Applicability of O.U.G. 69/2020 amnesty to budgetary accessories arising from restitution of unlawfully paid state housing bonuses

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în principal, anularea adreselor nr. x/13.09.2022 şi nr. y/06.07.2022 emise de pârât şi anularea obligaţiilor bugetare accesorii în cuantum de 151.333.784 RON aferente obligaţiilor bugetare principale reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin acordarea unor prime de stat stabilite de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 18/10.12.2015 ca fiind plătite necuvenit clienţilor, în baza contractelor de economisire-creditare încheiate cu aceştia, ca urmare a recunoaşterii dreptului reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 69/2020, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ de soluţionare favorabilă a cererii de anulare a accesoriilor, în termen de 15 zile de la data hotărârii judecătoreşti definitive, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 766 din 5 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., cu sediul ales la B. SCA, în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI ADMINISTRAŢIEI.

Anulează adresele nr. x/13.09.2022 şi nr. y/06.07.2022 emise de pârât.

Obligă pârâtul să soluţioneze cererea de anulare a obligaţiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă, înregistrată la MDLPA sub nr. x/29.06.2022, cu luarea în considerare a faptului că obligaţiile bugetare principale aferente accesoriilor a căror anulare se solicită erau restante la data de 31.03.2020, în sensul O.U.G. nr. 69/2020.

Respinge în rest cererea."

Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva sentinţei civile nr. 766 din 5 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar în urma rejudecării, respingerea în întregime, ca neîntemeiată, a acţiunii introduse de reclamanta A. S.A.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul-pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a formulat întâmpinare reclamanta A. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac.

Răspunsul la întâmpinare

Deli întâmpinarea intimatei - reclamante A. S.A. i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 01.11.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurentul-pârât este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei recurate prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi obligat pârâtul să soluţioneze cererea de anulare a obligaţiilor bugetare accesorii cu luarea în considerare a faptului că obligaţiile bugetare principale aferente accesoriilor a căror anulare se solicită erau restante la data de 31.03.2020, în sensul O.U.G. nr. 69/2020.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă existenţa unor motive contradictorii ale primei instanţe de natură a nu susţine soluţia dispusă, motivarea contradictorie care priveşte calificarea obligaţiei principale de plată ca fiind creanţă fiscală restantă sau creanţă bugetară aceasta fiind problema litigioasă care determină incidenţa sau a prevederilor O.U.G. nr. 69/2020.

În cadrul acestui motiv de casare recurentul-pârât invocă anumite considerente ale instanţei de fond apreciate contradictorii în raport de obiectul cauzei, respectiv de stabilirea situaţiei premisă respectiv dreptul reclamantei de a beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2020.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente de către prima instanţă în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020, respectiv stabilirea situaţiei premisă constând în scadenţa obligaţiilor principale reprezentând prime de stat acordate nelegal.

Recurentul - pârât invocă nelegalitatea sentinţei atacate prin care s-a constat incidenţa art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020, respectiv existenţa unor obligaţii principale aferente obligaţiilor accesorii, cu privire la care se solicită anularea, restante la data de 31.03.2020.

În cadrul recursului se reiau ca aspecte de nelegalitate, apărările formulate la fond cu privire la legalitatea adreselor contestate prin care autoritatea pârâtă a refuzat dreptul reclamantei de a beneficia de amnistia sumei reprezentând accesorii, pe motiv că nu există obligaţii bugetare principale scadente la data de 31.03.2020.

Aceste susţineri din recurs vizează următoarele aspecte.

Scadenţa ar fi o noţiune specifică exclusiv creanţelor fiscale, creanţele bugetare având doar termen de plată care se acordă prin intermediul titlului de creanţă bugetara emis conform art. 100 Codul de procedură fiscală.

