Judicial review of a disciplinary dismissal: limits on administrative court scrutiny of a prosecutor’s investigation and the requirement of bad faith or gross negligence

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 15 decembrie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei din data de 24 noiembrie 2021, emise în dosarul nr. x de Inspecţia Judiciară, prin inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, B., solicitând anularea parţială a rezoluţiei în cauză.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1514 pronunţată la 23 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii INSPECTIA JUDICIARĂ şi C., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1514 pronunţată la 23 septembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac promovate recurenta susţine că sentinţa pronunţată pe fondul judecăţii nu cuprinde în dispozitivul hotărârii mai multe fapte săvârşite de agenţii guvernamentali în judeţ, precum este cazul procurorului intimat, inacţiuni sau tergiversări ale administrării mijloacelor de probă, care în timp s-au deteriorat complet sau nu au mai putut fi folosite fiind alterate şi in inexistente la faţa locului şi nici nu motivează soluţia adoptată sub aceste aspecte.

Hotărârea încalcă legile în vigoare, iar prin rezoluţia atacată este protejată mafia lemnului din judeţul Harghita, care are acces direct la liderii locali, angajaţii instituţiilor statului (poliţie, procuratură, composesoratele şi ocoalele silvice private) şi familiile lor, cel mai bun instrument de a devaliza lemnul din pădure, aparent legal.

Tergiversarea soluţionării plângerilor prealabile depuse, nu au făcut decât să ducă la alterarea probelor în teren şi dispariţia altor mijloace de probă, creşterea vegetaţei şi apoi ascuderea la propriu a bornelor de hotar sub pământ, permiţând modificarea limitelelor exterioare şi dând posibilitate mafiei lemnului să taie şi să fure ilegal arborii.

Menţionează că, potrivit înscrisurilor depuse reczultă că domnul procuror C. a încălcat Constituţia României prin art. 16 instituie principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, fără privilegii şi discriminare şi art. 132 alin. (1) stabileşte că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii şi imparţialităţii. Acesta nu şi-a exercitat corect atribuţiile şi sarcina cu care a fost investit, având obligaţia de a asigura toate probele disponibile ce tin de faptele cauzei şi să le analizeze, aspecte ce trebuiau făcute cu fermitate şi axate pe puterea legală a faptelor, la timp, echitabil şi conform principiului dreptăţii ca echitate şi cu celeritate.

Consideră că verificările prealabile făcute de pârâta Inspecţia Judiciară au fost incomplete, care nu a depus toate diligenţele necesare şi legale în vederea stabilirii situaţiilor de fapt şi de drept, avute în vedere la momentul formulării sesizărilor de către recurentă. Ulterior, au fost confirmate furturile masive de material lemnos, de tăieri ilegale pe picior a arborilor nemarcaţi, a tulburării de posesie inclusiv a proprietăţii recurentei şi a tăierii de arbori însemnaţi, de către membrii ai mafiei lemnului din zonă, a faptului că au murit oameni în timpul unor tăieri şi furturi de material lemnos. În anul 2021 a fost descoperită în zonă o tăiere nemarcată de peste 3.000 de arbori, care acum face obiectul unor cercetări penale.

Apreciază că un singur aspect este foarte cert: mafia lemnului a prosperat economic şi financiar enorm şi fără precedent, iar pădurile au fost tăiate. Între timp probele de la faţa locului s-au alterat prin curgerea timpului.

Susţine că, în prealabil, anterior oricărei analize se impune precizarea că termenul legal în care poate fi exercitată acţiunea disciplinară este de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită, aşa cum prevede art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, aspect care trebuie luată în considerare.

Recurenta a făcut sesizări într-un termen mai scurt de 1 an, în sensul că nu este legală procedura şi că, probatoriul şi mijloacele de probă dispar prin inacţiune sau tergiversări.

În acest context, nu are temei legal susţinerea IJ că, drept consecinţă a aplicării prevederilor legale, activitatea desfăşurată în dosarele nr. x/2015 de procurorul C., nr. 466/P/2017, de D., nr. 46/P/2017 de Lucia Airinei şi nr. 688/P/2017, de E., faţă de datele la care au fost dispuse soluţiile, respectiv 18.12.2017, 04.09.2018, 09.02.2017 şi 10.10.2017, nu mai pot fi supuse verificărilor.

