Denial of VAT deduction for logging services and illegal wood volume lacking legal documentation and economic necessity

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anularea în parte a Deciziei de impunere x/29.03.2018, emise în baza RIF x/29.03.2018 ataşat şi constatarea nelegalităţii Raportului totalizând obligaţii fiscale principale stabilite suplimentar cu titlu de TVA, respectiv 299.299 RON+ 2.121.952 RON +7.100.786 RON = 9.522.037 RON (reperele RIF A.1.6, B.1.2, C.1.3, A.2.5, B.2.1, C.2.1); anularea în parte a Deciziei nr. 490/08.10.2018 de soluţionare a contestaţiei; plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 10.12.2019, instanţa a luat act de schimbarea denumirii reclamantei din A. S.R.L. în B. S.R.L..

Prin cererea reclamantei din data de 13.10.2022, aceasta a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor justificat de adoptarea Legii nr. 295/2020 indicând în acest sens art. II pct. 9.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 747 din data de 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de majorare a onorariului de expert şi a obligat reclamanta la plata către expertul judiciar a sumei de 10194 RON reprezentând diferenţă onorariu definitiv.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi a respins cererea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea reclamantei B. S.R.L., formulată în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a anulat în parte Decizia de impunere x/29.03.2018, emisă în baza RIF x/29.03.2018, a Deciziei nr. 490/08.10.2018 de soluţionare a contestaţiei în ceea ce priveşte reperele nr. 5, 7 şi 8, cu excepţia obligaţiei de a colecta TVA aferentă operaţiunilor efectuate în perioada 01.01.2011-30.09.2014.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 34.294 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care onorariul de avocat redus de instanţă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursurile declarate în cauză de recurentele-pârâte sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6,7 şi 9 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare ca nelegale actele contestate în ceea ce priveşte reperele 5,7 şi 8 .

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. se invocă faptul că în parte, în ceea ce priveşte reperul 5, soluţia de admitere a acţiunii pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON este nelegală fiind dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, respectiv cu nerespectarea dispoziţiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ., în raport de cele hotărâte prin decizia civilă nr. 572/9.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. 2 C. proc. civ. avându-se în vedere faptul că în prezenta cauză reclamanta-intimată a contestat obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de către organele de inspecţie fiscala prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2018 reprezentând TVA in suma de 2.121.952 RON aferenta facturilor emise reclamantei de C. S.R.L. având ca obiect prestarea serviciilor de exploatare a masei lemnoase pe picior in perioada verificata, respectiv ianuarie 2011 - septembrie 2015 (perioada anterioara perioadei verificate in dosarul nr. x/2019).

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă pe soluţia de admitere în parte a acţiunii pe cele trei repere din decizia de soluţionare anulate ca nelegale de instanţa de fond, respectiv reperul de soluţionare 5, reperul din decizia de soluţionare nr. 7 şi reperul de soluţionare nr. 8.

În recurs se reiau şi arată în concret pe fiecare reper şi sumă litigioasă aspectele de nelegalitate criticându-se ca nelegală însuşirea de către instanţa de fond a concluziilor raportului de expertiză cu privire la Reperul nr. 8 din decizia de soluţionare.

În cadrul recursului se invocă un aspect de nelegalitate care priveşte acordarea cheltuielilor de judecată invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în tot ca neîntemeiate.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF este întemeiat pe dispoziţiile ar. 488(1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă de recurenta-pârâtă nerespectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. sub aspectul obligaţiei de a motiva capătul de acţiune privind obligarea autorităţilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată şi soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Se susţine faptul că prima instanţă nu a motivat acest capăt al cererii de chemare în judecată şi nu făcut aplicarea art. 451 alin. 2 şi (3) C. proc. civ. în sensul aprecierii proporţionalităţii cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta-intimată.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere dispusă pe fondul cauzei se invocă nemotivarea sentinţei atacate în sensul nerespectării dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Se arată că hotărârea nu cuprinde argumente proprii alei sentinţei motivarea fiind o preluare a argumentelor reclamantei şi a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor din Codul fiscal incidente pe analiza legalităţii celor trei repere contestate reperul nr. 5, reperul de soluţionare nr. 7 şi reperul de soluţionare nr. 8 pe sumele reprezentând TVA faţă de care s-a exercitat de reclamantă dreptul de deducere.

