fost întocmit inventarul Comunei Cosereni, acumularea Comana a fost inclusa in acesta in mod greşit, deci înscrierea este nula ab initio. Acumularea cu denumire locala Lacul Comana este edificata pe cursul de apa Comana, face parte din râul Comana, curs de apa care face parte din domeniul public al Statului Roman, administrat de instituţia recurentă. Acumularea Comana a luat fiinţa prin bararea cursului de apa si face parte integranta din acesta. Cursul de apa Comana este bun aflat in domeniul public al statului astfel cum statuează Legea Apelor nr. 107/1996, fapt subliniat de recurenta prin cererea introductiva de instanţa.

In conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale «APELE ROMANE», cu modificările si completările ulterioare, A.N.A.R.-Administratia Bazinala de Apa Buzau-lalomita este instituţie publica de interes naţional aflata in coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor si administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicata, precum si bunurile proprietate publica prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare.

Albia minora reprezintă suprafaţa de teren ocupata permanent sau temporar de apa, care asigura curgerea nestingherita, din mal in mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturala a apelor conform Anexei nr. 1 la Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările si completările ulterioare, iar conform pct. 18 din aceeaşi Anexa, bazin hidrografic reprezintă suprafaţa de teren de pe care toate scurgerile de suprafaţa curg printr-o succesiune de curenţi, râuri si posibil lacuri, spre mare intr-un rau cu o singura gura de vărsare, estuar sau delta. Lacul Comana, poziţia nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001, este o acumulare de apa pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km si bazin hidrografic in suprafaţa de 57 kmp, este afluent al râului Ialomiţa, din Bazinul Hidrografic Ialomiţa, are cod cadastral 10.1.26.00, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediţia 1992, pagina 340, aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 si modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005.

Cursul de apa Comana, afluent al Râului Ialomiţa, se afla in domeniul public al statului si in administrarea instituţiei recurente, conform prevederilor legale expuse mai sus, curs de apa care a fost nominalizat pentru prima data in H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului. Ulterior, acesta a fost preluat in H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 13 si in cea mai recenta, H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 12, pagina 229, nr. MF 101434.

In aceste condiţii, este evident ca, prin includerea acestui imobil teren la poziţia nr. 16 din H.G. nr. 1353/2001, privind constatarea apartenenţei unor bunuri la domeniul public al Comunei Cosereni, Statului Roman si recurentei Administraţia Bazinala de Apa Buzau-lalomita li s-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea partiaala a acestei hotărâri de Consiliu Local. Astfel, acumularea in discuţie, încadrându-se in descrierea de mai sus, este proprietatea publica a statului si aflata in administrarea recurentei, recurenta fiind singura instituţie in măsura sa angajeze proprietarul, Statul Roman, in raporturi juridice ce dau naştere unor drepturi si obligaţii in sarcina părţilor. Având in vedere faptul ca râul Comana are 10 km lungime, acesta se afla in domeniul public al statului in integralitatea sa. Aceasta acumulare, edificata pe cursul de apa face parte integrala din albia minora a râului Comana, care, fiind bun proprietate publica a Statului Roman, nu poate fi fragmentat, fractionat, înstrăinat.

Recurenta a arătat că a solicitat expertiza in specialitatea construcţii hidrotehnice tocmai pentru a demonstra faptul ca acumularea a luat fiinţa prin bararea cursului de apa cu o construcţie de tip hidrotehnic, cu descarcator si călugăr, construcţie de tip dig, care a făcut posibila crearea luciului de apa.

3.2.3. Recurenta a mai arătat că exista legislaţie primara care atesta dreptul de proprietate publica al statului si al recurentei de administrare (Decretul nr. 14/1971 de înfiinţare a Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii si Apelor; Legea nr. 5/1972 privind gospodărirea apelor in Republica Socialista România - art. 12 şi art. 79; Legea nr. 8/29.03.1974 - art. 1 alin. (2) şi art. 19 alin. (3); Decretul nr. 156/24.12.1975 - art. 3, art. 4, art. 20, art. 25, art. 26 lit. a); H.G. nr. 196/22.03.1991- art. 2 pct. a), art. 6 pct. 6.10 şi art. 8 din Anexa; Legea nr. 15/1990 - art. 2 şi art. 3 alin. (2); Legea Apelor nr. 107/25.09.1996 - art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2); H.G. nr. 981/29.12.1998 -art. 6 alin. (1) Anexa nr. 3 la pct. 1; O.U.G. nr. 107/05.09.2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Romane" - art. 1 alin. (1) si (2), art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, Anexa nr. 1, art. 5 pct. 5.10 din Regulamentul de organizare si funcţionare a A.N.A.R.; O.U.G. nr. 73/29.06.2005); astfel, acumularea cu denumire locala Lacul Comana sau Balta Comana a făcut si face parte dintotdeauna din domeniul public al Statului Roman, dat in administrare instituţiei recurente.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor promovate de reclamanţii Statul Român - prin Ministerul Finanţelor şi Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa, nu au fost formulate întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 01.11.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată cu titlu prealabil că prin cele două recursuri, care susţin aceeaşi poziţie procesuală, se invocă trei motivel de casare (art. 488 alşin. 1 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.), care vor fi analizate în ordinea firească a reglementării lor prin Cod.

