Magistrates’ exclusion from constituency electoral bureau draw annulled, BEC appeal rejected, procedure ordered redone

Şedinţa publică din data de 9 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.04.2024, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2024, contestatorii A., B., C., D., E., F., prin reprezentant A. în calitate de procurori şi judecători aflaţi în exercitarea funcţiei pe raza de competenţă a judeţului Buzău şi magistraţi înscrişi pe listele întocmite de Tribunalul Buzău în vederea alegerii persoanelor care au calitatea de preşedinte şi de locţiitor ai acestuia al birourilor electorale de circumscripţie constituite pentru alegerile locale din 9 iunie 2024, conform art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, în temeiul art. 41 alin, (2) din Legea nr. 115/2017, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au formulat contestaţie împotriva Hotărârii BEC nr. 37H/21.04.2024 privind respingerea contestaţiei formulate împotriva desemnării preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie din judeţului Buzău, precum şi a locţiitorilor acestora, la alegerile din data de 9 iunie 2024, solicitând anularea acesteia, admiterea contestaţiei formulate de aceştia la data de 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din data de 18 aprilie 2024 întocmit de preşedintele Tribunalului Buzău şi a procedurii de tragere la sorţi pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia realizată de preşedintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, ora 19:00, şi, pe cale de consecinţă, anularea în tot a procedurii de tragere la sorţi şi a actelor subsecvente întocmite şi reluarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Reclamanţii au invocat, în măsura în care instanţa de judecată apreciază că prezenta contestaţie ar fi inadmisibilă din perspectiva punctului 57 din Anexa al H.G nr. 199/2024, privind Calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 faţă de acest punct al anexei, excepţia de nelegalitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 24 aprilie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia formulată de către contestatorii A., B., C., D., E., F., prin reprezentant A., împotriva Hotărârii BEC nr. 37H din data de 21.04.2024 în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central; a fost anulată Hotărârea BEC nr. 37/H/21.04.2024 şi s-a admis contestaţia din 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din 18.04.2024 întocmit de Preşedintele Tribunalului Buzău şi a procedurii de tragere la sorţi pentru desemnarea Preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia realizată de Preşedintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, orele 19:00, cu consecinţa anulării în tot a procedurii de tragere la sorţi şi a actelor subsecvente întocmite şi reluarea acesteia, cu respectarea disp. art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

În şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024, Curtea a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată de contestatori se subsumează unei apărări de fond nefiind identificată acea dispoziţie legală, primară care să fie în contradicţie cu acest punct 57 din Anexa la H.G nr. 199/2024, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin cele două decizii invocate anterior a stabilit că SCAF din cadrul Curţii de Apel Ploieşti este competentă să se pronunţe pe fond, în acest gen de cauze, nemaifiind astfel discutabilă chestiunea examinării pe fond sau neexaminării ca efect al unei inadmisibilităţi rezultate din cele inserate la punctul 57.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 24 aprilie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimatul Biroul Electoral a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate ca fiind nelegală şi, în consecinţă: în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs şi respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă sau neîntemeiată.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul a arătat că, în opinia sa prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, considerând admisibilă contestaţia formulată, deşi legea declară definitivă hotărârea Biroul Electoral Central atacată.

A invocat prevederile art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care "(...) hotărârea pronunţată este definitivă.", apreciind că din interpretarea sistematică a acestui alineat cu alin. (2) din acelaşi articol rezultă neîndoielnic că hotărârea BEC cu privire la componenţa birourilor electorale de circumscripţie este definitivă.

Astfel, dacă s-ar considera că hotărârea poate fi atacată în justiţie ar însemna ca o instanţă de judecată să încalce voinţa puterii legislative consacrate imperativ în dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, exercitând o competenţă a puterii legislative.

Pe de altă parte, caracterul definitiv al acestor hotărâri este corelat cu calendarul procesului electoral din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 199/2024, pct. 57, care stabileşte termenele pentru desfăşurarea activităţilor electorale foarte scurte, astfel încât să fie asigurată desfăşurarea normală a procesului electoral şi, în final, să fie asigurată respectarea datei alegerilor stabilită la 9 iunie 2024. Nerespectarea acestui calendar prin incertitudinea creată de soluţionarea unor acţiuni in justiţie până la rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate este de natură să ducă la încălcarea interesului naţional, constând în respectarea calendarului electoral aprobat şi organizarea alegerilor la data de 9 iunie 2024, aceasta fiind aşadar raţiunea pentru care legiuitorul român a impus caracterul definitiv al acestor hotărâri care nu pun în discuţie exercitarea drepturilor fundamentale de a alege şi de a fi ales.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că regulile de procedură încălcate de prima instanţă sunt:

a) Dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, pe motiv că prin contestaţia formulată, contestatorii au invocat excepţia de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 199/2024 şi, fiind învestită cu această excepţie, prima instanţă trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Guvernului României în calitate de emitent a actului normativ menţionat.