Accesoriile sunt datorate nu ca urmare a împlinirii scadenţei, ci ca urmare a aplicabilităţii art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice ("Legea finanţelor publice") care prevede că pentru sumele de recuperat cu titlu de prejudicii se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Înainte de controlul Curţii de Conturi în urma căruia s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului în vederea returnării sale către bugetul de stat, procedura stabilită de art. 316 din Ordonanţă de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului ("O.U.G. nr. 99/2006") care vorbeşte despre obligaţia clienţilor de a restitui Băncii prima de stat încasată necuvenit, urmată de obligaţia de a restitui la rândul său aceste sume către MDLPA, nu putea fi derulată.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii în tot ca neîntemeiată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Curtea analizând recursul declarat îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine existenţa unor motive contradictorii ale primei instanţe de natură a nu susţine pe fond soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei.

Prima instanţă şi-a motivat în fapt şi în drept hotărârea, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO atât pe stabilirea situaţiei premisă care implica incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020 respectiv existenţa unor obligaţii principale restante la data de 31.03.2020 cât şi consecinţa acestei situaţii respectiv dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 69/2020 pe cererea de anulare a accesoriilor aferente.

Prima instanţă a motivat, în raport de specificul cauzei, în sensul că obligaţia legală de a restitui primele de stat este o obligaţie bugetară de a da corelativă creanţei bugetare (în sensul art. 1 pct. 7 din Noul Codul de procedură fiscală') asupra căreia curg accesorii în cuantumul prevăzut de lege. în alte cuvinte. caracterul restant al obligaţiei principale analizate în raport de condiţiile din O.U.G. nr. 69/2020 este necesar a se raporta la această din urmă obligaţie, şi nu la obligaţia de a face pe care Banca a avut-o faţă de MDLPA, de a stabili întinderea prejudiciului şi de a proceda la recuperarea acestuia, obligaţie care nu ar fi existat niciodată în lipsea obligaţiei originare de a plăti/restitui bugetului de stat o sumă de bani care, însă, până după controlul Curţii de Conturi, nu a fost restituită.

Prima instanţă a prezentat, prin considerente proprii care a fost contextul in care A. a solicitat aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 69/2020, ce reprezintă obligaţia principală asupra căreia se solicită anularea accesoriilor aferente, care sunt condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 pentru a se acorda amnistia, analizând atât argumentele aduse de MDLPA, cât şi argumentele aduse de A. în motivarea soluţiei emise, respingând, de altfel, o serie de argumente de ordin procedural invocate de A. pe care instanţa le-a apreciat ca nefiind întemeiate, şi explicând eu claritate motivele pentru care se impune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, fără a ignora argumente aduse de vreuna dintre părţi în emiterea soluţiei.

Motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în raport de specificul cauzei, în analiza legalităţii adreselor contestate prin care recurentul-pârât nu i-a soluţionat reclamantului cererea de anulare a accesoriilor apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2020.

În mod legal în aprecierea Curţii, prima instanţă a anulat adresele contestate şi a constatat incidenţa art. IX din O.U.G. nr. 69/2020 - existând obligaţii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv.

Astfel, potrivit art. IX din O.U.G. nr. 69/2020:

"Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de şi martie 2020 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii (...)"

Potrivit art. VIII alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 69/2020, sunt considerate obligaţii bugetare principale restante:

"a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, şi data de 31 martie 2020 inclusiv. Sunt considerate obligaţii bugetare principale restante şi obligaţiile bugetare principale datorate de debitorul aflai în insolvenţă pentru care s-a împlinit scadenţa până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existenta unui tabel de creanţe sau a unui program de plată a creanţelor:"

În mod corect prima instanţă a reţinut ca premisă existenţa obligaţiei legale de restituire, ca obligaţie principală ajunsă la scadenţă anterior datei de 31.03.2020 deci restantă la data de 31.03.2020 constatând incidenţa dispoziţiile art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020.

Curtea apreciază ca nefondate toate aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Primul aspect de nelegalitate privind faptul că scadenţa pe obligaţia principală care nu este o creanţă fiscală ci bugetară, nu ar fi îndeplinită nu este fondat.