Sentinţa civila este data cu aplicarea greşita a prevederilor art. 145 al1n,(1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aceste prevederi fiind menţinute şi prin prevederile art. 297 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

De asemenea, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 299 alln. 1 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora, exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată se efectuează doar dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, respectiv dacă achiziţiile au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile şi dacă societatea achizitoare prezintă documente justificative, respectiv facturi fiscale ce cuprind datele prevăzute la art. 155 alin. (19) din vechiul Codul fiscal si art. 319 din noul Codul fiscal, cu modificările ulterioare.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în tot a acţiunii ca neîntemeiate.

În susţinerea recursului declarat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se depune la dosar copia deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 faţă de care s-a invocat puterea de lucru judecat cu privire la suma de 2.121.952 RON aferentă facturilor emise reclamanta de la C. S.R.L..

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de cele două recursuri declarate în cauză solicitând respingerea ca inadmisibilă a apărări, invocată direct în recurs cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat prin decizia civilă nr. 572/9.03.2022 pronunţată de curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 şi respingerea pe fond a celor de două recursuri apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Se depun acte în susţinerea interpretării şi se solicită respingerea recursurilor şi obligarea autorităţilor recurente la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea analizând recursurile formulate le apreciază pentru următoarele considerente ca fondate, în cauză pe ambele recursuri fiind îndeplinite în parte condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte pe fond soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Curtea nu va reţine ca fondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 7 C. proc. civ. pe aspectul nemotivării sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi încălcării autorităţii de lucru judecat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă ANAF este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind motivată pe toate aspectele de acţiune cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Curtea apreciază că prima instanţă a motivat prin considerente proprii soluţia de admitere în parte a acţiunii, inclusiv capătul de acţiune având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată faţă de dispoziţiile art. 451 alin. 2 şi 453 C. proc. civ.

Interpretarea şi aplicarea normelor de drept material urmează a fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut se art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. motiv de casare comun ambelor recursuri.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat respectiv efectul pozitiv invocat direct în recurs, al deciziei definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenta-pârâtă, inadmisibilitatea invocării efectului pozitiv fiind calificată ca o apărare.

Invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond cu privire la reperul nr. 5, de admitere a acţiunii pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON aferentă facturilor emise reclamantei de C. S.R.L., perioada verificată fiind ianuarie 2011- septembrie 2015.

Curtea apreciază că în cauză nu a fost probată de recurenta-pârâtă legătura între cele două dosare perioada şi actele verificate în dosarul nr. x/2019 fiind 1 octombrie 2015-31.08.2016, diferită de cea din prezenta cauză.

În consecinţă, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 431 alin. 2 C. proc. civ. pentru a opera efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 572/9.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. comun ambelor recursuri, este apreciat ca fondat de Curte, în parte, pe soluţia de admitere în parte a acţiunii, sentinţei pronunţate de instanţa de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Considerentele Curţii, faţă de care acest motiv de casare este apreciat ca fondat sunt comune ambelor recursuri apreciate ca fondate, în raport de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază ca fiind nelegală soluţia de anulare în parte a actelor fiscale contestate pentru reperele de soluţionare nr. 5 - TVA de 2.121.952 RON reperul de soluţionare nr. 7-TVA de 299.299 RON şi reperul de soluţionare nr. 8 - TVA pentru cererea admisă pentru perioada 9 octombrie 2014-30.09.2015 fiind respinsă cererea pentru perioada 1.01.2011-30.09.2014 vizând reperul de soluţionare nr. 8 .

În ceea ce priveşte reperul de soluţionare nr. 5 având ca obiect TVA stabilită suplimentar în sumă de 2.121.952 RON provenienţa din prestarea serviciilor de exploatare a masei lemnoase pe picior, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond de anulare este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 145 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 146 alin. 1 lit. a) şi art. 11 alin. 1 din Codul fiscal.

Contrar sentinţei de fond şi a opiniei expertului contabil şi contrar susţinerilor reclamantei-intimate din cadrul întâmpinării, Curtea apreciază că reclamanta-intimată nu avea dreptul de deducere TVA în cuantum de 2.121.952 RON pentru care a angajat cheltuieli cu serviciile de exploatare, cheltuieli de exploatare în beneficiul altei societăţi, cheltuieli care nu erau necesare societăţii reclamante ci erau în beneficiul societăţi C..

