Judicial transfer to military courts: scope of administrative discretion and excess of power in balancing public interest

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de data de 04 aprilie 2022 sub numărul de dosar x/2022, pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători anularea Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători ca nelegală şi netemeinică şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său la Curtea Militară de Apel Bucureşti (în principal) sau la Tribunalul Militar Bucureşti (în subsidiar).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 129/2022 pronunţată la 26 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 129/2022 pronunţată la 26 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, în sensul anulării Hotărârii nr. 98/2022 şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său conform cererii.

Consideră că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

- Prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile normative cuprinse în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari din 22.04.2014.

- Precizează că nu a contestat existenţa unei marje de apreciere a pârâtului, dar a susţinut că măsura respingerii cererii sale de transfer nu are o justificare obiectivă, ci are un caracter arbitrar, iar justificarea prezentată este doar una aparentă, constituind un simplu pretext.

- Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu a invocat motive de nulitate a Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022 care să nu fi existat la data emiterii actului administrativ. A invocat lipsa unor motive obiective pentru respingerea cererii sale de transfer la o instanţă militară şi caracterul unei astfel de măsuri.

- Hotărârea C.S.M. este nelegală întrucât a fost emisă cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004, cu exercitarea marjei de apreciere într-o manieră inconsecventă.

În esenţă, pentru respingerea cererii sale de transfer la o instanţă militară s-a avut în vedere faptul că este delegat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a începând cu data de 01.01.2022, că vacantarea postului său ar afecta activitatea secţiei a VII-a a acestei instanţe si ar fi de natură a amplifica efectele negative ale fluctuaţiei de personal.

Având în vedere această soluţie, fiind a doua cerere de transfer la o instanţă militară care i-a fost respinsă, a formulat imediat cerere de transfer la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a. Această cerere de transfer i-a fost respinsă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din data de 24.02.2022. În aceste condiţii, apare ca necorespunzând adevărului motivarea ce a stat la baza Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022, în sensul că vacantarea postului său ar afecta activitatea secţiei a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti şi ar fi de natură a amplifica efectele negative ale fluctuaţiei de personal.

De altfel, nici nu se punea problema vacantării postului său la Curtea de Apel Bucureşti dacă s-ar fi dispus transferul la o instanţă militară, întrucât postul său este la Tribunalul Bucureşti, care a avizat favorabil transferul la o instanţă militară.

Cu privire la al doilea motiv din hotărârea contestată, invocarea echilibrului dintre interesul instanţei civile de la care a solicitat să fie transferat şi interesul instanţelor militare.

Susţine că, a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul comun pentru a se dispune transferul său la o instanţă militară, respectiv vechimea efectivă în funcţia de judecător, vechimea în magistratură, vechimea în fiecare grad profesional, specializarea în drept penal şi avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate acordat de ministrul apărării naţionale prin adresa nr. x/29.12.2021.

În cauză nu este contestat faptul că pârâtul are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte transferurile, ci a susţinut prin acţiune modul abuziv de exercitare a acestei marje, prin invocarea unor pretexte pentru a acoperi lipsa de obiectivitate. Arată că între timp, la 12.05.2022, pârâtul a hotărât că este oportună declanşarea unei noi sesiuni de transfer de la instanţe civile la instanţe militare. Dacă interesul sistemului judiciar este acela de a se ocupa locurile vacante la instanţele militare, cu siguranţă că firesc ar fi fost să fie transferaţi judecătorii care au cerut deja şi au obţinut deja avizul MApN în cele două sesiuni de transfer anterioare.

Cu privire la avizul instanţei de la care urma să se transfere, precizează că a avut avizul pozitiv al Tribunalului Bucureşti.

Invocarea lipsei avizului pozitiv al Curţii de Apel Bucureşti nu este legală, având în vedere că postul său este în continuare la Tribunalul Bucureşti. Menţinerea delegării sale la Curtea de Apel Bucureşti se poate face doar cu acordul său pe care evident că l-ar fi retras dacă în mod transparent s-ar fi pus problema că tocmai acesta l-ar împiedica să-şi urmeze cariera în modul dorit, la o instanţă militară.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 98/18.01.2022 dată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului-reclamant, iar instanţa de fond a menţinut hotărârea constatând că respingerea cererii de transfer nu este arbitrară şi a fost emisă fără exces de putere.

Reclamantul prin cererea de recurs invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi a art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Art. 32 din Legea nr. 303/2004 republicată prevede că "(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister. (2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, ... se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale.".

În acest cadru normativ, Înalta Curte arată că transferul judecătorului este o vocaţie conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situaţia obiectivă a instanţelor judecătoreşti trebuie în principiu să primeze pentru a se asigura buna desfăşurare a actului de justiţie. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanţă, magistratul şi-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.

Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.

Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Observând definiţia legală menţionată, Înalta Curte constată că instanţa de fondul a arătat că actul administrativ trebuie să fie emis (1) în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui, (2) de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, (3) în forma şi cu procedura prevăzută de lege.

Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi (4) oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În acord cu judecătorul fondului şi analizând conţinutului hotărârii emise de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că secţia pentru Judecători a soluţionat cererea de transfer formulată de contestator prin raportare la necesitatea menţinerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura de transfer, şi interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.

Înalta Curte constată nelegală susţinerea recurentului în sensul că instanţa de fond nu a interpretat şi aplicat în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014

Sub acest aspect prima instanţă a reţinut în mod corect că intimata-pârâtă în exercitarea competenţei ce-i revine în această materie deţine o marjă largă de apreciere, întrucât este singura instituţie care gestionează resursele umane în sistemul judiciar, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru a evita crearea unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor de judeciară.

În mod corect, judecătorul fondului a constatat că secţia pentru judecători a apreciat situaţia posturilor şi volumul de activitate la instanţele implicate în procedura de transfer. Aceasta a concluzionat că vacantarea locului ocupat temporar de recurentul-reclamant la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale (prin delegare) ar fi afectat activitatea instanţei şi ar fi amplificat efectele negative ale fluctuaţiei de personal.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerile recurentului-reclamant privind pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 98/18.01.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se referă la oportunitatea soluţiei adoptate de către această secţie.

Având în vedere că, în cuprinsul motivării prin analiză comparativă, judecătorul fondului a constatat că situaţiile rezultate din hotărârea atacată diferă de cele din Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022 a aceleiaşi secţii, prin care i-a fost respinsă solicitarea de transfer la Curtea de Apel Bucureşti, critica recurentului sub acest aspect nu are susţinere.

De asemenea, prima instanţă a precizat în mod legal că se analizează la momentul emiterii actului administrativ condiţiile de valabilitate, context în care invocarea nulităţii în raport cu împrejurări ulterioare nu este justificată. Cererile de transfer sunt evaluate în funcţie de particularităţile fiecăreia, raportate la situaţia specifică existentă la momentul fiecărei sesiuni de transferuri.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, circumstanţele care au stat la baza celor două hotărâri emise de secţia pentru judecători (hotărârea ce face obiectul cauzei şi Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022) prezintă un element de diferenţiere. Aceasta constă în situaţia concretă a instanţelor implicate în procedura de transfer: la emiterea primei hotărâri s-a evaluat situaţia Curţii de Apel Bucureşti în comparaţie cu cea a instanţelor militare, iar la emiterea hotărârii ulterioare s-au analizat aspectele referitoare la situaţia Tribunalului Bucureşti comparativ cu cea a Curţii de Apel Bucureşti.

Prima instanţă a apreciat corect că argumentul invocat de recurentul-reclamant este nefondat, deoarece măsurile dispuse au fost justificate, având în vedere contextul diferit în care au fost emise cele 2 hotărâri şi, ca atare, Înalta Curte respinge susţinerile recurentului-reclamant referitoare la faptul că hotărârea nr. 98/2022 s-ar baza pe o stare de fapt şi o motivare care ar fi contrară cu cea din Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022 a secţiei pentru judecători.

Instanţa de recurs reţine că prin Hotărârea nr. 285/2022 a secţiei pentru judecători a fost respinsă cererea recurentului-reclamant de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât volumul de activitate al Tribunalului Bucureşti era foarte mare, exista un număr semnificativ de posturi vacante şi temporar vacante la această instanţă. În contextul analizei cererilor de transfer de la Tribunalul Bucureşti, instituţia pârâtă a prioritizat cererile formulate de doamnele judecător B. şi C., măsură ce a avut în vedere continuitatea completurilor şi disponibilitatea acestor judecătoare de a funcţiona în secţiile cu posturi vacante, conform necesităţilor comunicate de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, cererea de transfer a fost respinsă pe criterii de oportunitate şi nu pe vreun raţionament inconsecvent sau arbitrar care să fi fundamentat soluţiile Consiliului Superior al Magistraturii, ci o argumentaţie întemeiată în mod esenţial pe o diferenţă sensibilă de vechime efectivă în cadrul aceleiaşi instanţe.

În concret, respingerea cererii de transfer la instanţele militare a luat în considerare situaţia deosebită a Curţii de Apel Bucureşti, inclusiv volumul de activitate şi necesarul de personal, iar respingerea cererii de transfer la Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere numărul mare de solicitări de transfer formulate de magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţă care se confruntă cu serioase probleme de personal şi are un volum ridicat de activitate, raportat şi la complexitatea cauzelor şi la competenţa sa.

Este necesar de precizat că situaţiile luate în considerare de secţia pentru judecători la adoptarea celor două hotărâri sunt diferite, în prezenta cauză admiterea solicitării recurentului-reclamant de transfer la instanţele militare, ar fi condus la vacantarea postului ocupat de acesta prin delegare la Curtea de Apel Bucureşti, cu repercusiuni evidente asupra activităţii acestei instanţe, iar respingerea cererii de transfer la Curtea de Apel nu a avut un astfel de efect, deoarece recurentul-reclamant a continuat să-şi desfăşoare activitatea la această instanţă pe durata delegării.