În mod corect prima instanţă a constatat incidenţa dispoziţiilor art. VIII (2) lit. a) din O.U.G. nr. 69/2020 ca normă specială aplicabilă în raport de specificul obligaţiei principale respectiv "obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020. Iar semnificaţia noţiunii de "creanţă restantă" din O.U.G. nr. 69/2020 este stabilită prin definiţiile date de art. 157 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală şi art. 154 alin. 1 şi art. 156 alin. 1 Codul de procedură fiscală dispoziţii invocate de recurentul-pârât în adresa de soluţionare a plângerii prealabile,

Astfel: art. 157 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală stabileşte ca "Prin obligaţii fiscale restante se înţelege: a) obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată(...)":

art. 154 alin, (1) din Codul de procedură fiscală (identic cu art. 109 din vechiul Codul de procedură fiscală) stabileşte ca "creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează."'

art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală stabileşte ca pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării deciziei"

Obligaţia s-a născut şi există deci în baza legii, fiind astfel datorată şi scadenta în condiţiile legii, iar în măsura în care contribuabilul nu o achită la termenul de scadenţă, autoritatea poate emite ea însăşi titlul de creanţă (în cazul unei obligaţii bugetare decizia prevăzută de art. 100 Codul de procedură fiscală la care MDLPA face referire), ce reprezintă conform legii titlul executoriu pentru recuperarea acesteia, putând fi adusă la îndeplinire prin executare silită dacă creanţa nu este stinsă de bună voie în "termenul de plată" prevăzut de art. 156 alin. (1) Codul de procedură fiscală la care MDLPA face referire în Adresa de soluţionare a plângerii prealabile.

Al doilea şi al treilea aspect de nelegalitate priveşte faptul că accesoriile sunt datorate de reclamantă nu ca urmare a îndeplinirii scadenţei, ci ca urmare a aplicării art. 731din Legea 500/2002, respectiv pentru sumele de recuperat cu titlu de prejudiciu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere şi nu îşi poate avea izvorul direct din lege "în lipsa emiterii unei decizii de impunere.

În mod corect prima instanţă în raport de specificul cauzei a făcut aplicarea art. 316 din O.U.G. nr. 99/2006 şi a stabilit existenţa unei obligaţi bugetare restante scadente anterior datei de 31.03.2020 şi a dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 509/2009.

"(1) Utilizarea în scop locativ a sumei economisite va fi probată faţă de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ de către client sun persoana împuternicită de acesta. în termen de 2 ani de la data la care se consemnează şi/sau se efectuează una dintre următoarele operaţiuni: plata soldului economisit, gajarea drepturilor rezultând din contractul de economisire-creditare, transferul contractului de economisire-creditare către un terţ, finanţarea anticipată sau intermediară.

(2)În cazul în care utilizarea sumelor în scop locativ nu este dovedită de clientul băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ, în condiţiile art. 4 şi în termenul prevăzut la alin. (1), prima de stat nu va fi pusă la dispoziţie clientului şi se va restitui Ministerului Dezvoltării Regionale si Locuinţei."

Art. 9 din Ordinul nr. 509/2009 prevede că:

"În cazul în care. prin mijloace proprii sau din comunicarea unei terţe părţi, banca de economisire şi creditare în domeniul locativ constată că atribuirea primei de stat este nejustificată sau prima de stat nu a fost alocată în cuantumul prevăzut de lege. aceasta are obligaţia să facă rectificarea cuvenită. Dacă contractul de economisire-creditare a încetat şi recuperarea primei de stat nu s-a făcut pe durata valabilităţii acestuia, banca de economisire şi creditare în domeniul locativ va înştiinţa Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi va lua toate măsurile pentru restituirea primei de stat încasate necuvenit de beneficiarul acesteia, potrivit reglementărilor legale în materie."