În mod legal autorităţile fiscale nu au acordat reclamantei drept de deducere pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON având în vedere actele prezentate de reclamantă în justificarea dreptului de deducere.

Autorităţile fiscale au obligaţia sa analizeze orice operaţiune (tranzacţie) nu numai din punct de vedere juridic, ci si din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. In acest spirit, o tranzacţie normala din punct de vedere juridic, poate sa nu fie luata in considerare sau sa fie reîncadrată din punct de vedere economic, in scopul aplicării legii fiscale.

In cazul oricărei tranzacţii, operaţiuni, documentele justificative determina sau trebuie sa determine cu celeritate destinaţia, natura economica, folosul si scopul operaţiunii versus forma tranzacţiei.

De asemenea, pentru ca TVA aferent achiziţiilor de bunuri sau servicii să poată fi considerata deductibila este necesar sa fie îndeplinite obligatoriu condiţiile impuse de Codul fiscal, în sensul ca aceste achiziţii trebuie sa fie contractate in scopul desfăşurării activităţii economice si in folosul operaţiunilor taxabile, iar contribuabilul are obligaţia sa probeze efectuarea si necesitatea lor, precum si modul efectiv in care acestea au contribuit la realizarea veniturilor societăţii.

Justificarea necesitaţii prestării serviciilor în scopul activităţii si in folosul operaţiunilor taxabile se efectuează pe baza documentelor probatorii, proba (dovada) prestării efective a serviciilor si necesitatea achiziţionării acestora depinde de natura serviciului prestat si de specificul activităţii.

Or, în speţa, documentele prezentate organelor de inspecţie fiscala nu au probat faptul ca operaţiunile de exploatare a masei lemnoase pe picior sunt necesare societăţii B. PRODUCTIONS S.R.L. (fosta A. SRL), întrucât acestea nu au fost realizate in beneficiul acestei societăţi, ci in beneficiul societăţii C. S.R.L..

În cauză chiar dacă reclamanta deţine facturi pentru serviciile achiziţionate nu s-a probat că aceste servicii au fost prestate în beneficiul operaţiunilor sale taxabile, aceste servicii fiind în beneficiul S.C. C. S.R.L. în mod legal fiind respinsă cererea privind recunoaşterea dreptului de deducere TVA pentru suma menţionată în reperul de soluţionare nr. 5.

În mod nelegal prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 11 din Codul fiscal pe situaţia de fapt fiscală prin însuşirea concluziei raportului de expertiză.

Conform contractelor cadru de achiziţie lemn rotund încheiate intre B. S.A. si C. S.R.L. se achiziţionează lemn rotund (taiat de pe picior si scos la drum auto) cu diferite preturi in funcţie de sortimentatie si calitate.

In fapt însa, societatea C. S.R.L. facturează societăţii B. lemnul rotund cu anumite valori prevăzute contractual in funcţie de sortimentatie, iar in cuprinsul facturii de vânzare se scade "valoarea costului exploatării/transportului" . Astfel, se poate constata, prin corelaţie cu facturile de prestări servicii de exploatare, ca societatea a achitat furnizorului C. S.R.L. un preţ care ar trebui sa corespunda unei mase lemnoase pe picior. Practic, societatea reclamanta se substituie obligaţiei furnizorului C. S.R.L. de a achita serviciile de exploatare a masei lemnoase. Matematic insa, prin scăderea costului de exploatare a masei lemnoase in cuprinsul facturii emise de A. in numele furnizorului sau C. S.R.L., operaţiune supusa masurilor de simplificare si aflata in regim de taxare inversa in ceea ce priveşte TVA, societatea reclamanta îşi creează si rămâne cu avantajul unui TVA dedus. Ulterior, având in vedere faptul ca cele doua societăţi sunt afiliate, se efectuează compensările financiare intre acestea, societatea C. S.R.L. având si calitate de client al societăţii A..

