Prosecutors' case-joinder discretion not disciplinary misconduct; appeal against Judicial Inspection closure rejected and upheld.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 16.11.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. C20-1375/D20-8132 din data de 27 octombrie 2020 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2789/A din data de 14 septembrie 2020 emisă în dosarul nr. x de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori, solicitând anularea acestora.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1849 pronunţată la 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1849 pronunţate la 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea căii de atac.

După expunerea istoricului speţei, recurentul-reclamant susţine că, instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, a încercat în mod greşit să justifice prin noţiunea de "putere discreţionară" a procurorului, respingerea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a cererii sale de reunire a dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2021 cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 (2) C. proc. pen., art. 301 alin. 3 C. proc. pen. şi art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Precizează că noţiunea de "putere discreţionară" a procurorului sau judecătorului nu poate justifica în cauză respingerea de către parchet a cererii sale, singura explicaţie posibilă fiind "abaterea disciplinară" voită, determinată de o cauză cunoscută doar de către procurori şi judecători. Noţiunea de "putere discreţionară" nu este menţionată în nici o lege din România, întrucât nu există o definiţie juridică a acesteia şi astfel intră în conflict cu art. 1 şi 2 (3) din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004. Susţine că dicţionarele Limbii Române definesc noţiunea de "discreţionar" şi implicit "puterea discreţionară"ca fiind în afara legii.

Totodată întreabă care sunt indiciile care ar fi trebuit să le prezinte pentru a demonstra că procurorul a încălcat cu ştiinţă prevederile art. 43 alin. 2 şi art. 301 (3) C. proc. pen., urmărind sau acceptând vătămarea sa.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, în cuprisul căreia în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, reclamantul a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.

Recurentul-reclamant a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată că instituţia pârâtă şi judecătorul fondului în mod nelegal au reţinut că modul de soluţionare a cererii sale de reunire a dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2019 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost legal rezolvat de către procurorii de caz şi că, nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului, verificând rezoluţia de clasare atacată a reţinut că marja de apreciere a Inspecţiei Judiciare a fost respectată şi rezoluţia de clasare nu a fost emisă cu exces de putere.

Astfel, instanţa de fondului a analizat criticile recurentului-reclamant prin raportare la dispoziţiile speciale în materie disciplinară prevăzute de Legea nr. 317/2004 şi Legea nr. 303/2004 şi a verificat dacă există exces de putere, astfel cum sunt prevederile de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Precizând că dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt singurele prevederi prin care se analizează o sesizare disciplinară, judecătorul fondului a stabilit că răspunderea disciplinară este atrasă doar în situaţia în care există încălcări de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de procuror, şi pentru care nu există o justificare.

Înalta Curte precizează că Inspecţia Judiciară este obligată să respecte dispoziţiile Legii nr. 304/2004 (care la art. 46 şi 64 stabileşte clar cum se desfăşoară verificările) şi independenţa magistraţilor (judecătorilor şi procurorilor care se supun doar legii).

Instanţa de fond a verificat doar dacă instituţia pârâtă a respectat dispoziţiile legale anterior indicate. Astfel, judecătorul fondului a precizat în mod legal că nu poate să dezlege o chestiune litigioasă vizând reunire a două dosare penale, întrucât competenţa de a se "pronunţa asupra legalităţii măsurilor dispuse de procuror revine, conform legii, procurorului ierarhic superior, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei penale, după caz". Singurul instrument de verificare a modului în care a fost soluţionată o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 336-339 C. proc. pen., aparţine doar autorităţii ierarhic superioare, şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanţa de judecată în materie penală.

Totodată, instanţa de recurs precizează faptul că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă este oportună sau nu o reunire a două dosare de cercetare penală, aspect ce ţine de modul de exercitare a rolului său activ, de exercitare a atribuţiilor sale, respectiv de esenţa activităţii de urmărire penală, lucru ce poate fi cenzurat doar de instanţa penală şi nu în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară. Opinia procurorului poate fi verificată prin căile de atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul unei abateri disciplinare, întrucât s-a încălca principiul independenţei procurorului în dispunerea soluţiilor.

În mod legal judecătorul fondului a reţinut că exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă este singura excepţie în care se poate interveni asupra soluţiei procurorului, aspect ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar.

Art. 991 din Legea nr. 303/2004 este de strictă interpretare în materia juridică în materia abaterii disciplinare: rea-credinţă - judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi gravă neglijenţă - judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că instituţia pârâtă a verificat argumentele reclamantului raportat la cerinţele laturii obiective şi subiective a abaterii disciplinare, în sensul dacă magistraţii - procurori au încălcat norme de drept material sau procesual sau dacă, cu rea-credinţă şi în mod conştient sau din neglijenţă, au acţionat în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia faţă de reclamant.

În mod legal judecătorul fondului a reţinut că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare a legilor de o gravitate deosebită, cu consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor ori participanţilor la procesul civil sau penal, iar analiza acţiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, "ceea ce presupune un control sumar, în aparenţă, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut sau vor face obiectul cercetării proceselor penale în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare".

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentului în sensul că nu există termenul juridic de putere discreţionară, folosit de către judecătorul fondului, întrucât în literatura de specialitate acceptată şi de către Uniunea Europeană, această noţiune se referă la autoritatea instituţiei pârâte sau a unui magistrat de apreciere asupra unei situaţii.

Sub acest aspect se poate observa că, în cazul în speţă, instanţa de fond s-a referit la dreptul de apreciere sau puterea discreţionară a instituţiei-pârâte şi/sau a magistratului-procuror, şi care reprezintă marja de libertate lăsată la libera apreciere asupra unei soluţii astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale, iar dacă se încalcă aceste limite se poate ajunge la un exces de putere ce poate fi cenzurat de către instanţele de judecată ierarhic superioare.

Argumentele invocate de recurentul-reclamant în susţinerea recursului în sensul că nu există o definiţie juridică pentru noţiunea de "putere discreţionară", că dicţionarul Limbii Române defineşte noţiunea ca fiind în afara legii, iar "indiciile abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004 trebuiau stabilite clar şi dacă nu se va putea spune la fiecare abatere disciplinară că nu există", nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata Inspecţia Judiciară şi va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1849 pronunţate la 6 decembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2024.