6.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a invocat, în cadrul acestui motiv, faptul că nu i-au fost comunicate notele de şedinţă formulate de UAT si CL Cosereni, astfel încât nu a putut formula un răspuns fata de excepţiile si apărările invocate de aceştia.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se poate invoca prin recurs o neregulă procedurală, în condiţiile art. 174 şi urm. din C. proc. civ. or, astfel cum chiar recurenta indică, nu a fost invocat textul legal care instituia obligaţia de comunicare a notelor scrise, similar întâmpinărilor, pentru a exista o prevedere legală expresă încălcată care să conducă la o nulitate necondiţionată de vătămare.

În ceea ce priveşte o eventuală nulitate implicită, condiţionată de vătămare, Înalta Curte constată că recurenta a putut exprima apărări atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin recursul de faţă, astfel că nu s-a dovedit existenţa unei vătămări de natură să conducă la nulitatea sentinţei.

Ca urmare, acest motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat.

6.2. În ceea ce priveşte motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le analizeze deodată şi să le considere fondate.

În ceea ce priveşte criticile care au invocat greşita aplicare a efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat şi totodată insuficienta motivare sau motivarea contradictorie a reţinerii acestuia, acestea sunt fondate, Înalta Curte urmând să înlăture aceste reţineri în totalitate.

Obiectul dosarului nr. x/2004

Prin H.G. nr. 1353/2001, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa a bunurilor cuprinse în anexele 1-54; anexa nr. 24 referitoare la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Coşereni cuprinde la poziţia 16 lacul Comana ca fiind proprietatea comunei ca urmare a Hotărârii nr. 1/29 martie 1994 a Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă prefectura judeţului Ialomiţa.

Prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003, a fost abrogată poziţia 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004, reclamanta comuna Coşereni prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor anularea art. VII din H.G. nr. 700/2003.

Prin sentinţa nr. 52/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată şi anulată cererea de intervenţie a MAI.

Prin decizia nr. 2408/12.04.2055 pronunţată de ICCJ, secţia de contencios adminsitrativ şi Fiscal în dosar nr. x/2004, a fost admis recursul reclamantei, a fost modificată sentinţa şi admisă acţiunea, dispunându-se anularea art. VIII din H.G. nr. 700/2003, reţinându-se încălcarea dreptului de proprietate al comunei asupra Lacului Comana, precum şi dreptul comunei de a stabili, prin Consiliul Local, care bunuri din proprietatea sa sunt de interes public şi nesocotirea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În motivarea deciziei, s-au reţinut următoarele:

"Prin H.G. nr. 1353/2001, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1 - 54. Anexa nr. 24 cuprinde inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Coşereni, iar la poziţia nr. 16 figurează lacul Comana, aflat în proprietatea comunei, ca urmare a hotărârii nr. 1 din 29 martie 1994, a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura judeţului Ialomiţa.

Prin hotărârea nr. 12/2001, a Consiliului Local al comunei Coşereni s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei şi s-a dispus înaintarea lui, Consiliului Judeţean Ialomiţa, acest inventar fiind avut în vedere de H.G. nr. 1353/2001, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

Prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003 s-a dispus abrogarea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001.

Dispoziţia respectivă, atacată în prezenta cauză, este nelegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

Art. III pct. 3 din anexa la Legea nr. 213/1998, precizează că domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.

Cum Lacul Comana nu a fost declarat prin lege, bun de interes public naţional ori judeţean, în mod corect acesta a fost cuprins în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Coşereni, conform hotărârii nr. 12/2001, a Consiliului Local al comunei Coşereni şi a fost apoi atestat ca atare, prin H.G. nr. 1353/2001, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.