Astfel, concluzia primei instanţe, care ia in considerare rezultatele expertizei, si anume ca serviciile de exploatare achitate de A. pentru masa lemnoasa achiziţionată ca lemn rotund de la C. au fost incluse in preţul materiei prime achiziţionate de la aceasta, se bazează pe o analiza a expertului privind preturile practicate cu terţi furnizori de masa lemnoasa {lemn rotund), in speţa cei mai mari furnizori, in condiţiile in care aceşti furnizori livrează societăţii reclamante lemn rotund cu toate costurile incluse la poarta fabricii. In urma analizei, a rezultat ca, in relaţie cu societatea C., daca se adaugă la preţul de achiziţie a lemnului rotund inregistrat in evidentele contabile in debitul contului 301 si contravaloarea serviciilor de exploatare si/sau transport aferente înregistrate de societate in debitul contului 308 (diferente de preţ materie prima), preţul practicat diferă fata de cel practicat in relaţie cu ceilalţi furnizori.

În ceea ce priveşte Reperul 7 din decizia de soluţionare privind TVA stabilită suplimentar în sumă de 299.299 RON provenită din înregistrarea unui volum de masă lemnoasă peste limita volumului estimat, Curtea apreciază ca nelegală soluţia de anulare a acestui reper, având în vedere că din documentele prezentate nu a rezultat îndeplinirea condiţiilor pentru recunoaşterea dreptului de deducere TVA.

Faptul că expertiza a constatat că reclamanta deţine facturi pentru întreaga cantitate de lemn achiziţionată, facturi înregistrate în contabilitatea reclamantei nu înlătură aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor speciale din codul silvic cu privire la provenienţa ilicită sau nu a materialului lemnos.

Astfel, in mod eronat se concluzionează de către instanţa de fond, in acord cu expertiza judiciara efectuata, ca este suficienta condiţia înregistrării in contabilitate a intergii cantităţi de masa lemnoasa care depăşeşte limita consemnata in actele de punere in valoare, prin intermediul unei autofacturari, pentru a fi indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea dreptului de deducere a TVA. In speţa, autofactura pentru operaţiunile cu lemn ar trebui sa fie elaborata cu exactitate si in conformitate cu documentele emise de Ocolul Silvic care sunt documente cu regim special si indeplinesc funcţia de document justificativ.

In acest sens, prima instanţa ar fi trebuit sa aibă in vedere cu prioritate faptul ca legislaţia silvica precizează expres ca orice cantitate înscrisa peste limita înscrisa in APV si Avizele primare cu regim special sunt considerate in afara legii (art. 72 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările ulterioare).

Totodată, relevante sunt si dispoziţiile art. 160 din Codul fiscal, care fac trimitere la Codul silvic si care impun, ca si condiţie obligatorie pentru aplicarea taxării inverse, ca atât furnizorul, cat si beneficiarul, sa fie înregistraţi in scopuri de TVA conform art. 153. Or, in speţa, in condiţiile in care nu se poate demonstra cu documente legale provenienţa volumului achiziţionat in plus, nu se poate cunoaşte daca acest volum provine de la un furnizor înregistrat in scopuri de TVA sau nu.

Argumentul ca marfa/materia prima a fost înregistrata in evidenta contabila, respectiv în gestiunea societăţii este nefondat atâta timp cat aceasta nu-i aparţinea. Proprietarii de drept ar fi trebui sa emită Acte de Punere in Valoare si Avize Primare in vederea intrării in legalitate a societăţii primitoare (reclamanta), in vederea întocmirii autofacturii de către aceasta, iar, mai departe, aceasta sa fie predata furnizorilor in conformitate cu normativele de aplicare.

Înregistrarea în evidentele contabile trebuie sa fie obligatoriu însoţita de documente justificative. în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) si alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

In speţa dedusa judecaţii, societatea reclamanta s-a incarcat in gestiune cu masa lemnoasa care nu-i aparţinea si la care a aplicat eronat regimul de taxare, doar considerând ca autofactura este suficienta pentru a intra in legalitate.

Cu privire la anularea în parte a Reperului de soluţionare nr. 8 referitor la TVA în sumă de 7.100.786 RON stabilită suplimentar pentru serviciile de transport aferente achiziţiilor de lemn efectuate de reclamantă în perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, Curtea apreciază ca nelegală soluţia de anulare deoarece situaţia premisă din cauză pentru perioada litigioasă este diferită de prima perioadă pentru care în raport de realitatea operaţiunilor s-a recunoscut reclamantei dreptul de deducere.

Prima instanţă şi-a însuşit greşit concluzia raportului de expertiză prin care s-a opinat în sensul recunoaşterii dreptului de deducere şi pentru perioada în litigiu având în vedere recunoaşterea pentru perioada 1.01.2011-8 octombrie 2014 fără a se ţine cont de conduita reclamantei care pentru perioada litigioasă nu a asigurat transparenţa pe documentele prezentate autorităţii fiscale.