Astfel, prin neîndeplinirea acestei obligaţii procesuale, prima instanţă a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi dreptul Guvernului României la apărare.

b) Dispoziţiile art. 246 şi art. 247 din C. proc. civ., pe motiv că din interpretarea sistematică a textelor de lege menţionate reiese că excepţiile absolute pot fi invocate de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Prima instanţă trebuia să invoce din oficiu excepţia inadmisibilităţii contestaţiei deoarece hotărârea BEC atacată este definitivă conform art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Această excepţie este o excepţie absolută deoarece norma juridică menţionată are caracter imperativ ocrotind un interes legitim public ce constă în desfăşurarea cu celeritate a tuturor activităţilor din calendarul electoral.

c) Prima instanţă nu s-a pronunţat pe toate cererile formulate, pe motiv că părţile contestatoare au invocat, printre altele, excepţia de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, iar prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, soluţionând direct fondul contestaţiei, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. care stipulează că "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

d) A fost nerespectată procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., pe motiv a fost întemeiată contestaţia pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, ca urmare a faptului că Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că hotărârea BEC atacată este definitivă.

In aceste condiţii prima instanţă era obligată să aplice dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, care se completează cu cele ale art. 200 din C. proc. civ. în privinţa regularizării cererii de chemare în judecată.

Nerespectarea acestei proceduri prin neregularizarea cererii şi aplicarea dispoziţiilor Legii speciale nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, conduce în mod absurd la crearea unei a treia legi care ar conţine termenele şi procedura aplicabilă în materie electorală (reglementate de Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în alte situaţii decât cea în discuţie) şi dispoziţiile Legii contenciosului administrativ în privinţa admisibilităţii contestaţiei şi altor aspecte.

Nu este posibilă combinarea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu privire la acelaşi aspect deoarece s-ar crea o nouă lege cu încălcarea voinţei legiuitorului.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a considerat că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil.

Enunţând art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a susţinut că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţa legală a motivării ei deoarece prima instanţă nu a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată de contestatori şi de aceea nu conţine motivarea instanţei cu privire la toate motivele invocate de contestatori.

În susţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocate următoarele aspecte:

În legătură cu dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, din examinarea considerentelor expuse de prima instanţă reiese ca aceasta pare să fi adoptat o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

În mod nelegal instanţa de fond a interpretat că la tragerea la sorţi participă cu precădere magistraţii, fără a lua în considerare cumulul condiţiilor prevăzute de aceste prevederi pentru ca o persoană să fie desemnată ca preşedinte sau locţiitor al acestuia în cadrul unui birou electoral de circumscripţie.

Astfel, în condiţiile în care, în speţă, atât magistraţii, cât şi experţii electorali traşi la sorţi au fost repartizaţi la respectivele birouri electorale pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care va funcţiona biroul electoral de circumscripţie, a considerat că instanţa de fond a ignorat complet importanţa acordată de legiuitor criteriului de desemnare prevăzut de art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, potrivit căruia de semnarea se face din lista magistraţilor şi a celorlalţi jurişi, în mod imperativ, "pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de localitatea sau subdiviziunea administrativ- teritorială în care va funcţiona biroul electoral de circumscripţie ".

În acest sens, a arătat că, din analiza considerentelor hotărârii criticate, reiese fără echivoc că instanţa de fond nu a acordat relevanţă acestui criteriu expres prevăzut de legiuitor, astfel:

"(...) prin procesul-verbal contestat având nr. x/A/2024 în fapt, s-a dat prioritate magistraţilor din cadrul Tribunalului Buzău, însă contrar dispoziţiilor art. 26 alin. (5), au fost ignoraţi ceilalţi magistraţi care au participat la procesul de selecţie, nefiind respectată dispoziţia legală care obliga la desemnarea prioritară a magistraţilor în raport cu celelalte categorii profesionale juridice.