Revocarea acestei atestări (noţiunea de "abrogare" nefiind potrivită în situaţia revenirii autorităţii, asupra unor dispoziţii dintr-un act administrativ de autoritate), prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003, nu este justificată. Invocarea de către intimatul-pârât, prin întâmpinările depuse, a faptului că lacul ar fi o amenajare piscicolă executată din fonduri proprii ale unei persoane juridice private, nu poate fi primită. Persoana juridică privată nemulţumită de prevederile pct. 16 din Anexa nr. 24 a H.G. nr. 1353/2001, avea la îndemână căi legale judiciare pentru revendicarea bunului pretins.

H.G. nr. 1353/2001, de atestare a domeniului public local, adoptată în condiţiile Legii nr. 213/1998, consfinţeşte regimul juridic al bunurilor imobile, inclusiv al celui în discuţie, Lacul Comana, ca aparţinând domeniului public al comunei Coşereni. Dovada dreptului de proprietate al comunei Coşereni asupra imobilului, o reprezintă hotărârea nr. 1/1994, a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ialomiţa, act validat prin sentinţa civilă nr. 557/1994, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ. Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Consiliul Local a hotărât ca bunul imobil să facă parte din domeniul public al comunei şi prin hotărârea nr. 12/2001, aceeaşi autoritate deliberativă, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, şi-a însuşit inventarul întocmit de Comisia specială, constituită potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol din lege."

Obiectul dosarului de faţă

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea formulată de reclamanţii Administraţia Bazinală De Apă Buzău - Ialomiţa şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat anularea poziţiei 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum si al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Ialomiţa, modificata prin H.G. nr. 766/2011, pentru modificarea si completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Ialomiţa, iar, pe cale de consecinţă, să se dispună modificarea in înregistrările de carte funciara asupra imobilului in cauza, in sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Roman si administrator Administraţia Bazinala de Apa Buzau-Ialomita.

Motivele vizează, în esenţă, faptul că acumularea în discuţie, este proprietatea publică a statului şi aflată în administrarea reclamantei, care este singura instituţie în măsură să angajeze proprietarul, Statul Roman, în raporturi juridice ce dau naştere unor drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor.

În prezenta cauză, reclamanţii au solicitat ca aceeasi Anexa 16 a art. 24 din H.G. nr. 1353/2001 să fie anulată, invocând, în esenţă, faptul că, deşi Lacul Comana se afla deja în domeniul public de interes naţional, aceasta a fost inclus în domeniul public de interes local, încălcându-se dispoziţiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. 3 al anexei nr. III din Legea nr. 213/1998.

În cadrul poziţiei 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, sunt menţionate lacul Comana şi canalul de scurgere ca aparţinând domeniului public al comunei Coşereni, în temeiul Legii nr. 18/1991 şi a Hotărârii nr. 1/29.03.1994, cu începere din 1994.

Prima instanţă a reţinut că autoritatea de lucru judecat nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu se verifică tripla identitate prevăzută de lege, respectiv identitatea de obiect şi de cauză, faţă de Decizia nr. 2408/12.04.2005 a ICCJ pronunţată în dosar nr. x/2004; astfel, obiectul dosarului nr. x/2004 era anularea art. VIII din H.G. nr. 700/2003 prin care s-a dispus abrogarea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001, pe când in prezenta cauză se solicită direct anularea poziţiei 16 din Anexa nr. 24 din H.G. nr. 1353/2001.

Prima instanţă a reţinut că ceea ce se dezbate în ambele dosare este caracterul de bun public de interes national sau de interes local al Lacului Comana aflat pe raza UAT Comuna Cosereni; or, cu privire la acest aspect, deja s-a statuat prin Decizia nr. 2408/12.04.2005 a ICCJ, pronunţată în ds. nr. 3620/2004, fără a fi intervenit, între timp, elemente de noutate care să permită reluarea discuţiei cu privire la acest aspect.

Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. III pct. 3 din Anexă, faptul că lacul Comana nu a fost declarat de interes naţional prin lege, astfel că îşi menţine, în continuare, natura juridică a unui bun public de interes local; s-a mai reţinut că instanţa supremă a analizat, la acel moment, şi titlul de proprietate al comunei Cosereni asupra bunului, consfinţit prin sentinţa civilă nr. 557/1994, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, respectiv Hotărârea nr. 1/1994, a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ialomiţa. Ca urmare, a conchis prima instanţă, cu respectarea art. 431 C. proc. civ., nu se mai poate relua discuţia asupra acestui aspect juridic, Curtea reţinând puterea de lucru judecat în cauză.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii prin reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat în raporturile juridice deduse judecăţii în cadrul prezentului litigiu.