În contradictoriul acestor susţin neconforme cu realitatea, atrage atenţia că împreună cu soţul său F., a solicitat la data de 28.06.2018, Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificări în legătură cu modul de soluţionare a dosarului nr. x/2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, în care procuror de caz a fost C..

Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori, în lucrarea nr. x/2018, la data de 11.09.2018, a emis Rezoluţia prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, pe motiv că în raport cu situaţia de fapt stabilită, întrucât Inspecţia Judiciară nu are atribuţii jurisdicţionale, din verificările prealabile efectuate nu se prefigurează elemente de natură a conduce la concluzia existenţei indiciilor săvârşirii unor abateri disciplinare în sarcina procurorului care a soluţionat dosarul menţionat, conform rezoluţiei.

Ulterior, numeroase persoane au primit în proprietate terenuri, prin încălcarea legii şi a dispoziţiilor legale în vigoare, configurând o cârdăşie instituţională totală, între primăria G., Comisia de Fond Funciară locală, H., Direcţia Silvică, Garda Forestieră Harghita, cu poliţia G., precum şi procurorii de caz, primii în acţiuni de interese şi împroprietărire ilegale şi cei din urmă, pentru acoperirea actelor şi faptelor penale săvârşite. Persoanele favorizate au rude şi membrii de familie în toate instituţiile statului, asigurând o reuşită a acţiunilor lor.

Menţionează că titlul de proprietate emis lui I. a fost făcut fără respectarea dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 18/1991 şi fără localizarea certă datorită lipsei planului parcelar nu ar fi trebuită să se poată modifica arbitrar şi unilateral limitele hotarelor în vecinătatea parcelelor sale, dar totuşi a reuşit cu largul concurs procurorului C.. S-a încercat şi prin instanţa de judecată în invocarea unei acţiuni posesorii, dar acţiunea a fost respinsă pentru că s-a constatat că posesia s-a realizat prin violenţă.

În schimb, prim-procuror C. i-a persecutat judiciar printr-o cercetare penală în dosarul x/2015, unde a constatat că soţul recurentei, F. în data de 09.05.2015 a demontat gardul despărţitor situat în terenul său şi cel al numitului I., montând un nou gard pe terenul aflat în posesia celui din urmă, faptă îndeplineşte condiţiile tipicităţii infracţiunii de tulburare de posesie şi prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.. În realitate numitul I. a ridicat gardul pe proprietatea reclamantei şi a tăiat toţi copacii de pe teren. Procurorul de caz vorbeşte despre "terenul său", în condiţiile în care F. nu era proprietar al terenului, reclamanta fiind singura moştenitoare şi drept urma singura proprietară a terenului în cauză.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că vor fi analizate doar motivele de recurs astfel cum au fost învederate prin cererea de recurs formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, întrucât completarea motivelor de recurs înaintate instanţei la data de 16.01.2023, 27 februarie 2023 şi 29 ianuarie 2024 au depăşit termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la data comunicării hotărârii recurate (14 noiembrie 2022). Potrivit prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal iar, conform dispoziţiilor art., 185 C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat întru-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale mai-sus învederate, nu se vor analiza motivele de recurs formulate prin cererile de completare, depuse tardiv la instanţa de recurs.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenta A. este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă şi contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta nu enunţă în mod concret ce anume nu a fost avut în vedere de către instanţa fondului.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Potrivit jurisprudenţei CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Instanţa de recurs observă că sunt nefondate şi criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată că instituţia intimată şi judecătorul fondului în mod nelegal au reţinut că prin rezoluţia din data de 24 noiembrie 2021, emisă în dosarul nr. x prin inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, B., s-a verificat şi constatat că plângerile penale au fost legal rezolvat de către procurorii de caz şi că, nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului, verificând rezoluţia de clasare atacată a reţinut că marja de apreciere a Inspecţiei Judiciare a fost respectată şi rezoluţia de clasare nu a fost emisă cu exces de putere.

