Prescription of damages claim following annulment of administrative contract for recreational fishing rights

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 mai 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curţiia de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura (A.N.P.A.) şi B., obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă totală de 124.744 RON, pentru încheierea nelegală a contractului de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 49/28.12.2017; actualizarea sumei cu rata inflaţiei şi dobânda legală, calculată de la scadenţa anuală a fiecărei sume şi până la data plăţii; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 82 pronunţată la 17 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 82 pronunţată la 17 octombrie 2022 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

După expunerea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, recurenta-reclamantă a susţinut că prejudiciul din speţă a devenit cert doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului administrativ de soluţionare a contestaţiei pârâtei de rând II şi a contractului administrativ - 12 mai 2021. În acest sens au fost şi soluţiile date prin Decizia ICCJ nr. 1668/1 aprilie 2014 şi Decizia ÎCCJ (RIL) nr. 22/2019.

Prin Decizia ÎCCJ nr. 1 .668/1 aprilie 2014 s-a stabilit că termenul prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 are în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaşte existenta şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire şi că, abia după soluţionarea acţiunii în anulare, poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni.

În acest context reiese fără echivoc faptul că existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de anulare a actul administrativ nu este doar condiţia esenţială pentru promovarea unei acţiuni în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, reprezintă şi momentul zero de la care se poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, partea având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni.

In ceea ce priveşte Decizia RIL nr. 22/2019, prin care se statuează că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu este in mod direct şi aprioric legată nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia, aceasta are doar semnificaţia că se poate stabili, în funcţie de circumstanţele concrete, şi un alt moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Însă în speţă, acest moment, cu siguranţă nu poate fi unul anterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului nelegal, ci doar unul ulterior, având în vedere faptul că, în înseşi considerentele aceleiaşi decizii RIL (77) se arată că cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată este condiţionată de existenta unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal,

Soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nelegală şi netemeinică, deoarece termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate, în niciun caz, să curgă din 2018 data pronunţării soluţiei instanţei de fond.

În acest sens, la data pronunţării soluţiei primei instanţe nu avea, în mod obiectiv, cum să cunoască că prejudiciul se poate întinde până în anul 2022. Astfel, hotărârea ÎCCJ prin care a rămas definitivă hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 12.05.2021, pârâta de rând 2 percepând venituri din pescuit inclusiv în acel an. Abia din anul 2022 nu mai perceput cotizaţii şi taxe pentru pescuit, doar din acel moment prejudiciul fiind determinabil.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi B. au depus întâmpinări, în cuprinsul cărora au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată faptul că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a Deciziei ÎCCJ nr. 1 .668/1 aprilie 2014 şi a Deciziei RIL nr. 22/2019.

Soluţia de respingere ca prescrisă a acţiunii formulată de reclamanta A. este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, fiind nefondate criticile aduse de recurenta - reclamantă sentinţei atacate, prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, Decizia ÎCCJ nr. 1 .668/1 aprilie 2014 şi Decizia RIL nr. 22/2019 în demersul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În cauză prin acţiune, recurenta a precizat că prejudiciul este rezultat din comparaţia între cotizaţiile obţinute de la membrii pescari în anul în care a intervenit atribuirea contractului pârâtei, decembrie 2017, cotizaţia având un ritm anual în raport de un număr dat de membri şi cotizaţiile obţinute de la membrii din anul 2018, an în care reclamanta nu a mai fost beneficiara contractului asupra resurselor acvatice vii în scop recreativ.

Examinând, mai departe, aspectul momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie reglementat de art. 19 din Legea 554/2004, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 22/24.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că: "data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."

Paragraful din decizia nr. 22/24.06.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii redat prin motivele de recurs este eronat interpretat de către recurenta-reclamantă, motiv pentru care nu poate fi valorificat în sensul sugerat de aceasta, întrucât nu prevede ca sentinţa judecătorească prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal să fie definitivă, ci doar existenţa unei hotărâri.

Decizia ÎCCJ nr. 1668/1 aprilie 2014, indicată în susţinerea recursului de către reclamantă şi care priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru o persoană care nu cunoaşte în mod obiectiv existenţa şi întinderea pagubei, nu poate fi aplicată în speţă, întrucât asociaţia reclamantă cunoştea existenţa pagubei şi putea aproxima întinderea ei din momentul anulării contractului vătămător.