Astfel, deşi a reţinut în mod corect lipsa identităţii de obiect şi de părţi între cele două litigii (reclamanta comuna Coşereni prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-dosarul x/2004; reclamanţii Administraţia Bazinală De Apă Buzău - Ialomiţa şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în contradicotiru cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Coşereni prin Primar şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Coşereni prin Primar), prima instanţă a ajuns la concluzia greşită a reţinerii puterii lucrului judecat, raportat la similaritatea obiectului judecăţii între cele două litigii.

Deşi din punct de vedere al obiectului, se poate constata o similaritate (art. VIII din Legea nr. 700/2003 se referă în concret la acelaşi obiect material ca şi poziţia 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001), aceasta nu poate fi suficientă, din punct de vedere al prevederilor art. 431 din C. proc. civ., pentru a se reţine ca fiind instituită puterea de lucru judecat.

Astfel, inclusiv pentru a se reţine efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, este necesară atât identitatea de obiect, cât şi de cauză (dacă au fost analizate aceleaşi motive de nulitate în fapt şi în drept de către cele două instanţe) şi, evident, de părţi.

Analiza condiţiei identităţii de părţi relevă o identitate doar parţială, în ambele litigii fiind părţi doar comuna Coşereni prin Primar şi pârâtul Guvernul României, reclamanţii din prezenta cauză nefiind părţi în litigul anterior.

Or, faţă de hotărârea anterioară, reclamanţii din prezenta cauză sunt terţi, cărora maxim li se poate opune opozabilitatea hotărârii judecătoreşti anterioare, în condiţiile art. 435 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară."

Din perspectiva analizei condiţiei identităţii de cauze, se constată că, cum în mod corect invocă recurenţii, în motivarea cererii de chemare în judecată din ultimul proces, reclamanţii au invocat atât dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, cât şi pe cele ale art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998; de asemenea, în cererea de chemare în judecată, reclamanţii au menţionat că Lacul Comana, poziţia nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km şi bazin hidrografic în suprafaţă de 57kmp, este afluent al râului Ialomiţa, din Bazinul Hidrografic Ialomiţa.

Or, Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt esenţialmente diferite de cele din litigiul anterior, unde reclamanta Comuna Coşereni a invocat cu totul alte aspecte de drept în susţinerea acţiunii sale; deşi inversarea calităţilor procesuale în cele două litigii nu este un aspect care să împiedice teoretic o eventuală identitate de părţi (comuna Coşereni fiind reclamantă, respectiv pârâtă în cele două litigii), această inversare se reflectă şi in temeiurile juridice şi motivele de nulitate invocate de către deschizătorii litigiilor, transformând total cauza juridică a acestora.

Reclamanţii din prezenta cauză au invocat, în susţinerea acţiunii lor, alte temeiuri de drept decât cele avute în vedere în litigiul anterior; asupra acestora, nici instanţa anterioară şi nici prezenta instanţă de fond, nu au statuat prin dezlegarea chestiunii de drept.

Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi statuat instanţele din litigiul anterior, o asemenea dezlegare este opozabilă unui terţ, cum sunt reclamanţii din prezenta cauză, în limita în care aceştia nu aduc argumente noi/nu fac proba contrară. Or, din această perspectivă, prima instanţă a lăsat nesoluţionat fondul cauzei, acceptând ca unic argument pentru respingerea acţiunii reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Ca urmare, din această perspectivă, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, reţinând în mod greşit puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2408/12.04.2055 pronunţată de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2004.

Or, se constată că prima instanţă, dând prioritate acestui efectului puterii de lucru judecat (greşit reţinută), nu a dezlegat fondul cauzei, nici din punct de vedere al lămuririi situaţiei de fapt şi nici din perspectiva unei motivări complete şi lipsite de contradicţii, raportată la temeiurile legale invocate de către reclamanţi.

Astfel, motivele de recurs referitoare la greşita aplicare a legii prin revenirea asupra probei cu expertiză în specialitatea construcţii hidrotehnice, relevă o motivare insuficientă a raţiunilor care au stat la baza măsurii de revenire asupra probei ce fusese încuviinţată anterior. Deşi încheierile de şedinţă prin care instanţa se pronunţă asupra utilităţii probelor nu sunt interlocutorii, instanţa putând reveni asupra măsurilor dispuse, o asemenea revenire nu poate fi arbitrară, nemotivată sau lipsită de substanţă, fără a cauza vătămări procesuale părţilor interesate. Or, din încheierea din data de 27.09.2022, rezultă că instanţa de fond (în altă componenţă) a constatat că obiectivele depuse la dosar în susţinerea probei cu expertiză încuviinţată la termenul anterior nu sunt utile soluţionării prezentei cauze, apreciere ce este în vădită contradicţie cu soluţia de la termenul anterior de judecată (din 31.05.2022), prin care a fost încuviinţată proba cu expertiză.