Astfel, instanţa de fond a analizat criticile recurentei-reclamante prin raportare la dispoziţiile speciale în materie disciplinară prevăzute de Legea nr. 317/2004 şi Legea nr. 303/2004 şi a verificat dacă există exces de putere, astfel cum aceasta este definită prin dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Precizând că dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 sunt singurele prevederi prin care se analizează o sesizare disciplinară, judecătorul fondului a stabilit că răspunderea disciplinară este atrasă doar în situaţia în care există încălcări de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de procuror, şi pentru care nu există o justificare.

Înalta Curte precizează că Inspecţia Judiciară este obligată să respecte dispoziţiile Legii nr. 304/2004 (care la art. 46 şi 64 stabileşte clar cum se desfăşoară verificările) şi independenţa magistraţilor (judecătorilor şi procurorilor care se supun doar legii).

Instanţa de fond a verificat doar dacă instituţia pârâtă a respectat dispoziţiile legale anterior indicate. Astfel, judecătorul fondului a precizat în mod legal că nu poate să dezlege o chestiune litigioasă vizând întinderea şi durata cercetărilor, verificarea înscrisurilor (titluri de proprietate) şi a modului de dezlegare a chestiunilor de fond ale plângerilor penale, întrucât competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor dispuse de procuror revine, conform legii, procurorului ierarhic superior, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei penale, după caz. Singurul instrument de verificare a modului în care a fost soluţionată o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 336-339 C. proc. pen., aparţine doar autorităţii ierarhic superioare, şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanţa de judecată în materie penală.

Totodată, instanţa de recurs precizează faptul că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă este legal sau nu a analiza din perspectiva dreptului penal acte şi fapte pretins infracţionale ale unor persoane responsabile sau nu de tăierile ilegale de material lemnos, aspect ce ţine de modul de exercitare a rolului său activ, de îndeplinire a atribuţiilor sale, respectiv de esenţa activităţii de urmărire penală, lucru ce poate fi cenzurat doar de instanţa penală şi nu în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară. Soluţia procurorului poate fi verificată prin căile de atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul cercetării disciplinare, întrucât s-ar încălca principiul independenţei procurorului în dispunerea soluţiilor.

Trebuie precizat că exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă este singura excepţie în care se poate interveni asupra soluţiei procurorului, aspect ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar.

Art. 991 din Legea nr. 303/2004 este de strictă interpretare în materia juridică în materia abaterii disciplinare: rea-credinţă - judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi gravă neglijenţă - judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că instituţia pârâtă a verificat argumentele reclamantei raportat la cerinţele laturii obiective şi subiective a abaterii disciplinare, în sensul dacă magistraţii - procurori au încălcat norme de drept material sau procesual sau dacă, cu rea-credinţă şi în mod conştient sau din neglijenţă, au acţionat în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia faţă de reclamantă.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare a legilor de o gravitate deosebită, cu consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor ori participanţilor la procesul civil sau penal, iar analiza acţiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparenţă, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut sau vor face obiectul cercetării proceselor penale în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare.

În cazul în speţă, instanţa de fond s-a referit la dreptul de apreciere sau puterea discreţionară a instituţiei-pârâte şi/sau a magistratului-procuror, şi care reprezintă marja de libertate lăsată la libera apreciere asupra unei soluţii astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale, iar dacă se încalcă aceste limite se poate ajunge la un exces de putere ce poate fi cenzurat de către instanţele de judecată.

Argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului în sensul că a depus în termen cererile de verificare a rezoluţiilor emise de către procurorul C., care în mod abuziv a emis ordonanţe şi a sancţionat cu amendă pe reclamantă şi soţul ei, nu a verificat şi comparat înscrisurile şi titlurile de proprietate depuse de către reclamantă, a constatat eronat că proprietar al terenului despădurit este soţul său, privesc aspecte ce nu pot fi verificate de către instanţa de contencios administrativ şi astfel, nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1514 pronunţate la 23 septembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.