S-a mai avut în vedere şi intervalul scurt de timp dintre momentul delegării recurentului-reclamant la Curtea de Apel Bucureşti, începând cu data de 01.01.2022, şi cel al formulării cererii sale de transfer la una dintre cele două instanţe militare menţionate, interval relevant pentru înţelegerea contextului şi consecinţele cererii de transfer.

Referitor la susţinerile recurentului-reclamant în sensul că la analizarea echilibrului dintre interesul instanţei civile de la care a solicitat să fie transferat şi interesul instanţelor militare a fost ignorat faptul că diferenţa de încărcătură dintre cele două categorii de instanţe era cunoscută încă de la luarea deciziei privind oportunitatea declanşării sesiunii de transfer, arătăm, aşa cum a reţinut şi prima instanţă că, nu prezintă relevanţă întrucât soluţionarea cererilor implică o apreciere în concret a situaţiei fiecărui solicitant, aspectul evocat nefiind considerat un criteriu exclusiv, prealabil şi imperativ.

Sunt neîntemeiate susţinerile recurentului-reclamant privind greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât Hotărârea nr. 98/18.01.2022 a secţiei pentru judecători nu a fost emisă cu exces de putere prin exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că este corectă soluţia de respingere a acţiunii şi implicit a cererii de transfer formulate de reclamant, în condiţiile în care motivele profesionale invocate de acesta în susţinerea cererii nu puteau prevala faţă de necesitatea de funcţionare corespunzătoare a instanţelor la care îşi desfăşurau activitatea toţi cei implicaţi în respectiva procedură de transfer. Astfel, secţia pentru Judecători a analizat motivele de ordin profesional invocate de reclamant, prin coroborare cu datele privind vechimile relevante, situaţia posturilor, încărcătura pe judecător la instanţele implicate în procedura transferului, precum şi cu conţinutul avizelor consultative, în scopul de a asigura buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reţine faptul că intimatul a acţionat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a arătat anterior dreptul de apreciere fiind exercitat de către Consiliul Superior al Magistraturii în limitele competenţei prevăzute de Legea nr. 303/2004 republicată, cu luarea în apreciere a justului echilibru care trebuie să existe între interesul personal şi interesul public.

Critica vizând faptul că nu au fost ocupate toate posturile vacante la nivelul instanţelor militare în procedura respectivă de transfer nu reprezintă un argument decisiv pentru a admite acţiunea reclamantului, din hotărârea recurată rezultă cu claritate că intimatul CSM şi-a exercitat în mod raţional marja de apreciere sub acest aspect, din moment ce transferul unor resurse umane suplimentare celor deja admise, dinspre instanţele civile către instanţele militare, ar avea ca efect previzionat o creştere a încărcăturii pe judecător şi raportat la schemă la primele instanţe, respectiv o descreştere a aceloraşi indicatori la cele din urmă, acestea beneficiind deja de cifre net inferioare mediilor naţionale.

Este nelegală, şi critica reclamantului vizând faptul că, deşi avea avizul pozitiv al Tribunalului Bucureşti i s-a respins în mod nelegal cererea pe motivul avizului negativ emis de Curtea de Apel Bucureşti, deşi postul său este în continuare la Tribunalul Bucureşti, iar menţinerea delegării sale la Curtea de Apel Bucureşti se poate face doar cu acordul său.

Sub acest aspect, instanţa de recurs constată că, în cuprinsul sentinţei şi hotărârilor atacate nu s-a pus în discuţie acordul reclamantului în ceea ce priveşte delegarea sa la Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, la momentul depunerii cererii de către recurentul-reclamant de transfer la Tribunal sau Curte Militară, funcţiona pe bază de delegare la Curtea de Apel Bucureşti şi era normal să se ceară acordul acestei instanţei, care totodată ţinea şi evidenţa locurilor vacante în cadrul instanţei sale şi a celor arondate, printre care şi Tribunalul Bucureşti şi le comunica Consiliului Suprem al Magistraturii.

În acest context, faţă de cele expuse anterior şi în acord cu judecătorul fondului, curtea supremă apreciază că în mod corect s-a avut în vedere avizul emis de către Curtea de Apel Bucureşti la care recurentul îşi desfăşoară efectiv activitatea, iar cererea reclamantului de transfer la o instanţă militară a fost respinsă în mod legal în "considerarea situaţiei particulare a acestei instanţe civile, împrejurare care, prin ea însăşi, nu evidenţiază o măsură dispusă arbitrar".

Înalta Curte apreciază aşadar că sentinţa analizată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, în raport de argumentele anterior expuse.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 129/2022 pronunţate la 26 mai 2022 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 129/2022 pronunţate la 26 mai 2022 de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024.