Pretextul acordării unei prevalente din perspectiva locaţiei domiciliului candidaţilor nu este de natură a conduce la înlăturarea dispoziţiilor legale antemenţionate, un simplu element circumstanţial de natură a fi utilizat la localizarea persoanei eligibil a fi desemnate, nefiind de natură a fractura dreptul persoanei (magistrat în funcţie) de a fi eligibilă şi desemnată în această calitate."

In plus, în opinia sa, din considerentele hotărârii criticate reiese şi interpretarea eronată a dispoziţiilor în discuţie, care denotă o poziţie părtinitoare a instanţei de fond faţă de calitatea de magistraţi a contestatorilor.

In acest context, referitor la interpretarea prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a precizat că atât Tribunalele cât şi magistraţii cunoşteau punctul de vedere al Biroului Electoral Central în acest sens. Mai mult, în şedinţa BEC din data de 09.04.2024 Biroul Electoral Central a stabilit prin votul membrilor săi că nu este necesară adoptarea unei hotărâri de interpretare a acestor prevederi conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, considerentele Biroului Electoral Central avute în vedere cu privire la fondul problemei în discuţie, fiind următoarele: - dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 prevăd următoarele:

"Art. 2. - (11) Desemnarea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, prevăzuţi la alin. (8) - (10), se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare (...) Autoritatea Electorală Permanentă transmite preşedinţilor tribunalelor (...) lista juriştilor înscrişi în Corpul experţilor electorali care au acceptat să fie desemnaţi în birourile electorale de circumscripţie (...). Persoanele prevăzute în lista juriştilor înscrişi în Corpul experţilor electorali care au acceptat să fie desemnaţi în birourile electorale de circumscripţie şi care nu au fost desemnate preşedinţi ai birourilor electorale de circumscripţie şi locţiitori ai acestora, conform art. 26 alin. (5) - (11) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, vor putea fi desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora."

"Art. 37. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."

Astfel, Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:

"Art. 26. - (5) Desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia se face în şedinţă publică de către preşedintele tribunalului, (...), prin tragere la sorţi, dintre magistraţii (...) care îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (5A1) pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care va funcţiona biroul electoral de circumscripţie. Tragerea la sorţi se face cu prioritate din lista magistraţilor, (...). Lista magistraţilor care participă la tragerea la sorţi se întocmeşte de către preşedintele tribunalului, (...). Magistraţii (...) care nu sunt desemnaţi preşedinţi sau locţiitori ai acestora rămân la dispoziţia preşedintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor.(...)

Art. 33. - (1) În judeţele în care se organizează alegeri locale parţiale în cel puţin două circumscripţii electorale comunale, orăşeneşti sau municipale se constituie un birou electoral judeţean format din 2 dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului, stabiliţi prin tragere la sorţi efectuată de preşedintele tribunalului.(...)

Art. 37 - (3) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt magistraţi desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti, cu cel puţin 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului.(...)

Art. 38 - (2) Desemnarea judecătorilor se face în şedinţă publică, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dintre judecătorii în exerciţiu ai acesteia."

Pe cale de consecinţă, din interpretarea sistematică şi teleologică ale textelor de lege antereferite, reiese că intenţia legiuitorului este ca magistraţii prevăzuţi la art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, să fie magistraţi în exerciţiu la tribunalul competent să efectueze desemnarea acestora, respectiv la Parchetul de pe lângă acesta, nefiind reglementată o procedură distinctă de înscriere pe respectiva listă a magistraţilor din cadrul judecătoriilor, altui tribunal, curţilor de apel şi a parchetelor de pe lângă acestea.

Mai mult, având în vedere că prevederile legale plasează operaţiunile de întocmire a listei magistraţilor şi, implicit, de organizare a şedinţei publice pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia în competenţa preşedinţilor tribunalelor, magistraţii care iau parte la respectiva procedură trebuie să fie în exerciţiu la tribunalul competent atât la momentul întocmirii listei, cât şi la momentul efectuării tragerii la sorţi.