Prin urmare, astfel cum rezultă din dispoziţiile legale mai suscitate, în cazul în care primele de stat au fost atribuite în mod nejustificat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, cuantumul acestora trebuia restituit MDLPA, în baza legii după cum, de altfel, reţine şi prima instanţă atunci când explică faptul că este vorba de "obligaţia băncii, ce îsi are izvorul direct în lege, de restituire la buget a primelor acordate necuvenit clienţilor şi a dobânzilor bancare pentru primele restituite, respectiv de a plăti la buget sumele de bani ce reprezintă contravaloarea respectivelor prime şi dobânzi bancare, ce constituie o veritabilă obligaţie bugetară principală, scadentă potrivit legislaţiei speciale anterior datei de 31,03.2020', aşadar restantă la 31.03.2020. şi generatoare de obligaţii accesorii"

Aşadar, contrar opiniei recurentului-pârât şi în acord cu soluţia instanţei de fond, obligaţia restituirii către bugetul de stat a sumelor reprezentând creanţele bugetare ce constituie prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a fi fost adus bugetului de stat îşi găseşte izvorul strict în lege şi confirmarea în Decizia Curţii de Conturi, iar nu în vreun titlu de creanţă ce nu a fost emis anterior datei de 31.03.2020.

De asemenea, momentul la care a intervenit scadenţa obligaţiei bugetare de a restitui sumele în discuţie către MDLPA este de asemenea stabilit prin lege, fiind reprezentat de termenele prevăzute de art. 316 din O.U.G. nr. 99/2006 raportat la art. 5 şi 9 din Ordinul 509/2009, termene care marchează cu evidenta momentul scadenţei obligaţiei bugetare, conform definiţiei statuate în art. 154 alin. (1) Codul de procedură fiscală.

Prima instanţă în mod corect a reţinut că nu este necesar a fi emis un titlu de creanţă bugetară care să stabilească întinderea obligaţiei principale pentru ca obligaţia să poată fi considerată restantă. Aceasta în considerarea specificului obligaţiei de a da care constă în obligaţia reclamantei de a restitui suma de bani datorată ca urmare a acordării primelor de stat cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, faptul ca reclamanta nu a restituit la termenul de scadenta aceste obligaţii si prin urmare nu a îndeplinit obligaţia asumata prin lege si prin convenţie (obligaţie de a da o suma de bani pentru repararea prejudiciului suferit de bugetul de stat prin acordarea primelor de stat cu încălcarea legii) reprezintă însăşi premisa controlului Curţii de Conturi care are ca atribuţie verificarea modului de aducere la îndeplinire a acestor obligaţii.

Pe de altă parte, împrejurarea ca, urmare a acestui control reclamanta a fost obligata la determinarea întinderii prejudiciului (obligaţie de a face) nu schimba cu nimic situaţia de fapt existenta in privinţa momentului la care s-a născut creanţa MDLPA împotriva Băncii, creanţa ce îşi are izvorul in prevederile legii, fiind preluată şi convenţia încheiate in cele doua părţi, astfel încât natura juridică a acestei obligaţii (i.e. de a da sau de a face) nu ar putea să aibă nicio relevanţă juridică în această cauză, atât timp cât sumele datorate ca obligaţie bugetară principală erau scadente încă de când au fost acordate în mod nelegal, chiar dacă nu fuseseră calculate ca atare încă.

De altfel, chiar art. 731 din Legea finanţelor publice invocat în recursul declarat stabileşte că recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat {i.e. prima de stat împreună cu dobânda contractuală aferentă) se face cu "perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz. aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele" confirmând astfel ca prejudiciul s-a născut anterior momentului la care acesta este doar constatat de Curtea de Conturi şi că nu este nevoie de individualizarea sa printr-un titlu de creanţă emis ulterior.

Faţă de cele expuse, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

În baza art. 451 alin. 1-453(1) C. proc. civ., Curtea va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 53.219,06 RON în favoarea intimatei-reclamate reprezentând onorariu de avocat apreciat ca fiind corespunzător în raport de natura şi complexitatea cauzei şi de prestaţia apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 766 din data de 5 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata sumei de 53.219,06 RON, în favoarea intimatei-reclamante A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.