Pe de altă parte, din perspectiva temeiurilor legale invocate de către reclamanţi, se constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 1-III din Anexa la Legea nr. 213/1998.

Reclamanţii au invocat prevederile art. I pct. 3, II şi III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, care definesc, în ordine domeniul public al statului (art. I pct. 3- "apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare"), domeniul public judeţean (art. II) şi domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (art. III pct. 3- "lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean").

Înalta Curte constată justeţea argumentaţiei recurenţilor, în sensul că definirea domeniului public al comunelor, oraşelor şi municipiilor a fost făcută de către legiuitor prin excluderea categoriilor domeniului public al statului sau al judeţului.

Or, pentru a se ajunge la încadrarea în categoria de la art. III pct. 3 din Anexa, este necesar a se exclude în mod cert încadrarea în vreuna din categoriile anterioare; or, prima instanţă nu a analizat deloc susţinerea recurenţilor, în sensul că Lacul Comana, poziţia nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km şi bazin hidrografic în suprafaţă de 57 kmp, este afluent al râului Ialomiţa, din Bazinul Hidrografic Ialomiţa.

O asemenea analiză impunea cercetarea completă a situaţiei de fapt şi lămurirea acesteia, prin administrarea probei cu expertiza tehnică ce fusese încuviinţată.

Prima instanţă nu a analizat nici prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 şi nici prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1353/2001), care prevăd: "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege".

În ceea ce priveşte raportarea primei instanţe la Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului, document ulterior datei la care a fost emisă H.G. nr. 1353/2001, Înalta Curte constată că acest act normativ nu are relevanţă din perspectiva cadrului legal cu forţă juridică superioară, de altfel neanalizat corespunzător de prima instanţă.

Înalta Curte mai reţine ca fiind un considerent supraabundent cel referitor la faptul că prin art. 286 din Codul administrativ a fosst menţinută soluţia din Legea nr. 213/1998; de fapt, natura de considerent supraabundent a fost subliniată şi de prima instanţă, astfel că motivul de recurs pe acest aspect este nerelevant.

De asemenea, relevanţa Hotărârii nr. 1/1994 emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a judeţului Ialomiţa trebuie verificată în contextul aplicabilităţii sau nu a prevederilor art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998.

Cât priveşte relevanţa sentinţei civile nr. 557/1994 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că prin respectiva hotărâre judecătorească, instanţa a respins ca prematur formulată acţiunea introdusă de B. împotriva Comisiei Judeţene Ialomiţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a fi analizat, aşadar, legalitatea actului administrativ în discuţie.

Înalta Curte mai constată că H.G. nr. 1353/2001 nu este un act constitutiv de drepturi, prin acest act administrativ doar atestându-se un drept de proprietate; în egală măsură, trebuie avut în vedere că, pentru a putea fi atestat dreptul de proprietate al comunei pârâte prin hotărâre de Guvern, este obligatoriu ca acest drept să preexiste emiterii hotărârii de Guvern, iar ceea ce trebuie stabilit de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii emiterii actului atacat este tocmai titlul de proprietate care stă la baza atestării.

În plus, prima instanţă avea obligaţia de a verifica succesiunea legală a actelor normative în materie, pentru a indica relevanţa sau, dimpotrivă, nerelevanţa acestora în soluţionarea cauzei (succesiunea prezentată sistematic în memoriul de recurs depus de recurenta Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

În concluzie, reţinând ca fiind fondate atât motivul de casare referitor la motivarea necorespunzătoare a sentinţei, cât şi la aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., că se impune admiterea recursurilor, casarea atât a încheierii recurate, cât şi a sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca instanţa de rejudecare, în aplicarea prev. art. 501 alin. (3) din C. proc. civ.:

- să efectueze cercetarea completă a situaţiei de fapt şi lămurirea acesteia, prin administrarea probei cu expertiza tehnică ce fusese încuviinţată, verificând dacă obiectul material al cauzei prezintă caracteristicile necesare încadrării la art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998 (respectiv dacă, aşa cum susţin reclamanţii, este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km şi bazin hidrografic în suprafaţă de 57 kmp, este afluent al râului Ialomiţa, din Bazinul Hidrografic Ialomiţa);

- să lămurească incidenţa sau nu a actelor normative invocate prin memoriul de recurs depus de recurenta Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa;

- în special, să stabilească, ulterior lămuririi aspectelor de fapt, incidenţa sau nu în cauză a prevederilor art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 sau a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 1894 din data de 1 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.