Prin urmare, în opinia Biroului Electoral Central, numai în ipoteza în care un tribunal dintr-un judeţ şi parchetul de pe lângă acesta nu dispun de un număr suficient de judecători şi procurori pentru acoperirea necesarului de preşedinţi ai birourilor electorale de circumscripţie şi de locţiitori ai acestora care urmează să fie desemnaţi în judeţul respectiv, în lista magistraţilor care participă la tragerea la sorţi întocmită de către preşedintele tribunalului în cauză pot fi înscrişi magistraţi în exerciţiu ai judecătoriilor aflate în circumscripţia tribunalului, respectiv ai parchetelor de pe lângă acestea, cu respectarea Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-contestori au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de recurent.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, considerând admisibilă contestaţia formulată, deşi legea declară definitivă hotărârea BEC atacată, au invocat Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În aceste condiţii, litigiul intră sub incidenţa prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi considerentele dezvoltate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în decizia nr. 2252 din data de 18.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 şi, respectiv prin decizia nr. 2337 din data de 22.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, amintite în practicaua sentinţei atacate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., intimaţii au susţinut că aceştia nu au invocat excepţia de nelegalitate, prin urmare instanţa de fond s-a pronunţat pe toate excepţiile/cererile invocate şi nu era necesară citarea Guvernului României.

Referitor la procedura de regularizare, odată ce a fost depăşită această etapă, nu se pot invoca aspecte pe care instanţa putea sau nu putea să le efectueze în procedura regularizării, mai ales că cererea cuprindea toate elementele prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, iar judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei a apreciat în mod judicios că putea să purceadă la soluţionarea acesteia, fixând termen în acest sens.

Nici insinuările recurentului referitoare la obligativitatea instanţei de a invoca din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu sunt pertinente, prin prisma celor dezvoltate în combaterea primului motiv de recurs, instanţa de fond apreciind, în consens cu intimaţii, că acţiunea este admisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil, deoarece prima instanţă nu a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată de contestatori şi de aceea nu conţine motivarea instanţei cu privire la toate motivele invocate de contestatori, au arătat că această susţinere este străină de cauză, întrucât nu au invocat această excepţie.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 15/2015 cu modificările şi completările ulterioare, intimaţii au apreciat că interpretarea instanţei de fond este legală.

Interpretarea pe care vrea să o impună recurentul cu privire la noţiunea de magistraţi în funcţiune este discreţionară, tendenţioasă, eronată, bazată pe coroborarea unor norme care fie nu sunt deloc incidente în speţă, fie sunt aplicabile unor situaţii particulare distincte de speţa dedusă judecăţii.

Articolul 26 alin. (8) prevede că în cazul în care numărul magistraţilor şi al celorlalţi jurişti este insuficient, lista este completată prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 30 alin. (2); or, nu aceasta este situaţia pendinte, în lista magistraţilor întocmită de preşedintele tribunalului figurând 54 de magistraţi, iar în lista transmisă de autoritatea electorală permanentă fiind înscrise 224 de persoane, cu mult peste numărul solicitat de lege (necesarul de 198 + 10%=218).

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii au contestat Hotărârea BEC nr. 37H/21.04.2024 privind respingerea contestaţiei formulate împotriva desemnării preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie din judeţului Buzău, precum şi a locţiitorilor acestora, la alegerile din data de 9 iunie 2024, solicitând anularea acesteia, admiterea contestaţiei formulate de aceştia la data de 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din data de 18 aprilie 2024 întocmit de preşedintele Tribunalului Buzău şi a procedurii de tragere la sorţi pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia realizată de preşedintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, ora 19:00, şi, pe cale de consecinţă, anularea în tot a procedurii de tragere la sorţi şi a actelor subsecvente întocmite şi reluarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, intimatul Biroul Electoral Central formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la susţinerea recurentului că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat la pct. 4 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. presupune ca instanţa, soluţionând cauza, să îşi aroge atribuţii specifice puterii executive sau puterii legiuitoare.

Cu alte cuvinte, acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în cauza de faţă, nefiind regăsită această ipoteză, instanţa de fond soluţionând cauza cu respectarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În susţinerea acestui motiv de casare recurentul a invocat în concret faptul că prima instanţă a considerat admisibilă contestaţia formulată, deşi legea declară definitivă hotărârea Biroul Electoral Central atacată.

Or, Înalta Curte constată că interpretarea dată de instanţa de fond normelor legale incidente este cea corectă.