Din perspectiva cunoaşterii existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia, Înalta Curte reţine în acord cu prima instanţă, că data rămânerii definitive a sentinţei nr. 161/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Târgul Mureş, respectiv 12 mai 2021 nu poate fi reţinută drept momentul naşterii dreptului la despăgubiri, câtă vreme recurenta a cunoscut în momentul încheierii contractului x/2017 (fiind evident că, urmare unei atari soluţii, va fi lipsită de folosinţa veniturilor din exploatarea resurselor acvatice vii) sau ar fi trebuit să cunoască existenţa prejudiciului cauzat din momentul pronunţării soluţiei de anulare parţială a soluţiei Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.P.A. de admitere a contestaţiei B. şi a contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 49/28.12.2017 încheiat între cele două intimate-pârâte. În cazul în speţă sfârşitul anului 2018 - începutul anului 2019 este momentul naşterii dreptului la despăgubiri, reclamanta cunoscând, în mod neîndoielnic, existenţa şi conţinutul sentinţei de anulare a contractului, în momentul primirii hotărârii.

Cât priveşte aspectul momentului cunoaşterii întinderii prejudiciului, Înalta Curte reţine că, în egală măsură, recurenta - reclamantă a cunoscut întinderea pagubei la aceeaşi dată la care a cunoscut însăşi paguba, câtă vreme a cuantificat-o prin cererea de chemare în judecată.

Alegând acest criteriu de cuantificare a prejudiciului, recurenta - reclamantă a cunoscut şi întinderea prejudiciului, determinabilă pe baza criteriului ales. Faptul că prejudiciul invocat de recurentă s-a produs în timp nu reprezintă un element suficient spre a se susţine teza unei imposibilităţi de cunoaştere a întinderii prejudiciului la chiar momentul cunoaşterii existenţei acestuia.

Nu poate fi reţinută critica recurentei vizând faptul că nu a formulat cererea pentru despăgubiri pentru că nu a cunoscut cuantumul pagubei şi în consecinţă, a acţionat după 12 mai 2021, data pronunţării instanţei de recurs asupra hotărârii de anulare a procedurii de licitaţie şi a contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 49/2017.

Sub acest aspect chiar recurenta a recunoscut că prejudiciul a intervenit după atribuirea contractului pârâtei B., în decembrie 2017, prin acţiune menţionând faptul că exista o cotizaţie cu un ritm anual în raport de un număr dat de membri, 28 decembrie 2017 fiind momentul când nu a mai fost beneficiara contractului asupra resurselor acvatice vii în scop recreativ.

În mod legal a stabilit judecătorul fondului că, în cauză, chiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în cuantum de 124.744 RON actualizată cu rata inflaţiei plus dobânda, astfel că acest prejudiciu era cuantificabil, în raport de durata încălcării şi putea fi determinat prin formula: cotizaţia totală este reprezentată de cotizaţia anuală de la nivelul anului 2017 plătită de membri x numărul de ani în care urma să fie lipsită de venituri. Astfel prejudiciul nu a fost influenţat de definitivarea soluţiei date asupra cererii de anulare a actului administrativ vătămător.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la decizia nr. 22/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, stabilind în mod corect momentul la care reclamanta a cunoscut ori trebuia să cunoască nu numai existenţa, dar şi întinderea pagubei.

Astfel, sunt nefondate criticile reclamantei, prin care se susţine că întinderea pagubei putea fi cunoscută doar la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 161/2018 a Curţii de Apel Târgul Mureş, respectiv la data de 12.05.2021, această interpretare eronată fiind datorată unei confuzii între noţiunea de "întindere a pagubei" şi modul de calcul al sumei solicitate cu titlu de despăgubiri, prin raportare la o sumă lunară, stabilită pentru o anumită perioadă şi pe care recurenta a indicat-o prin acţiune.

Ca urmare a menţinerii soluţiei de respingere a acţiunii ca prescrisă, Înalta Curte constată că nu este necesară analiza argumentelor din recurs referitoare la fondul cauzei, a cărui analiză este împiedicată de admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 82 pronunţate la 17 octombrie 2022 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.