Abordarea diferita a organelor de inspecţie fiscala in cele doua perioade, acuzata de expert, a avut la baza modificările legislative. In fapt, acestea se raportează la perioadele contractuale împărţite distinct si anume 01.01.2011-08.10.2014, respectiv 09.10.2014-30.09.2015, modificări aplicabile in achiziţiile de lemn rotund (fara coaja in prima perioada si cu coaja in cea de-a doua perioada) si care nu au avut impact in transportul aferent lemnului, ci prin felul in care societatea a tratat documentar (Contracte achiziţie lemn rotund, Note de Intrare Recepţie, Contracte transport lemn rotund), contabil si fiscal perioadele.

Astfel, pentru prima perioada 01.01.2011 -08.10.2014. documentele intocmite si prezentate de reclamanta au permis organelor de inspecţie fiscala sa efectueze o analiza exacta, aceasta fiind determinata de insasi claritatea operaţiunilor inscrise de reclamanta in respectivele documente, asigurând o continua transparenta a informaţiilor raportat la condiţiile de livrare specificate in Contractele Cadru de achiziţie lemn rotund.

Spre deosebire de prima perioada, in perioada 09.10.2014-30.09.2015, reclamanta nu a asigurat transparenta operaţiunilor, ca urmare a întocmirii sumare, atât la nivel contractual, cat si in ceea ce priveşte oglindirea acestora în documentele primare ce stau la baza înregistrării operaţiunilor in evidenta contabila.

Prin urmare, in condiţiile unor documente intocmite si prezentate generalizat pentru toata perioada de după 08.10.2014, nu au putut fi probate prestările de servicii transport raportat la fiecare furnizor de masa lemnoasa, dat fiind ca informaţiile nu erau cuprinse in documentele primare de evidenţiere tehnico-operative.

Chiar si expertul, in răspunsul la obiectivul nr. 6 al expertizei, arata ca societatea înregistrează costul transportului "la grămada" intr-un mod haotic, "fara sa permită identificarea materiei prime intrate in procesul de producţie pe surse de aprovizionare, adică pe furnizori, astfel ca materialul lemnos achiziţionat de ta furnizorii pentru care Reclamanta a suportat costul de transport este adăugat la materialul lemnos achiziţionat de la alţi furnizori, iar ulterior materialul lemnos utilizat in procesul de producţie este scos din gestiune agregat, in funcţie de necesarul de producţie, fara o identificare a surselor de aprovizionare aferente materiei prime utilizate in procesul de producţie", ceea ce conduce la concluzia, ca "problema" ce se impune a fi clarificata nu este aceea daca reclamanta inregistreaza sau nu costul transportului, ci daca aceasta poate sau nu sa beneficieze de un drept de deducere pentru TVA care aparţine în fapt furnizorului.

Faţă de considerentele expuse, Curtea apreciază că nelegală soluţia recurată prin care a fost admisă în parte acţiunea şi anulate în parte actele fiscale contestate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curţii actele fiscale sunt legal emise, în rejudecare, în urma admiterii recursurilor, acţiunea urmând a fi apreciată în tot ca nefondată şi urmând a fi respinsă ca atare, conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În raport de soluţie, în cauză nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în fond şi recurs reprezentând onorariu de avocat.

În cauză în urma admiterii recursurilor şi respingerii în tot a acţiunii nu sunt îndeplinite condiţiile aplicării art. 453 C. proc. civ., pe suma reprezentând onorariu de avocat redus acordat de prima instanţă situaţia fiind similară şi în recurs.

Sentinţa atacată va fi menţinută în parte pe dispoziţiile privind stabilirea cadrului procesual şi pe admiterea cererii de majorare onorariu expert aceste aspecte neformând obiect în recursurile declarate.

În consecinţă Curtea va menţine dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la majorarea onorariului de expert şi cu privire la respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.

Faţă de considerentele expuse Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând va respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L, ca nefondată menţinând ca legale actele fiscale contestate.

Va menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la majorarea onorariului de expert şi cu privire la respingerea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 747 din data de 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., ca nefondată.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la majorarea onorariului de expert şi cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 aprilie 2024.