Este adevărat că, potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, hotărârea Biroului Electoral central prin care se soluţionează o contestaţie referitoare la modul de desemnare a preşedintelui şi vicepreşedintelui unui birou de circumscripţie este definitivă, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, această prevedere legală fost interpretată atât de Înalta Curte în cadrul procedurii recursului în interesul legii, cât şi de Curtea Constituţională, aceste instanţe statuând în sensul că prevederea legală nu exclude accesul la instanţă, ci aceste acte pot fi atacate potrivit legii contenciosului administrativ.

În acest sens sunt considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 924 din 24 noiembrie 2017, prin care s-a reţinut că:

"(68) Atunci când legea organică stabileşte o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudenţă s-a recunoscut dreptul de acces la justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ, ca jurisdicţie cu caracter general în materia actelor administrative.

(69) În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a statuat că hotărârile emise de biroul electoral judeţean şi de Biroul Electoral Central au caracterul unor acte administrative care sunt supuse controlului judecătoresc. A exclude aceste acte de la controlul judecătoresc ar echivala cu o denegare de dreptate, cu o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (2), care dispun că nicio lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor fizice sau juridice de a se adresa justiţiei. (...)".

De asemenea, prin Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2004, s-a reţinut că "(...) hotărârile birourilor electorale sunt pronunţate în cadrul jurisdicţiilor specifice activităţii electorale, şi ele nu exclud accesul liber la justiţie. Aceste hotărâri, fiind acte cu caracter jurisdicţional ale organelor administrative, pot fi atacate în justiţie de către cei interesaţi, în condiţiile Legii contenciosului administrativ (...)".

Acest punct de vedere a fost reamintit şi la paragraful 14 din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 429 din 11 iulie 2023 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1174 din 26 decembrie 2023 prin care instanţa de control constituţional s-a pronunţat în mod explicit cu privire la constituţionalitatea art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurentul a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma faptului că instanţa, fiind învestită cu excepţia de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Guvernului României în calitate de emitent a actului normativ menţionat, prin neîndeplinirea acestei obligaţii procesuale încălcând dispoziţiile imperative ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, precum şi dreptul Guvernului României la apărare.

De asemenea, a invocat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat pe toate cererile formulate, respectiv pe excepţia de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, soluţionând direct fondul contestaţiei, astfel că a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Legat de acelaşi aspect, recurentul a invocat nerespectarea prevederilor art. 246 şi art. 247 din C. proc. civ., pe motiv că, în opinia sa, prima instanţă trebuia să invoce din oficiu excepţia inadmisibilităţii contestaţiei deoarece hotărârea BEC atacată este definitivă conform art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt lipsite de suport, în condiţiile în care în şedinţa publică de la termenul la care s-a soluţionat cauza, astfel cum a fost consemnat în practicaua sentinţei recurate, judecătorul fondului a apreciat că această excepţie de nelegalitate se subsumează unei apărări de fond nefiind identificată acea dispoziţie legală, primară care să fie în contradicţie cu acest punct 57 din Anexa la H.G nr. 199/2024, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin cele două decizii invocate anterior (nr. 2252 din data de 18.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 şi nr. 2337 din data de 22.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024) a stabilit că secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Ploieşti este competentă să se pronunţe pe fond, în acest gen de cauze, nemaifiind astfel discutabilă chestiunea examinării pe fond sau neexaminării ca efect al unei inadmisibilităţi rezultate din cele inserate la punctul 57.

Aşadar instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea contestatorului în sensul recalificării acesteia şi tratării ei ca apărare de fond a cărei relevanţă a apreciat-o în raport de practica Înaltei Curţi cu privire la problema inadmisibilităţii cererii.

În ceea ce priveşte nerespectarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., invocat de recurent în cadrul aceluiaşi motiv de casare, contrar aprecierilor acestuia, instanţa de control judiciar constată că, în raport de obiectul litigiului, judecătorul avea obligaţia să procedeze astfel încât să asigure un efect util procedurii. Opţiunea legiuitorului de a nu reglementa, pentru această categorie de acte, prin legea specială, o cale de atac supusă unor termene stricte nu putea conduce la parcurgerea unei proceduri de regularizare cu termene care s-ar fi întins până după data alegerilor. În condiţiile în care nu se invocă o vătămare concretă legată de existenţa unor lipsuri ale acţiunii care să fi trebuit înlăturate în cadrul procedurii de regularizare, criticile recurentului nu pot conduce la casarea sentinţei, nefiind vorba de nerespectarea unei norme de procedură prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, se reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul invocat de recurent.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil, deoarece prima instanţă nu a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată de contestatori şi de aceea nu conţine motivarea instanţei cu privire la toate motivele invocate de contestatori.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

În concret, cu privire la susţinerea recurentului că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată deoarece prima instanţă nu a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată de contestatori, se observă că judecătorul fondului a acordat cuvântul asupra excepţiei de nelegalitate a punctului 57 din Anexa la H.G. nr. 199/2024 şi a apreciat că aceasta se subsumează unei apărări de fond, cu motivarea reţinută anterior şi consemnată în practicaua sentinţei recurate, astfel că nu se poate susţine în mod valid că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri formulate prin contestaţia cu soluţionarea căreia a fost învestită.

În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile şi susţinerile părţilor şi a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la soluţia adoptată.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 26 din Legea nr. 115/2015 nu poate fi primită.

Recurentul apreciază că, deşi, în cadrul acestui articol, nu se precizează faptul că tragerea la sorţi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie se face doar dintre judecătorii tribunalului şi procurorii de la parchetul de pe lângă tribunal, norma trebuie astfel interpretată în considerarea altor prevederi în care o astfel de distincţie a fost făcută de legiuitor şi în considerarea faptului că tragerea la sorţi este realizată de preşedintele tribunalului.

Or, Înalta Curte constată că normele legale invocate în sprijinul interpretării propuse de recurent se referă la situaţii total diferite, fiind vorba de alte categorii de alegeri sau de modalitatea de constituire a unor formaţiuni electorale în a căror componenţă intră, în mod obligatoriu, un număr determinat de judecători. Raţiunea legiuitorului fiind diferită, soluţia legislativă din respectivele norme nu poate fi extinsă la situaţia ce face obiectul prezentului litigiu.

Prevederile invocate susţin, mai degrabă, interpretarea instanţei de fond, rezultând că, atunci când a dorit, legiuitorul a precizat, în mod expres, ce categorii de magistraţi pot fi desemnaţi să facă parte din birourile electorale.

În plus, textele invocate nu fac nicio referire la procurori, astfel încât, includerea, potrivit opiniei Biroului Electoral Central, pe listele de magistraţi, a procurorilor de la parchetul de pe lângă tribunal, nu îşi găseşte niciun suport în prevederile legale invocate în sensul realizării unor trageri la sorţi din liste formate din judecători de la tribunal şi procurori de la parchetul de pe lângă tribunal.

Lipsa unei proceduri distincte de înscriere pe listă a magistraţilor de la alte instanţe nu poate avea nicio semnificaţie în condiţiile în care Legea nr. 115/2015 nu conţine, în fapt, nicio reglementare referitoare la modalitatea de întocmire a respectivelor liste. Componenţa acestor liste ar trebui să decurgă din condiţiile reglementate de lege pentru desemnarea, în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al biroului electoral de circumscripţie, a magistraţilor (judecători sau procurori), fiind relevantă, din acest punct de vedere, constatarea instanţei de fond potrivit căreia legiuitorul nu face nicio distincţie sub acest aspect.

În ceea ce priveşte faptul că tragerea la sorţi este realizată de preşedintele tribunalului, Înalta Curte constată că nu se poate conferi acestui fapt semnificaţia dată de recurent, competenţa de realizare a tragerii la sorţi neavând nicio legătură cu modalitatea de constituire a listei magistraţilor care pot fi desemnaţi ca preşedinţi sau vicepreşedinţi ai birourilor electorale. De altfel, şi în ceea ce priveşte acest argument, recurentul nu arată motivele pentru care apreciază că această competenţă de organizare a tragerii la sorţi nu împiedică includerea pe listă a procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunal, în condiţiile în care preşedintele tribunalului nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte conducerea parchetelor.

Cât priveşte problema importanţei condiţiei privind apropierea domiciliului, Înalta Curte constată că acest criteriu de desemnare nu a avut nicio relevanţă în prezenta speţă, excluderea de pe listă a magistraţilor care nu erau judecători de tribunal sau procurori la parchetul de pe lângă tribunal nefăcându-se în considerarea acestui criteriu. În consecinţă, existenţa acestei condiţii nu putea să conducă la o altă soluţie, problema litigioasă fiind strict legată de posibilitatea de desemnare, în cadrul birourilor de circumscripţie a unor magistraţi care funcţionează la alte instanţe decât la tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de intimatul Biroul Electoral Central împotriva sentinţei nr. 209 din 24 aprilie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.